SUA: Secretarul de stat Antony Blinken nu exclude, pe termen lung, negocieri privind graniţele Ucrainei

Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken nu a exclus joi eventuale negocieri asupra graniţelor Ucrainei, reiterând în acelaşi timp că va fi la latitudinea ucrainenilor să decidă în această privinţă, informează AFP.
Vorbind în faţa unei comisii a Congresului american, el a reafirmat că orice eventuală pace cu Rusia trebuie să fie "justă şi durabilă", adică una care să respecte independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei, dar "cum este definită exact pe teren, ne aşteptăm de la ucraineni sa ne spună". El a părut astfel să susţină faptul că ucrainenii ar avea dificultăţi în recuperarea tuturor teritoriilor anexate de Rusia, în special a Peninsulei Crimeei."Cred că vor exista teritorii în Ucraina pentru care ucrainenii vor fi hotărâţi să lupte pe teren şi poate teritorii pe care vor decid că trebuie să încerce să le recupereze prin alte mijloace", a afirmat el.
Antony Blinken a fost interogat în mod special de alesul republican Chris Stewart, care a dorit să afle dacă Statele Unite susţin voinţa preşedintelui Volodimir Zelenski de a recupera Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.
Şeful diplomaţiei americane, care consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru o negociere, a insistat că "sunt decizii pe care ucrainenii trebuie să le ia cu privire la modul în care îşi văd viitorul şi cum se traduce acest lucru în termeni de suveranitate, integritate teritorială şi independenţă a ţării"."Ceea ce nu dorim, în interesul tuturor, este ca acest lucru să se rezolve într-un loc şi într-un timp care să îi invite pe ruşi să se repoziţioneze, să se reînarmeze şi să atace din nou", a spus el.
Statele Unite şi partenerii săi occidentali nu recunosc anexarea Peninsulei Crimeei sau teritoriile anexate de forţele ruse în estul Ucrainei, unde au loc lupte aprige.
Coaliţia condusă de Statele Unite, care oferă cel mai mare ajutor militar Ucrainei, susţine că este pregătită să apere Ucraina cât va fi necesar până la retragerea forţelor ruse, dar rămâne cel mai adesea evazivă în cazul Crimeei. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Macron afirmă că recunoașterea unui stat palestinian este 'o datorie morală' și 'o necesitate politică'
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că recunoașterea unui stat palestinian 'nu este doar o datorie morală, ci o necesitate politică', enumerând în același timp mai multe condiții pentru realizarea acestui pas, înaintea unei conferințe ONU pe această temă la care va participa pe 18 iunie, relatează AFP.
China deschide la Hong Kong un centru de soluționare a disputelor care să dea voce 'Sudului global'
Ministrul chinez de externe Wang Yi a subliniat vineri, la Hong Kong, importanța 'amplificării vocilor 'Sudului global', în timpul inaugurării Organizației Internaționale de Mediere cu care China încearcă să concureze cu Haga, fiind vorba de un centru de soluționare a disputelor dintre țări și investitori internaționali, informează EFE.
#Ucraina: Președintele francez Emmanuel Macron vorbește despre un 'test de credibilitate' pentru Statele Unite
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat vineri că decizia de a sancționa sau nu Rusia dacă aceasta refuză un armistițiu în Ucraina reprezintă un 'test de credibilitate' pentru Statele Unite conduse de Donald Trump, relatează AFP. Dacă Rusia 'confirmă' că 'nu este pregătită să facă pace', Washingtonul trebu
China lasă să se întrevadă o relaxare a restricțiilor la vânzarea de pământuri rare către Europa
Publicarea și retragerea ulterioară a unui articol în presa oficială chineză care susținea că Beijingul și-ar putea relaxa restricțiile privind exporturile de pământuri rare către companiile europene sugerează că țara asiatică încearcă să se apropie de Bruxelles în fața presiunilor din partea SUA, potrivit analiștilor, informează vineri EFE.
