Mii de ore de antrenament, o luptă continuă cu propriile limite, dar şi cu cele impuse de cei din jur, susţinerea permanentă a familiei - reprezintă reţeta succesului lui Robert Tămîrjan, multiplu campion mondial şi european la paratriatlon, tânărul din Miercurea-Ciuc, pe care, la începuturile vieţii, medicii îl vedeau în scaun cu rotile.

Robert Tămîrjan s-a născut cu hemipareză spastică pe partea dreaptă, afecţiune cu care a fost diagnosticat abia în jurul vârstei de doi ani, atunci când doctorii le-au spus părinţilor că este posibil ca fiul lor să-şi petreacă restul vieţii într-un scaun rulant.

"M-am născut cu hemipareză spastică pe partea dreaptă, cu care am fost diagnosticat numai la vârsta de 2 ani. Am fost şi operat, mi-au alungit tendonul lui Ahile, am suferit şi alte intervenţii chirugicale. Deci, la vârsta de aproximativ doi ani, părinţilor mei li s-a spus că e posibil să stau toată viaţa în scaun cu rotile. Nu că nu voi putea face sport, ci nu voi putea merge", ne spune Robert.

Tânărul înalt, cu ochi albaştri, cu un zâmbet luminos, povesteşte cu seninătate despre încercările prin care a trecut şi despre drumul deloc uşor care l-a dus, în cele din urmă, la marea performanţă.

Previziunile medicilor nu au fost acceptate de părinţii lui Robert, care au spus că vor face tot posibilul ca el să ducă o viaţă normală. Au început şedinţele de fizioterapie, de gimnastică medicală, iar tatăl său l-a îndreptat către sport.

"Tata a zis că trebuie să facă tot posibilul să am o viaţă normală, deşi foarte mulţi alţi părinţi şi prieteni şi chiar şi bunicii mei erau împotriva lor (a părinţilor săi -n. r.). Spuneau: 'bietul copil, cu dizabilităţi, uite că îl chinuie şi nu îl lasă în pace, îl stresează mereu'. Dar, după toţi aceşti ani, au văzut roadele strădaniei şi şi-au schimbat mentalitatea", dezvăluie campionul din Miercurea-Ciuc.

Cea mai mare problemă a sa era că nu avea mai deloc simţul echilibrului, motiv pentru care a învăţat foarte greu să meargă pe bicicletă, care i-a devenit, mai târziu, o bună prietenă.

La şase ani, Robert s-a apucat de hochei pe gheaţă, aşa cum fac majoritatea băieţilor din zonă, sport pe care l-a practicat până la 14 ani. Între timp, la şcoală, era marginalizat de colegi, era "singur", după cum spune, dar şi-a văzut de drum, având permanent susţinerea părinţilor.

"De simţit nu am simţit o problemă că sunt cu dizabilităţi, pentru că eu, fiind născut aşa, nu ştiam cum e să fii normal, acesta era normalul meu şi aşa am crescut. Deja, după şcoala generală, în liceu, nu am mai avut probleme nici cu colegii, cu nimic şi am început să am o viaţă din ce în ce mai normală", se destăinuie Robert.

După opt ani de practicat hochei pe gheaţă, Robert simţea că nu evoluează şi îi încolţise în minte gândul abandonului.

Între timp, începuse să meargă cu bicicleta, împreună cu familia, să se recreeze, iar în 2012 au decis să participe şi la competiţii de amatori.

Robert avea atunci 14 ani, iar la primele competiţii la care a participat împreună cu familia singura care urca pe podium era mama sa.

În acel an, a împrumutat o bicicletă de şosea de la o firmă de profil din Miercurea-Ciuc şi s-a înscris la competiţia pentru amatori din cadrul Turului Ciclist al Ţinutului Secuiesc.

Rezultatul nu a fost unul de lăudat, îşi aminteşte multiplul campion, dar managerul de atunci al Tuşnad Cycling Team, din Miercurea-Ciuc, a văzut potenţialul din el şi l-a chemat să se antreneze alături de echipă. Robert a renunţat la hochei, a început antrenamentele susţinute la ciclism, iar în următorul an a participat la primele competiţii mai serioase.

În anul 2015 a luat parte, la Târgu Mureş, la primul său duatlon, o competiţie balcanică, prima în care a intervenit şi alergarea, pe lângă bicicletă.

