logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Tulcea: Comunitatea tradiţională de pescari din Jurilovca se schimbă

Image

Noul port din Jurilovca, investiţie inaugurată la finalul săptămânii trecute, presupune schimbarea comunităţii tradiţionale de ruşi-lipoveni, locuitorii comunei tulcene începând deja să dezvolte activităţi conexe pescuitului, tradiţie tot mai puţin profitabilă pentru ei.

Inaugurarea noului port a presupus şi un târg de produse tradiţionale, printre cele mai vizitate standuri fiind cele care prezintă produse din lemn şi stuf, semnate de Iulian Bîrsei şi unchiul său, Roman Foca, fost marangoz la fosta întreprindere piscicolă din Jurilovca.

"Sunt tâmplar, marangoz, am lucrat la întreprinderea piscicolă de aici, din Jurilovca. Apoi am lucrat în străinătate, aproape 20 de ani. Acum îl ajut pe nepotul meu. Vrem să facem un pic de artizanat, de tâmplărie care e pe cale de dispariţie şi vrem să ajungem cu bine la bătrâneţe. Marangozeria merge mai puţin, pentru că se caută bărcile din fibră de sticlă, dar noi, dacă o să facem ceva, o să fie ceva simbolic, să păstrăm tradiţia", a declarat, pentru AGERPRES, Roman Foca.

 



Nepotul prezintă produse tradiţionale din lemn, îi cere scuze unui turist pentru că nu mai are cărţi vizită şi îi scrie numărul la care poate să-l contacteze pe o hârtie de ambalat.

"Se caută tot mai mult produsele din lemn şi mă bucur că există o clientelă care apreciază genul ăsta de lucrări şi se pare că munca mea chiar este apreciată", a afirmat Iulian Bîrsei.

Printre persoanele care încearcă să-şi găsească un drum diferit, dar apropiat de activitatea tradiţională este şi Vasile Bold. Născut în satul Sălcioara, fost pescar, a lucrat în străinătate ca bucătar, iar odată întors acasă, a construit o pensiune chiar lângă portul inaugurat zilele trecute.

"Pentru pescari, meseria asta nu e atât de avantajoasă. Ei fac toată munca şi în final se aleg mai cu nimic. Când am văzut că, totuşi, pe munca mea sunt foarte puţini bani care rămân, am spus că trebuie să inventez ceva, ceva care să dea plusvaloare. Şi de aici, cu toate celelalte gânduri, speranţe, am încercat să le unim şi a ieşit ce vedeţi aici", a declarat Vasile Bold.

 



El este convins că noul port va ajuta comunitatea să se dezvolte.

"Fluxul de persoane va fi clar un avantaj enorm. Şi cu cât se va dezvolta mai mult, că vor veni ambarcaţiuni mult mai performante, lucrurile se vor schimba net", a mai spus Vasile Bold.

La târgul de produse artizanale, unii localnici au încercat să-şi valorifice pasiunile.

"Facem săpunuri naturale din pasiune. La început, am făcut 10.000 de variante până am găsit reţeta corectă, dar am reuşit. Sunt săpunuri cu ulei de cocos, de măsline şi de palmier. Clienţii revin de obicei. Nu este o afacere, nu îndrăznesc încă", a declarat Lidia Gubrei care, alături de soţul şi fiica ei, le-a oferit vizitatorilor săpunuri naturale.

 



Pentru alte persoane, pasiunile au devenit o afacere.

"Soţul meu este din Vişina, sat din comuna Jurilovca. Facem plăcintă pe plită. Foaia este făcută manual şi folosim brânză proaspătă de vacă. Se lipeşte foaia cu lapte, se unge cu unt şi e o bunătate. Mergem oriunde sunt târguri. Facem şi fructe de mare", a afirmat Gabriela Brânzan.

 



Un alt loc care a fost printre cele mai căutate a fost cel care le-a oferit vizitatorilor limonadă naturală îndulcită cu miere.

"Am terminat sticlele cu limonadă foarte repede. (...) E foarte important să avem un târg de produse locale indiferent că sunt din legumicultură, piscicultură, pomicultură sau alt sector. E important pentru că noi ne putem promova şi ne putem valorifica produsele. Acum, că avem o deschidere atât de frumoasă la apă, ar fi nemaipomenit să avem un eveniment măcar o dată la două luni. Am înţeles că zilele trecute am avut oaspeţi care au venit de la 900 de kilometri distanţă", a afirmat preşedintele asociaţiei de pescari Goloviţa, Cătălin Balaban, care este şi producător apicol.

