Prim-ministrul Noii Zeelande evocă un ''rol constructiv'' al Chinei în conflictul din Ucraina
Noul prim-ministru al Noii Zeelande, Chris Hipkins, a declarat marţi, în timpul întrevederii sale cu preşedintele chinez Xi Jinping în capitala Chinei, că Beijingul ar putea juca un "rol constructiv" în conflictul din Ucraina, informează AFP.
Hipkins efectuează o vizită de stat în China pentru a întări relaţiile comerciale cu cea de-a doua economie mondială. Aproape un sfert din veniturile pe care Noua Zeelandă le obţine din exporturile sale provin din comerţul cu China.
Hipkins a discutat marţi cu Xi despre "zonele de cooperare bilaterală directă, precum comerţul, educaţia, ştiinţa şi inovaţia, agricultura şi turismul", potrivit declaraţiilor publicate într-un comunicat al biroului de presă al premierului neozeelandez.
El a evocat de asemenea "rolul constructiv pe care China l-ar putea juca răspunzând unor provocări mondiale precum schimbarea climatică şi războiul din Ucraina", potrivit comunicatului.
"Vom apăra mereu abordările şi soluţiile ce reflectă independenţa Noii Zeelande în politica sa externă, interesele şi valorile sale", a mai spus Hipkins.
Relaţiile strânse ale ţării sale cu Beijingul, precum şi eforturile Chinei pentru a-şi dezvolta influenţa asupra Noii Zeelande îngrijorează de multă vreme aliaţii Wellingtonului, care s-a arătat în trecut mai puţin critic decât Occidentul faţă de Beijing.
China afirmă că este neutră asupra conflictului din Ucraina, însă a refuzat să condamne Moscova.
Odată cu apropierea alegerilor legislative programate în octombrie, prim-ministrul neozeelandez se află sub presiune pentru a relansa creşterea în faţa încetinirii economice a ţării sale.
Marţi, el a participat la o ceremonie de semnare a unor acorduri ce permit promovarea în China a unor exporturi neozeelandeze de produse lactate şi de carne, potrivit comunicatului. AGERPRES/(AS - editor: Adriana Matcovschi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Guvernatorul Californiei îl acuză pe Trump că orchestrează anchete împotriva lui și a soției sale
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, un posibil pretendent la Casa Albă în 2028, l-a acuzat luni pe președintele republican Donald Trump că se află în spatele unor anchete penale care îl vizează atât pe el, cât și pe soția sa, notează AFP. 'Donald Trump nu mă atacă din cauza tweet-urilor mele ră
Netanyahu afirmă că armata israeliană va rămâne în Gaza, în Liban și în Siria 'atât timp cât va fi necesar'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni, după încheierea unui acord între Statele Unite și Iran, că armata israeliană va rămâne în Gaza, în Liban și în Siria 'atât timp cât va fi necesar', notează AFP. 'Am stabilit zone largi de securitate în jurul Israelului. Am f
Zelenski declară că a propus o întâlnire cu Putin în SUA, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în Statele Unite, în cursul unei convorbiri telefonice cu Donald Trump, a indicat el luni, relatează AFP. 'Ieri (duminică), am discutat cu președintele Trump despre posibilitatea de a organiza o astfel de în
Netanyahu spune că va candida la legislative și că războiul contra Iranului a salvat Israelul de amenințarea 'distrugerii nucleare'
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni că războiul împotriva Iranului i-a salvat țara de amenințarea unei 'distrugeri nucleare', declarație făcută în urma anunțării unui acord între Washington și Teheran pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'Cel mai important luc
Liban: Președintele salută acordul dintre Washington și Teheran, după o discuție prin telefon cu șeful diplomației iraniene
Președintele libanez Joseph Aoun a salutat luni acordul dintre Washington și Teheran, în timpul unei convorbiri telefonice cu ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, informează un comunicat al președinției libaneze, potrivit AFP. Președintele Aoun și-a exprimat speranța că acordul va fi 'un pas pozitiv spre o scădere a tensiunilor (...) și va d
Discursuri ale politicienilor scrise de Inteligența Artificială generează polemici în Germania
Mai multe cazuri în care politicieni germani par să fi folosit Inteligența Artificială (IA) pentru a redacta discursuri și articole de opinie pentru presă, inclusiv ministrul digitalizării, Karsten Wildberger, au stârnit controverse în ultimele zile și au deschis o dezbatere despre permisibilitatea acestei practici, relatează luni agenția EFE.
