logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

VIDEO INTERVIU Părintele Vasile Ioana: Biserica îi este tânărului un fel de GPS pe calea vieţii

Părintele Vasile Ioana a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES, despre semnificaţia Învierii Domnului dar şi despre relaţia pe care ar trebui să o aibă credincioşii cu Dumnezeu.

 

“Lumina Învierii ar trebui să însemne pentru fiecare dintre noi să fim noi lumina. Învierea Lui Hristos ar avea reverberaţie în lumea noastră dacă noi am fi lumina. Degeaba a Înviat El acum două mii de ani, dacă nu înviem şi noi. El ne ia cu El în demersul ăsta de Înviere; înseamnă să fim şi noi lumina pentru ceilalţi, bucurie pentru ceilalţi, atunci când îi privim pe ceilalţi să minimizăm lucrurile neplăcute care ne despart de cei din alte generaţii cu noi şi să maximizăm ce ne apropie şi vom deveni atunci lumină“, a spus părintele Vasile Ioana.

 

Parohul Bisericii “Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din Bucureşti susţine că tot mai mulţi tineri se îndreaptă spre biserică şi spre spiritualitate, iar sărbătoarea Sfintelor Paşti ar trebui privită ca fiind un moment petrecut alături de familiei, în comuniune. „Tinerii au observat că sunt vânaţi de bănci pentru credite, de cei care vând, ca să cumpere produse. Tânărul nu mai este doar un consumator, el are şi un suflet. De aceea îndreptarea tânărului către biserică este aşezarea lui pe această cale, pentru că biserica îi este tânărului un fel de GPS pe calea vieţii, îi arată binele şi răul. (...) Masa de Paşte este o comuniune şi în comuniunea asta frăţească ar trebui să ne gândim la familia noastră, în primul rând, la ceea ce Dumnezeu a dăruit familiei noastre, la cei din familia mai îndepărtată, din planul doi, şi apoi să ne gândim la comuniunea dintre noi. Cred că ne-a furat puţin tehnologia şi chiar ne însingurează, ne duce într-o zonă în care suntem doar noi cu telefonul”, a declarat părintele paroh.

 

Părintele Vasile Ioana a făcut referire şi la războiul de la graniţele României, îndemnând credincioşii să se roage, mai mult ca niciodată, pentru pace în lume. “Cea mai mare faptă pe care toţi ar trebui să o facem, ar fi să ne rugăm pentru pacea lumii, care este astăzi pusă în pericol şi cred că fiecare dintre noi, observând mişcările mari care se petrec în lume, nu putem să fim orbi să nu vedem asta. Ar trebui să ne rugăm mai mult pentru pacea lumii şi dacă pacea acum zece ani, acum douăzeci de ani era un deziderat aproape ca limbaj de lemn, astăzi este o realitate pentru care ar trebui să ne rugăm fierbinte. Doamne, adu pace în lume pentru că e aşa mare nevoie ca marii oameni ai planetei să se aşeze la masă fără orgolii, fără ură, fără resentimente, fără dorinţă de a fi mai sus”, a mai spus părintele Vasile Ioana. (Videojurnalişti: Cătălin Soci, Marian Vlăduţ; Montaj: Andrei Cârlan; Reporter: Marilena Gheorghiţă, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 321

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 22-10-2026 11:47

Agachi: Pelerinajul - un medicament sufletesc util; contribuie la o comuniune tot mai profundă între oameni

Într-o societate tot mai polarizată, pelerinajul reprezintă un medicament sufletesc util, care poate contribui la o comuniune tot mai profundă între oameni, a afirmat, joi, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, părintele consilier patriarhal Adrian Agachi. Agachi a susținut joi o declarație de presă împreună

Culte 20-10-2026 20:51

Arhiepiscopul Major Claudiu Lucian Pop: Catedrala Blajului este și va rămâne centrul Bisericii noastre Greco-Catolice

Catedrala din Blaj este și va rămâne fundamentul și centrul Bisericii Greco-Catolice, a afirmat, marți seara, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu Lucian Pop, în cuvântul rostit în cadrul slujbei Sfintei Liturghii. Slujba s-a desfășurat în prezența Sinodului Episcopilor Bisericii Rom

Culte 20-10-2026 18:43

Mureș: Un preot din Lunca Bradului hrănește și îmbracă sute de elevi și bătrâni de peste 20 de ani

Un preot ortodox din comuna mureșeană Lunca Bradului, Vasile Sorin Burian, oferă zilnic, de peste 20 de ani, o masă caldă sutelor de elevi și bătrâni din această comunitate de munte, prin intermediul Fundației Filantropia Lunca Bradului și al Cantinei Sociale 'Sfântul Stelian'. În această toamnă, odată cu intrarea școlii locale &ic

Culte 20-10-2026 16:14

Vaslui: Preot arestat pentru agresiuni sexuale, retras de la slujire de Episcopia Hușilor

Un preot din parohia Parpanița, orașul Negrești, acuzat de agresiuni sexuale, viol săvârșit asupra unui minor și act sexual cu un minor, arestat preventiv la sfârșitul săptămânii trecute, a fost retras de la slujire, au informat, marți, reprezentanții Episcopiei Hușilor. 'Episcopia Hușilor a luat act de această reținere și de faptele foar

Culte 20-10-2026 11:27

Brăila: Preoți din trei județe, pregătiți să ajute persoanele dependente de droguri, alcool și jocuri de noroc

Un număr de 28 de preoți din județele Galați, Brăila și Tulcea participă, alături de personal de specialitate, la un curs de formare în domeniul adicțiilor, pentru a putea identifica persoanele afectate de dependența de droguri, alcool, jocuri de noroc sau tehnologie și a le îndruma către servicii specializate de consiliere și recuperare, informează, marț

Culte 20-10-2026 09:43

Mitropolia Basarabiei a desemnat doi candidați pentru funcția de Episcop de Bălți

Sinodul Mitropoliei Basarabiei a desemnat doi candidați pentru slujirea de Episcop de Bălți: arhimandriții Nicodim Petre și Dosoftei Dijmărescu, cele două candidaturi urmând a fi înaintate Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Ședința s-a desfășurat, luni, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chișinău, sub preșe

Culte 19-10-2026 12:07

Bihor: Șase coruri din Oradea și Timișoara, la Festivalul Coral ''Francisc Hubic'' organizat de Episcopia greco-catolică

Șase coruri din Oradea și Timișoara vor participa, vineri, la cea de-a XVI-a ediție a Festivalului Coral ''Francisc Hubic'', în Catedrala Greco-Catolică ''Sfântul Nicolae'' din Oradea, a informat, luni, Biroul de presă al Episcopiei greco-catolice de Oradea, în calitate de organizator. Potrivit

Culte 18-10-2026 05:05

Procesiune în cinstea Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei; participă Nunțiul Apostolic în România

Arhiepiscopia Romano-Catolică de București organizează, duminică, tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea pe străzile Capitalei. Procesiunea va porni de la monumentul Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, situat în apropierea sediului Nunțiaturii Apostolice din București, la intersecția bulevardulu

Culte 18-10-2026 05:00

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, începe duminică

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, începe duminică și se va încheia pe 28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de preze

Culte 15-10-2026 20:21

Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi

Culte 15-10-2026 15:25

Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria

Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.

Culte 15-10-2026 14:50

Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie

Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de

Culte 15-10-2026 13:44

Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'

Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi

Culte 15-10-2026 09:45

Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi

Culte 14-10-2026 22:38

Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva

Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.