Ucraina vrea mai mult decât promisiunea unor 'uşi deschise' din partea NATO
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut miercuri Alianţei Nord-Atlantice să facă mai mult decât doar să promită că Ucraina va avea uşa deschisă la summitul din iulie de la Vilnius, adăugând că ţara sa are nevoie de ''paşi fermi'' în contextul în care încearcă să adere la organizaţia transatlantică, transmit Reuters şi AFP.
În luna septembrie, la şapte luni după ce a fost invadată de Rusia, Ucraina a solicitat o procedură rapidă de aderare la NATO. Alianţa afirmă că are o politică a uşilor deschise faţă de Ucraina, dar nu a precizat dacă va accelera măsurile către o posibilă aderare a ţării la organizaţie.
''Pentru moment, doar sprijinul de la colegii din NATO şi sprijinul sub forma discursului despre uşi deschise nu sunt suficiente pentru Ucraina. Mai precis, nu este suficient pentru a motiva statul ... soldaţii noştri'', a declarat Zelenski în oraşul Liov (vestul ţării), unde s-a întâlnit cu omologii săi polonez şi lituanian.
''Avem nevoie de paşi în faţă. Decizia va fi la Vilnius, aşteptăm cu nerăbdare paşi fermi, contăm pe ceva mai mult decât uşi deschise'', a spus şeful statului ucrainean.
Liderii statelor NATO i-au promis Ucrainei la summitul de la Bucureşti din 2008 că într-o zi această ţară se va alătura organizaţiei, dar statutul de membru deplin al NATO pare îndepărtat.
În aceeaşi conferinţă de presă, preşedintele polonez Andrzej Duda a anunţat că Varşovia este pregătită să livreze Ucrainei 14 tancuri Leopard, în cadrul unei coaliţii internaţionale.
''Aşa cum ştiţi, trebuie îndeplinite o serie de condiţii formale, (obţinute) acorduri etc. Vrem înainte de toate să existe o coaliţie internaţională'', a spus şeful statului polonez.
Zelenski a salutat anunţul şi a subliniat că ţara sa aşteaptă ''o decizie comună'' a mai multor state cu privire la tancurile Leopard, de producţie germană.
La rândul său, preşedintele lituanian Gitanas Nauseda a precizat că ţara sa va ''continua să îi furnizeze Ucrainei asistenţă pentru apărare''. Este vorba despre sisteme antiaeriene Zenit şi muniţiile aferente.
Pe 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei. Moscova pretinde că desfăşoară o ''operaţiune militară specială de denazificare'' a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina. AGERPRES/(AS - autor: Tudor Martalogu, editor: Florin Ştefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UE prelungește pentru prima dată cu 12 luni în loc de șase sancțiunile împotriva Rusiei
O purtătoare de cuvânt a președintelui Consiliului European, Antonio Costa, a anunțat joi că Uniunea Europeană prelungește pentru prima dată sancțiunile împotriva Rusiei cu 12 luni în loc de șase, transmite dpa. UE a impus Rusiei mai multe pachete de sancțiuni după ce forțele ruse au invadat Ucraina în 2022.
Ministrul rus de externe nu consideră UE un partener potrivit de negocieri privind #Ucraina
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat că nu consideră Uniunea Europeană un partener potrivit de negocieri pentru încheierea războiului din Ucraina, transmite vineri dpa. Într-un articol publicat online de ministerul de externe de la Moscova, Lavrov a susținut că adevăratul obiectiv al liderilor europeni nu este negocier
Numărul de refugiați din Europa se stabilizează după un deceniu de creștere (studiu)
Populația de refugiați și azilanți din Europa s-a stabilizat în 2025 după mai mult de un deceniu de creștere, după scăderea în doi ani consecutivi a numărului de cereri de azil, arată un raport al Centrului de Cercetare și Analiză a Migrației din cadrul Fundației Rockwool Berlin consultat vineri de Reuters. În Uniunea Europea
Discuțiile planificate pentru vineri între SUA și Iran în Elveția nu vor avea loc, potrivit MAE elvețian
Discuțiile planificate pentru vineri între Statele Unite și Iran în stațiunea montană Burgenstock din Elveția nu vor avea loc, potrivit unui comunicat al Ministerului elvețian de Externe citat vineri de Reuters. Anunțul vine după ce un purtător de cuvânt al Casei Albe a afirmat că vicepreședintele american JD Vance s-a 'r
MB: Principalul rival laburist al premierului Keir Starmer a fost ales deputat, cu Downing Street în vizor
Principalul rival laburist al premierului britanic Keir Starmer, Andy Burnham, a fost ales joi deputat, ceea ce îi deschide calea pentru a declanșa alegeri interne ale partidului în speranța de a cuceri Downing Street, scrie AFP. Fost ministru și primar al Marelui Manchester din 2017, Burnham, 56 de ani, și-a asigurat revenirea &ic
Venezuela: Dialog între guvernul interimar și opoziție pentru o 'tranziție democratică'
O reprezentantă a opoziției din Venezuela a început joi discuții cu guvernul interimar pentru a pregăti o 'tranziție democratică', a indicat Parlamentul din Caracas, o primă etapă 'ce vizează instaurarea unei societăți venezuelene libere și deschise', a salutat Departamentul de Stat american, relatează AFP. Fosta parlamen
JD Vance nu va pleca joi în Elveția pentru discuțiile cu Iranul
Vicepreședintele Statelor Unite JD Vance nu se va mai deplasa în Elveția joi seară pentru a începe discuțiile în vederea unui acord final cu Iranul, a anunțat Casa Albă într-un comunicat, după semnarea unui memorandum de înțelegere între cele două țări în ziua precedentă, transmite AFP. 'Planurile
Columbia: Acord de pace cu guvernul Petro, aproximativ o sută de luptători de gherilă depun armele
Aproximativ 100 de luptători de gherilă au depus armele joi în sudul Columbiei în cadrul negocierilor cu guvernul președintelui de stânga Gustavo Petro, recompensând politica sa de 'pace totală' cu diferite grupări armate, care până acum avusese puțin succes, notează AFP. Cu trei zile înainte de al d
SUA: La Chicago, Obama, înconjurat de trei foști președinți la inaugurarea muzeului său
Trei foști președinți americani, republicanul George W. Bush și democrații Bill Clinton și Joe Biden, au răspuns invitației lui Barack Obama de a participa, joi, la inaugurarea muzeului său prezidențial din Chicago (nord), orașul său de adopție, notează AFP. Ei s-au așezat,
Macron subliniază 'uimitoarea' capacitate de producție de drone a Ucrainei
Președintele francez Emmanuel Macron a evidențiat joi 'uimitoarea' capacitatea de producție de drone a Ucrainei care rezistă în fața Rusiei cu 'un curaj care uimește', la câteva ore după un atac ucrainean de amploare asupra Moscovei, scrie AFP. 'Avem astăzi un război al dronelor și în acest război capacita
Iran: Liderul suprem Mojtaba Khamenei anunță că a autorizat memorandumul de înțelegere cu SUA, dorit de Trump cu 'disperare'
Liderul suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, a declarat joi că a autorizat memorandumul de înțelegere semnat de președinții iranian și american, în pofida faptului că are o opinie diferită, după ce a primit asigurări din partea președintelui Masud Pezeshkian și a altor înalți oficiali că drepturile Iranului și interesele frontului rezistenței vor f
SUA: JD Vance afirmă că perioada de 60 de zile pentru începerea negocierilor cu Iranul a început joi
Vicepreședintele american JD Vance a declarat că perioada de 60 de zile convenită cu Teheranul pentru a negocia un acord final de pace, viitorul programului nuclear iranian sau ridicarea sancțiunilor împotriva Republicii Islamice a început oficial joi, memorandumul de înțelegere fiind semnat, informează EFE. 'Aș spune că perioada de 60 de
Rusia acuză #Ucraina că a ucis un angajat al centralei nucleare Zaporojie într-un atac cu drone
Rusia a acuzat joi Ucraina că, în urma unui atac cu drone, a ucis un angajat al centralei nucleare Zaporojie, aflată sub control rusesc pe teritoriul ucrainean, în timp ce un alt angajat al centralei a fost grav rănit, transmite Reuters. Ucraina nu a reacționat imediat și Reuters nu a putut verifica independent acuzația, formulată de directorul age
Germania va finanța pentru #Ucraina achiziția de noi rachete Patriot
Germania va oferi Ucrainei un nou pachet de ajutor militar, în valoare de 400 de milioane de dolari, o parte din această sumă urmând să fie destinată achiziției de rachete interceptoare pentru sistemele antiaeriene americane Patriot, iar în perspectivă cele două țări urmează să dezvolte în comun ceea ce descriu drept un sistem antiaerian împotri
Volodimir Zelenski cere țărilor aliate mai multe rachete antibalistice
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a solicitat joi, în fața țărilor NATO, mai multe rachete antibalistice, muniție de artilerie și drone terestre pentru ca armata ucraineană să poată contracara mai eficient atacurile Rusiei, relatează AFP. Ucraina este lovită aproape în fiecare noapte de sute de drone și de rachete rusești și are nevoie cruc