El a subliniat necesitatea susţinerii financiare a pescarilor.

"Pescarii trebuie susţinuţi cu accesarea fondurilor europene. E greu să identifici o alternativă care să-ţi ofere şansa creşterii veniturilor şi să nu ai bani suficienţi pentru a dezvolta afacerea. Sper ca noul program de finanţare 2021-2027 să-i sprijine cu adevărat pe micii pescari", a mai spus Balaban.


Portul a fost, duminică după-amiază, gazda unui flash-mob organizat în avanpremiera Zilei iei care a reunit circa 170 de dansatori, potrivit organizatorului, Ştefan Coman.

"Sărbătorim şi noi alături de comunitate şi am prezentat un scurt program cu grupurile de copii ale ansamblului Doruleţul şi elevii şcolii de dans au făcut un flash-mob cu jocuri populare româneşti şi ale minorităţilor. Am dorit să fie în mijlocul comunităţilor din judeţ", a menţionat directorul şcolii private de dans din Tulcea, Ştefan Coman.

Portul din comuna Jurilovca oferă judeţului Tulcea şi posibilitatea primului traseu pentru turismul lent.

"Noul port ne ajută foarte mult, pentru că din vechiul port aveam doar o singură cale de acces spre lacul Goloviţa pe care ne îngrămădeam toţi, şi caiaciştii, şi bărcile cu viteză. Acum, avem patru căi de acces spre lac şi o să le împărţim echitabil. Bărcile cu viteză vor avea trei căi, iar noi, care încercăm să ne mişcăm lent şi nu avem nevoie de valuri, o să avem şi noi canalul nostru", a afirmat unul dintre organizatorii de excursii cu caiacul în Deltă din Jurilovca, Ştefan Constantin.

Potrivit Primăriei comunei Jurilovca, portul realizat cu fonduri europene urmează să fie acreditat de instituţiile abilitate ale Ministerului Transporturilor, iar ulterior şi traseele vor fi panotate.

 



Portul turistic inaugurat sâmbătă este a doua investiţie de gen realizată din anul 2012 până în prezent în comuna Jurilovca. Primul port a fost construit în perioada 2012-2013, circa 80% din investiţie fiind suportată în principal din bugetul local, conform primarului Eugen Ion.

Noul port a fost realizat prin mecanismul financiar Investiţii Teritorial-Integrate Delta Dunării, care a dezvoltat în comună 85 de proiecte cu o valoare totală de 15,24 de milioane de euro. Din această sumă, autoritatea locală a absorbit 7,24 de milioane de euro.

Noua infrastructură le oferă utilizatorilor condiţii de acostare în siguranţă, posibilitatea de a se racorda la reţeaua de utilităţi, o parcare cu 50 de locuri, cu două staţii de încărcare electrică şi panouri solare, valoarea totală a lucrărilor fiind de circa 2 milioane de euro.

Întemeiată la începutul secolului al XIX-lea de lipovenii care au fugit din Rusia nemulţumiţi de reforma din cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, comuna Jurilovca, situată pe malului complexul Razim-Sinoe, a devenit la finalul aceluiaşi secol un centru piscicol important care a decăzut la sfârşitul secolului următor, din cauza supraexploatării resurselor naturale. Aflată în apropierea sitului arheologic Argamum, primul oraş atestat documentar de pe teritoriul actual al României, comunitatea şi-a conservat tradiţiile care, alături de peisaj, constituie principalele atracţii turistice. Jurilovca este una dintre comunităţile din România care în anul 2013 a primit Premiul european de excelenţă pentru turism accesibil din partea Comisiei Europene. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

 

Foto: (c) Luisiana Bîgea/AGERPRES

Afisari: 266

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 22-10-2026 15:51

Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB

Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda

Social 22-10-2026 12:30

Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Social 22-10-2026 11:51

Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Social 22-10-2026 10:56

Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci

Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la

Social 22-10-2026 10:40

Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei

Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com

Social 22-10-2026 10:35

Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore

Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic

Social 22-10-2026 10:25

Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale

Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă

Social 22-10-2026 10:12

ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Social 22-10-2026 08:05

Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat

Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta

Social 21-10-2026 21:33

MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu