Ucraina va primi sute de generatoare electrice din partea oraşelor europene
Parlamentul European (PE) şi o coaliţie a unor mari oraşe ale ţărilor europene îşi vor uni forţele pentru a dona generatoare electrice şi transformatoare Ucrainei, ţară unde atacurile ruseşti asupra infrastructurii energetice privează o parte a populaţiei de curent şi de alte utilităţi în prag de iarnă, relatează miercuri agenţiile Reuters şi EFE.
Iniţiativa ''Generatoare ale Speranţei'' (Generators of Hope) lansată de PE şi de Eurocities, coaliţie ce reuneşte peste 200 de oraşe din 38 de state europene, are în vedere să trimită Ucrainei sute de generatoare electrice chiar în zilele următoare pentru a ajuta populaţia ce se află în faţa unei ierni fără electricitate, încălzire sau apă potabilă.
''Zece milioane de ucraineni nu au în prezent electricitate din cauza atacurilor Rusiei asupra infrastructurii critice civile'', a declarat la o conferinţă de presă preşedinta PE, Roberta Metsola.
''Parlamentul European şi UE au arătat o solidaritate remarcabilă cu Ucraina pe fronturile umanitar, militar şi financiar. Acum, ei (ucrainenii) au nevoie de sprijin practic pentru a trece iarna'', a subliniat Metsola.
Generatoarele vor fi destinate menţinerii în stare de funcţionare a facilităţilor esenţiale, respectiv spitale, şcoli, instalaţii de furnizare a apei, centre de îngrijire, adăposturi sau telefonia mobilă.
''Trebuie să acţionăm imediat. Iarna este în faţa noastră, lipsesc electricitatea şi gazele, nu avem timp de pierdut'', a declarat Dario Nardella, preşedinte al Eurocities şi primar al oraşului italian Florenţa.
Întrebat despre numărul generatoarelor ce ar putea fi donate Ucrainei, el a confirmat că ar putea fi vorba de câteva sute, inclusiv generatoare industriale.
Rusia a lansat miercuri un nou val de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice ucrainene, în seria de atacuri de acest fel începută în luna octombrie pentru a încerca să aducă Kievul la masa negocierilor şi a diminua potenţialul de luptă al Ucrainei în războiul declanşat prin agresiunea rusă.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Portugalia investighează un grup de extremă-dreapta suspectat că intenționa să atace politicieni și activiști
Autoritățile judiciare portugheze investighează membrii unui grup de extremă-dreapta denumit Mișcarea Armată Lusitană (MAL), suspectați că ar fi intenționat să atace politicieni, inclusiv oficiali guvernamentali, activiști și jurnaliști, relatează vineri agenția EFE. Potrivit săptămânalului Expresso, printre țintele grupului s-ar fi numărat actualul prem
#Ucraina are practic a 'doua cea mai puternică armată a NATO', declară Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat forțele armate ale țării sale drept practic a 'doua cea mai puternică armată a NATO', relatează vineri dpa. Ucraina și-a dovedit capacitatea de a rezista agresiunii ruse și este un partener important pentru țările NATO, a afirmat președintele ucrainean într-o întâlnire cu presa, ad
Președintele sud-coreean l-a rugat pe papa Leon al XIV-lea să viziteze Coreea de Nord
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a declarat vineri că i-a cerut papei Leon al XIV-lea să viziteze Coreea de Nord și Zona Coreeană Demilitarizată (DMZ), o zonă tampon între Coreea de Sud și Coreea de Nord, în cadrul unei întâlniri la Vatican cu suveranul pontif în această săptămână, transmite Yonhap. În cadrul &ic
Rusia încă așteaptă mediatorii americani pentru soluționarea războiului cu #Ucraina și consideră UE parte a conflictului
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că în continuare nu este stabilită nicio dată pentru o nouă vizită la Moscova a emisarilor președintelui american Donald Trump pentru soluționarea războiului ruso-ucrainean, Steve Witkoff și Jared Kushner, dar în același timp a respins orice mediere din partea europenilor atât timp cât aceștia
Israel și Hezbollah au convenit un armistițiu în Liban
Israel și gruparea șiită pro-iraniană libaneză Hezbollah au convenit vineri un armistițiu în Liban, a declarat un oficial american, după ce o escaladare a luptelor a pus în pericol șansele ca un acord provizoriu pentru încheierea războiului din Iran să se transforme într-un acord durabil pentru pacea din Orientul Mijlociu, informează Reuters.
