RETROSPECTIVĂ 2022 / Volodimir Zelenski, protectorul Ucrainei
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care în mai puţin de un an s-a transformat, dintr-un necunoscut, într-un lider respectat în întreaga lume, este simbolul rezistenţei eroice a poporului ucrainean în faţa invaziei ruse care a fost declanşată la 24 februarie.
Eliberarea oraşului Herson reprezintă "începutul sfârşitului războiului", a decretat Zelenski la jumătatea lunii noiembrie, în timp ce prezida ceremonia de arborare a drapelului ucrainean în piaţa centrală din acest oraş din sudul Ucrainei, pe malul fluviului Nipru, aminteşte EFE.

Zelenski, născut la 25 ianuarie 1978 în regiunea ucraineană Dniepropetrovsk, a ajuns la putere în 2019 întinzând o ramură de măslin, cu promisiunea că va respecta limba rusă şi nu va recuceri prin forţă regiunea Donbas, aflată sub controlul separatiştilor proruşi, explicând că pentru el conta mai mult "viaţa omenească" decât "un pumn de ţărână".
Ba chiar, la 9 decembrie 2019, Zelenski a încălcat un tabu, întâlnindu-se cu principalul duşman al ţării sale, preşedintele rus Vladimir Putin, dar întrevederea - care s-a desfăşurat la Paris, a avut ca temă de discuţie conflictul din Donbas şi la care au mai luat parte preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi cancelarul german de la acea vreme, Angela Merkel - nu s-a soldat cu niciun rezultat.

Actor vorbitor de limbă rusă
Zelenski, care a terminat dreptul, dar s-a dedicat actoriei, a devenit o celebritate odată cu serialul de comedie "Servitorul poporului", în care un profesor de istorie modest ajunge la preşedinţia ţării.
În fapt, mulţi analişti cred că la scrutinul prezidenţial din 2019 alegătorii nu l-au votat pe Zelenski, ci pe personajul pe care îl interpreta, Vasili Goloborodko, care a avut o influenţă uriaşă în mentalul colectiv al ucrainenilor.
Faptul că prima sa limbă a fost rusa şi nu ucraineana i-a adus sprijinul rusofonilor şi o victorie istorică cu peste 73% din voturi.
Zelenski nu a dezamăgit. Şi-a îndeplinit promisiunea electorală şi televizată de a încerca să pună capăt influenţei oligarhilor, pe care i-a urmărit cu legea în mână şi i-a împiedicat să finanţeze campanii politice.

Dar începutul invaziei ruse în Ucraina i-a risipit speranţele de a-şi transforma ţara într-o democraţie incipientă. Apoi, Putin l-a acuzat că şi-a încălcat promisiunea electorală de a reduce la tăcere tunurile din Donbas şi că a continuat "genocidul" populaţiei proruse.

Transformarea într-un lider
Peste noapte, Zelenski şi-a pus în cui costumul şi a îmbrăcat un tricou kaki. Nu mai era preşedintele, ci comandantul şef al Forţelor Armate ale Ucrainei.
Încă din prima zi, Zelenski a condus din Kiev rezistenţa trupelor ucrainene, pe care le îmbărbătează în fiecare seară cu alocuţiuni televizate.
S-a plimbat de nenumărate ori pe străzile capitalei, pe care a refuzat să o părăsească chiar şi atunci când ruşii se apropiau de periferia oraşului.

Mulţi analişti, care îl considerau un lider slab, au fost nevoiţi să-i recunoască nu doar sângele rece în momentul invaziei, ci şi leadership-ul de care a dat dovadă în cele mai complicate momente ale războiului.
Zelenski nu a ezitat să mustre puterile occidentale în mai multe rânduri pentru că nu l-au încolţit pe Putin cu mai multe sancţiuni sau pentru că nu au furnizat Ucrainei armament greu.

Un preşedinte telematic
Profitând de abilităţile actoriceşti ale şefului statului, guvernul ucrainean a învins de la bun început inamicul rus în războiul de propagandă.
Zelenski a intervenit online în faţa a zeci de parlamente din întreaga lume pentru a le transmite mesajul său că Ucraina este victima celei mai mari agresiuni care a avut loc în Europa de la al Doilea Război Mondial.
Toţi liderii lumii voiau să se întâlnească cu el. De altfel, câţiva dintre ei au călătorit la Kiev, oraş pe care Zelenski nu s-a hotărât niciodată să-l părăsească, decât pentru a merge pe front, aşa cum a făcut-o în septembrie în regiunea Harkov şi în noiembrie la Herson.

Actori precum Sean Penn sau Ben Stiller au traversat Atlanticul pentru a fi primiţi de omul momentului, ceea ce le-a adus sancţiuni din partea Kremlinului.
În plus, sprijinul diplomatic internaţional nu a încetat, mai ales atunci când Rusia a anexat în septembrie patru regiuni ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie), după ce a organizat referendumuri ilegale pe care Zelenski le-a numit "farse" fără nicio valoare juridică.

Bătând la porţile NATO
Tocmai anexarea l-a împins să solicite intrarea rapidă a Ucrainei în NATO, organizaţie pe care Zelenski o vede drept singurul garant al securităţii ţării sale.
În urmă cu doar câteva luni, Zelenski părea gata să renunţe la alianţa nord-atlantică şi să se mulţumească cu o intrare accelerată în Uniunea Europeană (UE), dar Putin a depăşit ''linia roşie'' a Kievului, odată cu invadarea Ucrainei.
Acum, Zelenski exclude orice fel de negocieri prin luarea iniţiativei pe câmpul de luptă, iar principala sa condiţie rămâne returnarea teritoriilor anexate, inclusiv a peninsulei ucrainene Crimeea, pe care Moscova a anexat-o ilegal în 2014.
"Ucraina va recupera ceea ce îi aparţine, în est şi în sud. Teritoriile anexate acum şi, de asemenea, Crimeea. Steagul nostru va flutura şi acolo", a spus Zelenski.
Armata ucraineană şi-a făcut simţită prezenţa. În ultimele luni, trupele ucrainene au recuperat teritorii în est - Harkov şi Donbas - şi în sudul ţării, Herson. Ruşii sunt foarte departe de a-şi atinge obiectivele pe câmpul de luptă.

Zelenski dă asigurări că Ucraina nu doar luptă pentru supravieţuirea sa ca stat, ci că se află în avangarda luptei democraţiilor împotriva autoritarismului reprezentat de Kremlin. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside














