Arhiepiscopul Percă, în Pastorala de Paşti: De la Domnul înviat să cerem pace în Ucraina, în Europa, în lume!
Arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă, a făcut, în Scrisoarea pastorală de Paşti, un apel la pace în Ucraina, în Europa şi în lume, cerând Domnului Isus Cristos ca pacea "să locuiască din nou în inimile noastre umane, în familiile noastre, în naţiunea noastră şi în naţiunile lumii".
"Fie ca miracolul Învierii lui Cristos să ne inspire empatie faţă de ceilalţi. Fie ca iubirea aproapelui să înceteze să mai fie doar un slogan repetat adesea de la amvoanele lumii până în inimile noastre şi să devină o atitudine reală, care să se dovedească în fiecare zi în viaţa noastră cotidiană şi în confruntarea cu oamenii care au nevoie de ajutor. (...) Cu cea mai mare umilinţă, îngenunchind în faţa Domnului nostru Înviat, îi cerem ca pacea să locuiască din nou în inimile noastre umane, în familiile noastre, în naţiunea noastră şi în naţiunile lumii. Implorăm ca salutul său pascal, cu care i-a întâmpinat pe ucenicii săi: 'Pace vouă!', să schimbe destinele atâtor oameni care de multe zile aşteaptă pacea adevărată! De la Domnul înviat să cerem pace în Ucraina, în Europa, în lume!", a transmis mitropolitul, în scrisoarea pastorală postată pe site-ul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucureşti.
Monseniorul Percă arată că, "din păcate, nu este uşor să proclami astăzi un mesaj de bucurie şi speranţă", în condiţiile războiului din Ucraina.
"Nu este uşor să spui 'bucuraţi-vă', când în jurul nostru vedem război, trădări, păcat, nedreptate şi lucrarea spiritului rău. Nu este uşor să cântăm: "Cristos a înviat, cu adevărat a înviat", celor care au pierdut pe cei dragi în ultimele săptămâni, zile sau ore; celor care trăiesc aceste momente solemne departe de casele lor, pe care au fost nevoiţi să le abandoneze pentru a-şi salva viaţa. Cât de dureros sună cuvintele acestei frumoase antifoane în barăcile şi buncărele în care sute de mii de oameni nevinovaţi şi intimidaţi trăiesc de săptămâni întregi în foame şi frig, într-o frică inimaginabilă", afirmă înaltul ierarh romano-catolic.
ÎPS Percă îndeamnă ca "şi în acest an, în această sfântă sărbătoare a Învierii Domnului, care este atât de diferită de toate sărbătorile din trecut, să ne amintim de toţi cei care sunt singuri şi abandonaţi".
"Să ne amintim de bătrânii care trăiesc acest Paşte singuri, departe de copiii lor. Să ne amintim de cei bolnavi şi suferinzi care zac în ospicii şi spitale. Să nu uităm de victimele războiului din Ucraina şi de refugiaţii cărora le-am oferit un acoperiş deasupra capului şi o inimă plină de iubire. Să ne amintim de ei toţi astăzi şi în toate zilele viitoare!", transmite arhiepiscopul.
Acesta le urează tuturor celor care prăznuiesc Paştele duminică "credinţă, seninătate şi bucurie din belşug în acest Paşte".
"Fie ca Dumnezeu să vă binecuvânteze cu credinţă, seninătate şi bucurie din belşug în acest Paşte. Tuturor vă transmit binecuvântări pentru un Paşte plin de bucurie. 'Harul Domnului nostru Isus Cristos Înviat, dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Duhului Sfânt să fie cu voi toţi' (2 Corinteni 13,14). Cristos a înviat! Cu adevărat, El a înviat!", urează arhiepiscopul-mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Aurel Percă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost reintrodusă în Catedrala Mitropolitană
Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost purtată în procesiune și reașezată în Catedrala Mitropolitană, joi seara, după ce numărul pelerinilor așezați la rând s-a redus considerabil. Prin această procesiune urmată de reașezarea în Catedrala Mitropolitană a raclei Sfintei Parascheva se încheie hramul Mi
Iași/Peste 3.000 de persoane așteaptă să se închine la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria
Peste 3.000 de persoane așteaptă, joi după-amiază, la un rând de doi kilometri pentru a ajunge la baldachinul special amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iași pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori.