Volodimir Zelenski va utiliza din nou aeroportul din Chișinău pentru o vizită externă (media)
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va pleca la summitul G7 din Franța de pe aeroportul din Chișinău, aceasta fiind pentru a doua oară în ultimele două săptămâni când îl folosește pentru pentru deplasări internaționale, relatează luni portalul NewsMaker.md, citând publicația ucraineană Evropeiska pravda. Informații despre z
UPDATE / Acordul cu Iranul a fost semnat și va fi făcut public după semnarea oficială vineri, anunță Trump
Acordul cu Iranul a fost semnat, textul urmând să fie făcut public după semnarea sa oficială vineri, a declarat luni președintele american Donald Trump, sosit în Franța pentru summitul G7, transmit Reuters și AFP. Trump a mai afirmat că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă total. ''Acordul a fost semnat. Și strâmtoare
Parlamentul ungar a adoptat limitarea mandatelor premierilor la 8 ani, pentru ca Viktor Orban să nu poată reveni la putere
Parlamentul ungar, dominat de partidul Tisza al premierului pro-european Peter Magyar, a adoptat luni un amendament constituțional care limitează durata totală a mandatelor unui politician în funcția de șef al guvernului la cel mult opt ani, o măsură care, prin efectul său retroactiv, împiedică revenirea la putere a fostului premier naționalist Viktor Orban, rela
Acord SUA-Iran: Puține nave au traversat Strâmtoarea Ormuz, după anunțul lui Donald Trump
Doar câteva nave s-au încumetat să traverseze Strâmtoarea Ormuz luni, potrivit mai multor platforme de monitorizare a traficului maritim, după afirmațiile președintelui american Donald Trump potrivit căruia navele 'începeau să părăsească' strâmtoarea, care ar trebui să se deschidă, potrivit lui, 'imediat după semnarea' acordului
Autoritatea Palestiniană: Mahmoud Abbas anunță alegeri prezidențiale la începutul lui 2027 și legislative la sfârșitul aceluiași ani
Președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, a anunțat că la începutul anului 2027 vor avea loc alegeri prezidențiale, transmite AFP. 'Președintele Mahmoud Abbas (...) a anunțat că alegerile prezidențiale vor avea loc în 2027', a informat agenția oficială palestiniană Wafa, care a publicat decretul aferent. Scrutinul
Grecia: Curtea Supremă îl trimite înapoi în închisoare pe liderul organizației extremiste 17 Noiembrie
Curtea Supremă din Grecia a anulat luni o hotărâre judecătorească recentă care autorizase eliberarea lui Alexandros Giotopoulos, liderul fostei grupări extremiste elene 17 Noiembrie (17N), care fusese condamnat la o pedeapsă grea cu închisoarea, conform agenției de știri grecești ANA, preluată de AFP. Curtea Supremă a acceptat propunerea procurorul
Trump a sosit la summitul G7 din Franța
Președintele american Donald Trump a sosit la Evian-les-Bains pentru a participa la summitul G7 ce va avea loc în această stațiune franceză, a anunțat luni după-amiază președinția de la Elysee, potrivit Reuters, dpa și AFP. Liderii statelor G7 - SUA, Germania, Franța, Marea Britanie, Italia, Canada și Japonia - se reunesc de luni până miercuri la E
#Ucraina: Emmanuel Macron vrea ca americanii să pună mai multă 'presiune' pe Rusia
Într-o declarație făcută înainte de deschiderea summitului G7 în cursul serii de luni la Evian (Franța), președintele francez Emmanuel Macron a afirmat că speră să-l convingă pe omologul său american Donald Trump să pună mai multă 'presiune' pe Rusia, dat fiind că liderul de la Casa Albă este așteptat să participe la această reuniune, relatează AFP.
SUA250/ Trump promite muzică frumoasă, survoluri impresionante ale avioanelor de luptă și un miting spectaculos la festivități
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că actual inaugural al celebrării celei de-a 250-a aniversări a Statelor Unite, care va avea loc pe 24 iunie la Washington, va include muzică 'frumoasă' și survoluri 'impresionante' ale avioanelor de luptă, iar pe 4 iulie se va desfășura 'cel mai spectaculos MITING TRUMP care a fost vreodată', relateaz














