UCRAINA-UN AN DE RĂZBOI/ Cluj: Clopote pentru pace vor fi trase dintr-un tun, în Parcul de Sculpturi de la Vlaha
Clujeni din Vlaha vor marca vineri, 24 februarie, într-un mod inedit împlinirea unui an de la începerea războiului din Ucraina, prin tragerea unor clopote prin gura unui tun sculptat din fân, "o lucrare pacifistă" realizată în Parcul de Sculpturi Arkhai din localitate.
"Să sune clopotele pentru pace. Pe 24 februarie va fi un an de la începerea războiului în Ucraina. Vineri, 24 februarie, începând cu ora 14,00 vă invităm să ne adunăm în Parcul de Sculpturi Arkhai (Vlaha, judeţul Cluj) pentru o manifestare de pace. În cadrul evenimentului vom trage clopotul sculpturii din fân, care este o lucrare pacifistă, un tun, al cărui capăt se transformă în clopot. Mesajul este de avertizare, de a proclama pace, a spune NU oricărei agresiuni. Sculptura a fost realizată de sculptorul, artistul plastic clujean Ernő Bartha", se arată într-o invitaţie a organizatorilor manifestării.
Invitaţia este însoţită şi de un citat din John Donne: "Nici un om nu-i un ostrov stingher şi de sine stătător; fiecare om este o bucăţică din continent, parte din întregul cel de căpetenie; dacă marea cu valurile îi smulge un bulgăre, Europa e împuţinată, cum ar fi orice petic de pământ sau moşia ta, ori a prietenilor tăi; cu moartea fiecărui om mă simt mai sărac şi mai singur, pentru că sunt inclus în Omenire; şi de aceea nu trimite pe nimeni şi niciodată să întrebe pentru cine bat clopotele - pentru tine bat".
Intrarea la eveniment este liberă.
Satu Vlaha, situat în comuna Săvădisla, este situat la aproximativ 20 de kilometri de Cluj-Napoca şi este cunoscut pentru că aici se află Parcul de Sculpturi Arkhai, deschis publicului din 2014 şi în care se află câteva zeci de statui ale artistului Ernő Bartha, unele având dimensiuni impresionante, realizate pe structură metalică şi cu corp din element vegetal, respectiv fân. Unic în lume datorită sculpturilor din fân de dimensiuni monumentale aşezate sub o pădure de brazi din satul Vlaha, parcul Arkhai doreşte să servească drept centru multicultural, dedicat evenimentelor artistice, culturale şi educative. AGERPRES / (AS - autor: Marius Septimiu Avram, editor: Marius Frăţilă, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: Ernő Bartha's Arkhai Sculpture Park / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Premieră 'Clara Haskil. Preludiu și fugă' - la TNB; Medeea Marinescu: Am vrut să fac spectacolul pentru generația tânără
One-woman show-ul 'Clara Haskil. Preludiu și fugă', în regia lui Matei Lucaci-Grunberg, a fost prezentat în premieră, vineri seară, la Sala Pictură a Teatrului Național 'I. L. Caragiale' din București.
