UCRAINA-UN AN DE RĂZBOI/ Pierderile documentate în rândul trupelor ruse indică peste 16.000 de militari morţi

Peste 16.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi în războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei cu un an în urmă, relevă date compilate de jurnalişti independenţi din documente, informaţii apărute în presă şi mărturii ale familiilor celor decedaţi, relatează vineri agenţia EFE.
Bilanţul întocmit astfel de jurnalişti ai publicaţiei ruse Mediazona şi ai serviciului în limba rusă al postului BBC arată că în perioada scursă de la începutul agresiunii ruse pe 24 februarie 2022 şi până pe 12 februarie 2023 au fost ucişi 15.136 de militari ruşi.
Jurnaliştii care au întocmit acest bilanţ atrag atenţia că el poate fi în realitate mai ridicat, întrucât l-au realizat doar pe baza informaţiilor publice disponibile, precum necrologuri, date oferite de familiile militarilor, ştiri publicate în mass-media locale sau documente ale autorităţilor locale.
Dintre soldaţii al căror deces este confirmat prin aceste date, 1.214 fac parte din contingentul de circa 318.000 de soldaţi mobilizaţi prin decretul emis în septembrie de preşedintele rus Vladimir Putin.
După data de 12 februarie 2023 alţi circa 1.000 de soldaţi ruşi au murit pe front, dintre care circa 200 sunt din contingentul mobilizat, conform datelor preliminare ale aceloraşi surse media, bilanţul documentat al pierderilor umane în rândul armatei ruse de la începutul războiului în Ucraina depăşind aşadar 16.000 de morţi.
Mediazona remarcă şi o creştere a numărului combatanţilor ucişi din rândul unităţii paramilitare ruse Wagner, mulţi dintre ei fiind deţinuţi recrutaţi din închisori. "Până acum două săptămâni cunoşteam numele a 790 de deţinuţi, dar între timp s-a ajuns la 1.310", scrie această publicaţie pe pagina sa web.
Nici Rusia şi nici Ucraina nu au comunicat până în prezent bilanţuri fiabile cu privire la victimele în propria tabără, fiecare minimalizându-şi propriile pierderi şi exagerându-le pe cele ale adversarului.
În ultimul anunţ public referitor la pierderile sale, publicat în septembrie de Ministerul rus al Apărării, acesta susţinea că până la acea dată pierduse 5.937 de soldaţi pe frontul ucrainean. Nici Ucraina nu prezintă date oficiale despre pierderile sale; preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski afirma, tot în septembrie, că armata ucraineană pierdea atunci aproximativ 50 de soldaţi pe zi, el susţinând în acelaşi timp că armata rusă ar fi pierdut de cinci ori mai mulţi.
Şeful armatei americane, generalul Mark Milley, declara în noiembrie că Rusia pierduse până atunci în Ucraina peste 100.000 de soldaţi, morţi sau răniţi, cu un bilanţ al victimelor probabil similar de partea ucraineană.
Tot în noiembrie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, afirma că 100.000 de militari ucraineni au fost ucişi, serviciul său de presă corectându-i apoi declaraţia cu menţiunea că în acest bilanţ ea s-a referit de fapt la numărul morţilor şi al răniţilor. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA sancţionează o întreprindere chineză acuzată de sprijinirea unor piraţi cibernetici
Guvernul american a anunţat vineri că va adopta sancţiuni contra unui grup chinez specializat în securitate cibernetică, pe care îl acuză de sprijin adus unei grupări de infractori cibernetici, Flax Typhoon, acuzată că sabotează companii americane, relatează AFP. Potrivit Departamentului Trezoreriei, Integrity Technology Group, cu
VIDEO Condoleanţe din întreaga lume după accidentul aviatic devastator din Coreea de Sud
Lideri din întreaga lume au transmis condoleanţe Coreei de Sud după prăbuşirea unui avion de pasageri la aterizare, accident în care şi-au pierdut viaţa 179 de persoane, fiind cel mai mare dezastru aerian din istoria ţării, relatează AFP.
