Barna, la AP OSCE: Rezistenţa Ucrainei depinde de coeziunea politică a ţărilor democratice, de ajutorul militar şi financiar la timp
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Dan Barna a transmis, vineri, în cadrul reuniunii de la Viena a Adunării Parlamentare a OSCE, solidaritatea României cu Ucraina, subliniind că rezistenţa Kievului depinde de coeziunea politică a ţărilor democratice, al căror ajutor militar şi financiar la timp va influenţa soarta războiului.
"În urmă cu exact un an, Putin şi-a început invazia neprovocată şi nejustificată a Ucrainei. Am înaintat Parlamentului României o declaraţie pentru a marca un an de război pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei, care în zilele următoare va fi adoptată de legislativul nostru. În declaraţia noastră cerem ca Federaţia Rusă să-şi retragă de urgenţă forţele militare în cadrul propriilor frontiere recunoscute internaţional şi să revină la ordinea dreptului internaţional, reafirmăm solidaritatea României cu Ucraina şi cu toate statele vizate de retorica agresivă a Federaţiei Ruse şi în special cu Republica Moldova, facem apel la Federaţia Rusă să coopereze necondiţionat cu organizaţiile internaţionale şi instituţiile relevante în ceea ce priveşte crimele de război comise de armata rusă pe teritoriul Ucrainei", a afirmat Barna, conform unui comunicat al USR.
El a adăugat că, "în ciuda pierderilor grave pe câmpul operaţional, Rusia îşi păstrează intenţiile de a subordona Ucraina din punct de vedere politic şi militar şi îşi dovedeşte hotărârea de a susţine o operaţiune ofensivă pe scară largă şi de lungă durată, fără discriminare între populaţia şi infrastructura militară şi civilă".
În opinia sa, Rusia mizează pe subminarea coeziunii statelor democratice în susţinerea cauzei ucrainene.
"Consider că unitatea, valorile comune şi democraţia nu sunt simple declaraţii, ci acţiuni şi rezultate concrete, unele dintre acestea descrise şi în Acţiunea AP OSCE privind Ucraina prezentată de Preşedintele Adunării noastre. Poporul ucrainean luptă împotriva atacurilor ruseşti, hotărât să-şi apere interesele legitime de suveranitate şi integritate teritorială. Rezistenţa Ucrainei depinde acum de coeziunea politică a ţărilor democratice, al căror ajutor militar şi financiar la timp va influenţa soarta războiului. Gândurile noastre se îndreaptă acum către poporul Ucrainei care nu numai că îşi apără ţara, ci şi valorile noastre democratice comune", a subliniat Dan Barna.
El conduce Delegaţia Parlamentului României la cea de-a 22-a Reuniune de iarnă a Adunării Parlamentare OSCE, care se desfăşoară, în perioada 22 - 24 februarie, la Viena. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Turcan: Un Guvern cu miniștri PSD ar fi unul dintre cele mai proaste lucruri pentru România
Deputata PNL Raluca Turcan consideră că un Guvern cu miniștri PSD ar fi, în momentul acesta, unul dintre ''cele mai proaste lucruri'' pentru țară și ar însemna să se pună 'frână' reformelor. ''Un Guvern cu miniștri PSD ar fi, în momentul acesta, unul dintre cele mai proaste lucruri care i s-ar putea &icir
Stelian Ion: Proiectele de dezoligarhizare a Justiției - discutate în vacanță parlamentară; PSD și AUR nu au dorit dezbatere reală
Deputatul USR Stelian Ion a afirmat vineri că PSD și AUR au preferat ca proiectele care corectează Legile Justiției să fie discutate în vacanța parlamentară, pentru că nu și-au dorit o dezbatere reală, cu toată atenția îndreptată asupra subiectului. 'Astăzi am discutat Legile Justiției, 10 proiecte. Din păcate, s-a preferat de către PSD și de c
Camera Deputaților/ Comisia juridică a respins mai multe proiecte din domeniul justiției, inițiate de USR
Comisia juridică a Camerei Deputaților a respins, vineri, 10 proiecte de lege inițiate de USR, care vizează modificarea legislației din domeniul justiției. Proiectele aveau ca termen pentru adoptarea tacită data de 4 septembrie, iar Camera Deputaților este prima sesizată. Președintele Comisiei juridice, Bogdan Ciucă, a explicat că a solicitat
Președintele AEP - întrevedere cu reprezentanții partidelor parlamentare; s-a discutat proiectul privind partidele politice
Președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, a avut joi o întâlnire cu reprezentanții partidelor politice parlamentare - PSD, PNL, USR, POT, UDMR, SOS, AUR, ai Grupului parlamentar al minorităților naționale și ai Grupului Uniți pentru România -, context în care a fost prezentat proiectul de lege privind partidele politice.
