Ucraina: Zelenski cere o anchetă internaţională asupra 'întregului sistem rusesc' de genocid
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski continuă demersurile pentru aducerea în faţa unui tribunal internaţional a tuturor celor implicaţi în invazia rusă în Ucraina, inclusiv a 'creierelor' din spatele agresiunii, relatează miercuri DPA şi Reuters.
''Vom demonta întregul sistem de genocid rusesc, de la executanţi la arhitecţii lui, şi îi vom aduce în faţa verdictelor legale'', a declarat şeful statului ucrainean în mesajul său video cotidian adresat conaţionalilor. El s-a întâlnit marţi, la Kiev, cu procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan.
Deşi recunoaşte că aceasta nu va fi o sarcină facilă, Zelenski a spus că ''a răspunde la crimele ruse în faţa acestei agresiuni exact în termenii statului de drept şi exact cu puterea unui tribunal internaţional este ceea ce va servi drept una dintre garanţiile securităţii pe termen lung atât a ucrainenilor, cât şi a altor naţiuni''.
Invazia rusă în Ucraina ar avea în mod inevitabil consecinţe juridice pentru toţi cei care au planificat-o, au aprobat-o şi au implementat-o, a afirmat preşedintele Ucrainei, care a subliniat că ar trebui anchetaţi şi ''conducerea politică şi militară a statului terorist'' (Federaţia Rusă, n.red.).
Procurorul-şef al CPI, Karim Khan, este deja pregătit să investigheze situaţia din Ucraina. Anchetele se pot referi la crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid.
Totuşi, în prezent CPI nu poate lua măsuri împotriva conducerii ruse, inclusiv contra preşedintelui Vladimir Putin, întrucât nici Rusia, nici Ucraina nu sunt părţi semnatare ale Statutului de la Roma, care constituie baza juridică a CPI.
Acesta este şi motivul pentru care Zelenski a cerut, la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU din septembrie anul trecut, înfiinţarea unui tribunal special.
Rolul CPI este de a furniza justiţie efectivă pentru ucraineni şi ''nu de a obţine o serie de aplauze printr-o magie'', a spus Khan.
La 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine. Moscova pretinde că desfăşoară o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.
Kievul a anunţat că, înainte de a discuta despre un eventual plan de pace cu Moscova, trupele ruse trebuie să părăsească întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv regiunile anexate anul trecut şi peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Principalele puncte ale acordului dintre Iran și SUA
Memorandumul de înțelegere pentru încheierea conflictului dintre SUA și Iran a fost publicat de ambele părți și semnat de la distanță de președinții american și iranian, Donald Trump și Masoud Pezeshkian. Acordul-cadru va fi urmat de 60 de zile de negocieri pentru un acord cuprinzător și conține o serie de prevederi esențiale, conform unei sinteze publicate joi d
Liderii europeni au încercat să îl influențeze pe Trump cu idei dăunătoare la G7, crede consilierul de politică externă al Kremlinului
Consilierul de politică externă al Kremlinului, Iuri Ușakov, a estimat joi că liderii europeni probabil i-au insuflat idei dăunătoare președintelui american Donald Trump la summitul G7 desfășurat săptămâna aceasta, dar Rusia mizează pe faptul că președintele SUA este un lider puternic stăpân pe propriile sale idei, relatează Reuters. La summitul G7
Iranul spune că programul său de rachete balistice nu se află pe ordinea de zi a viitoarelor negocieri cu SUA
Iranul a afirmat joi că programul său de rachete balistice nu se află pe ordinea de zi a viitoarelor negocieri cu Statele Unite, la o zi după semnarea unui memorandum de înțelegere care vizează încheierea războiului din Orientul Mijlociu, transmite AFP. 'Rachetele iraniene sunt menite să fie lansate, nu negociate', a declarat purtătorul de
Presa americană condamnă concesiile președintelui Trump pentru Iran (sinteză AFP)
Presa americană condamnă concesiile făcute Iranului de președintele Donald Trump, arătând că obiectivele declarate înainte de război au fost date uitării, puterea de la Teheran s-a întărit, costul conflictului este uriaș, iar detaliile acordului dintre SUA și Iran sunt încă neclare, consemnează joi AFP. Trump a semnat miercuri un protoc
Suedia, Norvegia și Canada anunță un nou pachet de ajutor militar în cadrul inițiativei PURL pentru Ucraina
Suedia, Norvegia și Canada au anunțat joi un nou pachet de ajutor militar, ca parte a inițiativei aliate cunoscute sub numele de Lista de cerințe prioritare pentru Ucraina (PURL), care include achiziționarea de arme și muniții fabricate în Statele Unite, pe care Kievul le consideră esențiale pentru apărarea sa împotriva agresiunii rusești, informează EFE.
