Boris Johnson îl considera pe Emmanuel Macron ''lingăul lui Putin'' la începutul invaziei ruse în Ucraina
Fostul premier britanic Boris Johnson a avut ieşiri nervoase la adresa preşedintelui francez Emmanuel Macron în perioada de început a invaziei ruse în Ucraina, afirmând atunci în cercul său politic apropiat despre liderul de la Elysee că este un "lingău" al preşedintelui rus Vladimir Putin, a declarat joi fostul director de comunicare al lui Johnson, potrivit AFP.
La începutul lunii martie 2022, când zeci de mii de ucraineni părăseau în grabă ţara lor atacată de armata rusă pe 24 februarie, presa britanică şi mai multe ţări europene criticau faptul că Marea Britanie primea doar un număr redus de refugiaţi. "Macron a plusat criticându-l foarte direct pe Boris şi declaraţiile sale au apărut pe prima pagină în The Guardian", îşi aminteşte fostul director de comunicare al lui Boris Johnson, Guto Harri, vorbind într-un nou episod al podcastului său denumit 'Unprecedented'.
În timpul unei reuniuni cu consilierii săi, Boris Johnson "s-a lansat într-un atac virulent împotriva lui Emmanuel Macron, catalogându-l cu un cuvânt care începe cu ' C ', spunând că este un dement, un lingău al lui Putin", povesteşte colaboratorul fostului premier conservator britanic.
"Trebuie să acţionăm fără mănuşi", "trebuie să ne dezlănţuim împotriva acestor "broscari" (termen peiorativ folosit de englezi când vorbesc despre francezi), ar mai fi spus Johnson, potrivit aceluiaşi consilier.
Susţinători înverşunaţi ai Ucrainei încă din primele momente ale invaziei ruse, politicienii britanici se arătaseră deja foarte sceptici faţă de tentativele lui Emmanuel Macron de a-l convinge pe Vladimir Putin să nu atace Ucraina.
Vizita preşedintelui francez la Moscova cu câteva săptămâni înaintea declanşării războiului "i-a provocat greaţă" fostului premier britanic, mai spune Guto Harri.
Cu toate acestea, adaugă el, mai târziu cei doi lideri s-au reconciliat, după ce preşedintele francez s-a dovedit la rândul său un susţinător ferm al Ucrainei, pe care Franţa, asemeni Marii Britanii, a aprovizionat-o substanţial cu armament pentru a putea lupta împotriva Rusiei.
"Ei au băut un whisky împreună la summitul G7", s-au măgulit vorbindu-şi cu "prietene", iar Boris Johnson l-a invitat pe Emmanuel Macron la Londra "pentru a arăta lumii întregi că este vie (starea noastră de) ' Bromance ' " (neologism care combină cuvintele 'brother' şi 'romance'), a mai rememorat colaboratorul fostului premier britanic.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mihaela Toth, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
BTA/ Bulgaria va avea 11 piloți de F-16 la finalul lui 2026, afirmă comandantul forțelor aeriene
Până la finalul anului vor exista 11 piloți de avioane de vânătoare F-16, le-a declarat vineri jurnaliștilor comandantul forțelor aeriene bulgare, generalul-maior Nikolai Rusev. El a participat la o ceremonie de depunere a unor coroane de flori la Monumentul Aviatorului din Sofia pentru a marca Ziua forțelor aeriene și a aviației bulgare. Bulgaria a primi
Turcia: O persoană fără adăpost l-a insultat pe președintele Erdogan ca să poată dormi în închisoare
O persoană fără adăpost din sudul Turciei l-a insultat pe președintele Recep Tayyip Erdogan pentru a putea primi adăpost și hrană în închisoare, au relatat vineri mass-media locale, transmite AFP. ''Nu am niciun loc unde să merg. Dormeam în gropi de gunoi. De aceea am ajuns aici'', a declarat bărbatul în
Premierul Robert Fico a părăsit prematur summitul UE pentru a pleca în Serbia să-l susțină pe Aleksandar Vucic
Premierul slovac Robert Fico (Smerd-SD) a părăsit prematur summitul UE de la Bruxelles vineri după-amiază, fără să mai aștepte încheierea reuniunii, informează agenția de presă TASR. Motivul este că el va călători la Novi Sad, în Serbia, unde intenționează să-l susțină pe fostul președinte Aleksandar Vucic în cadrul unui miti
VIDEO Război în #Ucraina: Președintele Volodimir Zelenski cere încă 70 de miliarde de euro de la UE pentru 2027
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut vineri încă 70 de miliarde de euro de la aliații săi europeni, într-un discurs în cadrul Consiliului European de la Bruxelles, transmite France Presse. ''Războiul va costa 155 de miliarde de euro anul viitor. Și noi avem nevoie de cel puțin 70 de miliarde de euro &icir
Zelenski spune că a avut ''o întâlnire foarte bună'' cu premierul ungar Peter Magyar la Bruxelles
