Rusia: Lavrov susţine că Occidentul intenţionează să transforme Republica Moldova în ''următoarea Ucraină''
Ministrul de externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat joi că Occidentul caută să transforme Republica Moldova, fostă republică sovietică, în ''următoarea Ucraină'', transmite EFE.
''Este avută acum în vedere R.Moldova pentru acest rol'', a susţinut Lavrov într-un interviu pentru televiziunea publică rusă Rossia-24 şi pentru agenţia oficială RIA Novosti.
În opinia lui Lavrov, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, ''este nerăbdătoare să intre în NATO''. ''Ea are cetăţenie română şi este pregătită să se unească cu România şi, în general, este dispusă la orice'', a afirmat Lavrov.
Maia Sandu s-a pronunţat în repetate rânduri în favoarea unei victorii a Ucrainei asupra Rusiei şi a declarat că, în caz contrar, ''toţi vor fi în pericol''. Luna trecută, preşedinta Republicii Moldova a afirmat că ''trebuie să oprim Rusia şi să ajutăm Ucraina să câştige războiul''.
O altă ţară din spaţiul postsovietic pe care, potrivit lui Lavrov, Occidentul intenţionează să o folosească împotriva Rusiei este Georgia.
''Le-ar plăcea să transforme Georgia într-un alt factor de iritare, să se revină la situaţia din vremurile agresive ale (fostului preşedinte Mihail) Saakaşvili, nu am nici cea mai mică îndoială'', a susţinut şeful diplomaţiei ruse.
În acelaşi timp, Lavrov a dat asigurări că guvernul georgian se ghidează după interesele naţionale, în pofida apelurilor occidentale de a deschide ''un al doilea front'' împotriva Rusiei.
''Îi voi cita pur şi simplu atât pe premier, cât şi pe miniştrii săi care, ca răspuns la o presiune fără precedent de a se alătura sancţiunilor şi a deschide un al doilea front (...), spun că se ghidează după interesele naţionale'', a declarat şeful diplomaţiei ruse.
Totodată, Lavrov a adăugat că Moscova şi Tbilisi au dezvoltat comerţul bilateral, turismul, cooperează în domeniul energiei, iar partea georgiană este conştientă că toate acestea sunt în interesul statului şi poporului georgian.
Spre deosebire de guvernul georgian, preşedinta Salome Zurabishvili a făcut câteva declaraţii prin care şi-a manifestat sprijinul faţă de Kiev, aminteşte EFE. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Republica Moldova răspunde Rusiei că vrea să fie parte a ''lumii libere''
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind
Manifestații sâmbătă în Franța: 70.000 de polițiști și jandarmi, mobilizați
Circa 70.000 de polițiști și jandarmi vor fi mobilizați sâmbătă pentru a supraveghea manifestațiile 'împotriva scumpirii vieții' în Franța, după săptămâni de proteste și cu șase luni înainte de alegerile prezidențiale, a anunțat guvernul francez vineri, potrivit AFP. Pornită de la mânia liceenilor fr
Cinci țări și Uniunea Europeană vor reprezenta Europa la negocierile privind #Ucraina
Cinci țări europene, printre care Franța, Germania și Regatul Unit, vor reprezenta Europa la viitoarele tratative privind Ucraina, a anunțat vineri un responsabil european, citat de AFP. Polonia, Italia și reprezentanți ai Comisiei Europene și ai Consiliului European vor completa această echipă, a precizat responsabilul citat. E














