logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

UCRAINA-UN AN DE RĂZBOI/ Ambasadori străini apreciază eforturile României pentru refugiaţi şi declară susţinerea pentru Ucraina (FOTO/VIDEO)

Imagine din galeria Agerpres

Ambasadorii Suediei, Statelor Unite şi Japoniei la Bucureşti şi-au exprimat, vineri, la evenimentul ''România - 1 an de solidaritate faţă de Ucraina'', susţinerea pentru Ucraina şi au transmis mulţumiri României pentru sprijinul acordat refugiaţilor din această ţară.
 


La rândul său, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti a subliniat că anul care a trecut de la invadarea ţării sale de către Rusia a fost unul marcat de "durere, suferinţă, unitate şi credinţă", evidenţiind sprijinul acordat de România şi de ceilalţi parteneri din comunitatea internaţională.

Ambasadoarea Suediei, Therese Hydén, a menţionat că ţara sa deţine preşedinţia Consiliului UE şi cel mai important obiectiv este menţinerea unităţii pentru Ucraina şi creşterea presiunii asupra Rusiei.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Grija pentru refugiaţi este o parte importantă a acestei activităţi. Şi, într-adevăr, România are un rol foarte important. România a arătat un sprijin statornic, puternic şi larg pentru ucraineni încă de la începutul acestui război. Nu numai prin grijă faţă de refugiaţi. Poporul român şi societatea civilă au reacţionat imediat ce refugiaţii ucraineni au venit la frontieră. Autorităţile române au acţionat imediat şi au înfiinţat adăposturi de urgenţă şi Guvernul român, din câte am auzit, a fost primul care a gândit asistenţă pe termen lung pentru refugiaţi", a afirmat Therese Hydén, adăugând că mulţumeşte României pentru că este un partener important pentru vecinii ucraineni.

Ea a subliniat că un an de război a însemnat, de asemenea, un an de rezistenţă.

"Acest an de război nu a fost fără sacrificii. După cum am auzit, sunt mai mult de 14 milioane de ucraineni mutaţi în ţară sau în afara graniţelor Ucrainei. Mai mult de 20.000 de civili au fost omorâţi sau răniţi în acest război până acum şi cred că peste 18 milioane de persoane au nevoie de asistenţă. Şi, cu cât acest război continuă, noi vom continua să stăm alături de Ucraina şi alături de poporul ucrainean oricât ar dura", a spus aceasta.

Ambasadoarea SUA, Kathleen Kavalec, a transmis mulţumiri autorităţilor române pentru angajamentul deosebit de sprijinire a refugiaţilor ucraineni în ultimul an.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Rolul dumneavoastră de lider în acest efort a constituit o sursă de inspiraţie pentru noi toţi, dincolo de graniţele României. Astăzi marcăm un an de război al Rusiei ilegal, neprovocat şi de îngrozitoare invazie asupra Ucrainei", a afirmat ambasadoarea.

Kathleen Kavalec s-a referit la "distrugerea fără sens" şi la "nenumăratele vieţi pierdute" în "criminalul şi neprovocat război de agresiune", precum şi la "rezistenţa poporului ucrainean, care a arătat un incredibil eroism în rezistenţa la atacul rusesc".

"De la sosirea în România, de la începutul lunii, am vorbit cu mulţi refugiaţi ucraineni aici, la Bucureşti şi la Timişoara. Poveştile lor despre război şi fugă sunt cumplite şi sfâşietoare. Cu toţii au exprimat, însă, profundă recunoştinţa faţă de români pentru sprijinul lor prompt şi empatia cu care i-au primit când aveau cea mai mare nevoie de ajutor. Aici, în România, ei şi copiii lor se simt în siguranţă şi protejaţi. Acest sprijin fără precedent din partea românilor a fost egalat de eforturile susţinute şi de rolul de lider al Guvernului României în asigurarea de protecţie şi asistenţă pentru peste 3,5 milioane de refugiaţi ucraineni care au tranzitat România sau au locuit aici în ultimul an", a adăugat ea.

