Ucraina: Autorităţile avertizează populaţia din zona portului Odesa în legătură cu pericolul minelor navale
Populaţia din zona de coastă situată în apropiere de portul ucrainean Odesa a fost avertizată marţi de oficialităţile militare în legătură cu minele navale care plutesc de-a lungul coastei Ucrainei, transmite Reuters.
Ucraina şi Rusia s-au acuzat reciproc de folosirea minelor navale în largul coastelor ucrainene, ceea ce a periclitat navigaţia în siguranţă a vaselor comerciale în Marea Neagră.
Minele, de producţie sovietică, au fost ancorate, dar din cauza unei furtuni unele dintre ele s-au desprins şi au fost luate de curenţii marini.
''Există o probabilitate ridicată ca minele navale ancorate să se desprindă şi să fie aduse la mal ori să plutească în derivă de-a lungul coastei'', a scris pe Telegram purtătorul de cuvânt al administraţiei militare Odesa, Serhii Bratciuk.
''Începând din martie anul trecut, Rusia a continuat să folosească mine anti-navă ancorate ca armă neghidată împotriva Ucrainei'', a spus Bratciuk într-un mesaj video separat.
După ce forţele sale au invadat Ucraina în 24 februarie anul trecut, Rusia a aplicat o blocadă asupra porturilor din zona Odesa, principalul punct de încărcare a cerealelor ucrainene destinate exportului.
La finalul lunii iulie, blocada a fost ridicată în cazul a trei porturi ucrainene la Marea Neagră, în virtutea unui acord încheiat în Turcia de Moscova şi Kiev şi mediat de Naţiunile Unite. De atunci până la finalul lunii ianuarie, Ucraina a exportat peste 17 milioane de tone de cereale prin coridorul de trecere, potrivit sindicatului producătorilor de cereale ucraineni UGA.
UGA a menţionat că în ianuarie 2023 exporturile de produse agricole ''au scăzut semnificativ ca urmare a întârzierilor deliberate a inspectării navelor de către Rusia''. Moscova a respins acuzaţiile.
Potrivit datelor publicate luni de Ministerul Agriculturii ucrainean, exporturile ucrainene de cereale în sezonul 2022-2023, care se încheie în iunie, erau în scădere cu 28,7%, până la 29,2 milioane de tone, ca urmare a dificultăţilor logistice cauzate de invazia rusă şi a scăderii producţiei. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: JD Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York (surse AFP)
Vicepreședintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ce, potrivit New York Times, Donald Trump a decis să nu participe la evenimente pentru că nu putea susține un discurs. 'Este în continuare prevăzut ca vicepreședintele să se deplaseze la New York și responsabili ai guvernului vor
Gaza: Cinci morți în urma unor noi atacuri israeliene, conform Apărării Civile
Cinci persoane au fost ucise vineri în Fâșia Gaza în urma unor atacuri israeliene, a anunțat Apărarea Civilă, cele mai recente lovituri în ciuda apelurilor ca planul de pace al SUA să avanseze în acest teritoriu palestinian sfâșiat de război, relatează AFP. Această organizație de prim ajutor, care operează sub autoritatea mi
Ministrul german de finanțe îi cere lui Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul
Ministrul german de finanțe Lars Klingbeil i-a cerut vineri președintelui american Donald Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare în SUA, unde va participa la summitul G-20, relatează dpa. Klingbeil, care deține și funcția de vicecancelar, a declarat pentru ARD: 'Acesta e
Președintele sârb Vucic acuză 'comportamentul necivilizat' al tribunalului ONU în gestionarea decesului lui Mladic
Președintele sârb Aleksandar Vucic a acuzat vineri un tribunal al ONU de 'comportament necivilizat' pentru că nu i-a permis fostului lider militar sârb bosniac Ratko Mladic să moară în Serbia și a spus că Belgradul încă așteaptă să afle dacă trupul acestuia va fi returnat, relatează Reuters. Mladic, care executa o sentință de &i
Polonia: Tusk denunță o 'schemă de corupție' între naționaliști și o platformă de criptomonede
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a denunțat vineri o presupusă 'schemă de corupție' orchestrată de dreapta naționalistă și Zondacrypto, principala platformă de criptomonede din Europa Centrală, suspendată în aprilie, relatează AFP. Conducând o coaliție pro-europeană care cuprinde partide de la centru-stânga la dreapta moderată, Dona
Belgia/Justiția alertează privind incidentele înarmate la Bruxelles: 'Oricine poate fi împușcat'
Procurorul din Bruxelles a tras un semnal de alarmă vineri privind o nouă serie de incidente armate legate de traficul de droguri în capitala belgiană și a lansat un apel la întărirea poliției judiciare pentru a destructura rețelele criminale, relatează AFP. 'Sunt un procuror îngrijorat', pentru că 'oricine poate fi împușcat
Islanda: O majoritate strânsă se opune reluării negocierilor de aderare la UE, potrivit unui sondaj înainte de referendum
O majoritate strânsă a islandezilor se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la UE, arată un nou sondaj Gallup dat publicității vineri, o schimbare față de sondajele anterioare, cu o zi înainte de referendumul de sâmbătă, potrivit Reuters. Referendumul de la 29 august nu este unul privind aderarea la UE și orice acord încheia
Iran: Noul șef al Consiliului Național de Securitate amenință că-l va trimite pe Netanyahu 'în iad'
Noul numitul șef al Consiliului Național de Securitate al Iranului, Mohsen Rezaee, a amenințat că-l va trimite pe Benjamin Netanyahu, 'prim-ministrul regimului sionist, în iad', relatează dpa. Într-un interviu televizat de joi seară, Rezaee a respins de asemenea informațiile că Iranul a plănuit să-l ucidă pe Barron Trump, unul dintre fiii p
Țările riverane Mării Baltice intenționează să creeze o forță operativă antidrone
Țările riverane Mării Baltice, cu excepția Rusiei, intenționează să creeze o forță operativă antidrone care le va permite să reacționeze rapid în fața amenințărilor hibride în creștere, a anunțat vineri ministrul de interne german Alexander Dobrindt, relatează Reuters. De la lansarea invaziei ruse contra Ucrainei în februarie
Noul rege al Norvegiei va fi cunoscut sub numele de Haakon al VIII-lea
Noul monarh al Norvegiei a luat numele de Regele Haakon al VIII-lea, a anunțat palatul regal într-o postare pe Instagram vineri, așa cum se așteptau de altfel observatorii regali, informează Reuters. Regele Norvegiei, Harald al V-lea, a murit vineri dimineață, după mai mult de 10 zile de spitalizare și a fost succedat imediat de fiul său
Kremlinul recunoaște că procesul de pace din Ucraina este 'complet blocat'
Kremlinul a recunoscut vineri că procesul de pace dintre Rusia și Ucraina, a cărui ultimă rundă mediată de Statele Unite a avut loc în februarie, este 'complet blocat', informează EFE. 'Chestiunea negocierilor de pace este acum complet blocată. Nu există idei noi', a declarat presei purtătorul de cuvânt al președinț
Islanda votează sâmbătă într-un referendum pe tema redeschiderii negocierilor de aderare cu UE
Islanda votează sâmbătă într-un referendum privind redeschiderea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană (UE), înghețate de mai bine de un deceniu, într-un vot pe care cele 27 de state membre îl urmăresc în principal dintr-o perspectivă geopolitică, relatează vineri EFE. Spre deosebire de prima în
#Ucraina a doborât un avion rus Tu-95MS capabil să transporte rachete, anunță președintele Volodimir Zelenski
Ucraina a lovit un avion rus Tu-95MS, capabil să transporte rachete, la baza aeriană Engels, a anunțat vineri președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Acestea sunt avioane ce realizează lovituri contra Ucrainei'', a scris Zelenski pe
Prințul moștenitor Haakon devine noul rege al Norvegiei
Fostul prinț moștenitor Haakon a devenit vineri noul rege al Norvegiei, după decesul tatălui său, regele Harald, transmite Reuters. Din punct de vedere juridic, succesiunea la tron s-a produs în momentul decesului fostului rege. Funeraliile lui Harald vor avea loc peste câteva zile în catedrala din Oslo, după o
Fostul general Ratko Mladic, condamnat pentru crime de război, va avea parte de funeralii de stat (ministru)
Fostul lider militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, supranumit 'Măcelarul din Balcani' pentru rolul său în masacrul de la Srebrenica din 1995, va avea parte de o înmormântare cu 'toate onorurile militare și de stat la care are dreptul', a anunțat vineri ministrul justiției din Serbia, Nenad Vujic, la postul local de radio














