Ucraina califică armistiţiul de 36 de ore, ordonat de Putin, drept o 'ipocrizie'
Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei prezidenţiale ucrainene, a calificat joi drept o "ipocrizie" anunţul unei încetări a focului în Ucraina cu ocazia sărbătorii de Crăciun după calendarul iulian, acuzând Moscova că vrea doar "să câştige timp", relatează AFP şi Ukrinform.
"Rusia trebuie să părăsească teritoriile ocupate, doar atunci va exista un 'armistiţiu temporar'. Păstraţi-vă ipocrizia!", a reacţionat el într-un mesaj pe Twitter.
Într-un mesaj separat destinat presei, Podoliak a denunţat această încetare a focului ordonată cu puţin timp înainte de către preşedintele rus Vladimir Putin, calificând-o drept "un gest pur de propagandă".
"Rusia încearcă prin toate mijloacele să reducă cel puţin temporar intensitatea luptelor şi a loviturilor asupra centrelor sale logistice pentru a câştiga timp", consideră consilierul preşedinţiei ucrainene.
Responsabilul ucrainean l-a acuzat pe Putin că "nu are nici cea mai mică dorinţă de a pune capăt războiului" şi că încearcă "să-i convingă pe europeni să exercite presiune asupra Kievului" în vederea unor negocieri de pace, ceea ce Ucraina a refuzat de luni de zile.
"Prin 'negocieri' preşedintele rus Vladimir Putin înţelege recunoaşterea de către întreaga lume a dreptului Rusiei de a pune mâna pe teritorii străine în deplină impunitate şi de a comite crime de război", subliniază Mihailo Podoliak, citat de postul de televiziune ucrainean Kanal 24.
"Rusia (reprezentată de Putin) înţelege prin cuvântul 'negocieri' faptul de a-i propune Ucrainei şi lumii să-i recunoască 'dreptul de a ocupa teritorii străine' în absenţa oricăror consecinţe juridice pentru masacrele comise pe teritorii străine". Acest lucru este categoric inacceptabil", a insistat Podoliak.
"Nu este necesar să răspundem iniţiativelor deliberat manipulatoare ale conducerii ruse", a mai spus el.
La fel de categoric a fost şi secretarul Consiliului pentru Securitatea Naţională şi Apărare al Ucrainei, Oleksii Danilov. "Ucraina nu va duce nicio negociere cu Rusia pentru un 'armistiţiu de Crăciun'. Statul agresor trebuie să părăsească teritoriul ţării noastre", a declarat Danilov, citat de RBC.ua.
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a ordonat ministrului său al apărării să respecte un armistiţiu de 36 de ore în Ucraina în timpul sărbătorii ortodoxe de Crăciun, a anunţat joi Kremlinul, conform agenţiilor internaţionale de presă.
Potrivit ordinului dat de Putin, încetarea focului ar trebui să înceapă vineri la 12:00 (09:00 GMT) şi să se încheie la ora 24:00 a doua zi (21:00 GMT), cu ocazia Crăciunului sărbătorit atât de ruşi, cât şi de o mare parte a ortodocşilor ucraineni la 7 ianuarie, după calendarul iulian.
Această încetare a focului ar constitui primul armistiţiu cu caracter general de la începutul războiului, până acum fiind încheiate doar acorduri pentru armistiţii locale, precum cele pentru evacuarea civililor de la uzina siderurgică Azovstal din Mariupol (sud-est) în aprilie.
În cursul unei convorbiri telefonice joi cu Vladimir Putin, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îi propusese o "încetare unilaterală a focului" în sprijinul "apelurilor la pace şi a negocierilor între Moscova şi Kiev".
Putin afirmase iniţial că Rusia este dispusă la un "dialog serios" cu Ucraina, cu condiţia ca aceasta din urmă să se conformeze cererilor Moscovei şi să accepte "noile realităţi teritoriale" rezultate în urma invaziei ruse declanşate la 24 februarie, adică anexarea a patru regiuni ucrainene - Doneţk, Lugansk (est), Herson şi Zaporojie (sud) - în afară de Crimeea.
Preşedintele turc, care se erijează în mediator al conflictului, a discutat joi telefonic şi cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, fără a menţiona totuşi o cerere de "încetare unilaterală a focului".
Zelenski insistă asupra unei retrageri totale a forţelor ruse din ţara sa, inclusiv din Crimeea, înainte de orice dialog cu Moscova. În caz contrar, el promite să recupereze teritoriile ocupate prin forţă. AGERPRES/(AS - autor: Lilia Traci, editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Citeşte şi:
Putin ordonă o încetare a focului în Ucraina cu ocazia Crăciunului ortodox de rit vechi
Ucraina: Erdogan i-a cerut lui Putin o 'încetare unilaterală a focului'
''Corectitudinea morală şi istorică'' este de partea Rusiei, spune Putin în mesajul de Anul Nou
Continuă tensiunile între Biserica Ortodoxă Ucraineană şi autorităţile de la Kiev
Războiul din Ucraina a afectat până şi data Crăciunului (ANSA)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside
Președintele polonez Nawrocki își exercită din nou dreptul de veto împotriva legii conținutului online
Președintele polonez Karol Nawrocki și-a exercitat din nou vineri dreptul de veto împotriva unei legi care ar fi permis autorității de reglementare să cenzureze conținutul online, transmite Reuters. Nawrocki făcuse deja uz și în ianuarie de această prerogativă a șefului de stat pentru a bloca implementarea Regulamentului UE privind














