Italia: Preşedintele Zelenski este sceptic faţă de posibilitatea unei medieri în conflictul ruso-ucrainean
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a răspuns negativ în privinţa posibilităţii ca Papa Francisc să medieze în războiul din Ucraina dintre Kiev şi Moscova, informează dpa.
Întrebat despre acest lucru într-un interviu de postul de televiziune Rai 1 în timpul unei vizite pe care preşedintele Zelenski o întreprinde în Italia, acesta a spus: "Cu tot respectul pentru Papă, ideea este că nu avem nevoie de mediatori între Ucraina şi agresorul care ne-a ocupat teritorii, ci de un plan de acţiune pentru o pace justă în Ucraina".
Preşedintele Zelenski a spus că trecutul a arătat că nu este posibil să se negocieze cu preşedintele rus Vladimir Putin."Nici o ţară din lume nu poate face asta", a spus liderul ucrainean.
Anterior, preşedintele Zelenski s-a întâlnit cu Suveranul Pontif, precum şi cu lideri politici italieni.
Preşedintele ucrainean i-a cerut Papei Francisc să condamne mai clar Rusia, după întrevederea de 40 de minute, care a avut loc la Vatican.
"Sunt recunoscător pentru atenţia personală acordată tragediei a milioane de ucraineni", a scris Zelenski pe Twitter."Am vorbit despre zeci de mii de copii deportaţi"."În plus, i-am cerut (Papei Francisc) să condamne crimele înfăptuite de Rusia în Ucraina. Pentru că nu poate exista egalitate între victimă şi agresor".
Papa Francisc a atras în mod repetat critici din partea Ucrainei după declanşarea invaziei ruse anul trecut, încercând să evite să se adreseze direct sau să condamne părţile în conflict.
Prim-ministrul Giorgia Meloni a promis sprijin Ucrainei în războiul său împotriva Rusiei "atât timp cât este necesar şi mai mult", în cadrul întâlnirii cu liderul ucrainean, pe care l-a numit "prietenul ei". Kievul trebuie să fie plasat într-o poziţie puternică pentru negocieri cu Rusia "pentru că pacea nu poate urma capitulării, aceasta ar fi o pace periculoasă pentru Europa", a spus Meloni.
Lieta di aver accolto a Palazzo Chigi il Presidente dell'Ucraina @ZelenskyyUa. Un incontro che testimonia l'impegno che attribuiamo ad un rapporto importante per le nostre Nazioni. Un impegno che è fondamentale per la storia europea e per tutti i popoli che amano la libertà. pic.twitter.com/0ZetJUMIPp
— Giorgia Meloni (@GiorgiaMeloni) May 13, 2023
Volodimir Zelenski a mulţumit Italiei pentru sprijinul acordat. El a spus că a fost mişcat de numeroasele steaguri ucrainene pe care le-a văzut pe străzile Romei.
După sosirea sa dimineaţă la Roma, cu un avion al guvernului italian din Polonia, preşedintele Zelenski a fost condus mai întâi la reşedinţa oficială a preşedintelui Sergio Mattarella.
În cursul zilei de sâmbătă s-a confirmat informaţia că preşedintele Zelenski va călători în Germania, deşi nu era clar când va pleca către această destinaţie. Sâmbătă seara, agenţia de presă italiană ANSA l-a citat pe comisarul de poliţie al Romei, Carmine Belfiore, care a declarat că liderul ucrainean a părăsit capitala Italiei.
Volodimir Zelenski şi poporul ucrainean urmează să fie distinşi duminică, la Aachen, cu prestigiosul Premiu Carol cel Mare.
Ucrainenii care locuiesc în Italia s-au adunat în binecunoscuta Piazza Barberini din centrul Romei în aşteptarea sosirii preşedintelui Zelenski. În pofida ploii, aceştia au cântat imnul naţional."Vrem să îi spunem preşedintelui că suntem alături de el", a declarat la televiziunea italiană şeful Asociaţiei Creştine a Ucrainenilor din Italia, Oles Horodetskii. Ei sunt încrezători că "Ucraina îi va alunga pe invadatori pentru a crea o pace dreaptă". AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Citeşte şi:
* VIDEO Zelenski: Rezultatele contraofensivei se vor vedea în curând
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com