SUA: Suspendarea vizelor pentru studenți ar putea fi de scurtă durată
Suspendarea vizelor pentru studenții care doresc să urmeze cursurile universităților americane ar putea fi de scurtă durată, a anunțat joi Departamentul de Stat, notează AFP. Purtătoarea de cuvânt a diplomației americane, Tammy Bruce, i-a încurajat pe viitorii studenți să se programeze la interviul pentru obținerea vizei: 'Nu a
Trump în conferință de presă vineri cu 'grozavul' Musk după plecarea acestuia
Donald Trump a anunțat organizarea unei conferințe de presă vineri împreună cu Elon Musk, 'grozavul' său consilier care tocmai și-a confirmat plecarea din guvernul american, unde a supervizat reduceri drastice ale cheltuielilor publice, notează AFP. 'Țin o conferință de presă mâine la ora 13:30 (17:30 GMT) cu Elon Musk,
Siria: SI revendică primul atac împotriva noilor forțe guvernamentale
Gruparea Stat Islamic (SI) a revendicat joi primul său atac împotriva forțelor noilor autorități siriene de la căderea președintelui Bashar al-Assad, au raportat un ONG și SITE Intelligence Group, scrie AFP. Potrivit SITE, organizație specializată în supravegherea site-urilor islamiste, acesta este primul atac revendicat de SI &ici
#Ucraina este 'pregătită' pentru noi negocieri, cu anumite condiții
Ucraina s-a declarat joi 'pregătită' să participe la noile discuții propuse de Rusia la Istanbul, luni, dar a cerut Moscovei să îi transmită un document care să detalieze condițiile sale pentru o pace durabilă, notează AFP. Sub presiunea americană, cele două țări au organizat o rundă de negocieri la Istanbul pe 16 mai pentru a pu
Georgia: Poliția arestează un lider al opoziției într-un context de represiune
Polița georgiană a arestat joi un lider al opoziției, Nika Melia, a anunțat avocatul său, într-un moment în care represiunea împotriva vocilor disidente se intensifică în această țară din Caucaz, transmite AFP. Georgia traversează o criză politică de la alegerile parlamentare din octombrie anul trecut, când victor
SUA: O Curte de Apel menține taxele vamale dorite de Trump înainte de a se pronunța pe fond
O Curte de Apel a decis joi de urgență menținerea taxelor vamale dorite de președintele Donald Trump, blocate cu o zi înainte de un tribunal american, în așteptarea unei decizii pe fond, scrie AFP. Guvernul depusese o cerere de suspendare urgentă a aplicării deciziei luate cu o zi înainte de Comisia pentru Comerț Internațional (ITC) din SUA ș
Armata israeliană a interceptat o rachetă lansată din Yemen (comunicat)
Armata israeliană a anunțat joi că a interceptat o rachetă lansată din Yemen după ce sirenele de raid aerian au sunat în centrul țării, potrivit unui comunicat, relatează AFP. 'În urma sirenelor care au sunat recent în mai multe regiuni din Israel, a fost interceptată o rachetă lansată din Yemen', a indicat armata &ic
VIDEO SUA: Casa Albă îi 'mulțumește' lui Elon Musk 'pentru munca sa'
Casa Albă i-a mulțumit joi lui Elon Musk pentru serviciile sale, după ce multimiliardarul a anunțat că pune capăt misiunii sale pe lângă administrația Donald Trump de reducere a cheltuielilor publice, transmite AFP. 'Îi mulțumim pentru munca sa. Îi mulțumim pentru că a lansat DOGE (numele comisiei sale pentru eficiență gu
Portugalia: Luis Montenegro, desemnat din nou prim-ministru în urma alegerilor de pe 18 mai, anunță președinția
Liderul Alianței Democrate (AD, centru-dreapta), Luis Montenegro, a cărui formațiune s-a plasat pe primul loc la alegerile de pe 18 mai din Portugalia, a fost desemnat din nou prim-ministru și invitat să formeze al doilea său guvern minoritar, a anunțat președinția portugheză joi seară, transmit Reuters și AFP. 'După consultări cu partidel
SUA: Departamentul de Stat a notificat Congresul cu privire la planul său de reorganizare
Administrația Trump a notificat oficial joi Congresul Statelor Unite cu privire la planurile sale privind o reformă majoră a Departamentului de Stat, ce prevede tăierea a mii de posturi, reorientarea biroului de afaceri umanitare pe 'valorile occidentale' și a celui responsabil anterior de refugiați pe prevenirea migrației ilegale, transmite Reuters.
Un fost candidat extremist de dreapta anunță că va vota cu Nawrocki la alegerile prezidențiale din Polonia
Extremistul de dreapta Gregorz Braun, eliminat în primul tur al alegerilor prezidențiale din Polonia, a anunțat joi că în turul al doilea va vota cu candidatul conservator Karol Nawrocki, transmite dpa. Braun, în vârstă de 58 de ani, este un antisemit notoriu; el a provocat indignare în 2023, când a stins cu