Ucraina îşi asigură necesarul de arme şi muniţii pentru întregul an 2023, anunţă Ministerul Apărării de la Kiev
Ucraina va primi armele şi muniţiile necesare pe parcursul fiecărei luni din anul 2023 pentru a putea lupta împotriva invaziei ruse, a dat asigurări miercuri ministrul apărării ucrainean, Oleksii Reznikov, transmite EFE.
În cadrul unui program special difuzat de posturile de televiziune ucrainene şi preluat de agenţia Interfax-Ucraina, înaltul oficial de la Kiev a subliniat că ţara a semnat numeroase contracte cu alte naţiuni pentru a dispune de arme în lunile următoare.
"Industria militară americană este deja în funcţiune. Cu alte cuvinte, una dintre temele-cheie ale fiecărei întâlniri din cadrul 'formatului Ramstein' (cum sunt numite întâlnirile Grupului de Apărare al Ucrainei cu alte naţiuni) este implementarea capacităţilor ţărilor care sprijină Ucraina în acest război'', a precizat ministrul ucrainean.
În acest moment, "au fost deja plasate comenzi, şi nu doar în SUA, ci şi în Germania, Franţa, Slovacia, Cehia, România şi alte ţări", a subliniat el.
''Şi voi discuta deschis, fără să dezvălui mari secrete, am multe contracte semnate pentru a ne furniza armele necesare şi muniţia corespunzătoare. Şi ştiu sigur, miniştrii apărării sau secretarii apărării din diverse ţări îmi confirmă că şi ei au semnat contracte similare'', a spus el.
Agenţia ucraineană a reamintit că ministrul apărării din SUA, Lloyd Austin, a informat încă din noiembrie că cel puţin şase ţări au anunţat mai mult ajutor militar pentru Ucraina la a şaptea reuniune a aşa-numitului format Ramstein.
De altfel, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski se deplasează miercuri în Statele Unite, în prima sa vizită în afara ţării de când a început invazia rusă, la 24 februarie, pentru a obţine mai mult ajutor pentru apărarea Ucrainei.
În timpul vizitei, este preconizat ca preşedintele american Joe Biden să anunţe trimiterea unui nou pachet de ajutor militar în valoare de 2 miliarde de dolari către Ucraina, care va include o baterie de rachete Patriot, un sistem de apărare antirachetă extrem de eficient pe care Kievul îl solicită Washingtonului de ceva timp. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Trump anunță crearea unei academii naționale dedicate spațiului
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri crearea unei academii naționale în Statele Unite pentru a instrui viitorii recruți pentru NASA și forțele spațiale, pe fondul unei rivalități tot mai mari în acest domeniu, în special cu China, relatează AFP. 'Voi semna un ordin executiv care inițiază procesul de creare
Zelenski spune că SUA au oferit Kievului informații despre întâlnirile de la Moscova
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri că Statele Unite au furnizat Kievului informații despre o serie de întâlniri de la Moscova din ultimele zile, relatează Reuters. 'Astăzi am primit informații de la partea americană despre întâlnirile de la Moscova care au avut loc în aceste zile. Au fost o serie de &
SUA: JD Vance va reprezenta executivul american la comemorările de la 11 septembrie la New York (surse AFP)
Vicepreședintele JD Vance va reprezenta guvernul la New York la comemorările de 11 septembrie, relatează vineri AFP, după ce, potrivit New York Times, Donald Trump a decis să nu participe la evenimente pentru că nu putea susține un discurs. 'Este în continuare prevăzut ca vicepreședintele să se deplaseze la New York și responsabili ai guvernului vor
Gaza: Cinci morți în urma unor noi atacuri israeliene, conform Apărării Civile
Cinci persoane au fost ucise vineri în Fâșia Gaza în urma unor atacuri israeliene, a anunțat Apărarea Civilă, cele mai recente lovituri în ciuda apelurilor ca planul de pace al SUA să avanseze în acest teritoriu palestinian sfâșiat de război, relatează AFP. Această organizație de prim ajutor, care operează sub autoritatea mi
Ministrul german de finanțe îi cere lui Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul
Ministrul german de finanțe Lars Klingbeil i-a cerut vineri președintelui american Donald Trump să pună capăt războiului 'iresponsabil' cu Iranul, înainte de vizita sa de săptămâna viitoare în SUA, unde va participa la summitul G-20, relatează dpa. Klingbeil, care deține și funcția de vicecancelar, a declarat pentru ARD: 'Acesta e
Președintele sârb Vucic acuză 'comportamentul necivilizat' al tribunalului ONU în gestionarea decesului lui Mladic
Președintele sârb Aleksandar Vucic a acuzat vineri un tribunal al ONU de 'comportament necivilizat' pentru că nu i-a permis fostului lider militar sârb bosniac Ratko Mladic să moară în Serbia și a spus că Belgradul încă așteaptă să afle dacă trupul acestuia va fi returnat, relatează Reuters. Mladic, care executa o sentință de &i
Polonia: Tusk denunță o 'schemă de corupție' între naționaliști și o platformă de criptomonede
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a denunțat vineri o presupusă 'schemă de corupție' orchestrată de dreapta naționalistă și Zondacrypto, principala platformă de criptomonede din Europa Centrală, suspendată în aprilie, relatează AFP. Conducând o coaliție pro-europeană care cuprinde partide de la centru-stânga la dreapta moderată, Dona
AIEA anunță trei incidente cu dronă în această săptămână la centrala nucleară de la Zaporojie
Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunțat vineri că a fost informată privind trei incidente cu dronă la centrală nucleară de la Zaporojie, controlată de Rusia în sud-estul Ucrainei, anterior în cursul săptămânii, relatează Reuters și AFP. AIEA a anunțat că un atac cu dronă de pe 25 august s-a produs în apropierea ba
Belgia/Justiția alertează privind incidentele înarmate la Bruxelles: 'Oricine poate fi împușcat'
Procurorul din Bruxelles a tras un semnal de alarmă vineri privind o nouă serie de incidente armate legate de traficul de droguri în capitala belgiană și a lansat un apel la întărirea poliției judiciare pentru a destructura rețelele criminale, relatează AFP. 'Sunt un procuror îngrijorat', pentru că 'oricine poate fi împușcat
Islanda: O majoritate strânsă se opune reluării negocierilor de aderare la UE, potrivit unui sondaj înainte de referendum
O majoritate strânsă a islandezilor se opune redeschiderii negocierilor pentru aderarea la UE, arată un nou sondaj Gallup dat publicității vineri, o schimbare față de sondajele anterioare, cu o zi înainte de referendumul de sâmbătă, potrivit Reuters. Referendumul de la 29 august nu este unul privind aderarea la UE și orice acord încheia
Iran: Noul șef al Consiliului Național de Securitate amenință că-l va trimite pe Netanyahu 'în iad'
Noul numitul șef al Consiliului Național de Securitate al Iranului, Mohsen Rezaee, a amenințat că-l va trimite pe Benjamin Netanyahu, 'prim-ministrul regimului sionist, în iad', relatează dpa. Într-un interviu televizat de joi seară, Rezaee a respins de asemenea informațiile că Iranul a plănuit să-l ucidă pe Barron Trump, unul dintre fiii p
Țările riverane Mării Baltice intenționează să creeze o forță operativă antidrone
Țările riverane Mării Baltice, cu excepția Rusiei, intenționează să creeze o forță operativă antidrone care le va permite să reacționeze rapid în fața amenințărilor hibride în creștere, a anunțat vineri ministrul de interne german Alexander Dobrindt, relatează Reuters. De la lansarea invaziei ruse contra Ucrainei în februarie
Noul rege al Norvegiei va fi cunoscut sub numele de Haakon al VIII-lea
Noul monarh al Norvegiei a luat numele de Regele Haakon al VIII-lea, a anunțat palatul regal într-o postare pe Instagram vineri, așa cum se așteptau de altfel observatorii regali, informează Reuters. Regele Norvegiei, Harald al V-lea, a murit vineri dimineață, după mai mult de 10 zile de spitalizare și a fost succedat imediat de fiul său
Kremlinul recunoaște că procesul de pace din Ucraina este 'complet blocat'
Kremlinul a recunoscut vineri că procesul de pace dintre Rusia și Ucraina, a cărui ultimă rundă mediată de Statele Unite a avut loc în februarie, este 'complet blocat', informează EFE. 'Chestiunea negocierilor de pace este acum complet blocată. Nu există idei noi', a declarat presei purtătorul de cuvânt al președinț
Islanda votează sâmbătă într-un referendum pe tema redeschiderii negocierilor de aderare cu UE
Islanda votează sâmbătă într-un referendum privind redeschiderea negocierilor de aderare cu Uniunea Europeană (UE), înghețate de mai bine de un deceniu, într-un vot pe care cele 27 de state membre îl urmăresc în principal dintr-o perspectivă geopolitică, relatează vineri EFE. Spre deosebire de prima în












