Apărarea antiaeriană a Ucrainei, sub presiune (analiză France Presse)
Apărarea antiaeriană joacă un rol esenţial şi extrem de eficient în răspunsul Ucrainei la invazia rusă, dar este pusă la grea încercare de intensificarea loviturilor Moscovei, notează vineri într-o analiză France Presse.
Aflată în dificultate la sol, Rusia şi-a înmulţit din octombrie bombardamentele asupra infrastructurii energetice ucrainene, cu un val de lovituri deosebit de intense săptămâna aceasta.
Dacă apărarea antiaeriană ucraineană a împiedicat până acum Moscova să preia controlul asupra spaţiului aerian al Ucrainei, aliaţii Kievului sunt conştienţi că vor trebui să o întărească pentru ca aceasta să poată înfrunta acest potop de foc.
În timp ce aceştia îşi propun să trimită atât arme moderne, cât şi vechi, subliniind că acestea nu vor fi imediat disponibile, Ucraina consideră că a venit timpul să i se livreze baterii sofisticate de tipul Patriot.
'Ucraina continuă să se bată şi capacităţile sale de apărare aeriană vor fi esenţiale pentru ca ea să câştige', a recunoscut miercuri şeful statului major american, generalul Mark Milley.
'Ar fi necesar un sistem de apărare aerian şi antirachetă integrat pentru a respinge atacurile aeriene ruseşti', a adăugat el, subliniind că loviturile de marţi reprezintă 'probabil salva cea mai devastatoare de la începutul războiului'.
Pentagonul a înregistrat 111 atacuri cu rachete ruseşti şi cu 26 de drone kamikaze la 15 noiembrie asupra Ucrainei.
Când Rusia a invadat Ucraina în februarie, apărarea antiaeriană a Kievului era compusă în principal din avioane sovietice şi sisteme de apărare antirachetă, care au fost utilizate în mod eficient pentru a împiedica Moscova să controleze spaţiul aerian.
Acest răspuns a afectat 'aproape toate aspectele capacităţii aeriene ruse', explică Karl Mueller, specialist în probleme de securitate şi militare la Rand Corporation.
Potrivit lui, sistemele ucrainene cu rază lungă şi medie de acţiune au forţat avioanele ruseşti să apeleze la stocurile limitate de rachete, deoarece trebuiau să tragă de la mare distanţă pentru a nu fi doborâte.
Iar sistemele cu rază scurtă de acţiune 'au limitat într-adevăr capacitatea ruşilor de a utiliza elicoptere de atac şi bombardierele pe câmpul de luptă', explică analistul citat.
Mai mulţi factori explică succesul Ucrainei, în opinia sa, mai ales că ţara 'avea o mulţime de sisteme de rachete sol-aer' care au fost eficient utilizate. Sistemele sale de apărare au fost, de asemenea, foarte mobile, ceea ce a permis dispersarea lor pentru a scăpa de loviturile ruseşti.
În fine, 'forţele aeriene ruse nu sunt foarte bune în privinţa atacării apărării antiaeriene', neavând, spre deosebire de SUA, unităţi specializate pentru îndeplinirea acestei misiuni, adaugă Mueller.
De la începutul războiului, apărarea antiaeriană ucraineană a fost îmbunătăţită cu sisteme sofisticate, precum cele de tip NASAMS, furnizate de SUA, sau Iris-T, din Germania, şi sisteme mai vechi precum S-300 şi Hawk.
Dar Kievul şi aliaţii săi sunt convinşi că trebuie făcut mai mult, notează AFP.
În cadrul unei reuniuni, miercuri, coaliţia internaţională a reflectat, potrivit generalului Milley, asupra 'modului în care să furnizeze combinaţia potrivită de sisteme antiaeriene şi muniţii pentru a se asigura că Ucraina îşi păstrează controlul asupra cerului'.
Forţele Kievului reuşesc deja să doboare rachete şi drone ruseşti, cu 102 ţinte distruse de la 11 noiembrie, potrivit armatei ucrainene.
Dar niciun sistem de apărare antiaerian nu este capabil să blocheze toate atacurile, aşa cum au fost cele de marţi care au privat milioane de ucrainene de electricitate în condiţiile în care în Ucraina a căzut prima zăpadă.
Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, s-a declarat 'convins că a venit timpul pentru Patriot', într-un mesaj postat joi pe Twitter. Mai devreme săptămâna aceasta, el ceruse avioane de luptă F-15 şi F-16.
Washingtonul ezită să doteze Ucraina cu astfel de baterii cu rază lungă de acţiune sau avioane mai moderne de teama ca aceasta să nu fie perceput de Moscova drept o escaladare a conflictului, scrie AFP.
'Dar pe termen lung, ucrainenii vor avea nevoie de avioane fabricate în Occident', apreciază Mueller. În faţa recrudescenţei loviturilor ruseşti, întărirea apărării ucrainene 'este fără îndoială o prioritate pentru a le permite să supravieţuiască', subliniază el. AGERPRES/(AS-autor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american
Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N
Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat
Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.
#Ucraina afirmă că avansurile teritoriale revendicate de Rusia sunt o 'iluzie'
Ucraina a respins sâmbătă afirmațiile Rusiei că ar fi capturat de la 1 septembrie peste 1.800 de km² de teritoriu și aproape 100 de așezări, inclusiv orașul Dobropilia din estul țării, relatează Reuters. Șeful Statului Major General al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, i-a raportat președintelui Vladimir Putin vineri că forțele r
Parlamentul egiptean se va reuni la cererea președintelui Sissi pentru a decide un sprijin Riadului
Parlamentul egiptean se va reuni duminică într-o sesiune extraordinară, la cererea președintelui Abdel Fattah al-Sissi, pentru a decide o eventuală asistență în apărarea Arabiei Saudite, în fața atacurilor rebelilor houthi pro-iranieni din Yemen, relatează AFP. Camera Reprezentanților 'va ține o sesiune extraordinară m&ac
VIDEO Cisiordania: Coloniști israelieni au atacat un convoi diplomatic european și au lovit un primar francez
Coloniști israelieni au atacat sâmbătă un convoi diplomatic european, care efectua o vizită în Cisiordania, un primar francez fiind luat la bătaie, pe fondul intensificării violențelor împotriva recoltării măslinelor de către palestinieni, au indicat pentru AFP un martor ocular și două surse diplomatice. Șeful diplomației isr
Hackerii au accesat contul unui partid german și i-au trimis un e-mail de phishing cancelarului Merz
Hackerii au spart contul de e-mail al filialei Uniunii Creștin-Democrate (CDU) din orașul german Heilbronn și au trimis mii de mesaje de tip phishing (atac cibernetic prin care atacatorii încearcă să convingă utilizatorii să ofere voluntar date personale, financiare etc) către departamente guvernamentale, alte contacte politice și chiar cancelarului Friedrich M













