România va fi protejată prin decizia Comisiei Europene de stopare a importurilor de cereale din Ucraina (ministru)
România va fi protejată prin decizia Comisiei Europene de stopare a importurilor de grâu, porumb, rapiţă, floarea soarelui şi ulei de floarea-soarelui din Ucraina şi va primi suma cuvenită pentru a acorda banii respectivi fermierilor cât mai repede cu putinţă, indiferent dacă cele patru ţări ridică sau nu măsurile pe care le-au luat unilateral, potrivit ministrului Agriculturii, Petre Daea.
Acesta a susţinut miercuri o conferinţă de presă, la o zi după ce a participat la Consiliul Agricultură şi Pescuit, de la Luxemburg.
"Comisia a stabilit aşa: se interzice importul de produse din Ucraina la următoarele: la grâu, la porumb, la floarea-soarelui, la rapiţă şi apoi şi la uleiul de floare-soarelui. Aceasta a fost concluzia la care a ajuns Comisia, analizând propunerile noastre, solicitările noastre şi interpretând din punct de vedere juridic deciziile care se pot lua în condiţiile permise de Regulamentul European 870, care a instituit aceste norme de liberalizare, norme care îşi au originea în acordul de asociere semnat de către Uniunea Europeană şi parafat de către toate ţările membre, acord de asociere între Uniunea Europeană şi Ucraina", a precizat Daea.
Şeful de la Agricultură a explicat că România aşteaptă ca această oprire a importului să se facă prin act de către Comisia Europeană, care este responsabilă în domeniu, iar dacă astăzi şi mâine celelalte ţări nu renunţă, România este protejată de decizia Comisiei prin care se instituie interzicerea importului pe teritoriul ţării până pe data de 5 iunie.
"Se pune întrebarea ce a câştigat România? Da, România a câştigat răspunsul dat de Comisie şi aşteptăm decizia ca această oprire a importului să se facă prin act de către Comisia Europeană, care este responsabilă în domeniu - şi, al doilea, să primească imediat suma necesară care îi revine din repartizarea banilor din cei 100 de milioane euro. Dacă astăzi şi mâine celelalte ţări nu renunţă, România este protejată de decizia Comisiei prin care se instituie interzicerea importului pe teritoriul României până pe data de 5 iunie. De ce până pe data de 5 iunie? Pentru că până atunci îşi are valabilitate Regulamentul 870 care trebuie modificat şi la care vom lucra şi vom dialoga în interiorul Uniunii Europene cu ţările interesate - şi spun încă o dată cu ţările care sunt afectate, dar în dialog instituţional cu Comisia Europeană, în aşa fel încât să putem proiecta şi un drum mai lung de acţiune comună şi instituirea unor reguli comune pentru protejarea pieţei de importurile din Ucraina", a adăugat ministrul.
El a subliniat că peste 20 de ţări au dat acest mesaj în aşa fel încât regula comună de piaţă "să fie păstrată în integralitatea ei, cu analize secvenţiale şi cu intervenţii, folosindu-se instrumentele de sprijin care există la îndemâna Comisiei Europene".
