Familii refugiate în ultimul an din zonele de conflict din Herson şi Nikolaev au creat în apropiere de Izmail o adevărată comunitate. I-am vizitat la un an de la izbucnirea războiului, retrăind alături de ei amintirea acelor zile când s-au auzit primele bombardamente. Aceştia primesc în continuare ajutoare din România şi sunt recunoscători pentru sprijinul acordat de ţara noastră. ''Mulţumim fraţilor români! (...) Nu ştiu de ce o faceţi. Este uimitor şi vă rugăm să nu ne uitaţi în zilele următoare'', a fost mesajul transmis de unul dintre ucrainenii implicaţi în ajutorarea oamenilor care şi-au clădit aici o casă... departe de casa lor.

Ivan Kozma, din Izmail, lucrează de mai multe luni la Isaccea. Este angajat al asociaţiei Youhub, după ce mai mult timp a fost doar simplu voluntar în punctul de trecere a frontierei. În Izmail, a fost poliţist, pompier, dar de mai mulţi ani are un magazin într-o piaţă. Afacerea condusă alături de soţie mergea bine până să înceapă războiul. Au reuşit să-şi reamenajeze locuinţa şi şi-au ajutat copiii.

"Când a început războiul, s-au dat două bombe în apropiere de oraş, iar oamenii au început să fugă din Izmail. Noi am mers spre România. Când am ajuns acolo, ne-au cazat în Isaccea şi am început să lucrăm acolo cu ajutoarele. Mai întâi, am descărcat produsele pe bac pentru că maşinile cu ajutoare nu aveau voie să meargă mai departe. Au fost vreo 20 de tone de materiale. Timp de patru luni am lucrat cu refugiaţii şi bisericile baptiste din Izmail", a povestit el.

Acum, magazinul din Izmail le aduce venituri de aproape cinci ori mai mici decât în urmă cu un an.

"Avem la magazin două fete. Vânzările au scăzut la 20% faţă de ce era înainte de război. Sunt bani pentru salariul fetelor, taxele la stat, dar în astea 11 luni noi nu am primit nimic. (...) În magazinele din Izmail, este tot ce doreşti, numai că trebuie să ai bani, iar populaţia nu prea are. Pensia este de 2.200 de grivne, până în 60 de euro, din care trebuie să plătească impozitele la stat, curentul electric şi căldura. Nu mai rămâne pentru mâncare. Oamenii sunt tare săraci, iar neajunsuri sunt multe", a spus Ivan Kozma.

Oamenii rezistă în oraş datorită ajutorului pe care-l primesc de la rudele din străinătate sau de la biserici, printre care biserica baptistă ''Izvorul de apă vie'', înfiinţată în anul 1993, condusă de pastorul Ion Moroşanu.

"Când ni s-a spus că a început războiul, mulţi s-au speriat şi au fugit din ţară, dar eu ca pastor nu am putut să lepăd biserica şi am rămas să văd ce e mai înainte. Slavă Domnului că Dumnezeu ne-a păzit. Cum a început războiul, în fiecare dimineaţă, la ora 05,00, ne duceam la gară, întâlneam refugiaţii şi avem aici nişte autobuze mici şi îi duceam la vamă. În fiecare zi, de la ora 05,00 până la ora 15,00. Mai pe urmă, am început să facem mâncare şi hrăneam militari. În mai, au început să ne ajute oamenii de la Bunul samaritean. Ei ne dau alimente şi am dat anunţ în oraş. În prima zi, au venit 700 de oameni. Ne-am speriat. Nu ştiam cum să facem cu ei", îşi aminteşte Ion Moroşanu.

Apoi, s-au organizat, iar o dată pe lună circa 4.000 de oameni au primit alimente de strictă necesitate, pe baza programărilor telefonice.

"Înăuntru, sunt trei surori la care sună oamenii din oraş. Noi le spunem să vină la ora 14,00, să aibă o mască. Doar dacă au fost luna trecută pot să vină. Strângem 250 de oameni şi verificăm. Sunt fel de fel de oameni. Unii vor mai mult, dar mai mult noi nu putem da. Dacă treaba e rea şi nu are ce mânca, îi mai dăm adăugător (în plus - n.r.)", explică el.