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Leila Popovici preia conducerea Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin'
Leila Popovici a preluat, începând de vineri, conducerea Corului Național de Cameră 'Madrigal - Marin Constantin', în urma numirii lui Emil Pantelimon în funcția de subsecretar de stat în cadrul Ministerului Culturii. 'Îi urez Leilei Popovici mult succes în această nouă responsabilitate. Am
Ministerul Culturii anunță noi investiții în muzeele și instituțiile culturale din București
Investițiile în infrastructura culturală din București înregistrează noi evoluții, prin avansarea unor proiecte de consolidare, restaurare și extindere a unor importante instituții muzeale, printre progresele recente regăsindu-se semnarea autorizației de construire pentru Muzeul 'Ion și Dr. Nicolae Kalinderu', precum și stabilirea unor direcții de
Regizorul Răzvan Ioan Dincă, despre premiera 'Giselle': E un altfel de spectacol, cel puțin la Opera Națională
'Giselle', de Adolphe Charles Adam, prezentat în premieră vineri seară la Opera Națională București, reprezintă 'un altfel de spectacolul de balet', a afirmat Răzvan Ioan Dincă, regizorul care a pus în scenă această nouă montare. 'Contactul meu cu această artă e unul profund, dar acum sunt într-o altă ipos
Olt: Zidurile unei așezări civile romane și o necropolă medievală, descoperite sub o stradă din Corabia
Un zid de incintă al așezării civile de la Sucidava, din epoca romană, și o necropolă medievală au fost descoperite pe o stradă din cartierul Celei din Corabia, în timpul cercetărilor pentru descărcarea de sarcină arheologică în vederea extinderii rețelelor de utilități. Cercetările au fost efectuate de arheologul Florin Ciulavu de la Muzeu
Paulina Popoiu - un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti'
Dr. Paulina Popoiu a obținut un nou mandat în funcția de manager al Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', în urma desfășurării analizei noului proiect de management. 'În baza prevederilor articolului 8 litera o) din Regulamentul pentru organizarea și desfășurarea analizei noului proiect de management al doamnei Paulina Po
Festival of Thinking 2026: Patru zile de dezbateri, mentorat și proiecții de film la ICR New York
Festival of Thinking New York 2026, care va reuni antreprenori, investitori, cineaști și profesioniști din industriile creative, se va desfășura în perioada 17 - 20 noiembrie, la sediul Institutului Cultural Român din New York. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, în cadrul evenimentului, un proiect cultural organizat de Asociați
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Proiectul 'România - Țară Invitată de Onoare Frankfurt 2028' - coordonat de Ministerul Culturii; parteneriat cu ICR și organizațiile profesionale
Proiectul destinat participării României în calitate de Țară Invitată de Onoare la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt va fi coordonat de Ministerul Culturii, prin Direcția Politici Culturale, în parteneriat cu Institutul Cultural Român și organizațiile profesionale din domeniu. 'Pregătirile pentru participarea Rom&a
Expoziția 'Design in Wartime', vernisată la Universitatea de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu'
Expoziția 'Design in Wartime' (Design in timp de război), un proiect care aduce laolaltă viziunile creative ale studenților și profesorilor de la Universitatea Națională Politehnică din Lviv (Ucraina) și Universitatea Tehnică din Viena (Austria), a fost vernisată joi seară în holul principal al Universității de Arhitectură și Urbanism 'Ion Mincu' din Bu
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan - premieră oficială la București
Documentarul 'Atât de familiar', regizat de cineasta britanico-română Rachel Tâpârjan, va avea premiera oficială la București, cu proiecții la Cinema Elvire Popesco, de la ora 18:30, și Cinema Apollo111, de la ora 20:00. Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES, proiecția de la Cinema Apollo111 va fi
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr - premieră la Teatrul Dramaturgilor Români
Spectacolul-lectură 'Scoateți o foaie de hârtie!' în regia Adinei Lazăr, text scris în cadrul rezidenței de dramaturgie cu tema 'Analfabetismul funcțional în România', desfășurat în perioada iunie - septembrie, va fi prezentat în premieră la Teatrul Dramaturgilor Români, vineri, de la ora 19:00. P
Spectacolul de balet 'Giselle', concept și regie Răzvan Ioan Dincă, are premiera la Opera Națională București
Spectacolul de balet 'Giselle', de Adolphe Charles Adam, cu o nouă montare în conceptul și regia lui Răzvan Ioan Dincă, sub conducerea muzicală a dirijorului Daniel Jinga, va avea premiera la Opera Națională București vineri. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis AGERPRES, 'Giselle', una dintre cele mai cuno
Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026
Regizorul Cristian Mungiu conduce delegația României la American Film Market 2026, unde țara noastră a fost desemnată, pentru prima dată în istoria evenimentului, ''Country of Focus'', a informat, joi, Ministerul Culturii. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, Cristian Mungiu participă la eveniment cu cel mai r










