VIDEO Iohannis: Deşi agresiunea Rusiei ne-a unit, aceasta riscă să polarizeze şi să fragmenteze scena internaţională
Trimisul special al AGERPRES, Florentina Peia, transmite: Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, vineri, la Kaunas, importanţa unităţii europene în contextul războiului din Ucraina şi a arătat că, deşi agresiunea Rusiei a unit ţările la nivel european şi transatlantic, aceasta riscă "să polarizeze şi să fragmenteze scena internaţională".
"Avem nevoie ca întreaga comunitate internaţională să fie unită, deoarece acest război nu este războiul Europei. Acest război afectează cu certitudine întreaga lume - în planul securităţii alimentare şi energetice, al perturbărilor economice sau împiedicării eforturilor de luptă împotriva schimbărilor climatice. Trebuie să fim conştienţi că, deşi agresiunea Rusiei ne-a unit la nivel european şi transatlantic, aceasta riscă să polarizeze şi să fragmenteze scena internaţională. Acesta este motivul pentru care, în timp ce continuăm să consolidăm legăturile cu vecinătatea noastră apropiată şi cu Aliaţii noştri, precum şi să ducem mai departe în mod credibil promisiunile de extindere a Uniunii Europene, trebuie să extindem mesajul şi să construim parteneriate şi cu ţări şi regiuni din întreaga lume", a spus şeful statului la simpozionul internaţional "The Idea of Europe" organizat de Universitatea Vytautas Magnus din Kaunas.
El a menţionat că UE este a treia economie din lume.
"Avem nevoie de un efort colectiv de a ne angaja, de a arăta că empatizăm cu dificultăţile partenerilor noştri globali, de a explica conduita pe care o avem şi a le înţelege poziţiile, astfel încât să evităm ca aceştia să se simtă neglijaţi", a declarat Iohannis.
Şeful statului a precizat că iniţiative precum Coridoarele Solidarităţii, care facilitează exporturile din Ucraina către pieţele mondiale, inclusiv către ţările care resimt cea mai mare nevoie, trebuie promovate.
El a indicat că România a facilitat tranzitul a peste 7 milioane de tone de cereale din Ucraina şi va continua în aceeaşi notă, ca o "contribuţie la gestionarea insecurităţii alimentare care poate afecta ţările vulnerabile de pe glob".
De asemenea, şeful statului a afirmat că ar trebui valorificate instrumente precum Acordurile de Liber Schimb, parteneriatele, diferitele formate de dialog sau participarea la programe emblematice ale UE, precum Erasmus sau Orizont, în vederea consolidării legăturilor noastre globale.
"Este necesar să identificăm mijloacele prin care putem egala pe scena globală puterea noastră economică, astfel încât să nu asistăm la o derivă geopolitică către discursul Rusiei şi, prin urmare, către autoritarism şi în detrimentul democraţiei. Este clar că maniera în care răspundem la toate aceste provocări va defini modul în care va arăta harta geopolitică în viitor", a spus Iohannis.
Potrivit şefului statului, calea democraţiei, libertăţii, drepturilor omului, respectării ordinii internaţionale bazate pe reguli şi a multilateralismului este cea corectă pentru un viitor prosper, stabil şi sigur.
El a afirmat că atacul Rusiei nu este numai împotriva Ucrainei, ci şi împotriva valorilor fundamentale europene, valori precum democraţia, libertatea, drepturile omului sau exercitarea suverană a drepturilor.
Şeful statului a subliniat că Uniunea Europeană a stat ferm alături de Ucraina în eforturile sale de a apăra valorile europene, precum şi de Republica Moldova şi Georgia.
"Faptul că, în pofida tuturor dificultăţilor şi presiunilor, aceste ţări continuă să creadă cu tărie în visul lor european este inspirant, impresionant şi demonstrează că 'Ideea de Europa' este la fel de puternică ca întotdeauna", a spus Iohannis.
La evenimentul organizat la Kaunas, capitală culturală europeană în 2022, au participat şi preşedinţii Lituaniei, Gitanas Nauseda, Letoniei, Egils Levits, şi Poloniei, Andrzej Duda.
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a transmis un mesaj video în cadrul evenimentului. De asemenea, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a intervenit prin videoconferinţă.