Ambasadoarea SUA a subliniat rolul autorităţilor române în mobilizarea voinţei politice în sprijinul Ucrainei.

"România este cu adevărat un model de succes în ceea ce priveşte reacţia întregii societăţi, fapt pentru care noi toţi, membrii Alianţei, suntem etern recunoscători. (...) Statele Unite şi aliaţii săi se angajează să gestioneze şi să atenueze efectele acestui conflict, inclusiv riscurile de insecuritate alimentară şi creştere a preţurilor energiei. Recunoaştem faptul că statele aflate în prima linie, precum România, au simţit cel mai intens acest lucru. Statele Unite îşi păstrează angajamentul de a fi partenerul neclintit al Guvernului României şi al românilor în eforturile de a răspunde la aceste provocări. Am oferit deja aproape 49 milioane de dolari pentru a sprijini măsurile de asistenţă refugiaţilor în România", a mai spus ea.

Ambasadorul Japoniei, Hiroshi Ueda, a evidenţiat că este importantă susţinerea în continuare a Ucrainei.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"Astăzi marcăm un an de când trupele ruseşti au trecut graniţele ucrainene şi au început o invazie. Ucraina a suferit pierderea a zeci de mii de oameni în urma ocupaţiei inacceptabile de către Rusia şi exilul a milioane de oameni vulnerabili în ţările vecine. (...) Este foarte important să fim fermi în sprijinul Ucrainei şi pentru valorile libertăţii, democraţiei şi statului de drept care au fost încălcate de către Rusia", a afirmat Hiroshi Ueda.

El a menţionat că, împreună cu ţările partenere, Japonia a crescut sancţiunile împotriva Rusiei şi a fost întotdeauna de partea Ucrainei şi a comunităţii internaţionale.

"Guvernul român a dat dovadă de un efort extraordinar în răspunsul umanitar de urgenţă, împreună cu UNHCR, societatea civila şi partenerii internaţionali, şi pentru protecţia pe termen mediu şi lung a refugiaţilor ucraineni din România. Aş dori să-mi exprim respectul sincer faţă de sprijinul puternic al României pentru refugiaţii ucraineni", a transmis el, adăugând că Japonia a acordat sprijin semnificativ Ucrainei şi doreşte să continue.

Ambasadorul Ucrainei, Ihor Prokopchuk, a transmis mulţumiri prim-ministrului Nicolae Ciucă şi tuturor pentru omagiul adus victimelor nevinovate.

 

Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO


"A fost un an de luptă, de durere, suferinţă, unitate şi credinţă. Durere şi suferinţă pentru că Ucraina şi ucrainenii au suferit distrugeri enorme şi pierderi de vieţi", a afirmat el.

El a acuzat distrugerile şi atrocităţile comise de ruşi în război.

"Au comis atrocităţi care credeam că sunt inimaginabile în secolul 21: mii de crime de război, crime împotriva umanităţii, execuţii ale civililor, violenţe sexuale. Ei despart familii, deportează copii în Federaţia Rusă şi trimit civili în tabere de filtrare. Cu asta ne-am confruntat. În acelaşi timp, am văzut un curaj exemplar din partea forţelor de apărare ucrainene şi a poporului ucrainean. Ei au putut nu numai să respingă coloanele ruseşti aproape de Kiev (...), dar şi să le împingă înapoi. În ultimele luni, forţele ucrainene au eliberat aproape 50% din teritoriul ocupat iniţial de invazia rusă", a arătat diplomatul, subliniind că acest lucru a fost posibil cu sprijinul şi solidaritatea partenerilor internaţionali, care au văzut că ucrainenii luptă pentru libertatea şi ţara lor, dar şi pentru libertatea altor naţiuni.

Ihor Prokopchuk a transmis mulţumiri actorilor internaţionali pentru ajutorul acordat ucrainenilor, menţionând că este importat ca toţi, împreună, să acţioneze ''ca o mare familie''.

