Ucraina a insistat în dialogul cu emisarul chinez asupra integrităţii sale teritoriale
Emisarul chinez trimis de Beijing a petrecut miercuri a doua zi a vizitei sale în Ucraina, unde autorităţile au insistat asupra "respectării integrităţii sale teritoriale", recunoscând în acelaşi timp "importanţa" rolului Chinei în eforturile de a pune capăt invaziei ruse, transmite AFP.
Turneul emisarului lui Li Hui, menită să promoveze o reglementare politică a războiului, urmează să-l poarte îăn continuare pe acesta în Polonia, Franţa (la începutul săptămânii viitoare), Germania şi Rusia.
La Kiev, Hui s-a întâlnit cu ministrul de externe Dmitro Kuleba înaintea unei "posibile" întâlniri cu preşedintele Volodimir Zelenski, a declarat pentru AFP un înalt oficial ucrainean, sub protecţia anonimatului. O discuţie care ar fi o premieră pentru şeful statului ucrainean, care încurajează Beijingul să pună presiuni asupra liderului de la Kremlin.
În cadrul întâlnirii cu Li Hui, Dmitro Kuleba "a explicat în detaliu reprezentantului special chinez principiile restabilirii unei păci durabile şi juste, bazate pe respectul pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei", conform unui comunicat al ministerului său.
"El a subliniat că Ucraina nu acceptă nicio propunere care să implice pierderea teritoriilor sale sau îngheţarea conflictului", în timp ce Kievul se teme să fie împins, pe termen lung, să accepte un compromis cu Moscova.
Potrivit Beijingului, misiunea reprezentantului special pentru afaceri eurasiatice şi fost ambasador chinez la Moscova Li Hui în acest turneu european este discutarea "soluţionării politice" a conflictului.
China, un partener apropiat al Moscovei, nu a condamnat niciodată public invazia rusă. Beijingul a propus în februarie un plan în 12 puncte pentru a pune capăt războiului, care a fost privit cu scepticism de către occidentali. Preşedintele Xi Jinping a vizitat Moscova în luna martie, acordând un sprijin simbolic puternic preşedintelui Vladimir Putin.
Şeful diplomaţiei ucrainene a salutat rolul "important" al Chinei în eforturile de pace, în vreme ce Kievul susţine o formulă proprie de soluţionare a conflictului ce implică returnarea tuturor teritoriilor ocupate de ruşi, inclusiv a peninsulei Crimeea, anexată în 2014.
Li Hui este aşteptat la sfârşitul lunii mai la Moscova, a declarat marţi seară adjunctul ministrului rus de externe Andrei Rudenko, fără a preciza data.
"Ideea este de a face cunoscute (ţărilor vizitate) propunerile chineze pentru o reglementare politică în Ucraina şi de a asculta punctele de vedere şi comentariile interlocutorilor în cauză", a afirmat el.
Vizita la Kiev a lui Li Hui a avut loc la scurt timp după turneul european al preşedintelui Volodimir Zelenski în cadrul căruia acesta a primit promisiunea unor noi livrări de arme necesare lansării unei contraofensive majore.
Pe câmpul de luptă, Ucraina a afirmat că avansează în continuare împotriva luptătorilor ruşilor în apropiere de Bahmut, înaintând 500 de metri în unele zone în timpul zilei. Marţi, a susţinut că a luat înapoi 20 de kilometri pătraţi în apropierea acestui oraş devenit epicentrul luptelor.
Dacă ruşii se află în dificultate pe flancurile oraşului Bahmut, ei îşi continuă avansul lent în oraş, pe care îl controlează în proporţie de peste 90%. Potrivit liderului grupării paramilitare ruse Wagner, Evgheni Prigojin, o ultimă redută de 1,46 kilometri pătraţi din oraşul Bahmut încă rezistă mercenarilor săi.
Tot miercuri, un copil de cinci ani a fost ucis alături de alte două persoane într-un bombardament rusesc în regiunea Herson din sudul ţării, conform unui anunţ făcut de guvernatorul Oleksandr Prokudin. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com














