ROMÂNI CU POVEŞTI/ Visul unui elev arădean de a construi roboţi a făcut România campioană mondială
România a fost prima ţară care a detronat SUA în istoria de trei decenii a Campionatului Mondial de Robotică FIRST, cu o echipă înfiinţată de un băiat din Arad, care avea 14 ani când şi-a pus în practică visul de a construi tehnologii ce pot schimba lumea în care trăim. Parcă nici juriului nu i-a venit să creadă că o altă echipă decât americană se află pe locul I la FIRST Tech Challenge World Championship 2022, aşa că iniţial a anunţat că titlul îi revine echipei din Arizona, însă s-a corectat imediat: "Pe locul I, Delta Force din Arad, România!".
În 2018, când a terminat clasa a VIII-a, Octavian Dragoş-Botoşan şi-a petrecut vacanţa de vară planificând înfiinţarea unei echipe de robotică pentru Liceul Naţional de Informatică din Arad, la care tocmai fusese admis. De mic era pasionat de calculatoare şi inovaţie, spune mama sa, Corina Botoşan, care alături de profesorul Florin Feher este mentor al echipei de robotică Delta Force.
"Octavian se juca pe telefon la un an şi jumătate, iar mai târziu construia roboţi din piese Lego. Curiozitatea şi îndemânarea îl făceau să demonteze orice jucărie pe care i-o dăruiam, pentru că voia să vadă cum era construită. La vârsta de cinci ani stăpânea deja calculatorul, iar mai târziu a devenit foarte pasionat de roboţi, aşa că l-am înscris la un cerc de robotică", îşi aminteşte Corina Botoşan.
Imediat ce a început cursurile la liceu, Octavian şi-a adunat în jur alţi cinci elevi pasionaţi de robotică şi informatică şi a format echipa Delta Force.
"Numele vine de la simbolul Delta, folosit în matematică şi fizică, dar şi de la ideea trupelor americane speciale, care sugerează disciplină şi forţă. Am mers cu proiectul echipei de robotică la doamna director (Liceul Naţional de Informatică - n.r.) şi a fost încântată că o astfel de iniţiativă a venit din partea elevilor. Ne-a oferit sprijin imediat, am primit un laborator de Informatică în care să lucrăm după cursuri. Eram şase elevi în echipă, iar profesorul nostru de Educaţie Tehnologică, domnul Feher, a fost entuziasmat când i-am propus să ne fie mentor'', povesteşte Octavian.

Echipa a început să lucreze zilnic după cursuri, proiectând, programând şi testând roboţi. Adesea, pe copii îi prindea noaptea în Laboratorul de informatică, construind fiecare piesă de care aveau nevoie. La început, majoritatea pieselor erau cumpărate online, însă cu timpul au început să şi le realizeze singuri.
"Aveam voie în şcoală la orice oră, conducerea ne-a dat cartelele de acces şi chei, iar asta a fost un ajutor extraordinar. Fără laboratorul nostru nu am fi reuşit să avansăm în ritmul de care era nevoie pentru a participa la competiţii. Iniţial, comandam piese pe internet, dar apoi am început să ni le construim singuri cu ajutorul imprimantelor 3D şi cu echipamente pentru prelucrarea metalelor", spune Octavian.
Profesorul Florin Feher afirmă că echipa a devenit a doua sa familie, dar i-a schimbat complet viziunea şi asupra profesiei sale.
"A fost o resetare profesională pentru mine, am renunţat la metodele clasice de predare. Odată ce am intrat în această echipă, am pus în valoare abilităţile practice ale fiecărui elev. Împreună am construit o familie, pentru că extraşcolar adunăm în fiecare sezon peste 1.000 de ore de muncă împreună. Aceşti copii lucrează mai mult decât un adult, după cursuri rămân în laborator pentru a gândi şi a realiza fiecare piesă necesară construirii unui robot", precizează profesorul, mentor al Delta Force.

Primul robot construit de elevii arădeni ar putea fi folosit în explorarea planetei Marte.