UE rămâne angajată față de o relație constructivă cu Israelul, asigură Kaja Kallas
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a declarat joi că blocul comunitar rămâne angajat față de o relație constructivă cu Israelul, după ce ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a afirmat că întrerupe orice contact cu șefa diplomației UE, relatează Reuters. 'Prețuiesc dialogu
Costul uriaș al celor 107 zile de război din Iran: peste 3.000 de morți și distrugeri la scară largă
Republica Islamică Iran rămâne în picioare după un război de 107 zile cu Statele Unite și Israelul, dar cu un cost ridicat de peste 3.000 de morți, distrugerea unor industrii importante și o criză economică care amenință mijloacele de trai ale iranienilor, scrie joi EFE într-o analiză. Pe 28 februarie, primele bombe americane
Emiratele Arabe Unite: Fără acces la social media sub 15 ani, decide guvernul
Emiratele Arabe Unite au stabilit o vârstă minimă de 15 ani pentru utilizarea social media, devenind astfel joi prima țară arabă care introduce o asemenea restricție, în contextul în care guvernele din întreaga lume sunt preocupate de impactul platformelor online asupra copiilor, relatează Reuters. Conform unei rezoluți
În opinia lui Trump, criticii acordului cu Iranul sunt 'geloși, oameni răi sau proști'
Președintele american Donald Trump i-a criticat joi, prin intermediul rețelei sale Truth Social, pe cei care critică memorandumul de înțelegere semnat cu o zi înainte cu Iranul pentru a pune capăt războiului, considerându-l prea favorabil Republicii Islamice. 'Acești proști, care cred că nu am fost suficient de dur cu Ira
Zelenski, după atacul de proporții asupra capitalei ruse: Dacă Ucraina arde, va arde și Moscova voastră
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a descris joi atacul armatei sale cu zeci de drone asupra Moscovei, efectuat dimineață devreme, ca fiind 'absolut justificat' și un răspuns la atacul rusesc asupra uneia dintre catedralele istorice din Kiev, de luni, informează EFE. 'Desigur, nu vrem ca Ucraina să ardă din cauza dușmanului,
AIE: Strâmtoarea Ormuz trebuie redeschisă fără condiții
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie (AIE), Fatih Birol, a salutat joi memorandumul de încetare a războiului dintre SUA și Iran, cerând totodată redeschiderea fără condiții a strâmtorii Ormuz, relatează Reuters. Potrivit directorului AIE, mai multe țări își revizuiesc politicile energetice, deoarece este cl
Ministrul de externe israelian întrerupe orice contact cu Kaja Kallas, după ce aceasta a comparat tratamentul palestinienilor cu apartheidul
Ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a anunțat joi întreruperea 'oricărui contact' cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, acuzând-o că a comparat tratamentul aplicat palestinienilor din Gaza și Cisiordania de către Israel cu apartheidul sud-african, informează EFE.
Grupul de Planificare Nucleară al NATO convine să-și modernizeze capacitățile de descurajare
Grupul de Planificare Nucleară al NATO, organismul de nivel înalt al alianței pentru chestiuni de descurajare nucleară, a convenit joi să își modernizeze capacitățile nucleare pentru a consolida descurajarea, potrivit unui comunicat publicat după o reuniune a grupului, informează EFE și Reuters. În cadrul întâlnir
Acord SUA/Iran: AIEA se declară pregătită să avanseze în privința măsurilor concrete
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) s-a declarat joi gata să înceapă definirea 'măsurilor concrete' care vor trebui luate în urma semnării acordului dintre Iran și Statele Unite, ce prevede diluarea stocurilor de uraniu iraniene sub supravegherea agenției nucleare a ONU, informează AFP. 'Acum trebuie să
Belgia intenționează să ofere Ucrainei flota sa de avioane de vânătoare F-16
Ministrul apărării belgian, Theo Francken, a anunțat joi că Belgia intenționează să ofere Ucrainei șapte avioane de vânătoare F-16 în 2026 și să trimită restul aeronavelor în anii următori, pe măsură ce țara trece la achiziționarea de avioane F-35, informează EFE. Anul acesta, Belgia va transfera pentru prima dată Ucrainei șa