Patriarhia: Program liturgic al sărbătoririi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou în perioada 18-28 octombrie
Pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor (27 octombrie), organizat de Patriarhia Română și Arhiepiscopia Bucureștilor, se va desfășura în perioada 18-28 octombrie. Potrivit Biroului de Presă al Patriarhiei Române, bucuria pelerinajului din acest an va fi sporită de
Arhiepiscopia de Alba Iulia și Făgăraș și Episcopia de Cluj-Gherla, unite 'in persona Episcopi'
Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și Eparhia de Cluj-Gherla sunt păstorite de joi de același ierarh, respectiv Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Claudiu-Lucian Pop. Potrivit unui comunicat semnat de Biroul de presă al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș și Biroul de presă al Eparhiei de Cluj-Gherla, publicat joi
Patriarhul Daniel, mesaj de felicitare pentru Patriarhul Georgiei, la 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, i-a transmis, joi, un mesaj Patriarhului Catolicos al Întregii Georgii, Shio III, la împlinirea a 1700 de ani de la proclamarea creștinismului ca religie de stat, în care subliniază că aniversarea reprezintă un prilej de întărire în credință și de a privi cu speranță și responsabilitate spre vi
Iași: Peste 194.000 de pelerini s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva
Peste 194.000 de pelerini au trecut pe la baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană pentru a se închina la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, conform informațiilor furnizate de organizatori, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului.
Iași: Pelerinii s-au înghesuit la sarmalele de post oferite de municipalitate
Pelerinii veniți la Iași pentru a sărbători hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au format un rând de câteva zeci de metri pentru a primi sarmalele pregătite cu ocazia evenimentului. Potrivit reprezentaților Direcției de Asistență Socială Iași, anul acesta au fost pregătite aproximativ 60.000 de sarmale, cele mai multe fiind de post.
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' se pregătește pentru resfințire; apel la contribuții financiare pentru finalizarea lucrărilor
Paraclisul Universitar 'Sfântul Nicolae' din București se pregătește pentru resfințire, credincioșii fiind invitați să sprijine finalizarea lucrărilor prin contribuții financiare oferite direct bisericii. Potrivit unui anunț al reprezentaților lăcașului de cult, lucrările de restaurare a fațadelor și a acoperișului au încep
Procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea - duminică, în Capitală
Tradiționala procesiune cu relicva Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea va avea loc, duminică, 18 octombrie, în București. Potrivit unui comunicat al Arhidiecezei Romano-Catolice de București, postat marți pe Facebook, procesiunea va porni de la monumentul Sf&a
Iași: Peste 133.000 de pelerini s-au închinat la raclele Sfinților Parascheva și Paisie
Peste 133.000 de persoane din țară și străinătate s-au închinat la raclele cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva și Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, începând de joi, 8 octombrie, prima zi a pelerinajului din acest an. Potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane stau la un rând de aproximativ doi k
Patriarhul Daniel îi urează sănătate Papei Leon al XIV-lea; Suveranul Pontif urmează să sufere o intervenție chirurgicală
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a adresat un mesaj, luni, Papei Leon al XIV-lea, prin care îi urează 'mult ajutor de la Dumnezeu', pentru a depăși problemele de sănătate cu care se confruntă. 'În aceste momente de încercare, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor
Galați: Ajutoare oferite persoanelor cu dizabilități și unei familii vulnerabile de Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'
Parohia 'Sfânta Cuvioasă Parascheva' din municipiul Galați a oferit ajutoare în valoare de peste 28.000 de lei persoanelor cu dizabilități și unei familii aflate într-o situație financiară dificilă, în cadrul unei campanii social-filantropice organizate în preajma sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva, a informat, luni, Arhiepis
Relicva Sfântului Francisc de Assisi - venerată, duminică, la Catedrala Sf. Iosif
Relicva Sfântului Francisc de Assisi va putea fi venerată, duminică, între orele 7:00 - 20:00, la Catedrala Sf. Iosif din Capitală. La Sfintele Liturghii de la orele 7:00, 8:00, 9:00, 10:30, 12:15, 17:00 și 18:30 se va da binecuvântarea cu relicva Sf. Francisc de Assisi, a informat Arhidieceza Romano-Catolică de București.
Pr Lucian Apopei, despre pelerinajul la Sf Parascheva: Pelerinii ne arată că există lucruri pentru care se merită să aștepți
Răbdarea, credința și solidaritatea miilor de credincioși care așteaptă să se închine la racla Sfintei Cuvioase Parascheva transformă pelerinajul de la Iași într-o lecție de comuniune și bunătate, a declarat, pentru AGERPRES, preotul Lucian Apopei, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor. 'Ne aflăm în cea de-a
Iași: Aproximativ 32.000 de pelerini s-au închinat la Sfânta Cuvioasă Parascheva; alți 4.000 așteaptă să ajungă la raclă (GALERIE FOTO)
Aproximativ 32.000 de persoane s-au închinat la racla cu moaștele Sfintei Parascheva, începând de joi dimineața, de când a început pelerinajul organizat de Mitropolia Moldovei și Bucovinei pentru prăznuirea hramului sfintei, care este pe 14 octombrie, potrivit reprezentanților Grupării Mobilă Jandarmi din Bacău. A