"A fost tema primei competiţii la care am participat. Robotul avea două seturi de braţe şi sarcina de a colecta şi sorta minerale de pe suprafaţa planetei Marte. Am ajuns cu acest proiect pe locul 8 la campionatul naţional", spune Octavian.
În România există aproximativ 200 de echipe de robotică ale elevilor care participă la concursuri, astfel că locul 8 la prima competiţie i-a încurajat pe cei de la Delta Force Arad să meargă mai departe.

"Asociaţia Naţie prin Educaţie este reprezentantul oficial FIRST pentru România şi se ocupă de organizarea campionatelor interne, prin intermediul cărora ajungem la competiţiile internaţionale. În cei patru ani de activitate, am câştigat în jur de 25 de premii, din care 8 internaţionale. Cel mai important este titlul de campioni mondiali, obţinut în luna aprilie la Houston, Texas, SUA", menţionează Octavian, care atunci era căpitanul echipei. Din această toamnă, el a lăsat locul de căpitan unui coleg şi a ales să rămână mentor pentru Delta Force, pentru că a absolvit liceul, iar acum este student la Informatică la Universitatea Politehnica Timişoara.
"Mândria câştigării titlului mondial a fost cu atât mai mare cu cât România este prima ţară care a detronat Statele Unite ale Americii în istoria de 30 de ani a FIRST Tech Challenge World Championship. Chiar prezentatorii au anunţat iniţial că echipa câştigătoare este din Arizona, probabil pentru că în grabă au citit greşit şi fiind convinşi că este vorba de o echipă americană. S-au corectat imediat şi nu pot să vă exprim ce explozie de bucurie a fost la noi în echipă când i-am auzit spunând că pe primul loc se află Delta Force din Arad, România. În toţi aceşti ani, doar echipe americane au câştigat titlul mondial. Dacă ne gândim la ce nivel este robotica în SUA, dacă luăm în considerare la ce fonduri au acces tinerii de acolo, performanţa este şi mai mare pentru o echipă românească. Noi ne-am bazat pe banii de la părinţi şi pe sprijinul şcolii, iar sponsorizările importante au venit abia când am devenit campioni", afirmă Octavian.

Membrii echipei care a adus trofeul mondial sunt: Octavian Dragoş-Botoşan - căpitan, Aida Pero, Robert Rus, Sebastian Măcean, Cătălin Georgescu, Briana Lucaci, Mihai Ozarchevici, Raul Floarea, Adrian Albotă, Radu Micle, Daria Feher; mentori: Corina Botoşan şi Florin-Mihai Feher.
"Când ne-am întors la hotel, pe ecrane erau proiectate clipurile cu festivitatea de premiere, ca un semn de apreciere faţă de echipa noastră. Ulterior, am mers să vizităm un muzeu al NASA, iar după ce am plătit biletele, am stat la coadă la intrare. Personalul a aflat cine suntem şi ne-a invitat în muzeu pe o altă uşă, pentru a nu aştepta la rând. Am fost trataţi cu respect peste tot unde am mers în SUA, iar mai apoi acasă în România", dezvăluie Corina Botoşan.
Campionatul mondial a avut 160 de echipe concurente din toată lumea, iar tema primită de acestea a fost ecologia şi transportul eficient. Arădenii s-au prezentat cu un robot care ar putea ajuta la gestionarea mărfurilor în depozite.
"Este un robot omnidirecţional, care poate lucra în spaţii înguste, ceea ce îl face foarte eficient. Este dotat cu senzori care îi permit să lucreze complet autonom, fiind suficient ca o persoană să îi monitorizeze activitatea de la distanţă", explică fostul căpitan al Delta Force.
Noul căpitan este Cătălin Georgescu, elev în clasa a XII-a, iar provocarea pe care o are în faţă este să apere titlul mondial.

"Ne aşteaptă o competiţie foarte grea în 2023. În plus, anul viitor vom mai participa la un concurs, care are ca temă energia, iar acum lucrăm intens să terminăm robotul. Dar dincolo de competiţii, ne propunem să construim roboţi care să ajute comunitatea. Personal, îmi doresc să lucrez la tehnologii care să servească în domeniul medicinei", arată Cătălin.
Ziua Naţională a României îi prinde pe arădenii de la Delta Force în Laboratorul de informatică. Au ales să profite de zilele libere pentru a-şi pune la punct doi roboţi care vor intra în competiţii în 2023.
"Aceşti copii iubesc atât de mult ceea ce fac încât nu se mai gândesc la vacanţe şi sărbători. De 1 Decembrie ei pot fi găsiţi acolo unde se află mereu: în Laboratorul de informatică", spune mama celui care a fondat Delta Force.
Pregătirile pentru cele două competiţii internaţionale sunt foarte costisitoare, admit membrii echipei. Ei estimează că vor avea nevoie de 100.000 de dolari.
"Din fericire, perspectivele noastre s-au schimbat foarte mult după ce am devenit campioni mondiali. Ni s-au deschis uşile oriunde am mers. Mai mult, o importantă companie din domeniul automotive din Arad ne-a căutat imediat după ce am obţinut titlul de la Houston şi ne sprijină foarte mult cu deplasările şi în tot ceea ce facem", menţionează mentorul Corina Botoşan.

De la şase membri în 2018, Delta Force are acum aproape 50. Renumele echipei a făcut ca mulţi elevi pasionaţi de robotică să-şi dorească să lucreze alături de campionii mondiali de la Liceul Naţional de Informatică Arad, şcoală care acum amenajează un laborator nou, care să facă faţă cerinţelor unei echipe de la care aşteptările sunt tot mai mari. AGERPRES/(AS - autor: Marian Buga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) Delta Force
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor: Universitatea din Oradea își extinde oferta cu trei noi programe de studiu, două - în engleză
Universitatea din Oradea își extinde, din această toamnă, oferta educațională cu trei noi programe de licență, două dintre acestea urmând să fie organizate în limba engleză, în contextul eforturilor de internaționalizare și de adaptare a pregătirii universitare la cerințele pieței muncii. Potrivit unui comunicatul al un
Timiș: UVT va participa, pentru prima dată, la o expediție de cercetare în Antarctica
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) va participa în luna decembrie, pentru prima oară, la o expediție științifică în Antarctica, prin Departamentul de Geografie reprezentat de conferențiarul Alexandru Onaca, a declarat, luni, pentru AGERPRES, prorectorul UVT, Mădălin Bunoiu. Faptul că UVT se regăsește în această expediț
Rezultatele finale la sesiunea a doua a bacalaureatului au fost publicate; rata de promovare a crescut cu 3,1%
Rezultatele finale la cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat au fost publicate luni pe pagina web dedicată și în centrele de examen, iar rata de promovabilitate a crescut cu 3,1% după soluționarea contestațiilor ajungând la 36,9%, a informat Ministerul Educației și Cercetării. Astfel, sesiunea curentă a fost promovată de
Brașov: Grădiniță nouă în municipiu, cu spațiu verde înclinat vara și derdeluș iarna
Primăria Brașov a anunțat, vineri, că va construi o nouă grădiniță care, pe lângă funcțiunile clasice, va avea pompe de căldură și panouri fotovoltaice, dar și un spațiu verde înclinat, care coboară de la etajul I și poate fi transformat, iarna, în derdeluș.
Vâlcea: O posibilă cetate fortificată, cercetată în cadrul noii campanii arheologice de la Buridava Dacică
Profesorii și studenții de la specializarea Istorie din cadrul Universității Politehnica București au reluat luna aceasta campania de cercetare arheologică în situl Buridava Dacică de la Ocnele Mari, vizată fiind anul acesta o zonă cercetată o singură dată, în urmă cu șase decenii, în care s-ar afla o cetate fortificată.
