Franţa şi UE vor sprijini Ucraina ''pe termen lung'', îi reaminteşte Parisul unui emisar chinez
Franţa şi Uniunea Europeană sunt hotărâte să sprijine Ucraina "pe termen lung" şi "în toate domeniile", a reafirmat Parisul, marţi, unui emisar chinez, trimis de Beijing în Europa pentru a discuta despre o soluţionare politică a conflictului ruso-ucrainean, relatează AFP.
Ministerul francez de Externe, prin directorul său general pentru afaceri politice şi de securitate, Frédéric Mondoloni, a subliniat "întreaga responsabilitate a Rusiei în izbucnirea şi continuarea războiului", în cursul unei întâlniri cu emisarul special chinez Li Hui, însărcinat cu problema ucraineană, potrivit unui comunicat al Parisului.
Potrivit acestui text, Parisul, salutând "reluarea dialogului dintre China şi Ucraina", a reamintit că Kievul "îşi exercită dreptul de legitimă apărare" şi a insistat că Franţa şi UE sunt "hotărâte să sprijine (Ucraina) pe termen lung, în toate domeniile".
Li Hui, fost ambasador al Chinei la Moscova, se află de o săptămână într-un turneu prin Europa pentru a discuta despre "rezolvarea politică" a conflictului din Ucraina. El a stat două zile la Kiev şi una în Polonia înainte de a vizita Franţa. Ulterior, diplomatul urmează să se deplaseze în Germania şi Rusia.
Rusia şi China întreţin relaţii strânse. Preşedintele chinez Xi Jinping a vizitat Moscova în martie, unde a declarat că legăturile bilaterale "intră într-o nouă eră".
China s-a declarat neutră în conflictul dintre Ucraina şi Rusia şi a fost criticată pentru că a refuzat să condamne invazia rusă.
Vineri, viceministrul polonez de externe Wojciech Gerwel şi-a "exprimat speranţa că China (...) va condamna agresiunea Rusiei şi va face presiuni asupra Rusiei pentru ca aceasta să revină la respectarea principiilor dreptului internaţional".
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu noi promisiuni de arme occidentale, şi ţările europene speră că Beijingul îşi va folosi influenţa asupra Moscovei pentru a contribui la încheierea războiului.
Ucraina nu va accepta "nicio propunere care să implice pierderea teritoriilor sale sau îngheţarea conflictului", a făcut cunoscut miercuri Kievul după ce şeful diplomaţiei sale, Dmitro Kuleba, s-a întâlnit cu Li Hui. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova și Ucraina au deschis primul cluster de negocieri la UE
Cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial luni primul cluster de negocieri de aderare cu Republica Moldova și Ucraina, cel mai mare pas înainte în acest proces, de la începerea oficială a acestuia, în iunie 2024, informează EFE. Clusterul 'Valori fundamentale' - primul deschis și ultimul închis, fi
Apărare: Canada a obținut primul său contract în cadrul programului SAFE
Premierul canadian Mark Carney a anunțat luni că țara sa a obținut primul contract de apărare în cadrul programului Security Action For Europe (SAFE), transmit agențiile EFE și Xinhua. Carney a făcut anunțul în timpul unei întâlniri cu liderii Uniunii Europene participanți la summitul G7 de la Evian (sud-estul Franței).
În ciuda acordului americano-iranian, redeschiderea Strâmtorii Ormuz va dura săptămâni (expert)
Proprietarii de nave nu vor relua timp de câteva săptămâni traficul prin Strâmtoarea Ormuz, până când se conving că acordul între SUA și Iran este 'efectiv', a declarat managerul general al companiei maritime nipone Mitsui OSK Lines într-un interviu publicat marți de Financial Times și preluat de Reuters.