"Oficial am intrat în consiliul de miniştri, iar la un punct de ordinea de zi, care nu a fost public, a fost analiza pieţei. Vreau să vă spun că în discuţia pe care am avut-o cu miniştrii şi modul în care au exprimat acordul pentru a da sprijinul necesar celor cinci ţări a plecat de la faptul că situaţia este grea, că trebuie să se ia o asemenea măsură şi că este bine ca toţi să intre în legalitate", a menţionat Petre Daea. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Popa (MTI): Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunțat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, pe pagina sa de Facebook.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană, cererea de anulare formulată de Gabriel Resources a fost respinsă
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținâ
ONRC: 12.957 de firme și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2026
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele nouă luni din acest an a fost de 12.957, în scădere cu 12,68% comparativ cu perioada similară din anul anterior, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 1.606
România caută parteneri în Qatar pentru proiecte în energie, infrastructură portuară, turism, transporturi și digitalizare
Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, va conduce, în perioada 15-18 noiembrie, delegația economică a României în Statul Qatar, vizita având ca scop identificarea unor oportunități de afaceri și investiții în domenii strategice, precum energia, turismul, infrastructura portuară, transporturil
Profit de 334,3 milioane lei înregistrat de Fondul Proprietatea în primele 9 luni din 2026
Fondul Proprietatea a încheiat primele 9 luni din 2026 cu un profit net de 334,3 milioane lei, în creștere față de cel de 139,8 milioane lei obținut în perioada similară a anului anterior, conform datelor transmise vineri Bursei de Valori București. În perioada ianuarie - septembrie 2026, participațiile au crescut cu 10
Bursa de Valori București a închis în creștere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori București a închis în creștere pe aproape toți indicii mixt ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 64,2 milioane de lei (11,99 milioane de euro), din care 33,9 milioane lei (6,33 milioane euro) tranzacții cu acțiuni și 14,88 milioane lei (2,78 milioane euro) cu certificate. Principalul
Marinescu (BNR): Corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea creșterii economice
România traversează o perioadă de ajustare economică dificilă, consolidarea finanțelor publice trebuie continuată credibil, însă corectarea dezechilibrelor macroeconomice trebuie însoțită și de măsuri care să asigure reluarea sustenabilă a creșterii economice, a transmis, joi, viceguvernatorul Băncii Centrale, Cosmin Marinescu, la deschiderea celei
România a recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, prin PIB (analiză)
România a recuperat, în 20 de ani de apartenență la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare față de economiile europene, doi indicatori economici demonstrând acest lucru: PIB-ul pe locuitor, ajustat la puterea de cumpărare, respectiv la consumul individual efectiv, relevă o analiză a Băncii Transilvania (BT).
Cinci milioane de monede de 50 de bani dedicate lui Constantin Brâncuși vor fi puse în circulație de BNR
Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, începând de luni, 16 noiembrie, cinci milioane de monede din alamă, cu valoarea nominală de 50 de bani, dedicate împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului Constantin Brâncuși, potrivit unui comunicat al băncii centrale. Totodată, BNR va lansa
Autoritatea Vamală utilizează o ''mașină de fumat'' pentru analiza țigaretelor suspecte sau confiscate
Laboratorul Vamal Central din cadrul Autorității Vamale Române utilizează un echipament specializat, denumit ''mașina de fumat'', care simulează fumatul simultan a zece țigarete și permite determinarea nivelurilor de nicotină, gudron și monoxid de carbon din fumul de țigară, rezultatele analizelor putând contribui la anchete penale, potriv
Ministrul Finanțelor: Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, arată că direcția este corectă
Un trimestru bun nu înseamnă că dificultățile au trecut, dar arată totodată că direcția este corectă, iar bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea economiei, susține ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Bugetul pentru 2027 trebuie să consolideze această evoluție și să susțină redresarea
Instituțiile de mediu monitorizează situația pe platforma Chimcomplex, după scurgerea de clor semnalată (minister)
Instituțiile de mediu monitorizează situația după scurgerea de clor semnalată vineri dimineața pe platforma Chimcomplex din Râmnicu Vâlcea, iar datele disponibile de la stațiile din zonă ale Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului nu indică depășiri ale valorilor-limită pentru poluanții monitorizați, a anunțat Ministerul Mediului, pe pagina
ANPC a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei în perioada 9 - 13 noiembrie
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancțiuni de peste 4,8 milioane lei pentru neregulile constatate în activitatea a 1.600 de operatori economici, verificați în perioada 9 - 13 noiembrie, când a desfășurat acțiuni de control. Potrivit unui comunicat, comisarii ANPC au constatat multiple nec
Eurostat: Irlanda și România au avut cele mai puternice creșteri economice din UE în T3
Economia Uniunii Europene și cea a zonei euro au înregistrat creșteri modeste în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu trimestrul al doilea, însă în rândul statelor membre Irlanda și România au avut cele mai puternice ritmuri de creștere, arată o estimare preliminară publicată vineri de Eurostat.
Negrescu (Frames): Ultimul loc în UE la inovare ne va costa salarii, exporturi și competitivitate în următorul deceniu
Poziționarea României pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce privește inovarea riscă să afecteze salariile, exporturile și competitivitatea economiei în următorul deceniu, avertizează Adrian Negrescu, managerul Frames, într-o analiză de specialitate. 'Economia românească crește, dar nu inovează.