Într-una dintre magaziile bisericii, mai multe haine sunt aşezate în ordine, pe umeraşe, iar în alta sunt cutii cu alimente.

"Din România, fraţii ne aduc monopack, un fel de orez cu carne. Aici, avem fel de fel. Pe lista asta scrie tot ce ne-au adus din România pentru refugiaţi. Aici avem pentru copiii mici scutece din România şi Germania. Sunt mulţi cu copii mici. Ei aici nu au de lucru, nu au cu ce cumpăra şi noi îi ajutăm. Facem tot pentru ca oamenii să aibă ce mânca", mai spune Moroşanu.

Unul dintre voluntarii bisericii, Serghei Kvasa, a împlinit săptămâna trecută 20 de ani şi a primit cadou un scuter de care este foarte mândru. În ultimul an, i-a ajutat pe cei care au fugit din calea războiului.

"Când a început războiul, am mers la unitatea militară şi m-am cerut la război, dar când am arătat carnetul de sănătate am fost refuzat. Cred că mai mult ajut ţara de aici decât dacă aş fi la armată. Merg pe la casele oamenilor bătrâni şi le duc alimente, răspund la telefon, actualizez listele cu beneficiarii de ajutor. (...) Sunt mulţi oameni care vin aici şi spun că nu mai au nimic. La începutul războiului, a venit un bărbat care avea un Lexus şi m-am mirat că are o maşină aşa mare şi vrea ajutoare, dar bărbatul mi-a zis că a rămas fără copii şi fără nimic din averea lui", a povestit tânărul care în timpul slujbelor religioase cântă la chitară.

În apropiere de sediul Primăriei oraşului Izmail, într-o clădire în care sunt reprezentate interesele unui număr de 19 sate din raionul Izmail, preşedinta Comitetului executiv al consiliului Safyany, Natalia Todorova, îşi aminteşte cum a fost în primele zile de la declanşarea războiului.

"Oamenii care veneau aici pentru ajutor nu mai aveau case. Trebuia să-i primim, să le dăm mâncare şi căldură. Asta am făcut. Mulţi colegi i-au primit în casa lor. La început, îi întâlneam pe drumuri şi nu ştiau unde să meargă. I-am dus în locuinţe libere. Două grădiniţe de copii au fost date persoanelor care provin din zonele atacate, iar oamenii din grădiniţe când au găsit case libere s-au mutat acolo. De la începutul războiului, peste 2.000 de persoane au primit ajutor", a afirmat Natalia Todorova.

Ea a estimat la câteva sute de mii de euro ajutoarele acordate persoanelor care au părăsit zonele atacate de ruşi şi a precizat că în momentul respectiv, adică în urmă cu o săptămână, în cele 19 sate pe care le reprezintă se aflau 865 de persoane, adică 458 de familii, printre care 34 de copii, provenite din zonele în conflict.

"La Kamenka, s-au reparat mai multe apartamente. Fundaţia ACTED a cumpărat mobilă pentru ele. Acum, se repară patru apartamente. Mai sunt şi alte garsoniere care trebuie reparate. Am avea nevoie de materiale de construcţie şi mobilă pentru ele", a mai spus Natalia Todorova.

La Safyany, un sat aflat la circa 20 de kilometri de Izmail, la Palatul sporturilor ''Nicolae G. Mândru'', o clădire cu trei etaje în care se află un teren de mini-fotbal, utilizabil şi în alte sporturi de echipă, o sală de lupte, un bazin de înot de dimensiuni semi-olimpice nefolosit, din cauza cheltuielilor, dar şi o sală de fitness, locuiesc 50 de familii din Herson şi Nikolaev.

Administratorul centrului, Piotr Dimof, şi reprezentanţi ai Consiliului regional prezintă camerele recent renovate care vor fi date în folosinţă, după ce fundaţia ACTED va semna ultimele documente necesare. Pe scările centrului, doi bătrâni stau la soare, iar lor li se alătură fiica.

