logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ Buzău: 19 ani de la explozia de la Mihăileşti - o rană deschisă

Image

O comemorare a avut loc miercuri, la monumentul funerar din localitatea Mihăileşti, unde în urmă cu 19 ani a avut loc unul dintre cele mai grave accidente produse în România, explozia unui camion încărcat cu azotat de amoniu în urma căreia 18 persoane şi-au pierdut viaţa, printre care şi şapte pompieri şi doi jurnalişti, iar alte 13 victime au ajuns în stare gravă la spital.

 

 

Eroii militari au fost comemoraţi în cadrul unei ceremonii religioase desfăşurate la monumentul funerar din localitatea Mihăileşti, ridicat în memoria acestora. La eveniment au participat pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, rude şi colegi ai celor dispăruţi, prefectul judeţului Buzău, Daniel Ţiclea şi subprefectul Cristea Constantin. Cu această ocazie, comandantul ISU Buzău a transmis că este de datoria tuturor de a-şi aminti sacrificiul pe care l-au făcut salvatorii şi jurnaliştii români care şi-au pierdut viaţa la datorie.

"Stimaţi invitaţi, dragi ofiţeri, maiştri, militari. În primul rând, vă mulţumesc pentru că aţi dat curs invitaţiei noastre şi astăzi se împlinesc 19 ani de la cea mai mare tragedie petrecută (pe un drum n.red.) în România. Ziua de 24 mai 2004 ne aduce aminte de un eveniment tragic în care şi-au pierdut viaţa pompieri, jurnalişti, oameni simpli. Aceşti pompieri şi jurnalişti care nu au făcut nimic altceva decât să-şi facă meseria. Este de datoria noastră să aducem un omagiu de fiecare dată, să-i cinstim şi să vărsăm o lacrimă în memoria acestor eroi. Să ştiţi că eroii nu mor niciodată, ei vor trăi veşnic în sufletele noastre. Dumnezeu să îi odihnească", a transmis comandantul ISU Buzău, Iulian Gabriel Divoiu.

 

 

Pentru apropiaţii victimelor, tragedia de la Mihăileşti a rămas o rană deschisă.

"Este greu, era un copil exemplu. Un exemplu de ordine şi disciplină. Mă răscoleşte foarte mult, este foarte greu! Îi ducem lipsa! Este greu, foarte greu! Nu aş dori la nimeni. Durerea prin care au trecut aceşti părinţi... nu o doresc nimănui! Nicio generaţie să nu treacă prin ce au trecut părinţii victimelor! Să nu se mai întâmple aşa ceva, eu cred că se putea preveni", a declarat Elena Oprea, verişoara lui Romeo Necula, unul dintre pompierii decedaţi în urma exploziei de la Mihăileşti.

Iar pentru părinţi, cei 19 ani trecuţi de la tragedie au fost greu de suportat.

"Sunt 19 ani de durere şi traumă. Vă daţi seama....eu am sperat că nu rezist atât, dar Dumnezeu a hotărât să mă mai ţină! Dacă Dumnezeu aşa a hotărât, eu am luat calea credinţei. Scrie la cărţi: 'vai de părinţii care îşi îngroapă copiii'. Avea 35 de ani atunci, era sergent. Dimineaţa urma să iasă din serviciu şi m-au anunţat că nu mai e în viaţă. Nu e uşor şi nu a fost uşor! E din ce în ce mai rău. În primul rând, e durerea lui, iar noi nu mai suportăm ca bătrâni, avem boli, ne cedează şi corpul. Eu îi mulţumesc lui Dumnezeu că mai am un copil, aşa mi-a zis şi preotul. Dumnezeu i-a cerut sufletul, viaţa merge înainte!", a spus Neculai Necula, tatăl pompierului decedat Romeo Necula.

 

 

Pe data de 24 mai 2004, la ora 5,50 în comuna Mihăileşti, pe DN2, la 32 de kilometri sud de Buzău, a avut loc o explozie puternică în urma accidentului unui autotren care transporta 20 de tone de azotat de amoniu. Un crater cu adâncime de 6,5 metri şi un diametru de 21 metri s-a format în jurul locului exploziei, iar bucăţi de metal au fost aruncate pe o rază de 200 de metri, afectând acoperişurile mai multor case din zonă. Bilanţul victimelor a fost 18 morţi (dintre care şapte pompieri, trei localnici şi doi jurnalişti) şi 13 răniţi grav.

Vinovaţi de producerea dezastrului de la Mihăileşti au fost găsiţi cei trei reprezentanţi ai firmelor care au asigurat transportul şi livrarea azotatului de amoniu: administratorul Ney Transport SRL, Ionel Neagoe, patronul Mihtrans SRL, Mihai Gună, şi fostul director al combinatului Doljchim din Craiova, Ion Gherghe. Aceştia au fost condamnaţi la câte patru ani de închisoare, cu executare, fiecare, şi la plata unor despăgubiri. AGERPRES / (A - autor: Florin Zafiu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)

 

Foto: (c)  Florin Zafiu/AGERPRES

Afisari: 210

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 22-10-2026 15:51

Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB

Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda

Social 22-10-2026 12:30

Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou

Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc

Administratie 22-10-2026 12:20

Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat

Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon

Administratie 22-10-2026 12:07

Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie

Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că

Social 22-10-2026 11:51

Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice

Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.

Administratie 22-10-2026 11:22

Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar

Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț

Social 22-10-2026 10:56

Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci

Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la

Social 22-10-2026 10:40

Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei

Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com

Social 22-10-2026 10:35

Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore

Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic

Social 22-10-2026 10:25

Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale

Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă

Social 22-10-2026 10:12

ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea

Administratie 22-10-2026 09:02

Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect

Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că

Administratie 22-10-2026 08:40

Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General

Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r

Social 22-10-2026 08:05

Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat

Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta

Social 21-10-2026 21:33

MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu