Youhub Association, una dintre organizaţiile din vama româno-ucraineană Isaccea, a sprijinit în ultimul an peste 19.000 de persoane afectate de războiul declanşat de Rusia. Reprezentanţii acesteia fac apel la populaţie pentru a fi în continuare alături de ei şi arată că pentru a-şi desfăşura activitatea caritabilă au fost nevoiţi să facă lucrări edilitare în valoare de 35.000 de euro.

Înfiinţată în urmă cu şapte ani, Youhub Association şi-a propus să ofere servicii de asistenţă socială persoanelor aflate în nevoie, iar pentru conducerea ei ultimul an a însemnat un "efort uriaş" din mai multe puncte de vedere.

"Ultimul an a însemnat un efort uriaş de echipă pentru a-i ajuta pe copiii şi persoanele care vin din Ucraina, pe copiii pe care îi avem deja în programe de trei ani în centrele de protecţie din Bucureşti şi Timiş, dar, în acelaşi timp, un efort uriaş de a creşte capacitatea echipei, de a profesionaliza toate demersurile umanitare şi pentru a le sustenabiliza, atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere al capacităţii", a declarat pentru AGERPRES preşedintele Youhub Association, Andreeas Novacovici.

Foto: (c) Luisiana Bîgea / AGERPRES

Practic, în ultimul an, 19.864 de persoane din Ucraina au beneficiat de serviciile oferite la vama româno-ucraineană, în centrele deţinute, 380 de copii, români şi ucraineni, au primit servicii de asistenţă socială şi sprijin psiho-emoţional. Mai mult, asociaţia a distribuit aproximativ 10 tone de produse şi 19 tone de apă, iar nevoia de ajutor nu a scăzut în ultima perioadă.

"E nevoie în continuare de geci, fulare, mănuşi, pături, jucării pentru copii. Noi le dăm de îndată ce le primim. Sigur, avem aceste proiecte umanitare, susţinute de câteva agenţii internaţionale, doar că nici ele nu pot asigura integral toate costurile sau toate produsele de care avem nevoie. Şi asta pentru că şi nevoile se schimbă pe măsură ce numărul de refugiaţi creşte. Şi am observat în ultimele cinci săptămâni, de când în presă s-a anunţat că Ucraina, pe lângă acele 26 de tancuri din Germania, va mai primi şi avioane F-16 din partea Suediei, a apărut o îngrijorare majoră, motiv pentru care a crescut şi numărul de persoane care tranzitează vama", a afirmat Novacovici.

Astfel, dacă acum două luni, asociaţia acorda asistenţă unui număr de 100 - 150 de persoane pe săptămână, în ultima perioadă s-a ajuns şi la 3.000 de persoane pe lună.

"Oricât de bine ai planifica şi bugetul, şi activităţile, situaţiile de acest fel te prind nepregătit. Şi orice ajutor e bine-venit. Încă este frig şi e nevoie de geci, mănuşi pentru copii în special şi pături. Am ruga, dacă e posibil, să fie igienizate, pentru că e foarte neplăcut să primeşti produse care sunt murdare, rupte sau mânjite de tot felul de substanţe. Dacă ajutăm, trebuie să ajutăm cu toată responsabilitatea. Ăsta e mesajul nostru. Poate nu-i ceva popular de spus, dar aruncăm foarte multe lucruri pe care le primim tocmai pentru că nu sunt într-o condiţie care să permită distribuirea către oamenii care chiar n-au nimic", a precizat preşedintele Youhub Association.

Andreeas Novacovici a făcut un apel la umanitate, în condiţiile în care în ultima perioadă a observat că apar tot mai multe discuţii legate de oportunitatea sprijinirii ucrainenilor, dar şi comparaţii între situaţia lor şi cea a românilor aflaţi în situaţii vulnerabile.

"Aici este vorba de oameni care au fost obligaţi să-şi părăsească locuinţele, din cauza conflictului armat. Mulţi vin efectiv doar cu o sacoşă de rafie, n-au nimic, iar noi avem obligaţia, cel puţin morală, să-i sprijinim, pentru că de asta suntem membri ai Uniunii Europene, de asta suntem ţară semnatară a tuturor tratatelor şi convenţiilor ONU cu privire la ajutor umanitar internaţional. Trebuie înţeles că vremelnic, cât timp există această nevoie, trebuie să facem toate eforturile pentru a-i sprijini. Pentru beneficiarii români ai serviciilor sociale, obligaţia revine atât furnizorilor privaţi de servicii sociale, unei organizaţii, fundaţii, cât şi statului, prin instituţiile sale", a amintit Novacovici.

În opinia sa, Blue Dot-ul de la Isaccea al asociaţiei se deosebeşte de celelalte din ţară, având în vedere că o asociaţie non-profit a fost obligată să facă lucrări edilitare pentru a nu plăti chirie unei societăţi private care administrează terenul din zona vămii.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO

"În ultimele trei luni, a trebuit să asfaltăm, să facem lucrări edilitare, practic să tragem curent, să ne racordăm la canalizare şi la apă pentru a oferi servicii. Întrucât furnizorul privat al autorităţii portuare a cerut o chirie de 300 de euro lunar, chirie pe care nu ne-am permis-o, alături de UNICEF şi de celelalte agenţii internaţionale, am făcut acest efort financiar de a asfalta, de a reclădi practic tot Centrul umanitar Blue Dot. (...) Toată relocarea a costat 35.000 de euro, pentru că asfaltul e foarte scump. A trebuit să turnăm şase straturi, întrucât terenul nu e cel mai bun, a plouat şi foarte mult în acea perioadă. A fost costul suportat de partenerii noştri în cele două proiecte şi nu regretăm nicio secundă că am luat această decizie, întrucât terenul pe care avem acum Blue Dot-ul aparţine oraşului Isaccea şi dezvoltăm toate activităţile în colaborare cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Tulcea. Noi suntem responsabili de toate serviciile umanitare din Blue Dot, iar ISU asigură în permanenţă, pe lângă pază, protecţie, siguranţă, şi serviciile de transport care sunt finanţate prin Agenţia ONU pentru Migraţie", a mai spus Andreeas Novacovici.

Asociaţia YouHub este activă la Isaccea din luna mai a anului trecut şi numără acum 26 de persoane, unii dintre ei fiind angajaţi. Gheorghe Marin Epifanov, născut în Galaţi, fost marinar, vorbitor de opt limbi străine, a ajuns în vama din Isaccea la finele primei decade a lunii martie a anului trecut şi lucrează în asociaţie.

"Acum un an eram între două servicii. Renunţasem la locul de muncă din Sibiu şi mă întorsesem în Galaţi. Nu locuiesc departe de căminele studenţeşti şi, să vă spun drept, nu prea mă uitam la televizor în perioada aceea. Nu fusesem atâta timp acasă şi eram cu prietenii. În drumurile mele, am văzut aglomeraţie, erau foarte multe maşini de Ucraina, iar o nepoată mi-a zis că pe Facebook se caută translatori", şi-a amintit Gheorghe Marin Epifanov.

Foto: (c) LUISIANA BIGEA / AGERPRES FOTO

Prima "staţie" spre Isaccea a fost Asociaţia pentru Instruire în Situaţii de Urgenţă (UVSAR) din Galaţi, acolo unde o femeie din Ucraina l-a rugat să o însoţească până în oraşul tulcean.

"Am venit aici întâmplător. O ucraineancă trebuia să-şi ia un pachet de la bac şi m-a întrebat dacă nu merg cu ea. Şi am fost de acord, fiindcă ştiam de Isaccea. Părinţii mei sunt născuţi în Deltă, aşa că am fost în Isaccea. Şi când am ajuns aici, am luat o vestă portocalie de la ISU, iar cei de acolo m-au întrebat câte limbi străine ştiu şi dacă nu vreau să vin să lucrez aici. Şi am venit, dintr-un foc", povesteşte el.

Prima perioadă a fost dintre cele mai dificile.

"Veneau 800 de oameni, 900 de oameni pe un bac şi nu ştiai pe care să-i ajuţi. Veneau oameni care au sărutat pământul când au văzut că au ajuns în România şi nu sunt bombardamente, iar viaţa e liniştită. Am văzut că e mai mare nevoie de mine aici şi am decis să rămân. A venit la un moment dat o doamnă cu bunica ei din Herson. Bunica era pe bancheta din spate. În timpul unui bombardament, s-a speriat, a căzut şi şi-a rupt coloana. Nu putea să stea decât întinsă, iar femeia aia a mers două zile pe bancheta din spate a maşinii. Soţul ei e marinar, a venit şi el după vreo două luni, au stat la Tulcea o perioadă, după aceea au plecat în Polonia. Să o urci pe bunică în maşină, s-o hrăneşti, s-o speli... Femeia aceea este o eroină pentru mine. Şi mai aveau şi doi căţei... Mai rar am văzut aşa ceva", şi-a amintit Epifanov.

În timpul verii, a locuit într-o rulotă, în apropiere de vamă, iar de anul trecut până acum nu a plecat din Isaccea mai mult de patru zile la rând.

"Îmi aduc aminte că îi visam pe oamenii aceia. Nu prea aveam timp să discutăm între noi când era potopul ăla de oameni, dar seara ne puneam la masă, când nu mai erau aşa de mulţi oameni sau aveam noi timp şi ne povesteam prin ce am trecut fiecare în ziua aceea. (...) Dacă ar fi fost oraşul mai mare, ar fi fost bine şi pentru persoanele din Ucraina. Multe dintre ele nu vor să plece departe de casă. Sunt care merg la Bucureşti, Oradea, Cluj sau în Germania, Polonia, dar mulţi dintre ei ar vrea să stea cât mai aproape de casa lor, pentru că, dacă se întâmplă ceva, pot să se ducă repede dincolo să vadă despre ce este vorba", a explicat Epifanov.

El a ţinut legătura cu mulţi din ucrainenii pe care i-a ajutat.

"Mă mai sună din când în când şi mă întreabă dacă mai ţin minte ce am făcut pentru ei. Pe unii da, îi ţin minte, pe alţii zic că da şi încerc să le ofer informaţiile de care au nevoie. Întreabă dacă mai sunt multe maşini în vamă sau dacă merge bacul, lucruri legate de paşaport, de certificate de naştere, dacă pot să treacă", arată el.

E mulţumit atunci când vede că oamenii ştiu ce să facă mai departe, nu se plânge din cauza salariului şi i-ar plăcea să meargă în Ucraina, după ce se termină războiul.

"Am atâtea cunoştinţe, prieteni care îmi zic ca la finalul războiului să merg să-i vizitez. Deci, am să merg cu siguranţă, dar nu acum. (...) Contractul meu este până la finele lunii martie şi apoi vreau să merg la mare. Am să plec pentru că este prea mult. Eu sunt aici în fiecare zi, şi sâmbătă, şi duminica", afirmă Gheorghe Marian Epifanov.

La finele săptămânii trecute, atunci când l-am întâlnit, Gigi, cum îi spun prietenii, a înregistrat doar şapte persoane. Două voiau să meargă la Braşov, iar o mamă cu patru copii, la Bucureşti.

"Ce am făcut pentru ei? I-am înregistrat, în primul rând, am anunţat pompierii, fiindcă ei se ocupă de transport, le-am sugerat să vină să mănânce, să bea un ceai, o cafea. Au mâncat. Acum, trebuie să aştepte până mai vine un bac, să se mai strângă nişte oameni şi atunci va fi chemat autobuzul. Apoi, cu Dumnezeu înainte, o să plece la Bucureşti. Le-am explicat ce pot să facă la Bucureşti, unde pot să locuiască", a precizat acesta.

După pauza pe care vrea să şi-o ia la sfârşitul lunii martie, Gheorghe Epifanov intenţionează să se întoarcă la Isaccea.

"Nu ştiu dacă aş putea să stau acasă sau să fac altceva, gândindu-mă că aş fi de ajutor aici", mărturiseşte bărbatul din Galaţi.

Printre sutele de voluntari care au fost alături de persoanele afectate de războiul declanşat de Rusia s-au aflat şi angajaţi ai instituţiilor statului. Unul dintre ei, Paul Ciorbac, este poliţist de frontieră al Gărzii de Coastă în Chilia Veche şi a fost translator pentru autorităţi la vama din Isaccea în timpul liber.

Sursa foto: Paul Ciorbac / Arhiva personală

"Prima zi de voluntar a fost destul de grea pentru mine. Era într-o zi de sâmbătă şi am fost să-l externez pe tata din spital, de la Bucureşti. Am ajuns acasă în jurul orei 16,00, iar la îndemnul soţiei am mers şi am cumpărat îmbrăcăminte, pături, încălţăminte să le donăm celor care au nevoie. La Isaccea, ni s-a zis că, dacă tot cunoaştem limba şi vrem să ajutăm, să ne implicăm în continuare. Pur şi simplu, a fost o implicare din partea întregii familii. Am fost acolo mai multe zile, dar nu le-am numărat", a povestit Paul Ciorbac.

Îi este greu să aleagă doar o imagine care l-a impresionat, dar spune că cei mai mici călători i-au atras atenţia în mod special.

"Era o doamnă cu trei copii şi multe bagaje. Băieţelul cel mai mare avea undeva în jur de 4-5 ani. El avea o geantă atârnată de gât, o alta în spate. M-a impresionat faptul că era foarte mic, dar parcă în momentul acela şi-a asumat să ducă tot greul", şi-a amintit poliţistul de frontieră.

La fel ca alţi voluntari, a găzduit persoane din Ucraina, iar cu unele mai ţine legătura.

"Soţul este marinar, iar atunci când termină un voiaj merg la Isaccea de unde o iau pe soţia lui şi o aduc în Tulcea. O fac voluntar. Au zis că în România şi-au găsit o familie cum n-au avut în Ucraina, fiindcă la ei nu există aşa ceva. Adică, ajutorul pe care l-am acordat noi, ca şi popor român, nu există la ei", a menţionat Paul Ciorbac. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Georgiana Tănăsescu)