Problemele create pe piaţa europeană de afluxurile de cereale din Ucraina, dezbătute în plenul Parlamentului European
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ştefan, transmite: Eurodeputaţii au ridicat în Parlamentul European problemele create de afluxurile de cereale din Ucraina şi au cerut noi măsuri din partea Comisiei Europene, mai mulţi europarlamentari români criticând reacţia lentă a comisarului european pentru agricultură, Janusz Wojciechovski, în timp ce compatrioţii săi polonezi i-au luat apărarea.
"Lanţurile logistice tradiţionale sunt întrerupte de război. Sunt milioane de tone care trebuie să treacă prin statele vecine din UE. Mari volume au fost comercializate în ţările membre vecine şi au fost destabilizate pieţele locale. Ucraina a exportat 48 de milioane de tone de cereale, din care jumătate în UE", a spus comisarul european pentru dezvoltare rurală, Janusz Wojciechovski, în timpul unei dezbateri în plenul PE la Strasbourg.
Din această cantitate de cereale exportată de Ucraina, 2,5 milioane de tone au ajuns în România, a spus el.
"Aceste cantităţi importante au provocat dificultăţi pentru agricultorii din aceste ţări, care nu au mai putut să-şi vândă propriile cereale", a spus Wojciechovski.
În acelaşi timp, el a dat România drept exemplu pentru faptul că a asigurat tranzitarea prin coridoarele de solidaritate a 6,5 milioane de tone de cereale din Ucraina.
Janusz Wojciechovski a dat asigurări că executivul UE va lucra cu statele membre pentru a facilita tranzitul de cereale din Ucraina prin coridoarele de solidaritate.
"Trebuie să nu uităm că Ucraina luptă şi pentru libertatea noastră şi apără şi valorile şi securitatea noastră", a pledat el în finalul intervenţiei sale.
Norbert Lins, din grupul PPE, a afirmat şi el că este necesară consolidarea coridoarelor de solidaritate.
"Cerealele ucrainene trebuie cumpărate, trebuie să fie un task-force care să se ocupe de această problemă", a mai afirmat el.
Eurodeputatul Dacian Cioloş, din grupul Renew, a reamintit în intervenţia sa că românii au primit refugiaţii din Ucraina cu braţele deschise, iar România şi-a pus la dispoziţie porturile pentru exporturile de cereale.
"Problema cu care aceştia se confruntă este una europeană. Măsurile anunţate de CE sunt bune, dar sunt insuficiente. E nevoie de culoarele de solidaritate şi după 5 iunie şi să dejucăm şantajul Rusiei. E nevoie de acţiune rapidă, cu atât mai mult cu cât acest subiect e folosit de partidele extremiste care cântă partitura Rusiei", a spus Dacian Cioloş în plenul PE.
Herbert Dorfmann, din grupul PPE, a spus că problemele pe care le au ţările vecine cu Ucraina din cauza afluxului de cereale ucrainene sunt previzibile. În acelaşi timp, el a criticat reacţia CE la măsurile unilaterale impuse de patru dintre ţările vecine Ucrainei.
"Ţara cea mai afectată este România, însă România nu a interzis importurile. Ce veţi face mâine când Germania, Franţa sau Belgia vor introduce interdicţie, veţi legaliza şi asta?", a întrebat el.
Juozas Olekas, din grupul S&D, a spus că Rusia a lansat o agresiune neprovocată împotriva Ucrainei şi că statele UE au făcut tot ce au putut pentru a putea ajuta Ucraina. "E păcat că din cauza încercării unora de a face profit cu orice preţ s-a creat această situaţie", a opinat eurodeputatul.
"E nevoie de o cooperare foarte bună pentru a opri speculaţiile şi a ne asigura că toate cerealele ucrainene care tranzitează UE nu vor rămâne aici", a pledat la rândul său Vlad-Marius Botoş, din grupul Renew.
Eurodeputatul PPE Daniel Buda a reiterat că nu vrea să pună sub semnul întrebării necesitatea sprijinului pentru agricultorii din Ucraina, dar a subliniat că există "cantităţi însemnate de cereale din Ucraina" care "au rămas în România".
"CE şi statele membre trebuie să înţeleagă că este nevoie de mai multe vapoare, camioane şi vagoane de tren pentru aceste transporturi de cereale", a spus el referindu-se la capacităţile de transport. De asemenea, el a pledat pentru soluţia ca aceste cantităţi de cereale din Ucraina să intre direct în gestionarea Comisiei Europene.
Eurodeputatul Siegfried Mureşan, din grupul PPE, a afirmat că toate statele UE vor să ajute Ucraina, dar a subliniat că ţările membre nu trebuie afectate de acest lucru.
"În poziţia dvs. de comisar pentru agricultură, trebuie să vă asiguraţi că tranzitul cerealelor acolo unde este nevoie este organizat cum trebuie. Trebuie să puneţi în funcţiune şi să faceţi să funcţioneze acest mecanism. Peste două-trei luni de zile va veni noua recoltă. Cerealele ucrainene trebuie să poată părăsi UE şi să ajungă acolo unde este nevoie de ele", i-a transmis el comisarului Janusz Wojciechovski.
Victor Negrescu, din grupul S&D, l-a criticat şi el pe comisarul european pentru agricultură. "Din păcate, dle comisar, nu am auzit nicio soluţie pe termen lung din parte dvs. astăzi", a spus Negrescu în cadrul dezbaterii, invitându-l pe Janusz Wojciechovski să susţină creşterea alocărilor pentru agricultură la revizuirea bugetului european pe termen lung.
La final, comisarul european Janusz Wojciechovski a transmis din nou sincere mulţumiri României pentru rolul său în asigurarea tranzitului prin coridoarele de solidaritate, în condiţiile în care ţara noastră a fost "supraîmpovărată" de această situaţie. El a argumentat prin acest tranzit asigurat de România faptul că aceste coridoare de solidaritate mult criticate au funcţionat în realitate.AGERPRES/(A - editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Francofonie: RDC, dispusă la retragerea candidaturii congoleze la funcția de secretar general al OIF, pentru o abordare comună în sprijinul lui Cioloș
Republica Democratică Congo (RDC) și-a exprimat disponibilitatea de a lua în considerare retragerea candidaturii Julianei Amato Lumumba pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), cu scopul de a favoriza un consens în jurul unui candidat care să unească, se arată sâmbătă într-un comunicat al Ministerului de
Reuniune la nivel înalt a OIF, pentru stabilirea priorităților Francofoniei și alegerea unui nou secretar general
Cea de-a XX-a ediție a Sommet-ului Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF) va avea loc în 15 și 16 noiembrie 2026, la Phnom Penh, capitala Cambodgiei. Reuniunea urmărește stabilirea priorităților Francofoniei, consolidarea cooperării dintre statele membre și alegerea noului secretar general. Reuniunea va reuni reprezentanții celor 90 de state și
Comunitatea românească din Orlivka, regiunea Odesa, împotriva închiderii liceului din localitate
Comunitatea românească din localitatea Orlivka, raionul Ismail, s-a pronunțat împotriva închiderii liceului cu predare în limba română din localitate, în cadrul unor consultări cu autoritățile ucrainene desfășurate la data de 10 noiembrie, a anunțat Consulatul General al României la Odesa. Liceul &icir
Caramboluri în Bulgaria/Un șofer de camion român, reținut pentru audieri, fără să fie pus sub acuzare (procuror bulgar)
Un șofer de camion român a fost reținut pentru a garanta prezența acestuia la audierile programate pentru miercuri în contextul demarării procedurilor premergătoare procesului penal în legătură cu accidentele &i
Cetățeanul român rănit în coliziunile în lanț de marți se află în stare critică la un spital din Burgas (BTA)
Cetățeanul român rănit în coliziunile în lanț produse marți pe autostrada 'Trakia' se află în stare critică, relatează miercuri BTA, care a primit informația de la spitalul 'Heart and Brain
AFP: Louise Mushikiwabo și Dacian Cioloș par să se detașeze în competiția pentru desemnarea viitorului secretar general al Francofoniei
Doi candidați, rwandeza Louise Mushikiwabo, actuala deținătoare a postului, și fostul prim-ministru român Dacian Cioloș, par să se detașeze în competiția pentru desemnarea viitorului secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), scrie luni AFP, citând mai multe surse cu care a discutat. La data