"Suntem din Nikolaev şi de jumătate de an stăm aici. Sunt cu mama şi tatăl meu de 81 şi 84 de ani. Nu se putea răbda acolo. Stăteam la etajul al şaptelea şi la alarme eu puteam să mă ascund în beci, dar pe ei, dacă îi aduceam în adăpost, nu-i mai puteam duce sus. Am venit cu autocarele Crucii Roşii până la Odesa, apoi am fost aduşi la Izmail, apoi aici. E bine aici, e cald, avem apă rece şi caldă, plite electrice, maşini de spălat, frigidere. L-am lăsat acasă pe fratele meu cu familia lui", a afirmat Svetlana Ivanova, în vârstă de 54 de ani, fiica celor doi bătrâni.

Mai departe de Izmail, la aproape 50 de kilometri distanţă, la marginea satului Ozernoe, pe malul unui lac, după un drum plin de gropi, pastorul bisericii baptiste ''Marea schimbare'', Eduard Mirmir, îşi aminteşte primele zile ale războiului.

"La început, am fost şocaţi, dar am înţeles repede că trebuie să facem ceva pentru că e o perioadă importantă pentru biserică. Importantă, pentru că trebuie să fim lângă oamenii care au probleme. Mai întâi, am oferit mâncare, la Orlivka. În primele zile, au fost mii de maşini care mergeau spre Orlivka. Nu era Crucea Roşie, nu era nimic. Am luat mâncare, apă caldă pentru ceai şi am dat oamenilor. Apoi, a venit Crucea Roşie la Orlivka, dar în primele patru zile a fost biserica baptistă", a menţionat Eduard Mirmir.

Pentru tânărul pastor din Ismail, a doua etapă a campaniei de ajutorare a început atunci când reprezentanţii bisericilor din zonele atacate de Rusia au căutat sprijin pentru persoanele care doreau să plece de acolo.

"M-au întrebat dacă pot să aducă aici oamenii fără bani. Cei care aveau bani au plecat în Europa. Izmail este aproape de România şi suficient de sigur şi din acest motiv mulţi oameni vin aici. Înainte de război, aveam 70.000 de persoane, iar acum sunt 140.000. Poate oficial sunt doar 865, dar noi am văzut situaţia. În fiecare apartament, chiar şi în spaţiile mici fără sisteme de încălzire, peste tot locuiesc refugiaţi. În martie, am început să-i ajutăm în casele noastre, dar când am văzut cât de greu este, Slava a început să se uite după locuri de închiriat pentru o tabără. Credeam că totul va dura câteva luni", şi-a amintit el.

Slava este diacon în biserică şi face parte din echipa care a căutat un loc gratuit pentru tabăra ucrainenilor din zonele atacate de ruşi. L-a găsit un pic mai departe decât cel folosit acum, în care s-au mutat în urmă cu câteva luni. Tabăra le oferă oamenilor care au lăsat totul în urmă cazare, masă şi relaxare pentru cel puţin o săptămână, timp în care trebuie doar să decidă ce vor face mai departe.

"Proprietarul taberei a fost o companie sovietică, o persoană privată l-a cumpărat cu intenţia de a deschide un business, dar nu a putut şi din acest motiv a decis să-l vândă. Acum, aparţine bisericii noastre. În cinci ani, trebuie să-i returnăm banii. (...) Cel mai greu este când întâlneşti oameni din teritoriile ocupate. E foarte greu să-i ajuţi pe cei care au văzut soldaţi ruşi. Acum, toată lumea gândeşte că trebuie să plece. Să-i ajuţi să se reconstruiască în interior este foarte dificil. Am început cu întrebări simple, rugăciuni şi psalmi din Biblie", a afirmat Eduard Mirmir.

Într-o încăpere aflată la intrarea în cantină, sunt două tinere din America, Beth şi Megan, ambele asistente, venite ca voluntare în urmă cu câteva zile.

"Sunt asistentă şi vreau să-mi folosesc cunoştinţele să-i ajut pe oamenii de aici. Suntem pregătite să acordăm orice ajutor au nevoie. Am venit printr-o asociaţie din Olanda", a spus Beth.

Prietena ei, Megan, este încântată de ce a văzut în tabără.