Şi chiar dacă la proba de alergare a fost întrecut de toţi concurenţii, a recuperat extraordinar la proba de ciclism MTB şi, astfel, a devenit vicecampion balcanic.

Anul următor a concurat şi la Campionatul European de Winter Triathlon, din Estonia, adică alergare, bicicletă şi schi fond, toate pe zăpadă.

În ciuda condiţiilor foarte dificile, a obţinut titlul de vicecampion, iar rezultatele îl motivau din ce în ce mai mult. Între timp, a devenit şi campion european la duatlon, dar se antrena şi la ciclism şi concura în competiţiile specifice, obţinând rezultate destul de bune.

Povesteşte, însă, că avea o nemulţumire, aceea că echipa Tuşnad Cycling Team nu îi permitea să concureze decât la competiţiile de ciclism pe şosea, iar el era într-o continuă căutare, îi plăceau competiţiile de duatlon şi triatlon, la care văzuse că poate face performanţă.

În 2016 a decis să se despartă de echipa Tuşnad Cycling Team şi să meargă pe cont propriu. În acelaşi an a dat admitere la Universitatea Naţională de Educaţie Fizică şi Sport, la Bucureşti, unde s-a lovit de piedicile pe care sistemul le pune persoanelor cu dizabilităţi.

Medicii care verificau dosarele medicale au fost la un pas să nu îl accepte, pentru că în fişa sa scria că are hemipareză spastică. Şi asta, în ciuda faptului că deja deţinea un titlul european şi două titluri de vicecampion european şi practica sportul de performanţă.

Într-un final, cu aprobarea decanului, este admis la facultate, dar un an şi jumătate mai târziu vrea să se transfere la Facultatea de sport din Cluj-Napoca, unde era legitimat la CS Politehnica şi unde se afla antrenorul său, Iosif Crişan, dar acolo dosarul îi este respins, tot din cauza problemelor medicale.

Decizia a fost luată când el era în Danemarca, la un campionat mondial de cros triatlon, iar vestea a aflat-o când şi-a sunat părinţii să îi anunţe că a devenit din nou campion mondial.

Toate aceste experienţe l-au determinat pe Robert să renunţe la facultate, chiar dacă îşi doreşte în continuare să studieze, dar nu ştie încă dacă o va face în România sau în străinătate.

Între timp, tânărul din Miercurea-Ciuc, care are acum 24 de ani, şi-a văzut de drumul său, s-a pregătit, s-a ridicat atunci când a avut momente grele şi are în palmares, în prezent, nenumărate titluri de campion naţional, precum şi 9 titluri de campion mondial şi alte 9 de campion european la diferite variaţii ale triatlonului, şi anume triatlon, cross triatlon, cross duatlon, winter triatlon şi winter duatlon.

Anul acesta, a obţinut şi primele sale titluri de campion naţional la ciclism, atât pe şosea, cât şi pe velodrom, Campionatul Naţional desfăşurându-se în Bulgaria, întrucât în România nu există pe pistă de velodrom.

Anul viitor, Robert începe calificările pentru Jocurile Olimpice, marele său vis, pe care ştie că îl va împlini, pentru că, după cum spune, mai are de practicat încă 10-15 ani de sport de performanţă.

Când îl întrebi ce crede că i-a dat România, campionul din Miercurea-Ciuc răspunde că este recunoscător pentru munţii unde se antrenează, dar şi pentru susţinerea primită din partea federaţiilor de ciclism, respectiv triatlon. Iar el i-a dat României multiplele titluri câştigate, urcările pe podium, acolo unde numele ţării este promovat.

Şi pentru că Robert este o sursă de inspiraţie pentru copiii şi tinerii cu dizabilităţi, el le recomandă acestora să creadă în visurile lor şi să nu renunţe niciodată la ele.

"Eu aşa cred că fiecare dintre noi avem nevoie de visuri pe care să le urmăm. Pentru că, fără visuri, nu avem obiective şi, dacă nu avem obiective, nu avem un rost în viaţă, nu avem motivaţia să înaintăm. Aşadar, niciodată să nu-şi abandoneze visurile, pentru că, dacă îţi urmezi visurile şi munceşti ca să ajungi la ele, se vor împlini", este mesajul multiplului campion. AGERPRES/ (A, AS - autor: Gina Ştefan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

Sursa foto: Arhiva personală Robert Tamîrja