logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Kievul susţine că Bahmut nu a căzut încă, dar recunoaşte că ruşii încearcă să preia controlul total asupra oraşului

Image

Luptele din zona oraşului Bahmut, în estul Ucrainei, rămân 'deosebit de intense', a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski duminică seara, fără a oferi vreun indiciu că oraşul ar fi căzut în cele din urmă în mâinile trupelor ruse, aşa cum a anunţat anterior patronul grupului paramilitar privat rus Wagner, Evgheni Prigojin, potrivit Reuters şi AFP.

În acelaşi timp, Statul Major al forţelor armate ucrainene a recunoscut luni în buletinul său informativ zilnic că trupele ruse 'fac încercări pentru a prelua controlul total' asupra Bahmut, într-o referire neobişnuită din partea Kievului în notele sale oficiale cu privire la posibilitatea cuceririi complete a acestui oraş din regiunea Doneţk de către Rusia, notează EFE.

'În direcţia Bahmut, inamicul nu încetează să atace oraşul (Bahmut) în încercarea de a prelua controlul total' al acestuia, se arată în nota Statului Major General, publicată luni, puţin după ora locală 06:00 (04:00 GMT), pe contul său de Facebook.

'Inamicul nu-şi încetează asaltul asupra Bahmut. Cu toate acestea, apărătorii ucrainenii menţin cu curaj oraşul, respingând numeroasele atacuri inamice', indica Statul Major ucrainean în buletinul său informativ de duminică seara pe pagina sa de Facebook, potrivit AFP.

Anterior, Prigojin a declarat că forţele sale - implicate de luni de zile în efortul de încercuire şi cucerire a acestui oraş distrus de numeroase bombardamente - au ridicat drapelul rusesc pe principala clădire administrativă din Bahmut şi au preluat controlul asupra cartierului din centrul oraşului. 'Din punct de vedere legal, Bahmut a fost cucerit. Inamicul este concentrat în partea sa de vest', a afirmat Prigojin într-un mesaj audio postat pe contul de Telegram al serviciului său de presă duminică seara.

Într-un video care îi însoţeşte mesajul, Prigojin agită un drapel rus cu o inscripţie în onoarea lui Vladlen Tatarski, bloggerul militar rus, susţinător fervent al ofensivei în Ucraina, ucis duminică în explozia unei bombe. Acest atentat produs într-o cafenea din centrul istoric al Sankt- Petersburgului a făcut peste 30 de răniţi, potrivit autorităţilor.

În mesajul său zilnic către populaţie dat publicităţii în noaptea de duminică spre luni, preşedintele Volodimir Zelenski le mulţumeşte 'soldaţilor care luptă la Avdiivka, Mariinka şi Bahmut'. 'În special la Bahmut. Este deosebit de intens acolo', afirmă el.

O sursă din cadrul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) remarcă în acelaşi timp că intensitatea luptelor din Bahmut se schimbă în mod constant şi depinde în principal de aprovizionarea cu muniţie a fiecărei părţi.

În acest context, Reuters notează că liderul Wagner a făcut şi înainte afirmaţii premature.

Ministrul ucrainean adjunct al apărării, Hanna Maliar, a calificat situaţia de la Bahmut drept tensionată, indicând că forţele ucrainene îşi apără poziţiile, iar trupele ruse continuă să atace fără să ţină cont de pierderi.

Proeminentul analist militar ucrainean Oleh Jdanov (ofiţer în rezervă) a afirmat că luptele au cuprins deja centrul Bahmut. Forţele ucrainene au respins 25 de atacuri inamice, dar forţele ruse au capturat uzina metalurgică AZOM, pe care trupele ucrainene o apăraseră timp de zile întregi.

'Inamicul atacă centrul oraşului dinspre nord, est şi sud, încercând să cucerească oraşul în întregime', a spus Jdanov, care are legături strânse cu armata ucraineană, într-un comentariu video pe Youtube.

Trupele ruse au progresat în ultimele luni la Bahmut dinspre nord şi sud, tăind mai multe rute de aprovizionare ucrainene şi preluând sub control partea de est a oraşului. La 20 martie, Evgheni Prigojin a afirmat că Wagner controlează de acum 70% din Bahmut.

Bahmut este de luni de zile punctul cel mai fierbinte de pe întreaga linie a frontului, unde se dau cele mai înverşunate lupte. Rusia vrea să cucerească oraşul pentru a-şi continua înaintarea spre est, în timp ce Ucraina opune rezistenţă pentru a opri ofensiva şi a epuiza inamicul în această bătălie.

Comandanţi militari ucraineni lasă să se înţeleagă că propria lor contraofensivă - cu sprijinul tancurilor occidentale nou livrate şi al altor echipamente - nu este departe, dar subliniază totodată importanţa menţinerii Bahmut până atunci, conform EFE. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)

 

Citeşte şi:

 

Ucraina: Grupul Wagner susţine că a cucerit primăria oraşului Bahmut

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 14-11-2026 12:15

Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to

Politic Ex 14-11-2026 11:50

SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin

Politic Ex 14-11-2026 10:58

Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel

Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva

Politic Ex 14-11-2026 10:10

SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut

Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a

Politic Ex 14-11-2026 09:15

Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin

Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti

Politic Ex 13-11-2026 23:15

Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional

Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i

Politic Ex 13-11-2026 22:15

Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune

Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune

Politic Ex 13-11-2026 21:32

Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)

Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at

Politic Ex 13-11-2026 21:07

Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului

Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere

Politic Ex 13-11-2026 20:32

Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina

Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela

Politic Ex 13-11-2026 20:05

JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN

Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside

Politic Ex 13-11-2026 19:59

Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online

Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind

Politic Ex 13-11-2026 19:39

Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați

Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr

Politic Ex 13-11-2026 19:31

Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina

Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E

Politic Ex 13-11-2026 18:54

Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina

Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com