ÎN LUMEA ANIMALELOR/Leul King Paraschiv şi tigrii bengalezi Taifun şi Taiga - printre atracţiile de la Grădina Zoologică Bârlad
Grădina Zoologică din Bârlad este cel mai mare parc zoo din zona Moldovei şi adună sute de specii de animale exotice şi autohtone. Printre exemplarele care îi încântă pe vizitatori se află doi tigri bengalezi, Taifun şi Taiga, animale rare achiziţionate în urmă cu trei ani, şi leul King Paraschiv, care are în spate o poveste specială.

Adus pe lume în urmă cu opt ani, chiar de ziua Sfintei Cuvioase Paraschiva, leul a fost respins de mamă şi a fost luat în biroul său de administratorul parcului zoo din Bârlad, Adrian Cărăbăţ, care l-a îngrijit o vreme până când animalul a putut fi transferat într-o cuşcă. Născut cu o greutate de 650 de grame, puiul de leu s-a dezvoltat frumos şi a ajuns acum la maturitate. Apropierea de oamenii care l-au îngrijit şi l-au crescut i-a imprimat leului un comportament aparte. Astfel, felina este una sociabilă, blândă şi prietenoasă.
.jpg)
"King Paraschiv este un adult frumos, un mascul care s-a dezvoltat armonios. Este în continuare afectuos, s-a ataşat de noi toţi cei care l-am îngrijit şi în continuare face deliciul vizitatorilor, pentru că este un animal foarte sociabil. Avem o pereche de tigri albi, animale rare, achiziţionate din 2020, care s-au dezvoltat la fel de frumos, au ajuns în pragul maturităţii şi sperăm să facă şi pui. Taifun şi Taiga", a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Cărăbăţ.

În perioada următoare, Grădina Zoologică Bârlad va oferi instituţiei similare din Capitală o femelă de zebu şi va primi în schimb de la Zoo Bucureşti diverse specii de păsări şi mamifere, printre care un mascul de macac japonez, răţuşte mandarin şi raţe caroline, răţuşte fluierătoare, turturele râzătoare sau papagali.
Din excedentul parcului zoo sunt oferite periodic anumite exemplare unor grădini zoologice din ţară. După cum susţine Adrian Cărăbăţ, fiecare animal care părăseşte Grădina zoo din Bârlad are un loc special în sufletul angajaţilor. Despre ursoaica dusă în 2019 într-o rezervaţie din Zărneşti fiindcă nu a reuşit să se adapteze condiţiilor din captivitate de la Grădina Zoologică Bârlad, ştiu cu toţii că acum e bine şi sunt mulţumiţi că a ajuns să-şi găsească libertatea, trăind în mediul său natural.
"Pentru noi, animalele de aici sunt ca nişte copii care îşi iau zborul şi pleacă de acasă. Suntem interesaţi de felul în care se dezvoltă, dacă se reproduc, dacă sunt sănătoase, dacă sunt 'cuminţi', că nouă ne place să povestim despre fiecare animal în parte că este un copil cuminte", ne dezvăluie Adrian Cărăbăţ.

Ultimii ani au fost spornici pentru Grădina Zoologică din Bârlad, iar pandemia de coronavirus a fost cea care a revigorat activitatea instituţiei.
"Dacă pandemia peste tot a închis uşi, la noi, chiar dacă am expus pe o perioadă mai scurtă, în acel interval am depăşit ca număr de vizitatori perioadele normale, pentru că publicul s-a retras către Grădina Zoologică, unde erau mai puţine restricţii. Oamenii au preferat să petreacă timpul într-un cadru natural care nu impunea atât de multă stricteţe. Anul trecut, de exemplu, am avut mai mult de 75.000 de vizitatori, mai mulţi cu aproape 10.000 de vizitatori faţă de anul 2021", mai spune directorul parcului zoo.
Grădina Zoologică funcţionează ca serviciu în cadrul Primăriei municipiului Bârlad şi a fost înfiinţată în anul 1959 ca punct zoologic în Parcul de Cultură al localităţii. Are o suprafaţă totală de 56.043 de metri pătraţi, dintre care 32.043 de metri pătraţi reprezintă spaţiu expoziţional, 24.000 de metri pătraţi spaţii administrative şi o suprafaţă construibilă de aproximativ 2.000 de metri pătraţi.