#Ucraina: Armata oferă contracte pe durată determinată pentru a atrage mai mulți voluntari
Armata ucraineană oferă, începând de luni, noi contracte pe durată determinată și perioadă de demobilizare garantată în cadrul unei reforme pentru a răspunde la criza de efective, pe fondul continuării războiului contra Rusiei, transmite AFP. ''Începând de astăzi (luni), civilii, personalul mobilizat, comb
Hamas salută acordul dintre Iran și Statele Unite
Mișcarea palestiniană Hamas a salutat luni acordul dintre Statele Unite și Iran pentru încetarea războiului din Orientul Mijlociu, exprimându-și speranța că acesta va ajuta, de asemenea, la oprirea violențelor din Fâșia Gaza. Într-un comunicat, mișcarea islamistă aflată la putere în micul teritoriu palestinian l-a
Londra va furniza uraniu îmbogățit Kievului și își va înăspri sancțiunile împotriva Moscovei (Starmer)
Regatul Unit va furniza uraniu îmbogățit Ucrainei pentru centralele sale nucleare și va impune noi sancțiuni Rusiei, a anunțat premierul britanic Keir Starmer înaintea unei sesiuni a summitului G7 dedicate marți conflictului din Ucraina, transmite AFP. Condamnând 'atacurile barbare' ale Rusiei în Ucraina, Londra
Guvernatorul Californiei îl acuză pe Trump că orchestrează anchete împotriva lui și a soției sale
Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, un posibil pretendent la Casa Albă în 2028, l-a acuzat luni pe președintele republican Donald Trump că se află în spatele unor anchete penale care îl vizează atât pe el, cât și pe soția sa, notează AFP. 'Donald Trump nu mă atacă din cauza tweet-urilor mele ră
Netanyahu afirmă că armata israeliană va rămâne în Gaza, în Liban și în Siria 'atât timp cât va fi necesar'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni, după încheierea unui acord între Statele Unite și Iran, că armata israeliană va rămâne în Gaza, în Liban și în Siria 'atât timp cât va fi necesar', notează AFP. 'Am stabilit zone largi de securitate în jurul Israelului. Am f
Zelenski declară că a propus o întâlnire cu Putin în SUA, în cadrul unei convorbiri telefonice cu Trump
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus să se întâlnească cu omologul său rus Vladimir Putin în Statele Unite, în cursul unei convorbiri telefonice cu Donald Trump, a indicat el luni, relatează AFP. 'Ieri (duminică), am discutat cu președintele Trump despre posibilitatea de a organiza o astfel de în
Netanyahu spune că va candida la legislative și că războiul contra Iranului a salvat Israelul de amenințarea 'distrugerii nucleare'
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a afirmat luni că războiul împotriva Iranului i-a salvat țara de amenințarea unei 'distrugeri nucleare', declarație făcută în urma anunțării unui acord între Washington și Teheran pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'Cel mai important luc
Liban: Președintele salută acordul dintre Washington și Teheran, după o discuție prin telefon cu șeful diplomației iraniene
Președintele libanez Joseph Aoun a salutat luni acordul dintre Washington și Teheran, în timpul unei convorbiri telefonice cu ministrul de externe iranian, Abbas Araghchi, informează un comunicat al președinției libaneze, potrivit AFP. Președintele Aoun și-a exprimat speranța că acordul va fi 'un pas pozitiv spre o scădere a tensiunilor (...) și va d
Discursuri ale politicienilor scrise de Inteligența Artificială generează polemici în Germania
Mai multe cazuri în care politicieni germani par să fi folosit Inteligența Artificială (IA) pentru a redacta discursuri și articole de opinie pentru presă, inclusiv ministrul digitalizării, Karsten Wildberger, au stârnit controverse în ultimele zile și au deschis o dezbatere despre permisibilitatea acestei practici, relatează luni agenția EFE.
Volodimir Zelenski va utiliza din nou aeroportul din Chișinău pentru o vizită externă (media)
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va pleca la summitul G7 din Franța de pe aeroportul din Chișinău, aceasta fiind pentru a doua oară în ultimele două săptămâni când îl folosește pentru pentru deplasări internaționale, relatează luni portalul NewsMaker.md, citând publicația ucraineană Evropeiska pravda. Informații despre z
UPDATE / Acordul cu Iranul a fost semnat și va fi făcut public după semnarea oficială vineri, anunță Trump
Acordul cu Iranul a fost semnat, textul urmând să fie făcut public după semnarea sa oficială vineri, a declarat luni președintele american Donald Trump, sosit în Franța pentru summitul G7, transmit Reuters și AFP. Trump a mai afirmat că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă total. ''Acordul a fost semnat. Și strâmtoare
Parlamentul ungar a adoptat limitarea mandatelor premierilor la 8 ani, pentru ca Viktor Orban să nu poată reveni la putere
Parlamentul ungar, dominat de partidul Tisza al premierului pro-european Peter Magyar, a adoptat luni un amendament constituțional care limitează durata totală a mandatelor unui politician în funcția de șef al guvernului la cel mult opt ani, o măsură care, prin efectul său retroactiv, împiedică revenirea la putere a fostului premier naționalist Viktor Orban, rela














