Mandat de arestare emis de CPI: Putin poate fi arestat 'imediat' în peste 100 de ţări, declară Borrell
Preşedintele rus Vladimir Putin poate fi arestat 'imediat' în 'aproape 130 de ţări', după ce Curtea Penală Internaţională (CPI) a emis un mandat de arestare pe numele său, considerându-l responsabil de crime de război în Ucraina, a declarat luni Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, citat de agenţia de presă EFE.
Referindu-se la decizia CPI, Borrell a subliniat că aceasta 'este foarte importantă şi schimbă regulile jocului' într-o declaraţie făcută la sosirea sa la un Consiliu al miniştrilor de externe şi ai apărării din UE, luni, la Bruxelles.
CPI a emis vineri mandate de arestare pe numele lui Putin şi al Mariei Lvova-Belova, comisarul prezidenţial rus pentru drepturile copilului, pentru deportarea minorilor ucraineni în Rusia.
În privinţa războiului din Ucraina, Borrell a menţionat 'două lucruri importante': prelungirea acordului privind tranzitul de cereale ucrainene prin porturile de la Marea Neagră şi decizia Curţii Penale Internaţionale cu privire la preşedintele Putin.
Şeful diplomaţiei europene a afirmat că deşi autorităţile ruse resping această decizie a CPI, motivând că Rusia nu este semnatara Statutului de la Roma, care a pus bazele acestei instanţe internaţionale, consecinţele practice ale acesteia sunt evidente.
'Dacă preşedintele Putin călătoreşte într-una dintre cele aproape 130 de ţări care au semnat acest tratat internaţional, ar trebui să fie reţinut imediat', a spus el.
Curtea Penală Internaţională a emis vinerea trecută un mandat de arestare pe numele lui Putin ca "presupus responsabil" pentru deportarea ilegală de copii şi transferul lor din zonele ocupate din Ucraina în Rusia, ceea ce constituie o crimă de război în conformitate cu Statutul de la Roma, tratatul fondator al Curţii, semnat de 123 de ţări.
Vladimir Putin a semnat, în luna mai 2022, un decret prezidenţial care prevedea accelerarea procesului prin care ucrainenii puteau dobândi cetăţenia rusă, iar de atunci Rusia a recunoscut că a 'transferat' 2.000 de copii din Ucraina pe teritoriul său, conform media internaţionale.
La rândul său, ministrul spaniol de externe, Jose Manuel Albares, a afirmat că Spania doreşte ca crimele comise în războiul în Ucraina, ce durează de peste un an, 'să nu rămână nepedepsite'. 'Vrem pace şi justiţie în Ucraina şi pentru ca să se facă dreptate nu pot exista crime nepedepsite, iar cei care le-au comis trebuie să răspundă pentru faptele lor în faţa Curţii Penale Internaţionale', a afirmat el.
În opinia şefei diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, mesajul CPI este că 'nimeni dintre cei responsabili pentru acest lanţ de crime nu poate scăpa de justiţie'.
Ministrul de externe lituanian, Gabrielius Landsbergis, consideră că decizia instanţei de la Haga reprezintă 'un pas înainte atât legal, cât şi moral'.
'Le voi spune colegilor mei că nu ne putem opri aici', a spus el, pledând din nou pentru mai multe sancţiuni împotriva Rusiei şi, în special, împotriva corporaţiei ruse de stat pentru energie nucleară, Rosatom.
'Nimeni nu ar trebui să aibă impunitate pentru crimele comise în Ucraina în timpul războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei', a declarat ministrul român de externe Bogdan Aurescu, adăugând că va informa Consiliul cu privire la prima conferinţă la nivel înalt care va fi organizată împreună cu Ucraina la Bucureşti, în aprilie, pe tema securităţii la Marea Neagră.
'Va fi o ocazie foarte importantă de a trage învăţăminte din acest război şi de a vedea ce putem face pentru a avea o regiune mai sigură în viitor', a subliniat Aurescu, citat de EFE.AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa foto: International Criminal Court - ICC/Facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E
Europenii atrag atenția asupra 'capcanelor' rusești în eforturile de pace privind #Ucraina
Kaja Kallas, șefa diplomației UE, a avertizat vineri că Europa riscă să cadă în 'capcanele' Rusiei dacă dezbate cererile Moscovei privind noi aranjamente de securitate, în loc să insiste asupra unei încetări a focului în Ucraina, relatează dpa. În cadrul unor declarații făcute în marja summitului Com