Potrivit reprezentanţilor primăriei, Grădina Zoologică Bârlad este deschisă publicului pe tot parcursul anului, având un pavilion destinat reptilelor, unde sunt expuse şase specii de şerpi constrictori, aligator de Mississippi şi iguana verde, şi un pavilion de păsări exotice ce înglobează aproximativ 150 de păsări din speciile: Peruş ondulat, Peruş Ninfa, Rozela, Agaponis, Cântători şi Micul Alexander. În restul spaţiilor sunt prezentate mamifere şi păsări din fauna exotică şi autohtonă, printre cele mai spectaculoase fiind: tigru Bengalez, leu, jaguar, raton, precum şi două specii de maimuţe.
În ultimii ani, Grădina Zoologică Bârlad a fost supusă unui proiect de modernizare ce a implicat extinderea spaţiilor de mişcare la speciile deficitare, precum şi refacerea reţelei de canalizare şi a aleilor de vizitare.
Programul de funcţionare al parcului zoo este de marţi până duminică, în intervalul orar 10,00 - 19,00. Preţul unui bilet pentru adulţi este de 4 lei, iar pentru copii biletul de intrare costă 2 lei. Persoanele cu dizabilităţi şi copiii cu vârsta mai mică de 3 ani beneficiază de intrare gratuită. AGERPRES/(AS - autor: Loredana Ciobanu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) Zoo Bârlad
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Accident pe Podul Pipera: Un șofer a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB
Traficul rutier se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor pe Podul Pipera, unde conducătorul unui autovehicul a pierdut controlul asupra volanului și a intrat în coliziune cu alte două autoturisme și un autobuz STB. Potrivit Biroului de presă al Brigăzii Rutiere, în urma accidentului, trei persoane au fost transportate la spital pentru acorda
Reprezentanții forțelor de ordine îndeamnă la comportament civilizat în timpul pelerinajului de Sfântul Dimitrie cel Nou
Reprezentanții forțelor de ordine au îndemnat, joi, la un comportament civilizat cu ocazia pelerinajului de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor (18 - 28 octombrie). Reprezentanții Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului Buc
Franța raportează primul caz de infectare cu virusul Shamonda la om; pacientul a decedat
Autoritățile sanitare franceze au anunțat joi că au detectat, pentru prima dată, virusul Shamonda - care afectează de obicei animalele de fermă - la un pacient care a decedat ulterior. Autoritățile au precizat că, în acest stadiu, 'nu s-a identificat niciun risc sanitar pentru populația generală', transmit agențiile Reuters și AFP. Virusul Shamon
Bihor: Interes crescut al orădenilor pentru programul de bugetare participativă - 39 de proiecte validate de primărie
Primăria Oradea a anunțat joi că aproape 71% din proiectele propuse de orădeni în cadrul bugetării participative din acest an au fost validate, comparativ cu 54% în anul 2025, demonstrând interesul manifestat de orădeni față de acest program, ajuns la a șasea ediție anuală. 'De-a lungul anilor, cetățenii au demonstrat că
Cluj: Proiect de peste 2,5 milioane de lei din fonduri europene pentru victimele violenței domestice
Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat, în ședința de joi, participarea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Cluj (DGASPC Cluj), în calitate de partener, în cadrul proiectului 'VENUS II - AEQUILIBRIUM - Măsuri de sprijin integrate pentru victimele violenței domestice', care are o valoare de peste 2,5 milioane lei.
Tulcea: Site-ul Primăriei municipiului, indisponibil temporar
Site-ul oficial al Primăriei municipiului Tulcea este indisponibil, începând de joi, pentru preveni apariția unor probleme de securitate, în contextul identificării unor vulnerabilități critice la nivelul tehnologiei PHP. Primarul Ștefan Ilie a declarat, pentru AGERPRES, că decizia preventivă de suspendare a activităț
Iași: Doi bărbați au murit, altul transportat la spital în stare gravă după un accident în Soci
Două persoane au murit și o alta a fost rănită într-un accident produs în cursul dimineții de joi în localitatea Soci, comuna Miroslovești, a informat ISU Iași. Potrivit sursei citate, Dispeceratul Integrat ISU-SMURD-SAJ Iași a fost sesizat, printr-un apel la Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la
Arad: Restricție de circulație pentru TIR-uri, vineri, pe teritoriul Ungariei
Autovehiculele de transport marfă de peste 7,5 tone nu vor putea circula, vineri, pe teritoriul Ungariei, pe timpul zilei, din cauza unei restricții anunțate de autorități cu ocazia unei sărbători naționale, astfel că polițiștii de frontieră avertizează că șoferii vor trebui să oprească în parcările din zona de graniță. Potrivit unui com
Meteo: Vreme închisă, vânt și ploi în București, în următoarele 48 de ore
Vremea intră într-un proces de răcire la nivelul Municipiului București, în următoarele 48 de ore, cu vânt slab până la moderat și ploi, în unele intervale sub formă de aversă, se arată în prognoza de specialitate, publicată, joi, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, &ic
Prahova: Loteria Română - plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Loteria Română a trimis Primăriei Ploiești și tuturor primăriilor care au interzis păcănelele o plângere prealabilă privind desființarea păcă
ANM: Ploi și intensificări ale vântului în întreaga țară, până vineri seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o informare de ploi moderate cantitativ și intensificări ale vântului, valabilă în întreaga țară, până vineri seara. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 22 octombrie, ora 10:00 - 23 octombrie, ora 21:00, va ploua în cea
Neamț: Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect
Maria Apostol (USR) a demisionat din funcția de prefect al județului Neamț, informația fiind confirmată, joi, de către aceasta, pentru AGERPRES. 'Demisia este trimisă, dar nu produce efecte juridice până când nu se emite Hotărârea de Guvern', a precizat, pentru AGERPRES, Maria Apostol. Aceasta a spus că
Acord de înfrățire București - Kiev, pe ordinea de zi a ședinței Consiliului General
Consilierii generali ai Capitalei vor dezbate în ședința de marți, 27 octombrie, încheierea unui acord de înfrățire între București și Kiev. În document este invocată voința celor două orașe de a consolida prietenia, cooperarea și înțelegerea reciprocă. Conform acordului, părțile vor promova r
Hunedoara: Protestul minerilor de la Vulcan s-a încheiat
Protestul minerilor care s-au autoblocat, timp de aproape două zile, în subteranul minei Vulcan, din Valea Jiului, s-a încheiat în cursul nopții de miercuri spre joi, iar activitatea a revenit la normal, după ce protestatarii au primit asigurări că revendicările lor vor fi soluționate. Minerii au discutat cu secretarul de sta
MAE/ Atenționare de călătorie: Franța - numeroase manifestații și acțiuni de blocare a traficului, sâmbătă, în mai multe orașe
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sâmbătă, 24 octombrie, sunt anunțate numeroase manifestații și acțiuni de protest în mai multe orașe de pe teritoriul Franței. Mobilizările ar urma să inclu