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că a avut ''o întâlnire foarte bună'' la Bruxelles cu prim-ministrul ungar Peter Magyar în cadrul primei întrevederi oficiale tete-a-tete de la preluarea puterii de către liderul pro-european de la Budapesta, informează AFP. ''Am discuta
Zelenski: O întâlnire între reprezentanții SUA și cei ai Ucrainei, posibilă în următoarele zile
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat vineri că autoritățile de la Kiev sunt în ''contact permanent'' cu negociatorii americani și că o eventuală întâlnire între Ucraina și SUA ar putea avea loc ''în următoarele zile'', după mai multe zile de tensiuni sporite între cele două părți, rela
Volodimir Zelenski declară că serviciile Starlink nu au fost restabilite complet, ceea ce duce la pierderi de vieți omenești
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că operațiunile pentru comunicațiile prin satelit ale SpaceX s-au îmbunătățit, dar nu au fost încă restabilite complet, adăugând că perturbarea a pus în pericol vieți ale civililor, întrucât Ucraina depinde de aceste servicii pentru a intercepta dronele rusești, relatează Reuters
#Ucraina: Municipalitatea Kievului instalează primul său adăpost antiaerian pe stradă
Municipalitatea Kievului a anunțat amenajarea primului adăpost antiaerian pe stradă pentru a proteja populația de bombardamentele rusești, o inițiativă - care după mai bine de patru ani și jumătate de război - a stârnit ironii, relatează AFP. ''La Kiev, primul adăpost mobil lângă o stație de transport în comun este &i
Procuratura italiană anchetează doi miniștri israelieni pentru atacul asupra Flotilei pentru Gaza
Doi miniștri israelieni sunt printre suspecții împotriva cărora procurorii din Roma au deschis vineri o anchetă în legătură cu atacul din mai asupra Flotilei Global Sumud, transmite ANSA. Procuratura din capitala Italiei anchetează peste zece persoane din ierarhia de comandă israeliană. În afară de ministrul securității națio
Hendrik Wüst este noul președinte al camerei superioare a parlamentului Germaniei
Șeful executivului landului Renania de Nord-Palatinat, Hendrik Wüst, a fost ales vineri în funcția de președinte al camerei superioare a parlamentului federal al Germaniei (Bundesrat), transmite dpa. Wüst a fost ales cu unanimitate de reprezentanții tuturor landurilor în Bundesrat și a acceptat rezultatul alegerilor. El v
Albania: Premierul acuză ''mâini străine'' de instigarea la violențe
Premierul albanez Edi Rama a lansat un apel la calm vineri, acuzând ''mâini străine'' că s-ar afla la originea mai multor zile de tulburări, în timp ce manifestanți s-au adunat din nou în capitală și în alte orașe ale țării, relatează AFP. Manifestații violente zguduie Tirana de marți, mii de prote
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, reafirmă sprijinul UE pentru #Ucraina
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a reafirmat vineri, la Bruxelles, sprijinul Uniunii Europene pentru Ucraina și a subliniat că sancțiunile și presiunea asupra Rusiei trebuie să continue pentru ca Moscova să accepte o încetare a focului reală, indică un comunicat difuzat pe website-ul Consiliului. ''Mesajul nostru
OIM: Milioane de ucraineni riscă să fie din nou strămutați în această iarnă
Mai multe milioane de ucraineni care s-au întors acasă după ce au fugit din cauza luptelor riscă să fie din nou strămutați în această iarnă, a avertizat vineri Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), agenție a ONU cu sediul la Geneva, relatează AFP. ''Pentru milioane de ucraineni, întrebarea nu este num
Irak: Premierul a finalizat guvernul, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni de pe lista neagră a SUA (surse diplomatice)
Prim-ministrul irakian Ali al-Zaidi a finalizat lista guvernului, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni plasate pe o listă neagră a SUA, într-un demers care vizează dezarmarea grupărilor armate proiraniene, au declarat vineri surse diplomatice pentru AFP. Al-Zaidi ''a obținut aprobarea tacită a Statelor Unite'
Zelenski, invitat la Budapesta cu ocazia comemorării Revoluției ungare din 1956
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat la Budapesta pentru a participa la evenimentele care marchează 70 de ani de la Revoluția ungară din 1956, liderul de la Kiev urmând să efectueze o vizită în capitala Ungariei săptămâna viitoare, a declarat vineri Ihor Jovkva, adjunctul șefului administrației prezidențiale ucrainene, într-un inte