Proiect privind închiderea operațională și financiară a PNRR, adoptat de plenul Senatului
Plenul Senatului a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind închiderea operațională și financiară a Planului Național de Redresare și Reziliență, fiind înregistrate 91 de voturi 'pentru', 24 'împotrivă' și șapte abțineri. Conform expunerii de motive, necesitatea reglementării decurge din încheierea, la data de 31 aug
Modificări legislative în privința incompatibilităților personalului contractual din administrație, adoptate de Senat
Plenul Senatului a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru abrogarea unor dispoziții din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, în forma aprobată la Camera Deputaților. S-au înregistrat 82 de voturi 'pentru', 19 'împotrivă' și 21 de abțineri. Potrivit raportului aprobat în comisia de specialitate,
Senat: Proiectul privind revenirea la regimul de degrevare de norma didactică, adoptat cu amendamente
Plenul Senatului a aprobat, miercuri, proiectul de lege privind revenirea la regimul de degrevare de norma didactică pentru personalul didactic de conducere, de îndrumare și control, cu amendamente. S-au înregistrat 119 voturi 'pentru', două 'împotrivă' și o abținere. Propunerea legislativă modifică și c
Senatul a reexaminat Legea privind prevenirea și combaterea atacurilor de urs brun păstrând forma trimisă la promulgare
Plenul Senatului a reexaminat, miercuri, Legea pentru modificarea și completarea OUG nr.81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor urșilor bruni asupra persoanelor și bunurilor acestora, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Senatorii au aprobat raportul suplimentar
Plenul Senatului a reexaminat Legea integrității și a adoptat forma votată în Camera Deputaților, după reexaminare
Plenul Senatului a reexaminat, miercuri, Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității (PLx 464/2026), ca urmare a Deciziei Curții Constituționale nr. 883 din 17 august. Senatorii au votat pentru aprobarea raportului de admitere a legii în forma adoptată după reexaminare de Camera Deputaților.
Camera Deputaților/ Modificări legislative în privința incompatibilităților personalului contractual din administrație
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de modificare a Codului administrativ prin care este eliminată asimilarea personalului contractual din administrația publică cu funcționarii publici în ceea ce privește regimul incompatibilităților. Totodată, sunt eliminate prevederile care îi obligau pe aleșii locali să aleagă între mandatu
Camera Deputaților/ Proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile în sectoarele industriei și transporturilor - adoptat
Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu emisii reduse de carbon în sectoarele industriei și transporturilor. Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii 237/2023 privind integrarea hidrogenului din surse regenerabile și cu
Deputații au respins proiectul privind utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale
Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, proiectul de lege privind utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, care prevedea extinderea protecției pentru angajații unor operatori economici de interes strategic. Proiectul avea ca obiect aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului 6/2026, prin care se urmărea cons
Camera Deputaților/ Cererea de reexaminare cu privire la proiectul privind regimul ariilor naturale protejate - respinsă
Plenul Camerei Deputaților a respins, miercuri, cererea de reexaminare formulată de președintele Nicușor Dan cu privire la proiectul de lege care modifică regimul ariilor naturale protejate și normele privind conservarea habitatelor naturale, florei și faunei sălbatice. În urma respingerii cererii de reexaminare, proiectul rămâne &
Liderul senatorilor USR: În legea salarizării trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și presiunea bugetară
Liderul senatorilor USR, Sorin Șipoș, consideră că, în privința legii salarizării, trebuie găsit un echilibru între presiunea socială și cea bugetară. 'Cu siguranță între presiunea socială și presiunea bugetară trebuie să găsim un echilibru. În acest moment, considerăm că nu avem echilibru. (...) Îmi amintesc că a fost acest a
Liderul senatorilor USR anunță că parlamentarii formațiunii au depus un nou proiect privind integritatea
Parlamentarii USR au depus un nou proiect privind integritatea, fără 'amendamentul anti-Fritz', a anunțat, marți, liderul senatorilor partidului, Sorin Șipoș. 'Uniunea Salvați România își dorește să salveze banii, 770 de milioane, pe jalonul PNRR aferent legii ANI, drept pentru care astăzi am depus o nouă lege curată, fără amendamentul