Preşedintele CE a vorbit despre importanţa Kaunas drept capitală europeană în contextul actual şi de ajutorul financiar şi asistenţa militară oferite de Uniunea Europeană Ucrainei.
"În timp ce războiul lui Putin a închis uşile evenimentelor culturale din Ucraina, voi aţi deschis uşile culturii ucrainene. (...) Vom continua să fim alături de Ucraina pentru că ucrainenii luptă cu speranţă şi pentru un viitor mai bun", a spus Ursula von der Leyen.
Preşedintele Ucrainei a vorbit despre unitatea Europei în contextul războiului din Ucraina.
"Sunt 254 de zile de la începutului acestui război. Această agresiune anti europeană este sortită eşecului, libertatea europeană este garantată, dar Rusia încă mai are la îndemână diverse forme de teroare, încă au bombe, rachete şi arme ca să ucidă oameni în fiecare zi. (...) Nu există divizare în ceea ce priveşte unitatea europeană şi trebuie să păstrăm acest lucru. Aceasta este misiunea noastră numărul unu în acest an. (...) Dependenţa europeană de gazul rusesc s-a diminuat şi trebuie să dispară. Aceasta va diminua veniturile Rusiei din veniturile din energie", a spus Zelenski, care a adăugat că Rusia nu mai poate folosi energia ca pe o armă.
El a subliniat că plafonarea preţurilor la energie este foarte importantă. Zelenski a afirmat că propunerea de plafonare a preţurilor la 60 de dolari pe baril este mai degrabă o concesie făcută Rusiei şi a apreciat propunerea ţărilor baltice şi a Poloniei privind plafonarea preţului la 30 de dolari pe baril.
Preşedintele Klaus Iohannis urmează să participe alături de omologii din Lituania, Letonia şi Polonia la summitul dedicat întăririi Flancului Estic al NATO, susţinerii Ucrainei şi Republicii Moldova. AGERPRES/(editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: presidency.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Londra l-a expulzat pe românul condamnat pentru implicare în incendiile ce au vizat proprietăți legate de fostul premier
Londra, 17 oct /Agerpres/ - Un român condamnat în iunie la doi ani de închisoare la Londra pentru incendii care au vizat proprietăți legate de fostul prim-ministru Keir Starmer a fost expulzat din Regatul Unit, a anunțat Ministerul de Interne, relatează AFP. Stanislav Carpiuc, un cetățean român născut în Ucraina, și Roman Lavrinov
Nicușor Dan pentru Bloomberg: Vom continua să sprijinim Ucraina; Rusia exercită o presiune tot mai mare
România și Europa vor continua să sprijine Ucraina în războiul cu Rusia, care exercită o presiune tot mai mare, încercând 'să creeze tensiune în relațiile din societățile europene', a declarat președintele român Nicușor Dan într-un interviu publicat vineri de Bloomberg. Întrebat ce poate
Secretarul general al NATO a discutat cu președintele României și cu premierul Bulgariei despre securitatea la Marea Neagră
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit joi cu președintele României, Nicușor Dan, și cu premierul bulgar Rumen Radev, pentru a discuta despre securitatea în Marea Neagră și cele mai recente atacuri asupra transportului comercial maritim, potrivit unei postări publicate de Rutte pe platforma X. 'O &icir
Barna: PE introduce pe agendă o dezbatere privind atacurile Rusiei asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Parlamentul European va dezbate și adopta săptămâna viitoare, în cadrul plenarei de la Strasbourg, la propunerea eurodeputatului USR Dan Barna, o rezoluție cu privire la atacurile Rusiei asupra mai multor nave comerciale din Marea Neagră, informează joi un comunicat al biroului său. Parlamentul European se va alătura astfel, cu larga susțin
BTA/ Bulgaria și România vor să aprofundeze cooperarea după atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Prim-ministrul bulgar Rumen Radev a discutat telefonic cu omologul său român, Ilie Bolojan, despre atacurile asupra navelor comerciale din Marea Neagră, a anunțat marți serviciul de presă al Guvernului bulgar. Marți dimineață, Radev a declarat că au avut loc noi atacuri cu drone asupra unor nave din Marea Neagră. O navă a fost lovită de
Sprijinul pentru o aderare rapidă a Ucrainei, în scădere în toată UE; românii și germanii, cei mai sceptici (sondaj)
Sprijinul pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană în anii următori a scăzut în întregul bloc comunitar, chiar dacă majoritatea ucrainenilor continuă să susțină o aderare rapidă, relevă un sondaj realizat de Fundația germană Bertelsmann, transmite marți dpa. În timp ce 83% dintre ucraineni vor ca țara lor să se ală
Bolivia: Evo Morales, vizat de o nouă anchetă pentru moartea a trei europeni, printre care un român, în 2009
Parchetul bolivian a anunțat luni deschiderea unei noi anchete împotriva fostului președinte de stânga Evo Morales, pentru presupuse fapte de crimă și tortură legate de o operațiune polițienească în urma căreia trei europeni și-au pierdut viața în anul 2009, notează AFP. Un comando de poliție a luat cu asalt un hotel di
Administrația Trump evaluează posibilitatea înlocuirii ambasadoarei SUA în Grecia (presă)
Casa Albă evaluează posibilitatea înlocuirii actualei ambasadoare a SUA în Grecia, Kimberly Guilfoyle, implicată în mai multe controverse în ultimele săptămâni, relatează The Wall S
Ambasada României în Belgia organizează a cincea ediție a Simpozionului dedicat diplomației medicale
Ambasada României în Regatul Belgiei organizează, în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății (OMS) - Biroul Regional pentru Europa, cea de-a cincea ediție a Simpozionului dedicat diplomației medicale, în perioada 12-13 octombrie, la Bruxelles, potrivit unui comunicat de presă difuzat de ambasadă. Ediția din acest an are ca temă cooperarea pent
Maia Sandu despre Unire: Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță împreună cu România
Republica Moldova ar fi în mai mare siguranță dacă s-ar uni cu România, însă o asemenea decizie trebuie să fie susținută de majoritatea cetățenilor republicii, a declarat vineri președinta Maia Sandu în cadrul Forumului de Securitate de la Chișinău, subliniind că 'cei care cunosc istoria noastră înțeleg de ce dezideratul Unirii este unul pop
Victor Negrescu: Obiectivul nostru este să ajungem până la finalul anului la un acord privind viitorul buget multianual al UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Obiectivul nostru este să ajungem până la finalul anului la un acord privind viitorul buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034, însă discuțiile sunt foarte dificile, președinția irlandeză a Consiliului UE urmând să prezinte o poziție revizuită în vederea negocierilor
Un cetățean român este acuzat în Ungaria că a ținut un bărbat ca sclav
Un cetățean român a fost inculpat în Ungaria pentru că a ținut ca sclav un bărbat sărac din Nagykoros, în centrul țării, a anunțat joi procuratura din Pesta, conform MTI. Acuzatul a convenit în 2022 ca victima sa să lucreze ca șofer în schimbul cazării și meselor, plus un salariu foarte mic. La începutul lui
Noul colider al grupului Verzilor, Nicu Ștefănuță, anunță că va lupta pentru categoriile sociale defavorizate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Noul copreședinte al grupului Verzilor din Parlamentul European, Nicu Ștefănuță, a anunțat miercuri că intenționează ca din această poziție să lupte pentru categorii sociale defavorizate, cum sunt tinerii, femeile, familiile cu copii și oamenii aflați în căutarea unui loc de muncă.
PE nu va vota un buget multianual al UE care ar propune tăieri periculoase pentru România, afirmă Siegfried Mureșan
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Tudor Martalogu, transmite: Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru România sau pentru vreun alt stat membru, a dat asigurări marți eurodeputatul Siegfried Mureșan, co-raportor al PE pentru viitorul cadru financiar multianual (CFM).
O linie electrică planificată între Republica Moldova și România va purta numele lui Trump
O linie electrică de înaltă tensiune planificată, care va conecta România și Republica Moldova, va purta numele 'Trump Liberty Line' ('Linia Libertății Trump'), a anunțat luni Ambasada SUA la Chișinău, aceasta fiind cea mai recentă inițiativă de infrastructură care primește numele președintelui american Donald Trump, comentează marți Reuters.







