Maramureş: Expoziţie cu 365 de desene ale copiilor din România şi Ucraina, la punctul de frontieră Sighetu Marmaţiei
O expoziţie cuprinzând 365 de desene realizate de copiii din municipiul Sighetu Marmaţiei şi din comunitatea românească din Transcarpatia, Ucraina, au fost deschisă în Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Sighetu Marmaţiei, a informat, marţi, Consulatul României la Solotvino, Ucraina.

Conform aceleiaşi surse, expoziţia deschisă în punctul de trecere a frontierei româno-ucrainene reprezintă un puternic simbol al solidarităţii faţă de poporul ucrainean şi, totodată, un mesaj de continuitate a sprijinului acordat celor aflaţi în suferinţă în Ucraina în urma agresiunii Federaţiei Ruse.

"În cadrul activităţilor organizate astăzi (marţi n.red.), intitulate Rugă pentru Pace, am subliniat, încă o dată, exemplul dat de locuitorii judeţului Maramureş, autorităţile judeţene şi locale, organizaţiile non guvernamentale româneşti în privinţa sprijinului permanent oferit mamelor şi copiilor ucraineni care suferă în urma acestui război nedrept. Am reiterat şi cu această ocazie necesitatea continuării acestor eforturi şi ne-am rugat împreună pentru PACE", a precizat reprezentanţa diplomatică.

La eveniment au fost prezenţi reprezentanţi ai Centrului Şcolar de Educaţie Incluzivă - Sighetu Marmaţiei, în calitate de organizatori, ai Primăriei Sighetu Marmaţiei, Asociaţiei Culori pentru Pace, Serviciului de Ajutor Maltez - filiala Sighetu Marmaţiei, Muzeului Maramureşan din Sighetu Marmaţiei, Grupului folcloric de copii "Apşiţa" din Apşa de Jos, Ucraina şi ai mass media locale, precum şi preoţi, voluntari, profesori şi elevi din cadrul şcolilor şi liceelor sighetene. AGERPRES / (AS - autor: Leontin Cupar, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Consulatul României la Solotvino / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Vrancea: Trei persoane transportate la spital în urma accidentului cu trei autoturisme produs pe DN 2, la Focșani
Trei persoane au fost transportate la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme, produs pe DN 2 - E 85, la ieșirea din municipiul Focșani, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, una dintre persoane a rămas încarcerată. 'Echipaje
Constanța: Un element de beton așezat pe calea ferată a fost lovit de un tren, existând riscul deraierii
Un element din beton utilizat în infrastructura feroviară a fost așezat de persoane necunoscute pe calea ferată, în Gara Constanța, fiind lovit joi de un tren care circula dinspre Mangalia, au informat reprezentanții CFR Infrastructură Constanța. Conform sursei citate, incidentul feroviar se putea solda cu urmări deosebit de grave, inclusiv cu dera
Sibiu: Muncitor străin, decedat după ce a căzut de la 12 metri pe șantierul autostrăzii A3
Un muncitor în vârstă de 64 de ani, cetățean străin, a decedat, joi, după ce a căzut de la o înălțime de aproximativ 12 metri, în timp ce lucra pe șantierul autostrăzii A3, în extravilanul orașului Avrig, au anunțat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu și ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
Neamț: Sesizările privind apariția unor urși de la începutul anului, cât aproape tot anul trecut
Autoritățile au primit anul acesta 61 de apeluri la 112 în care era semnalată prezența unor urși, în condițiile în care pe tot parcusul anului trecut au fost 79 de astfel de situații, a anunțat joi, într-o conferință de presă, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, generalul de brigadă Mihai Ciprian Mitrea.
Olt: Un șarpe cu o lungime de 1,5 metri, îndepărtat de jandarmi din bucătăria unei locuințe din Stoenești
Un șarpe cu o lungime de 1,5 metri a fost îndepărtat de jandarmi din bucătăria unei locuințe din comuna Stonenești, fiind prima intervenție de acest tip din acest an a jandarmilor din județ, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Olt, Bogdan Cepăreanu. 'Intervenția de capturare a reptilei
Timiș: Digurile râului Timiș, consolidate împotriva inundațiilor până la frontiera cu Serbia
Digurile de apărare ale râului Timiș împotriva inundațiilor au fost consolidate integral, până la frontiera cu Serbia, printr-un proiect derulat de Administrația Bazinală de Apă Banat (ABAB), care a presupus o investiție de 34,1 milioane de lei proveniți de la bugetul de stat și din investiții proprii. Directorul ABAB, Viorel
Buzău: 400 de kg de gunoi strâns dintr-o margine de pădure; Romsilva - Nu lăsați gunoaie 'doar de data asta'
Regia Națională a Pădurilor-Romsilva face apel la toți cei care aleg să își petreacă timpul în natură să nu mai arunce deșeurile în zonele pe care le frecventează, după ce angajații Ocolului Silvic Vintilă Vodă din cadrul Direcției Silvice Buzău au strâns, doar dintr-o margine de pădure, 400 de kilograme de gunoi. Potri
Arad: Fosta zonă pentru copii de pe Ștrandul Neptun a ajuns o ruină; se așteaptă un investitor privat
Fosta zonă de bazine pentru copii de pe Ștrandul Neptun din municipiul Arad, cândva cel mai mare din țară, a ajuns o ruină înghițită de buruieni, după ce a fost abandonată de administrația locală în urmă cu opt ani, însă un investitor privat s-a arătat interesat să preia locul și să-l modernizeze. Modificări legislative
Festivalul Namaste India - în weekend, în Grădina Botanică; spectacole, artiști internaționali și peste 50 de activități
Cea de-a XVII-a ediție a Festivalului Namaste India, un eveniment organizat de Centrul Cultural Rabindranath Tagore, sub auspiciile Ambasadei Indiei la București, care celebrează cultura, arta și spiritualitatea acestei țări, se va desfășura, sâmbătă și duminică, în Grădina Botanică. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, tran
Alba: Angajații Fabricii de Arme Cugir au întrerupt, din nou, activitatea, nemulțumiți că nu și-au primit salariile
Angajații Fabricii de Arme Cugir au întrerupt și joi activitatea, pentru a doua zi consecutiv, după ce nu și-au primit salariile la începutul acestei săptămâni. Nemulțumiți că nu li s-au virat banii în data de 15, salariații au oprit miercuri temporar activitatea, reîntorcându-se în hală după o discuți
Salvamont Brașov: Operațiunile de căutare a tânărului britanic dispărut anul trecut în Bucegi nu au fost abandonate
Salvamont Brașov nu a abandonat misiunea de identificare a tânărului britanic dispărut toamna trecută în Masivul Bucegi, trupul acestuia fiind căutat în ultimele săptămâni de echipele de salvatori locali. 'În urma numeroaselor întrebări primite din partea cetățenilor și a informațiilor apărute în s
REPORTAJ/Româncă în Uganda, mama unui copil găsit la gunoi; nu se moare atât de ebola, cât de foame și sărăcie (FOTO/VIDEO)
Rozalia Ancuța Mureșan, o româncă misionară în Uganda, mama unui copil pe care l-a adoptat după ce l-ar fi găsit la gunoi, spune că oamenii nu mor, în țara africană, atât de ebola, cât de 'foame, sărăcie sau HIV', efortul umanitar pe care îl depune fiind susținut de prietena sa Adriana Popa, croitoreasă pentru copiii ugande
Drumul Tulcea-Chilia Veche, o prioritate inclusiv pentru cercetători
Drumul județean Tulcea-Chilia Veche, una dintre arterele importante pentru comunitățile din nordul Deltei Dunării, impracticabil din cauza gradului avansat de deteriorare, și principala problemă a locuitorilor din zonă, este prioritatea Forumului experților în economie albastră, datorită importanței zonei din punct de vedere al biodiversității, dar și strategic
Buzău: Singurul solar pentru rășinoase al Direcției Silvice ajută la producerea unui număr de 150.000 de puieți
Direcția Silvică Buzău a înființat în premieră un solar pentru rășinoase, într-o zonă împădurită din Gura Teghii, la o altitudine de aproximativ 600 de metri, unde sunt produse în jur de 150.000 de plantule necesare pentru obținerea puieților de molid. Potrivit Direcției Silvice Buzău, solarul a fost înființ
Alba: Turiste din Germania, rătăcite în zona Rimetea
Două turiste din Germania s-au rătăcit, miercuri, în zona Rimetea, după ce ar fi încercat să combine două trasee, fiind găsite după câteva ore de către salvamontiști. 'Salvatorii montani profesioniști de la Punctul de Lucru Rimetea au fost alertați în cursul serii, prin numărul unic de apeluri de urgență 112, de dou