"Exprim recunoştinţa profundă prim-ministrului, Guvernului României, poporului român, care au îmbrăţişat ucrainenii şi au arătat generozitate la toate nivelurile, fie că este vorba de Guvern, afaceri sau societate", a adăugat el.

Evenimentul a fost organizat de Guvernul României împreună cu UNHCR şi Agenţiile ONU din România. AGERPRES/(A - autori: Alina Novăceanu, Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

 

** Citiţi şi:

 

UCRAINA-UN AN DE RĂZBOI/ Ciucă: Alături de partenerii strategici, România e decisă să sprijine Ucraina cât va fi necesar

 

UCRAINA-UN AN DE RĂZBOI/ Turza: Peste 2,5 milioane de cetăţeni ucraineni au primit sprijin în România

 

 

Afisari: 176

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic 14-11-2026 15:31

George Simion, la protestul din Capitală: Acesta nu este mitingul AUR, noi am răspuns unei chemări

Președintele AUR, George Simion, a mers sâmbătă printre oamenii care participă sâmbătă în Parcul Izvor la un miting de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Pe o scenă amenajată în parc, George Simion le-a spus miilor de oameni că acesta nu este 'mitingul AUR', ci că partidul a răspuns 'un

Politic 14-11-2026 15:09

Botoșani: Ministrul Dezvoltării anunță un program de investiții pentru UAT-urile care se vor comasa voluntar

Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica. Potrivit acestuia, programul se va numi 'Start Reforma Administrativă', va avea

Politic 14-11-2026 14:40

Nicușor Dan despre decizia în cazul Roșia Montană: Victorie importantă; proiectul a fost profund ilegal

Proiectul Roșia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție, a afirmat sâmbătă președintele Nicușor Dan. 'Victorie importantă!

Politic 14-11-2026 14:26

Sommet OIF/Cioloș: Mulțumesc RDC pentru încrederea acordată viziunii mele politice privind viitorul Francofoniei

Dacian Cioloș, care candidează la funcția de secretar general al Francofoniei, a mulțumit sâmbătă Republicii Democratice Congo, în urma anunțului acestei țări privind susținerea candidaturii sale, la Sommetul organizației care are loc în Cambodgia, la Phnom Penh. 'Adresez mulțumirile mele Republicii Democratice Congo pentru încreder

Politic 14-11-2026 11:06

Luca Niculescu: România a câștigat definitiv litigiul privind proiectul de la Roșia Montană; o victorie importantă

Premierul Luca Niculescu afirmă că procesul câștigat definitiv de România în litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană arată că statul român are capacitatea să își apere interesele. 'România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în

Politic 14-11-2026 10:49

Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'

Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e

Politic 13-11-2026 21:40

George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne

Politic 13-11-2026 21:05

Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin

Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m

Politic 13-11-2026 20:30

VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o

Politic 13-11-2026 20:14

VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.  

Politic 13-11-2026 19:56

VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina

Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.  

Politic 13-11-2026 19:41

Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului

Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i

Politic 13-11-2026 19:39

Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun

Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M

Politic 13-11-2026 19:29

Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării

Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al PNL, se declară 'îngrijorat' de faptul că 'PSD, în loc să se apuce serios de treabă, forțează mistificarea cifrelor și încearcă să compromită efortul întregii societăți'. 'Moștenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care și-a reluat ușor crește

Politic 13-11-2026 17:16

Președintele Nicușor Dan - la Sommetul Francofoniei de la Phnom Penh

Președintele Nicușor Dan va participa, duminică și luni, la cel de al XX-lea Sommet al Francofoniei, care se va desfășura în Cambodgia, la Phnom Penh. Potrivit Administrației Prezidențiale, sommetul, care va reuni șefi de stat și de guvern din cele 53 de țări membre cu drepturi depline din Organizația Internațională a Francofoniei, are t