Alianţa Nord-Atlantică este împărţită în problema aderării Ucrainei, recunoaşte Jens Stoltenberg
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a recunoscut miercuri că membrii Alianţei sunt divizaţi în problema aderării Ucrainei, chestiune ce va figura pe agenda viitorului summit al organizaţiei, preconizat să aibă loc în iulie, la Vilnius, relatează AFP.
"Cu privire la această problemă există două puncte de vedere diferite în cadrul Alianţei", a admis Jens Stoltenberg într-o intervenţie în faţa German Marshall Fund of The United States la Bruxelles, amintind că "luarea deciziei în cadrul NATO se face prin consens".
"Voi avea în cursul zilei câteva convorbiri telefonice asupra căii de urmat şi a modului de a răspunde la ambiţiile Ucrainei în vederea aderării sale la NATO", a precizat el.
"Nimeni nu este în măsură să vă spună exact care va decizia finală a summitului de la Vilnius cu privire la această problemă", a mai spus el.
SUA şi numeroşi alţi aliaţi refuză să meargă mai departe de Declaraţia de la Bucureşti, au subliniat pentru AFP mai mulţi diplomaţi din cadrul Alianţei. În cursul acelui summit, în 2008, liderii ţărilor membre ale Alianţei Nord-Atlantice afirmaseră că Ucraina şi Georgia "vor deveni membre ale NATO" într-o zi, fără nicio precizare cu privire la vreun calendar.
Aderarea la NATO ar permite Ucrainei să invoce clauza apărării colective din Articolul 5 al Tratatului NATO, care obligă toţi aliaţii să o apere în caz de atac, notează AFP.
Discuţii sunt în curs pentru "a construi bazele unui compromis asupra aderării", a precizat unul dintre diplomaţi. O posibilitate ar putea fi de a oferi garanţii de securitate precum cele acordate Suediei, a cărei aderare este blocată de Turcia şi Ungaria.
"Franţa este pregătită să convină asupra unor acorduri cu Ucraina pentru a-i oferi garanţii de securitate care să o ajute să se apere pe termen lung şi să împiedice eventuale agresiuni viitoare", a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe francez.
Dar termenul de "garanţii" nu întruneşte consens în cadrul Alianţei, au precizat diplomaţii citaţi de AFP.
"Garanţia de securitate ultimă va fi aderarea la NATO, dar asta nu este ceva care să se producă în mijlocul unui război", a subliniat Jens Stoltenberg.
Ucraina nu poate adera la NATO atât timp cât războiul continuă, a insistat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, citat de Reuters. "Cred că toată lumea realizează că aderarea în plin război nu este pe ordinea de zi", a declarat el la evenimentul organizat de German Marshall Fund of The United States la Bruxelles. "Întrebarea este ce se va întâmpla când se va termina războiul", a afirmat Jens Stoltenberg.AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Adrian Dadârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Donald Trump afirmă că nu va folosi bombe nucleare sau trupe pe teren în Iran
Președintele american Donald Trump a asigurat că nu va folosi arme nucleare în Iran, dar nu exclude să atace cu așa-numita ''Mamă a tuturor bombelor'' (Massive Ordnance Air Blast Bomb/MOAB), cea mai mare bombă non-nucleară din arsenalul cunoscut al Pentagonului, relatează vineri EFE. Într-un interviu pentru canalul
BTA/ Bulgaria va avea 11 piloți de F-16 la finalul lui 2026, afirmă comandantul forțelor aeriene
Până la finalul anului vor exista 11 piloți de avioane de vânătoare F-16, le-a declarat vineri jurnaliștilor comandantul forțelor aeriene bulgare, generalul-maior Nikolai Rusev. El a participat la o ceremonie de depunere a unor coroane de flori la Monumentul Aviatorului din Sofia pentru a marca Ziua forțelor aeriene și a aviației bulgare. Bulgaria a primi
Turcia: O persoană fără adăpost l-a insultat pe președintele Erdogan ca să poată dormi în închisoare
O persoană fără adăpost din sudul Turciei l-a insultat pe președintele Recep Tayyip Erdogan pentru a putea primi adăpost și hrană în închisoare, au relatat vineri mass-media locale, transmite AFP. ''Nu am niciun loc unde să merg. Dormeam în gropi de gunoi. De aceea am ajuns aici'', a declarat bărbatul în
Premierul Robert Fico a părăsit prematur summitul UE pentru a pleca în Serbia să-l susțină pe Aleksandar Vucic
Premierul slovac Robert Fico (Smerd-SD) a părăsit prematur summitul UE de la Bruxelles vineri după-amiază, fără să mai aștepte încheierea reuniunii, informează agenția de presă TASR. Motivul este că el va călători la Novi Sad, în Serbia, unde intenționează să-l susțină pe fostul președinte Aleksandar Vucic în cadrul unui miti
VIDEO Război în #Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski cere încă 70 de miliarde de euro de la UE pentru 2027