Summit UE-Republica Moldova, luni, la Bruxelles, cu participarea Maiei Sandu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, vor găzdui luni, la Bruxelles, cel de al doilea summit UE-Republica Moldova, cu participarea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, informează vineri executivul european într-un comunicat de presă. Împreună cu Maia Sandu, liderii europeni v
Experți ONU regretă că acordul SUA-Iran nu evocă drepturile omului
Experți ai ONU și-au exprimat regretul vineri că acordul-cadru semnat în cursul săptămânii de SUA și Iran pentru a pune capăt războiului în Orientul Mijlociu nu evocă situația drepturilor omului în Iran, relatează AFP. Protocolul de acord semnat în această săptămână de președintele american Donald Trump și omologul său irani
Netanyahu insistă că armata israeliană va rămâne în Liban 'clar și fără echivoc'
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a insistat vineri că, 'în mod clar și fără echivoc', armata israeliană va continua să ocupe o parte din sudul Libanului și să se confrunte cu miliția șiită Hezbollah, la câteva ore după ce vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, a afirmat că Israelul trebuie să 'respecte' procesul de pace începu
Negociatorul-șef iranian condiționează orice discuție cu SUA de respectarea 'liniilor roșii' stabilite de Teheran
Șeful echipei iraniene de negociere, Mohammad Bagher Ghalibaf, a insistat vineri asupra necesității respectării 'liniilor roșii' ale Iranului în cadrul viitoarelor negocieri cu SUA, relatează AFP. 'Așa cum am demonstrat pe parcursul negocierilor precedente, rămânem fermi în respectarea condițiilor și a liniilor roșii stabilite și
Premierul ceh Andrej Babis deplânge indecizia UE în fața Rusiei și propune Germania și Franța ca țări mediatoare
Prim-ministrul ceh, populistul de dreapta Andrej Babis, și-a exprimat vineri, la Bruxelles, regretul față de indecizia UE de a stabili un format de negocieri cu Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina și a propus în acest scop așa-numitul 'format Normandia', din care să facă parte Germania și Franța, relatează EFE. Potrivit lui Babis, &i
Șeful interimar al spionajului din SUA vrea să concedieze sute de angajați (CNN)
Șeful interimar al spionajului american, Bill Pulte, intenționează să taie sute de posturi din cadrul Biroului directorului serviciilor naționale de informații (Office of the Director of National Intelligence - ODNI), a relatat CNN vineri, în contextul în care acesta se pregătește să preia conducerea vastei comunități de informații a SUA, potrivit Reuters.
Danemarca: Un raport confirmă apariția dronelor de origine necunoscută toamna trecută, dar nu elucidează autorii
Ministerul danez al Apărării a confirmat vineri că a existat o activitate suspectă a dronelor toamna trecută în Danemarca, țară care a fost atunci nevoită să-și închidă temporar aeroportul din Copenhaga, dar investigațiile nu au elucidat cine este responsabil de provocarea acestor incidente pentru care a fost atunci acuzată Rusia, la care a făcut acum din nou alu
Sondaj: 65% dintre ucraineni și 58% dintre cetățenii moldoveni sprijină aderarea la UE
Un procent de 65% dintre ucraineni și de 58% dintre cetățenii moldoveni sprijină aderarea țărilor lor la Uniunea Europeană (UE), potrivit unui sondaj publicat vineri de Comisia Europeană, în urma deschiderii oficiale, luni, a primului bloc tematic (cluster) cu ambele țări, informează EFE. Sondajul, care include toate țările candidate (sau potențial candi
Cântăreața iraniană Parastoo Ahmadi, condamnată la mai multe lovituri de bici după un concert online
Cunoscuta cântăreață iraniană Parastoo Ahmadi a fost condamnată la o pedeapsă corporală (lovituri de bici) după ce a susținut un concert online fără să poarte vălul islamic, a relatat joi cotidianul Emtedad, citat de DPA. Parastoo Ahmadi și opt membri ai formației sale și ai echipei de producție au fost condamnați de un tribunal penal din provincia Quom
Kremlinul califică drept greșită percepția europenilor conform căreia cu Rusia trebuie să se negocieze de pe o poziție de forță
Kremlinul a respins vineri posibilitatea unor negocieri cu țările europene în care acestea să aibă o poziție de forță ca urmare a unei presupuse slăbiciuni a Rusiei în războiul din Ucraina, transmite EFE. 'Este o mare greșeală. Nu știm cu siguranță dacă aceasta provine din incompetența europenilor, din dezinformarea sau din prostia lor, dar est