"Abia am ajuns, am vorbit cu oamenii de aici, am verificat glicemia. Mi se pare un loc uimitor. Comunitatea asta este incredibilă. Nu am mai fost în alte locuri similare. Am mai fost în spitale, dar aici e o comunitate. Copiii au un spaţiu al lor, făcut din lemn, cu multe jocuri, cu o bibliotecă, acolo au avut şi o petrecere de aniversare, au transformat o clădire într-o casă", a spus Megan.

Lângă cabana din lemn descrisă de Megan, se repară o clădire din ciment.

"Cred că 15 sau 17 oameni vor putea locui aici. Va fi mai bine pentru familii, fiindcă acum două familii împart o singură cameră şi nu e cea mai bună soluţie. În total, avem 107 persoane, dar 46 dintre ele nu au case. Planul nostru este să le ajutăm să găsească locuinţe mici şi ieftine în apropiere de Izmail. Dar deocamdată, pentru o perioadă, poate un an sau doi, vor locui aici. E tot ce putem oferi. În două săptămâni cred că va fi gata întreaga clădire, iar la reparaţia camerelor lucrează chiar cei care vor beneficia de ele", declară Eduard Mirmir.

O tânără, cu două fete mici, trece pe lângă noi. Este Victoria, născută în Herson. Ea a ajuns în tabără cu cele trei fete ale ei, două de zece ani, iar a treia, în vârstă de 16 ani.

"Am lăsat-o pe mama în teritoriul ocupat de ruşi. Acolo e tot ce am. Am luat copiii şi am venit aici acum şapte luni. Acolo, sunt multe tancuri ruseşti, ruşi înarmaţi, umblă prin case cu mitraliera. Acolo, nu e nimic bun acum. Dacă o să fie Ucraina acolo, ne vom întoarce. Dacă va fi ocupată de ruşi mai departe, vom încerca să rămânem aici. Ne place aici, dar aş vrea ca cei mici să meargă la şcoală. Avem tot ce ne trebuie, dar facem lecţii online şi e greu şi pentru copii, şi pentru noi. Eu îi ajut, dar nu ca o învăţătoare", ne-a dezvăluit Victoria O.

Pe mesele din cantina taberei sunt borcane cu gem din România, iar în bucătărie câteva gospodine care vorbesc limba română fac prăjituri.

"Noi suntem din sat şi venim aici de aproape un an să ajutăm să facem mâncare. Facem cel puţin două ceaune cu mâncare. Acum gătim 200 de pirojki. Uneori, venim cu aluatul făcut de acasă pentru gogoşi, vafe, napolitane belgiene. Aducem şi dulceaţă şi coacem", a spus Olga, una dintre bucătărese.

Pastorul Eduard Mirmir le convinge greu să facă o fotografie.

"Din primele zile când am venit, am fost la localnici şi i-am întrebat dacă ne pot ajuta o zi pe săptămână să gătească. În timp, unii au renunţat. Femeile acestea din biserica din Ozernoe vin în fiecare săptămână şi fac cea mai bună mâncare. În fiecare zi, avem echipe diferite de la biserici diferite. Pentru că aici avem o bucătărie mare, uneori gătim mai mult şi ducem mâncarea în Izmail pentru oamenii care au nevoie", a adăugat pastorul.

În urmă cu o săptămână, în tabără se lucra la reţeaua de apă, iar oamenii de acolo sperau ca în curând să nu mai fie nevoiţi să meargă în sat să cumpere apă de băut. Diaconul Slava al bisericii baptiste spune că oamenii din tabără au nevoie de medicamente pentru copii, vitamine, jocuri pentru copii şi verdeţuri.

"Avem suficiente conserve, dar verdeţurile sunt scumpe. Avem nevoie de lapte, de produse proaspete", ne transmite el.

Eduard Mirmir este recunoscător pentru sprijinul primit din partea românilor.

"Mulţumim fraţilor români! Este uimitor pentru noi. Eu sunt ucrainean şi e normal să-mi pese de oamenii din ţara mea, dar când vezi camioane cu alimente din România este uau! Nu ştiu de ce o faceţi. Este uimitor şi vă rugăm să nu ne uitaţi în zilele următoare", a spus pastorul bisericii baptiste Eduard Mirmir. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO