Rusia răspunde Ucrainei că Marea Neagră nu va fi niciodată o mare NATO
Rusia a răspuns joi Ucrainei că Marea Neagră, unde are staţionată o flotă navală, nu va fi niciodată marea NATO, după ce un înalt oficial de la Kiev a folosit acest termen în denunţarea politicilor imperialiste ale Rusiei, transmite EFE.
"Marea Neagră nu va fi niciodată o "mare NATO", este o mare comună", a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în briefingul său de presă telefonic zilnic.
El a adăugat că pentru toate statele riverane trebuie să fie o mare a "cooperării, interacţiunii şi securităţii. De asemenea, ar trebui să aibă o securitate indivizibilă".
Peskov a subliniat că însăşi declaraţia Kievului se bazează pe contradicţii, întrucât afirmaţia că Marea Neagră ar trebui să fie demilitarizată şi să devină o mare NATO "sunt concepte care se exclud reciproc".
Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, a subliniat joi la Conferinţa privind securitatea regiunii Mării Negre, care are loc la Bucureşti, că "este momentul ca Marea Neagră să devină ceea ce a devenit Marea Baltică - o mare NATO".
Kuleba a adăugat că, în timp ce Occidentul nu a avut niciodată strategii coerente privind Marea Neagră, Rusia a avut mereu "un plan agresiv".
Marea Neagră are o importanţă deosebită pentru asigurarea păcii în Europa, a arătat Kuleba, susţinând că ocuparea peninsulei Crimeea de către Rusia reprezintă o ameninţare pentru întreaga lume.
În acest sens, şeful diplomaţiei ucrainene a adăugat că pacea trebuie să însemne restabilirea graniţelor Ucrainei recunoscute internaţional. AGERPRES/ (AS - editor: Vicenţiu Purcărea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ia românească a fost sărbătorită la Nicosia într-o ediție dedicată tradițiilor și comunității românești
Alianța Românilor din Cipru a primit Ordinul 'Meritul pentru promovarea drepturilor omului și angajament social', în grad de Cavaler, conferit de Președintele României, în cadrul Festivalului Iei Românești desfășurat duminică la Nicosia. Evenimentul a reunit comunitatea românească din insulă într-o celebrare a tradițiilor, ed
România și Republica Moldova l-au comemorat pe Mihai Eminescu la Viena
România și Republica Moldova au adus un omagiu poetului național Mihai Eminescu la Viena, la împlinirea a 137 de ani de la trecerea sa în eternitate. Reprezentanții celor două state au depus, luni 15 iunie, coroane de flori la bustul lui Eminescu amplasat în fața Parohiei Ortodoxe Române din capitala austriacă. La
Tradiția românească a dantelei, prezentată la Zagreb
Meșteșugul tradițional al confecționării dantelei din regiunea Mândra, inclus recent în patrimoniul cultural imaterial al României și propus pentru recunoaștere UNESCO, a fost prezentat sâmbătă publicului din Zagreb cu prilejul expoziției itinerante ''Dantela Mândrei'', informează agenția HINA. Ediția din Zagreb urmează
Ziua Universală a Iei și legăturile culturale dintre România și Cipru, celebrate la Nicosia
Ziua Universală a Iei și legăturile culturale dintre România și Cipru au fost celebrate vineri seara la Nicosia printr-un eveniment de diplomație culturală și economică în care ia românească - inclusă în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO - a fost folosită ca simbol de dialog și cooperare între cele două state membre ale Uniunii Europene.
Parlamentul European va dezbate securitatea frontierei estice a UE și incursiunile dronelor rusești
Parlamentul European va dezbate marți, în plenul de la Strasbourg, situația de securitate de la frontiera estică a Uniunii Europene, în contextul numărului tot mai mare de amenințări și incursiuni cu drone atribuite Federației Ruse. Potrivit agendei oficiale a legislativului european, eurodeputații vor discuta, alături de reprezent
PE: Creșterile propuse pentru România în viitorul buget UE sunt insuficiente,iar tăierile la competitivitate și apărare sunt o greșeală
Parlamentul European consideră insuficiente creșterile propuse pentru România în noua variantă a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028-2034 și critică reducerile operate la capitolele dedicate competitivității și apărării, a transmis joi eurodeputatul Siegfried Mureșan, raportor al Parlamentului European pentru viitorul Cadru Financiar Mul
Roxana Mînzatu reprezintă UE la reuniunea G7 a miniștrilor muncii și la Conferința Internațională a Muncii de la Geneva
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, Roxana Mînzatu, reprezintă marți Uniunea Europeană la reuniunea miniștrilor muncii și ai ocupării forței de muncă din G7, găzduită de președinția franceză a acestui for, și la cea de-a 114-a Conferință Internațională a Muncii, indică un
Ziua Internațională a Iei Românești va fi celebrată printr-o prezentare de modă în Cipru
Ambasada României în Cipru va organiza prezentarea de modă ''Împletirea Prieteniei: Celebrând Ziua Internațională a Iei Românești, Antreprenoriatul Feminin și Legăturile Culturale dintre România și Cipru'', care va avea loc vineri, 12 iunie, la istoricul Hotel Landmark din Nicosia, de la ora locală 18:30.
Germania: Doi presupuși hoți de metale, arestați după prăbușirea unui imobil soldată cu decesul a două românce
Doi indivizi suspectați de furt de metale au fost arestați după prăbușirea unui imobil la Görlitz, în estul Germaniei, în urma căreia au murit trei persoane, printre care două t
Siegfried Mureșan: 'Rusia folosește agresiunea hibridă în România așa cum a făcut și în Republica Moldova'
Rusia 'încearcă să intimideze România' și 'vedem drone trimise de Rusia sau bruiate de Rusia tocmai pentru a alimenta presiunea de a vota rapid un guvern, chiar dacă acesta este unul slab', a susținut vineri pe Facebook eurodeputatul PNL Siegfried Mureșan, după explozia în portul Constanța a unei drone maritime ucrainene care, conform Marine
Marina ucraineană a informat-o la timp pe cea română că a pierdut controlul asupra dronei explodate la Constanța (MAE ucrainean)
Marina ucraineană a informat-o 'la timp' pe cea română că 'o dronă maritimă a fost scăpată de sub control din cauza interferențelor rusești', a afirmat vineri purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ucrainean, Heorhii Tykhyi, referindu-se la drona ucraineană explodată mai devreme în portul Constanța, relatează agenția EFE.
Coiful de la Coțofenești: Cei trei inculpați, condamnați la câte 47 luni de închisoare de un tribunal olandez
Un tribunal olandez i-a găsit vinovați pe cei trei bărbați acuzați de furtul Coifului de la Coțofenești și a trei brățări dacice de aur, obiecte din patrimoniul României împrumutate unui muzeu olandez, transmite vineri AFP. Cei trei inculpați au fost condamnați la câte 47 luni de închisoare. 'Ținând cont de natu
NATO 'urmărește îndeaproape' situația din România după explozia unei drone maritime la Constanța
NATO 'urmărește îndeaproape' și în coordonare cu autoritățile locale situația din România în urma exploziei, vineri, a unei drone maritime în portul Constanța de la Marea Neagră, au transmis surse aliate citate de agenția EFE. 'România a informat NATO despre incidentul cu dronă survenit la Constanța și urmărim &i
#Ucraina afirmă că drona explodată la Constanța îi aparține și că a fost perturbată de sistemele de război electronic rusești
Drona maritimă care a explodat vineri în Portul Civil Constanța este o dronă ucraineană scăpată de sub control în urma bruiajului exercitat de sistemele de război electronic rusești, au anunțat Forțele Navale ucrainene, potrivit Reuters și AFP. În urma acestui bruiaj, drona a deviat de la traiectorie și a plutit în derivă către coasta R
Antonio Costa și Roberta Metsola își exprimă solidaritatea cu România după incidentul cu dronă de la Constanța
Președintele Consiliului European, Antonio Costa, și președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, și-au exprimat solidaritatea cu România după ce o dronă maritimă a explodat vineri în portul Constanța, și au condamnat incidentul. 'Solidaritate și sprijin deplin pentru România în urma exploziei unei drone în portul Const








