Medvedev susţine că trupele ruse ar putea să fie nevoite să avanseze până la Kiev sau Lvov
Vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat vineri că s-ar putea ca trupele ruse să fie nevoite să avanseze până la Kiev sau Lvov dacă va fi necesar, într-un interviu acordat mai multor agenţii de presă ruse, potrivit Reuters şi EFE.
"Nimic nu poate fi exclus. Dacă trebuie să ajungă la Kiev, atunci vor trebui să meargă la Kiev, dacă trebuie să ajungă la Lvov atunci vor trebui să meargă la Lvov, pentru a distruge această infecţie", a declarat Medvedev, preşedinte al Rusiei între 2008 şi 2012, citat de RIA Novosti.
Evocând obiectivele campaniei militare ruse, Medvedev a afirmat că Moscova are nevoie de o "fâşie sanitară" la frontiera sa de vest pentru a evita ca teritoriul rus să fie lovit de arme care trag de la "70 până la 100 de kilometri".
"Toate obiectivele stabilite pentru protejarea teritoriului nostru, adică a teritoriului Federaţiei Ruse, trebuie să fie atinse", a adăugat el.
Cu o zi în urmă, vicepreşedintele Consiliului Securităţii Rusiei, Dmitri Medvedev, a citit un mesaj al liderului sovietic Iosif Stalin din timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru "a-i încuraja" pe şefii întreprinderilor din industria militară să adopte măsuri pentru creşterea producţiei de armament pentru campania militară rusă în Ucraina, potrivit EFE şi Meduza.io.
"Vreau să mă fac auzit şi să luaţi aminte la cuvintele generalisimului. După cum bine ştiţi rezultatele unor astfel de declaraţii au fost impresionante şi, dacă nu ar fi fost aşa, înţelegeţi ce s-ar fi întâmplat', a spus Medvedev, făcând aluzie la execuţiile în masă din acea perioadă, potrivit unei înregistrări video postate pe canalul său Telegram.
"Vă cer să îndepliniţi cu onestitate şi la timp comenzile de furnizare de carcase de tancuri pentru fabrica de tractoare din Celiabinsk. Acum vă cer şi aştept să vă faceţi datoria faţă de Patrie. Peste câteva zile, dacă se va dovedi că nu v-aţi îndeplinit datoria faţă de patrie, voi începe să vă anihilez ca pe nişte criminali care nu respectă onoarea şi interesele patriei lor. Nu trebuie să permitem ca soldaţii noştri să sufere pe front din cauza lipsei de tancuri, în timp ce departe, în spatele frontului, cineva trândăveşte şi se răcoreşte'', le transmitea Stalin conducătorilor întreprinderilor militare de la acea vreme.
Telegrama lui Stalin datează din 17 septembrie 1941, la câteva luni după invazia nazistă a Uniunii Sovietice.
În declaraţii de presă, Medvedev îşi exprimase intenţia de a-i "încuraja" pe şefii corporaţiilor din industria militară cu o telegramă a lui Stalin, care a murit în urmă cu 70 de ani.
"O merită", a spus Dmitri Medvedev, care a adoptat cel mai belicos şi agresiv limbaj împotriva Ucrainei şi a Occidentului de la începutul conflictului în Ucraina, mergând până la a ameninţa cu bombardarea Curţii Penale Internaţionale (TPI) după ce aceasta a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin.
Medvedev susţine că Rusia are "suficientă muniţie" şi că industria militară şi-a crescut de zece ori ritmul de producţie în unele uzine, deşi serviciile de informaţii occidentale şi ucrainene afirmă contrariul, în special în ceea ce priveşte rachetele de croazieră Kalibr şi rachetele Iskander, notează EFE.AGERPRES/(AS - autor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com