Buzău: BRGV va participa la Congresul Internațional de Horticultură-Kyoto cu cele mai iuți soiuri de ardei din colecție
Cercetătorii Băncii de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) vor prezenta în cadrul Congresului Internațional de Horticultură (IHC-2026-International Horticultural Congress) care va avea loc la Kyoto, în Japonia, șase lucrări științifice care documentează cele mai iuți soiuri de ardei iute obținute, cu concentrații de până la 2.600.000 de unități pe scara Scovil
Salvați Copiii recomandă renunțarea la posibilitatea ca unitățile de învățământ liceal să organizeze examene proprii de admitere
Salvați Copiii România solicită revizuirea posibilității ca unitățile de învățământ liceal să organizeze examene proprii de admitere, considerând că favorizează menținerea inechităților din educație și creează avantaje competitive elevilor din familii care pot asigura meditații copiilor. Potrivit unui comunicat al Salvați Copiii transmi
Iași: Peste 2.000 de locuri pentru admiterea de toamnă la TUIASI
Universitatea Tehnică 'Gheorghe Asachi' din Iași (TUIASI) anunță că scoate la concurs peste 2.000 de locuri la studiile de licență, master și doctorat pentru sesiunea de toamnă a admiterii în anul universitar 2026-2027. Potrivit datelor furnizate de TUIASI, pentru studiile de licență sunt scoase la concurs 920 de locuri, dintre care 485 la buget.
Maramureș: Tinerii pot afla cum funcționează un muzeu prin proiectul 'Takeover Day'
Tinerii din municipiul Baia Mare și din județul Maramureș sunt invitați să cunoască activitățile muzeale, partea de cercetare și expozițiile în cadrul proiectului 'Takeover Day', a declarat, marți, pentru AGERPRES, directorul Muzeul Județean de Istorie și Arheologie, Viorel Rusu. 'Evenimentul nostru a ajuns la a patra ediție și de fiecare dat
A doua sesiune a Bacalaureatului: Rata de promovare - 33,8%
Rata de promovare la a doua sesiune a examenului național de Bacalaureat a fost de doar 33,8%, însă în creștere cu peste 5% față de prima afișare din sesiunea similară de anul trecut, a anunțat, marți, Ministerul Educației. MEC a publicat rezultatele inițiale, înainte de contestații, obținute de candidații care au susținut Bacalaureat
VIDEO Timiș: Cel mai mare cămin studențesc din țară a fost inaugurat în prezența premierului interimar (GALERIE FOTO)
Premierul interimar Ilie Bolojan a participat, luni, la inaugurarea celui mai mare și modern cămin studențesc din România, al Universității de Vest din Timișoara (UVT), cu 902 locuri de cazare, investiția de peste 40 de milioane de euro fiind finanțată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Națională de Investiții (CNI), și din veniturile proprii ale UVT.
Olimpiada Internațională de Geografie: România a obținut două medalii de argint și două medalii de bronz
Lotul României a obținut patru medalii - două de argint și două de bronz - la Olimpiada Internațională de Geografie care a avut loc săptămâna trecută la Istanbul și la care au participat elevi din 50 de țări, a informat luni Ministerul Educației și Cercetării. Câștigătorii celor două medalii de argint sunt Mihai Macsim de la Colegiul
România se situează pe locul 2 mondial, în clasamentul istoric pe medalii, în urma rezultatelor la Olimpiada Internațională de Informatică
Elevii români au obținut anul acesta o medalie de aur, una de argint și două de bronz la Olimpiada Internațională de Informatică (IOI) 2026, România fiind astfel pe locul 2 la nivel mondial, în clasamentul istoric pe medalii, a anunțat duminică Ministerul Educației. Elevii câștigători sunt: Rareș-Andrei Neculau, clasa a
Proiectul metodologiei de organizare a repartizării și admiterii la liceu în anul 2027 - lansat în consultare publică
Ministerul Educației și Cercetării a lansat vineri în consultare publică proiectul Metodologiei-cadru de organizare și desfășurare a repartizării și a admiterii în învățământul liceal, precum și propunerea de calendar cuprinzând activitățile specifice. Conform prevederilor Legii învățământului preunive
MEC: Evaluare națională și Bacalaureat 2027 - procedură nouă la corectarea lucrărilor
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a lansat joi, în consultare publică, proiectele de metodologie-cadru pentru organizarea și desfășurarea Evaluării naționale și a Bacalaureatului din 2027. Potrivit unui comunicat al MEC, principalele modificări la ambele concursuri au în vedere creșterea acurateții procesului de evaluare &ic












