'Ucraina - un an de război', expoziţie de fotografii AGERPRES, la Muzeul de Istorie Regională din Ruse
Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a expus, marţi, la Muzeul de Istorie Regională din Ruse, fotografii ce surprind imagini din Ucraina devastată de război, fiind prezentate locuri din Bucea, Lviv, Kiev, Jitomir, Cernobîl, Borodianka, Harkiv, Cernihiv, unde bombardamentele armatei ruse au distrus clădiri de patrimoniu, poduri, biserici, locuinţe, spitale şi şcoli, dar şi din zone frontaliere, unde România a primit aflux semnificativ de refugiaţi ucraineni.



"Ucraina - un an de război" cuprinde 20 de imagini care surprind durerea şi disperarea oamenilor, dar şi speranţa în victorie. Sunt doar o parte din ceea ce redactorii şi fotoreporterii AGERPRES au surprins în timpul desfăşurării activităţii lor jurnalistice.

În discursul susţinut cu ocazia deschiderii expoziţiei, directorul Muzeului de Istorie Regională din Ruse, Nikolai Nenov, a subliniat importanţa menţinerii Europei unite, ''responsabilitate a generaţiei actuale faţă de generaţia viitoare''. Totodată, el a susţinut necesitatea continuării sprijinului pentru poporul ucrainean şi victimele conflictului. ''Expoziţia Agerpres ne aminteşte că trebuie să continuăm să acordăm suport. Chiar şi Binele are nevoie de susţinere'', a spus el.


"Ucraina - un an de război" cuprinde fotografii realizate încă din primele zile ale conflictului, din luna februarie 2022, şi îi transformă pe privitori în martori ai catastrofelor provocate de război.

Expoziţia a fost prezentată pentru prima dată la sediul NATO din Bruxelles, pe 24 februarie acest an. Au urmat Biblioteca Central Universitară din Bucureşti şi Universitatea Danubius din Galaţi.

Agenţia Naţională de Presă AGERPRES a realizat expoziţia de fotografii de război cu cadre surprinse în Ucraina de jurnalistul Cristian Lupaşcu şi cu imagini cu refugiaţii ucraineni, la puncte de frontieră, realizate de corespondenţii speciali şi redactori. Cristian Lupaşcu este jurnalist AGERPRES din anul 2006. De la începutul războiului a efectuat zece deplasări în Ucraina, în perioada martie 2022 - aprilie 2023. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Foto: (c) ALEXANDRA ŞTEFAN / AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Germania: Bundestag adoptă un proiect de lege pentru a stimula transplanturile de rinichi
Transplanturile de rinichi pentru pacienții grav bolnavi sunt pe cale să devină mai accesibile în Germania, informează DPA. Bundestagul - camera inferioară a Parlamentului german - a adoptat joi un proiect de lege propus de ministrul Sănătății din această țară, Nina Warken, care relaxează restricțiile anterior stricte privind prelevarea de organe de la d