Accident de avion în Kazahstan: Cutiile negre vor fi trimise în Brazilia pentru investigare
Cutiile negre ale unui avion aparţinând companiei Azerbaijan Airlines care s-a prăbuşit miercuri în Kazahstan şi care ar fi putut fi doborât de o rachetă antiaeriană rusă vor fi trimise în Brazilia pentru investigarea acestui accident care s-a soldat cu 38 de morţi, au anunţat duminică autorităţile kazahe, relatează AFP. "Comisia d
Egipt: Turist italian ucis de rechin în Marea Roşie (minister)
Un turist italian a fost ucis şi un altul rănit duminică de un rechin în Marea Roşie, în largul coastei Egiptului, a anunţat o sursă a Ministerului italian de Externe, relatează AFP. Ministerul egiptean al Mediului indicase anterior într-un comunicat că "doi cetăţeni străini au fost atacaţi în regiunea (...) Marsa
Turcia: Trei persoane condamnate la închisoare pe viaţă pentru uciderea unei fetiţe de 8 ani, un caz ce a bulversat ţara
Un tribunal turc a condamnat sâmbătă la închisoare pe viaţă trei membri ai familiei unei fetiţe de opt ani al cărei asasinat în provincia Diyarbakir a bulversat ţara, informează AFP. Trupul neînsufleţit al lui Narin Guran, dispărută de 19 zile, a fost găsit în septembrie într-un sac dintr-un râu, la ci
VIDEO UPDATE Prăbuşirea unui pod în Brazilia: Bilanţul urcă la zece morţi
Prăbuşirea unui pod din nordul Braziliei în urmă cu şase zile s-a soldat cu cel puţin zece morţi şi şapte dispăruţi, potrivit unui nou bilanţ al Marinei publicat vineri, scrie AFP. Podul Juscelino Kubitschek de Oliveira, principala cale de legătură între statele Maranhao (nord-est) şi Tocantins (nord), s-a prăbuşit duminică, fără s
Mexic: Opt morţi şi 27 de răniţi într-un accident rutier
Cel puţin opt persoane au murit şi 27 au fost rănite vineri într-un accident între un autocar şi un camion în sud-estul Mexicului, au raportat autorităţile, notează AFP. Ciocnirea între autobuzul companiei de transport călători A.D.O şi camionul de mărfuri a avut loc vineri dimineaţă devreme în statul Veracruz, între loca
Prăbuşirea avionului în Kazahstan: Primele informaţii indică responsabilitatea Rusiei (oficial american)
Primele informaţii despre prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan indică responsabilitatea unui sistem de apărare aeriană rusesc, a declarat joi un oficial american, conform AFP. Declaraţiile oficialului, care a vorbit sub protecţia anonimatului, au venit după relatări ale unor mass-media internaţionale potrivit căror
VIDEO Trei morţi într-un accident de autocar într-o zonă turistică din Norvegia
Trei persoane au murit şi alte patru au fost rănite după ce un autocar care transporta "mulţi străini" a ieşit de pe şosea şi a ajuns într-un lac de pe coasta de nord a Norvegiei, a declarat joi poliţia, citată de AFP. "Mulţi dintre pasagerii din autocar sunt cetăţeni străini", a precizat poliţia din comitatul Nordland. Un total de 58
VIDEO UPDATE Avion de pasageri prăbuşit în Kazahstan: 38 de morţi (responsabil kazah)
Un număr de 38 de persoane şi-au pierdut viaţa miercuri în prăbuşirea unui avion de linie al companiei Azerbaijan Airlines în Kazahstan, a declarat un vicepremier kazah, citat de presă, relatează AFP. "Situaţia nu este foarte bună, 38 de morţi", a declarat vicepremierul Kanat Bozoumbaiev în cursul unei reuniuni, citat de agenţia de
OMS avertizează asupra creşterii alarmante a numărului de cazuri de malarie în Etiopia
Etiopia a raportat 8,4 milioane de cazuri de malarie de la începutul acestui an, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), transmite agenţia Xinhua. "Malaria continuă să reprezinte un risc la adresa sănătăţii publice în Etiopia, (atingând) o proporţie epidemică, cu o medie de peste 300.000 de cazuri de malarie rap
Cazurile de deces cauzate de COVID-19, în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei (OMS)
Cazurile de deces cauzate de COVID-19 sunt în continuă scădere la cinci ani după izbucnirea pandemiei de coronavirus, a declarat marţi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), la Geneva, transmite agenţia DPA. În timp ce, în iunie 2021, un sfert dintre pacienţii spitalizaţi cu coronavirus au decedat, cifra a scăzut în pr
Cinci bărbaţi au fost condamnaţi la Amsterdam pentru violenţe împotriva unor suporteri de fotbal israelieni
Tribunalul de la Amsterdam a condamnat marţi cinci bărbaţi pentru fapte de violenţă şi complicitate la violenţă împotriva unor suporteri de fotbal israelieni în noiembrie, în timpul unor atacuri ce au fost calificate drept antisemite de numeroase guverne occidentale, informează AFP. Cei cinci au fost declaraţi vinovaţi de o s
Jubileu2025: Papa Francisc va inaugura Anul Sfânt 2025 în Ajunul Crăciunului
Papa Francisc va inaugura marţi seară Anul Sfânt al Bisericii Catolice în Bazilica Sfântul Petru din Roma, informează DPA şi AFP. În cadrul unei ceremonii solemne care va avea loc în Ajunul Crăciunului, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, va deschide şi va trece prin Poarta Sfântă a Bazilic
În Finlanda, elevii sunt învăţaţi să detecteze dezinformarea
În Finlanda, abilităţile necesare pentru a identifica dezinformarea online sunt predate în şcoli, elevii dobândind astfel cunoştinţe cruciale pentru a contracara un pericol în creştere în societăţile actuale, transmite marţi AFP. "Cine a produs conţinutul pe care îl vizionaţi?", "Cine ştie ce este un t