Președinta CE înainte de vizita în regiunea Mării Negre: Voi discuta în România și Bulgaria despre consolidarea răspunsului UE
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat într-o declarație dată publicității înaintea vizitei de luni în România și Bulgaria că va discuta cu liderii celor două țări despre situația din teren și despre modul în care Europa își poate consolida răspunsul la amenințările de securitate care escaladează. '
Bulgaria: Rămășițe umane găsite la bordul unei nave lovite de o dronă în Marea Neagră (parchetul din Varna)
La bordul unei nave lovite de o dronă în urmă cu 15 zile în largul litoralului României și transferate la un șantier naval bulgar pentru reparații au fost descoperite rămășițe umane, a anunțat sâmbătă parchetul din orașul bulgar Varna, transmite AFP. 'În timpul operațiunilor de degajare, au fost găsite rămășiț
Casa Bodescu, locul în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, a fost restaurată și redeschisă
Casa Bodescu din municipiul Bălți, clădire în care a fost votată Unirea Basarabiei cu România, în 1918, și-a redeschis porțile după doi ani de lucrări de restaurare. Edificiul, care a găzduit de-a lungul timpului instituții administrative importante, inclusiv Prefectura județului Bălți în perioada interbelică, devine acum sediul Agenției de Dezvoltare
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane care furau mărfuri cu ajutorul unei companii de transport fictive
În România și Belgia au fost arestate 16 persoane suspectate de furtul a aproximativ 70 de expedieri de produse, după ce au pretins că reprezintă o companie de transport, a anunțat vineri Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Justiție Penală (Eurojust), relatează agenția EFE. Într-un comunicat de presă, Eurojust afirmă că suspecț
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni în România
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va afla luni, 9 noiembrie, în România în cadrul vizitei sale în regiunea Mării Negre, a anunțat vineri, într-un briefing de presă la Bruxelles, purtătoarea de cuvânt a CE, Paula Pinho. Cu această ocazie, Ursula von der Leyen va avea întrevederi cu președint
România investește în educația și viitorul comunităților din Republica Moldova
Guvernul României a finanțat dotarea unor școli și a unui laborator universitar cu mobilier, echipamente și fond de carte, precum și o campanie de prevenire a consumului de droguri în rândul adolescenților din Chișinău și Bălți, a anunțat joi ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. Diplomatul a efectuat o
Roxana Mînzatu efectuează vineri o vizită la București pentru discuții privind educația și piața muncii
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu, se va afla vineri la București, pentru discuții privind Pachetul privind educația și provocările de pe piața muncii, în perspectiva viitoarei inițiative europene privind locurile de muncă de calitate (Quality Jobs Act). Potrivit unui comunicat al Reprezentanței Comisiei Europene în
Extrema-dreaptă europeană se distanțează de Trump și pune înfrângerea electorală a republicanilor în SUA pe seama războiului cu Iranul
Politicienii de extremă-dreapta din Europa au început să se distanțeze de Donald Trump în urma victoriei democraților în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, evitând însă, în mare parte, să-l critice direct pe președintele american, relatează Reuters. Această reorientare este semnificativă, având în vede
Premierul Republicii Moldova: Unirea nu poate fi redusă la un simplu plan B
Republica Moldova și România sunt legate prin aceeași istorie, limbă și cultură, iar relațiile dintre cele două state depășesc nivelul unui parteneriat strategic, fiind unele cu adevărat frățești, a declarat premierul Vasile Tofan la Euronews Enlargement Summit 2026, subliniind că Unirea cu România este o chestiune fundamentală pentru viitorul Republicii








