UCRAINA-UN AN DE RĂZBOI/ Ciucă: Alături de partenerii strategici, România e decisă să sprijine Ucraina cât va fi necesar
Premierul Nicolae Ciucă a declarat vineri că România, alături de partenerii strategici occidentali, este decisă să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar.
Şeful Executivului a participat la evenimentul "România - 1 an de solidaritate faţă de Ucraina", organizat de Guvernul României împreună cu UNHCR şi Agenţiile ONU din România.
La începutul intervenţiei sale, premierul a propus participanţilor păstrarea unui moment de reculegere pentru 'victimele odiosului conflict din Ucraina'.
"Astăzi se împlineşte, din păcate, un an de la momentul în care Rusia a invadat Ucraina, declanşând un război cumplit pe teritoriul acestei ţări. Un stat suveran şi independent este agresat în cel mai direct şi oribil mod, respectiv prin război şi atac armat. Într-o singură zi, ordinea şi legile internaţionale au fost călcate în picioare de către un stat care nu respectă democraţia şi nici valorile lumii libere. Un stat care-şi construieşte relaţia cu ţările vecine în baza unei atitudini imperiale, o atitudine care nu-şi mai are locul în secolul XXI. Rusia şi-a rezervat dreptul de a invada o ţară, de a-i ucide populaţia civilă şi de a-i distruge infrastructura, şcoli, grădiniţe, spitale, drumuri, sistem energetic. Oraşe întregi au fost şterse de pe faţa pământului în baza unui argument iluzoriu şi abuziv, respectiv al dreptului istoric de a controla teritorii. Acest comportament criminal şi arbitrar a arătat că puterea de la Moscova nu numai că dispreţuieşte opţiunile statelor de a-şi alege propriul viitor, ci şi faptul că este o ameninţare directă la întreaga lume liberă ", a mai declarat Nicolae Ciucă.
El a adăugat că, prin comportamentul "criminal şi arbitrar", Puterea de la Moscova a arătat "nu numai că dispreţuieşte opţiunile statelor de a-şi alege propriul viitor, ci şi faptul că este o ameninţare directă la întreaga lume liberă".
"Şi lumea liberă a luat atitudine. Lumea liberă a refuzat ştergerea de pe harta mondială a Ucrainei şi azi vorbim, de fapt, despre eşecul strategic imens al Puterii de la Moscova. (...) Conducerea politică şi militară a Rusiei a estimat greşit capacitatea statelor occidentale de a se uni şi voinţa Ucrainei de a-şi apăra dorinţa de a fi parte a lumii libere. Rusia a estimat greşit forţa valorilor democratice şi, mai cu seamă, omenia şi dârzenia popoarelor care cred în aceste valori ", a evidenţiat Ciucă.
Prim-ministrul a accentuat că poziţia României a fost foarte clară încă de la începutul invaziei ruse şi rămâne fermă, aceea de solidaritate deplină cu partenerii din NATO şi UE, plus sprijin puternic pentru Ucraina în contracararea agresiunii.
"Societatea noastră, instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale au răspuns simplu rapid şi eficient. Aşa cum românii s-au arătat mereu empatici şi săritori la nevoie în toată istoria noastră, la fel am reacţionat şi acum şi vom continua să ajutăm cu aceeaşi energie poporul şi statul ucrainean", a arătat Ciucă.
Premierul a punctat că România a reuşit, atât la nivel guvernamental, cât şi al întregii societăţi, să acorde o importantă asistenţă umanitară celor peste 3,6 milioane de refugiaţi ucraineni care au trecut graniţele ţării noastre în ultimele 12 luni, dintre care 2,5 milioane au beneficiat de sprijin direct de la Guvern sau de la partenerii internaţionali.
Totodată, acesta a subliniat sprijinul acordat pentru integrare celor peste 111.000 de cetăţeni ucraineni care s-au stabilit în România în această perioadă şi care beneficiază de cazare, masă, transport, educaţie, servicii medicale şi sociale gratuite în ţara noastră.
El a menţionat, de asemenea, că prin hub-ul de la Suceava au fost derulate 74 de misiuni internaţionale de sprijin umanitar către Ucraina şi Republica Moldova, în timp ce de la nivelul Guvernului şi autorităţilor locale s-au desfăşurat acţiuni similare de sprijin umanitar.
Premierul a mai menţionat şi faptul că România este partenerul de încredere european şi internaţional care oferă şi cele mai importante coridoare de sprijin internaţional pentru Ucraina, punând la dispoziţie infrastructura noastră naţională: rutieră, feroviară, fluvială şi maritimă, pentru facilitarea transportului şi tranzitului cerealelor ucrainene şi a altor mărfuri către pieţele internaţionale.
Acesta a amintit şi o altă dimensiune a sprijinului pentru Ucraina, respectiv cea din domeniul energetic - la iniţiativa ţării noastre a fost creată Trilaterala România-Ucraina- Republica Moldova, având ca scop cooperarea în acest domeniu între cele trei state.
A făcut referire şi la sprijinul pentru parcursul european al Ucrainei şi Republicii Moldova, precum şi la susţinerea sancţiunilor aplicate Rusiei în plan internaţional, inclusiv prin crearea unui mecanism pentru tragerea la răspundere a celor responsabili pentru atrocităţile comise în războiul ilegal al Rusiei contra Ucrainei.
"Această implicare a noastră şi poziţia solidară cu statele occidentale vor continua. Responsabilitatea statelor occidentale este de a opri acţiunile Kremlinului, care ameninţă nu doar Ucraina, dar şi întreaga lume liberă", a mai declarat Ciucă.
În context, premierul a atras atenţia şi asupra pericolului reprezentat de războiului informaţional susţinut de Rusia în această perioadă.
"Prin acest război hibrid, Rusia speră să dezbine societăţile occidentale şi să le facă mai slabe. Să fim atenţi, aşadar, la extremismul politic şi subminarea valorilor democratice. Aceasta ar putea fi, din păcate, poarta de intrare pentru interesele Rusiei în Europa, iar România nu este o excepţie, fiind o ţintă a războiului hibrid purtat de Kremlin. Iată de ce, solidaritatea şi unitatea societăţii româneşti sunt cruciale în aceste timpuri. Totodată, stabilitatea guvernării este un factor esenţial pentru răspunsul consolidat al ţării noastre la ameninţările din regiune şi pentru susţinerea opţiunii Ucrainei de a fi parte a lumii libere", a completat el.
În finalul intervenţiei, premierul a transmis poporului ucrainean şi liderilor de la Kiev susţinerea României.
"Mesajul meu pentru familiile pe care le găzduim azi în România este: aici, azi, sunteţi bine primiţi, sunteţi ocrotiţi oricât va fi nevoie! De asemenea, mesajul pentru conducerea de la Kiev, pentru populaţia civilă şi pentru luptătorii curajoşi care apără astăzi întreaga lume liberă este: suntem cu voi cât va fi nevoie!", a afirmat Ciucă. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
George Simion, la protestul din Capitală: Acesta nu este mitingul AUR, noi am răspuns unei chemări
Președintele AUR, George Simion, a mers sâmbătă printre oamenii care participă sâmbătă în Parcul Izvor la un miting de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Pe o scenă amenajată în parc, George Simion le-a spus miilor de oameni că acesta nu este 'mitingul AUR', ci că partidul a răspuns 'un
Botoșani: Ministrul Dezvoltării anunță un program de investiții pentru UAT-urile care se vor comasa voluntar
Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica. Potrivit acestuia, programul se va numi 'Start Reforma Administrativă', va avea
Nicușor Dan despre decizia în cazul Roșia Montană: Victorie importantă; proiectul a fost profund ilegal
Proiectul Roșia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție, a afirmat sâmbătă președintele Nicușor Dan. 'Victorie importantă!
Sommet OIF/Cioloș: Mulțumesc RDC pentru încrederea acordată viziunii mele politice privind viitorul Francofoniei
Dacian Cioloș, care candidează la funcția de secretar general al Francofoniei, a mulțumit sâmbătă Republicii Democratice Congo, în urma anunțului acestei țări privind susținerea candidaturii sale, la Sommetul organizației care are loc în Cambodgia, la Phnom Penh. 'Adresez mulțumirile mele Republicii Democratice Congo pentru încreder
Luca Niculescu: România a câștigat definitiv litigiul privind proiectul de la Roșia Montană; o victorie importantă
Premierul Luca Niculescu afirmă că procesul câștigat definitiv de România în litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană arată că statul român are capacitatea să își apere interesele. 'România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în
Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'
Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e
George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne
Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.
VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.
Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului
Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i
Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun
Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M
Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării
Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al PNL, se declară 'îngrijorat' de faptul că 'PSD, în loc să se apuce serios de treabă, forțează mistificarea cifrelor și încearcă să compromită efortul întregii societăți'. 'Moștenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care și-a reluat ușor crește
Președintele Nicușor Dan - la Sommetul Francofoniei de la Phnom Penh
Președintele Nicușor Dan va participa, duminică și luni, la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei, care se va desfășura în Cambodgia, la Phnom Penh. Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are t