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri încă 70 de miliarde de euro de la aliații săi europeni, într-un discurs în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, transmite France Presse. ''Războiul va costa 155 de miliarde de euro anul viitor. Și noi avem nevoie de cel puțin 70 de miliarde de euro &icir
Zelenski spune că a avut ''o întâlnire foarte bună'' cu premierul ungar Peter Magyar la Bruxelles
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că a avut ''o întâlnire foarte bună'' la Bruxelles cu prim-ministrul ungar Peter Magyar în cadrul primei întrevederi oficiale tete-a-tete de la preluarea puterii de către liderul pro-european de la Budapesta, informează AFP. ''Am discuta
Zelenski: O întâlnire între reprezentanții SUA și cei ai Ucrainei, posibilă în următoarele zile
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat vineri că autoritățile de la Kiev sunt în ''contact permanent'' cu negociatorii americani și că o eventuală întâlnire între Ucraina și SUA ar putea avea loc ''în următoarele zile'', după mai multe zile de tensiuni sporite între cele două părți, rela
Volodimir Zelenski declară că serviciile Starlink nu au fost restabilite complet, ceea ce duce la pierderi de vieți omenești
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că operațiunile pentru comunicațiile prin satelit ale SpaceX s-au îmbunătățit, dar nu au fost încă restabilite complet, adăugând că perturbarea a pus în pericol vieți ale civililor, întrucât Ucraina depinde de aceste servicii pentru a intercepta dronele rusești, relatează Reuters
#Ucraina: Municipalitatea Kievului instalează primul său adăpost antiaerian pe stradă
Municipalitatea Kievului a anunțat amenajarea primului adăpost antiaerian pe stradă pentru a proteja populația de bombardamentele rusești, o inițiativă - care după mai bine de patru ani și jumătate de război - a stârnit ironii, relatează AFP. ''La Kiev, primul adăpost mobil lângă o stație de transport în comun este &i
Procuratura italiană anchetează doi miniștri israelieni pentru atacul asupra Flotilei pentru Gaza
Doi miniștri israelieni sunt printre suspecții împotriva cărora procurorii din Roma au deschis vineri o anchetă în legătură cu atacul din mai asupra Flotilei Global Sumud, transmite ANSA. Procuratura din capitala Italiei anchetează peste zece persoane din ierarhia de comandă israeliană. În afară de ministrul securității națio
Hendrik Wüst este noul președinte al camerei superioare a parlamentului Germaniei
Șeful executivului landului Renania de Nord-Palatinat, Hendrik Wüst, a fost ales vineri în funcția de președinte al camerei superioare a parlamentului federal al Germaniei (Bundesrat), transmite dpa. Wüst a fost ales cu unanimitate de reprezentanții tuturor landurilor în Bundesrat și a acceptat rezultatul alegerilor. El v
Albania: Premierul acuză ''mâini străine'' de instigarea la violențe
Premierul albanez Edi Rama a lansat un apel la calm vineri, acuzând ''mâini străine'' că s-ar afla la originea mai multor zile de tulburări, în timp ce manifestanți s-au adunat din nou în capitală și în alte orașe ale țării, relatează AFP. Manifestații violente zguduie Tirana de marți, mii de prote
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, reafirmă sprijinul UE pentru #Ucraina
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a reafirmat vineri, la Bruxelles, sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina și a subliniat că sancțiunile și presiunea asupra Rusiei trebuie să continue pentru ca Moscova să accepte o încetare a focului reală, indică un comunicat difuzat pe website-ul Consiliului. ''Mesajul nostru
OIM: Milioane de ucraineni riscă să fie din nou strămutați în această iarnă
Mai multe milioane de ucraineni care s-au întors acasă după ce au fugit din cauza luptelor riscă să fie din nou strămutați în această iarnă, a avertizat vineri Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), agenție a ONU cu sediul la Geneva, relatează AFP. ''Pentru milioane de ucraineni, întrebarea nu este num
Irak: Premierul a finalizat guvernul, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni de pe lista neagră a SUA (surse diplomatice)
Prim-ministrul irakian Ali al-Zaidi a finalizat lista guvernului, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni plasate pe o listă neagră a SUA, într-un demers care vizează dezarmarea grupărilor armate proiraniene, au declarat vineri surse diplomatice pentru AFP. Al-Zaidi ''a obținut aprobarea tacită a Statelor Unite'














