Serviciul de informaţii militare al Ucrainei face apel la presiuni internaţionale pentru demilitarizarea centralei nucleare de la Zaporojie
Direcţia principală de informaţii de pe lângă Ministerul ucrainean al Apărării (GUR) a lansat un apel vineri comunităţii internaţionale şi Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a permite demilitarizarea centralei nucleare din Zaporojie (sud), situată în teritoriul ucrainean ocupat de Moscova, potrivit EFE.
Demilitarizarea centralei "depinde în mare măsură de AIEA şi de liderii acesteia, de comunitatea internaţională", a declarat şeful adjunct al GUR, Vadim Skibiţki, într-un interviu acordat vineri publicaţiei online ucrainene RBK.
În linie cu alţi responsabili de la Kiev, Skibiţki a declarat că o parte din centrala nucleară aflată sub controlul Rusiei "a fost minată" şi a spus că demilitarizarea acesteia trebuie să se desfăşoare într-un mod "clar planificat" şi "ordonat pentru a preveni orice fel de incident".
Responsabilul serviciului ucrainean de informaţii militare a făcut aceste declaraţii la o zi după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că are informaţii potrivit cărora Rusia ar pregăti un "act terorist" la centrala nucleară din Zaporojie.
Zelenski i-a informat pe liderii tuturor ţărilor G20 cu privire la ameninţarea acestui "act terorist" pregătit de Rusia, care, potrivit Kievului, ar urma să aibă ca efect provocarea unor scurgeri de radiaţii.
Afirmaţiile lui Skibiţki coincid cu vizita planificată pentru vineri în Rusia a directorului general al AIEA, Rafael Grossi, care urma să se întâlnească cu şeful companiei ruse de stat pentru energie nucleară Rosatom, Aleksei Lihaciov. Agenţia rusă Rosatom gestionează în prezent centrala de la Zaporojie, operată în continuare fizic de personal ucrainean.
În finalul acestei întrevederi, Rusia a cerut vineri AIEA să se asigure că Ucraina nu bombardează centrala nucleară de la Zaporojie, afirmând că aceasta funcţionează în deplină securitate, potrivit Reuters.
O declaraţie în acest sens a fost făcută de Aleksei Lihaciov după întrevederea cu şeful AIEA la Kaliningrad, a indicat Rosatom într-un comunicat, după vizita lui Grossi la uzina din sudul Ucrainei săptămâna trecută.
"Aşteptăm măsuri concrete din partea AIEA vizând să împiedice lovituri ale forţelor armate ucrainene, atât asupra centralei nucleare din Zaporojie, cât şi asupra teritoriului adiacent şi a infrastructurilor critice", a declarat Rosatom, citându-l pe şeful său într-un comunicat.
AIEA a declarat în această săptămână că centrala este "afectată de probleme legate de apă", după ce distrugerea barajului de la Kahovka a golit vastul rezervor de pe malul sudic al fluviului Nipru pe care se află centrala.
Agenţia, cu sediul la Viena, a declarat de asemenea că situaţia militară din regiune a devenit din ce în ce mai tensionată, în timp ce Kievul a lansat o contraofensivă împotriva forţelor ruse care ocupă părţi întregi din estul şi sudul Ucrainei.
Moscova şi Kievul se acuză reciproc şi cu regularitate de bombardamente în zona centralei nucleare din Europa, cu cele şase reactoare scoase din funcţiune. Eforturile internaţionale pentru stabilirea unei zone demilitarizate în jurul acesteia au eşuat până în prezent. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Irina Cristea, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fostul președinte venezuelean Maduro și soția sa au pledat nevinovați la acuzațiile de tortură într-o instanță din SUA
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, ambii capturați de armata americană într-o intervenție militară la Caracas în ianuarie, au pledat nevinovați la acuzațiile de tortură formulate împotriva lor de procurorii americani, a informat joi presa din SUA, relatează dpa. Maduro și Flores au pledat 'nevinovați
Criticat dur de Trump, Zelenski încearcă să obțină reafirmarea susținerii aliaților europeni la Bruxelles (AFP)
Criticat din nou dur de președintele american Donald Trump, președintele ucrainean Volodimir Zelenski va pleda vineri, la Bruxelles, la summitul UE, pentru o reafirmare a sprijinului aliaților săi europeni, relatează AFP. Ajuns joi în capitala belgiană, liderul ucrainean s-a întâlnit cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, pentru a sublini
UE amână un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită
Uniunea Europeană a anunțat joi că a amânat un summit cu statele din Golf ce urma să aibă loc în Arabia Saudită la 24 octombrie, în contextul în care atacurile desfășurate de Houthi au sporit îngrijorările legate de securitate în această țară, transmite Reuters. UE nu a dat detalii despre motivele amânării reuniunii, m
Noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, recunoaște că nu a promovat examenul de intrare în barou
Noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, a declarat joi că nu a promovat examenul de intrare în barou, după ce a fost supusă unor întrebări privind cariera sa juridică de dinainte de a deveni principala purtătoare de cuvânt a președintelui american Donald Trump, relatează Reuters. Zacharia, care s-a alăturat luni echipei de la Ca
Trump consideră că reluarea atacurilor Ucrainei asupra rafinăriilor rusești este o 'rușine'
Președintele american Donald Trump a apreciat joi că reluarea de către Ucraina a atacurilor asupra rafinăriilor rusești este o 'rușine', ridicând din nou tonul împotriva omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, notează AFP. 'Cred că este o rușine', a declarat președintele american pentru postul Newsmax care &ic
China consideră că poate 'câștiga cu ușurință' un conflict cu Filipine
Ambasadorul Chinei la Manila, Jing Quan, a declarat joi că Beijingul ar putea 'câștiga cu ușurință' un conflict cu Filipine, dând asigurări, totuși, că chinezii nu 'vor alege forța'. Arhipelagul denunță, la rândul său, o 'amenințare abia mascată', relatează AFP. Beijingul revendică cea mai mare parte a
Rubio îl îndeamnă pe președintele libanez să nu restituie Hezbollahului explozibilii confiscați
Secretarul de stat american Marco Rubio a afirmat că este 'exclus' să fie returnată Hezbollahului o jumătate de tonă de explozibili confiscată săptămâna trecută de autoritățile libaneze, în cadrul unei convorbiri telefonice avute joi cu președintele Joseph Aoun, potrivit unui oficial din cadrul Departamentului de Stat, notează AFP.
Alegeri în Brazilia: Lula reduce din decalajul față de Flavio Bolsonaro (sondaj)
Președintele brazilian de stânga Luiz Inacio Lula da Silva a redus la două puncte decalajul față de senatorul conservator Flavio Bolsonaro în vederea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 25 octombrie, potrivit unui sondaj publicat joi, citat de AFP. Datafolha, unul dintre institutele de referință din Brazilia, &ic
SUA: Nouă agenți ai FBI demiși de directorul Kash Patel depun plângere
Nouă foști agenți ai FBI care au participat la ancheta privind reținerea de documente clasificate de către Donald Trump și care au fost demiși brusc de directorul poliției federale americane, Kash Patel, au intentat joi o acțiune în justiție, notează AFP. După noua alegere a lui Donald Trump în noiembrie 2024, procurorul special re
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care să interzică mineritul și explorarea în ape adânci până la sfârșitul anului 2029, notează AFP. WWF Groenlanda a salutat această decizie, considerând-o un 'pas important în direcți
Este 'capital' ca #Ucraina să aibă mijloacele de a se apăra, reafirmă Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că trebuie oferite Ucrainei 'toate mijloacele' de care are nevoie pentru a se apăra împotriva Rusiei, după o întrevedere cu Volodimir Zelenski care a calificat întâlnirea lor drept 'productivă', notează AFP. 'În condițiile în care Rusia a
Ministrul britanic al apărării, Wes Streeting, pledează cauza Ucrainei la Washington
Ministrul britanic al apărării Wes Streeting a pledat cauza Ucrainei joi, la Washington, argumentând că ea va ''contribui la puterea americană'' în viitor, pe fondul creșterii tensiunilor între Washington și Kiev, relatează AFP. Wes Streeting urmează să se întâlnească cu omologul său american, Pete
Fostul președinte venezuelean Maduro compare în instanță sub o nouă acuzație, legată de torturarea opozanților
Fostul președinte venezuelean Nicolas Maduro și soția sa, Cilia Flores, au compărut joi în fața unei instanțe din New York, unde urma să răspundă unei noi acuzații: cea de asociere în vederea torturării opozanților politici, transmite Reuters. Maduro, în vârstă de 63 de ani, răsturnat de la putere printr-o intervenție m
Consumul de alcool a fost interzis în gările din Germania
Consumul de alcool a fost interzis începând de joi în aproximativ 5.700 de gări din Germania, o măsură prin care operatorul Deutsche Bahn (DB) intenționează să îmbunătățească siguranța și curățenia, informează EFE. În multe orașe germane, gările au devenit un refugiu pentru persoanele fără adăpost, alcoolici sau p
Mark Rutte subliniază, într-o întâlnire cu Volodimir Zelenski, importanța unei 'încetări a focului energetice'
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a avut o întâlnire joi cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu care a discutat despre importanța punerii în aplicare a unei încetări a focului energetice în războiul dintre Ucraina și Rusia, transmite AFP. ''Am discutat despre importanța punerii în pra











