Dîncu: Războiul brutal al Rusiei asupra Ucrainei - un şoc strategic pentru securitatea şi stabilitatea europeană
Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat miercuri că războiul din Ucraina a modificat fundamental şi pe termen lung paradigma de securitate din Europa, fiind un "şoc strategic" pentru stabilitatea europeană.
"Războiul brutal al Rusiei asupra Ucrainei a modificat în mod fundamental şi pe termen lung paradigma de securitate din Europa. Acest război reprezintă un şoc strategic pentru securitatea şi stabilitatea europeană, dar mai ales la nivel regional. În actualul context de securitate, mai mult ca oricând, alianţele, reţele structurate, devin relevante. Aşa cum Alianţa Nord-Atlantică şi-a dovedit în ultimele nouă luni importanţa şi relevanţa, cred că structurile de tipul Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră sau Asociaţia Universităţilor Balcanice sunt extrem de importante pentru ecosistemul regiunilor noastre. Regiunea Mării Negre a devenit, odată cu războiul din Ucraina, o zonă de maximă atenţie pentru NATO şi nu numai, astfel încât beneficiază de măsuri de securitate consistente", a spus Dîncu la un congres internaţional desfăşurat la Bucureşti, care are ca temă cooperarea în regiunile Mării Negre şi a Balcanilor.
Vasile Dîncu a subliniat că războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei este şi o lecţie care trebuie învăţată pentru a nu mai repeta greşelile trecutului, făcând referire la întărirea cooperării în cadrul Alianţei.
"Pe măsură ce înaintează în timp, acest război este o lecţie care trebuie învăţată pentru a nu mai fi repetate greşelile trecutului, iar una din lecţiile majore ale acestui război se referă la întărirea dialogului şi a cooperării practice cu partenerii dintr-o alianţă (...) Vreau să subliniez că, în actualul context, devine din ce în ce mai relevantă colaborarea dintre universităţile şi structurile academice militare cu cele civile. Premisele cooperării dintre mediul educaţional şi de cercetare militară şi cel civil au fost create la nivelul NATO, unde în acest an a fost constituit un fond pentru cercetare şi inovare - Fondul DIANA - la care participă toţi membrii Alianţei şi urmăreşte în principal identificarea, dezvoltarea şi implementarea tehnologiilor cu dublă utilizare - militară şi civilă", a explicat Dîncu.
În perioada 12-15 octombrie, Universitatea din Bucureşti este gazda unuia dintre cele mai importante evenimente în zona colaborării inter-universitare şi a cooperării în regiunile Mării Negre şi a Balcanilor, respectiv Congresul Internaţional BSUN-BUA, intitulat "Dialog şi Cooperare în Regiunile Mării Negre şi a Balcanilor".
Organizat de Reţeaua Universităţilor de la Marea Neagră (BSUN) şi de Asociaţia Universităţilor Balcanice (BUA), congresul reuneşte la Bucureşti peste 100 de experţi globali în teme de interes strategic, reprezentanţi ai Guvernului României, rectori, reprezentanţi ai mediului academic şi ai instituţiilor publice şi private din domeniu. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Protest în Capitală/ O parte din manifestanți s-au deplasat la Arestul Central; se extind restricțiile de circulație auto
O parte dintre manifestanții AUR din Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Arestul Central al Capitalei se află relativ aproape de Parcul Izvor, fiind amplasat în zona Bulevardului Unirii. Conform unui comunicat al Brigăzii Rut
George Simion, la protestul din Capitală: Acesta nu este mitingul AUR, noi am răspuns unei chemări
Președintele AUR, George Simion, a mers sâmbătă printre oamenii care participă sâmbătă în Parcul Izvor la un miting de susținere a fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Pe o scenă amenajată în parc, George Simion le-a spus miilor de oameni că acesta nu este 'mitingul AUR', ci că partidul a răspuns 'un
Botoșani: Ministrul Dezvoltării anunță un program de investiții pentru UAT-urile care se vor comasa voluntar
Guvernul va implementa un program de investiții și va acorda facilități fiscale pentru administrațiile locale care se vor asocia și se vor comasa voluntar, a declarat, sâmbătă, la Botoșani, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Alexandru Stoica. Potrivit acestuia, programul se va numi 'Start Reforma Administrativă', va avea
Nicușor Dan despre decizia în cazul Roșia Montană: Victorie importantă; proiectul a fost profund ilegal
Proiectul Roșia Montană a fost profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție, a afirmat sâmbătă președintele Nicușor Dan. 'Victorie importantă!
Sommet OIF/Cioloș: Mulțumesc RDC pentru încrederea acordată viziunii mele politice privind viitorul Francofoniei
Dacian Cioloș, care candidează la funcția de secretar general al Francofoniei, a mulțumit sâmbătă Republicii Democratice Congo, în urma anunțului acestei țări privind susținerea candidaturii sale, la Sommetul organizației care are loc în Cambodgia, la Phnom Penh. 'Adresez mulțumirile mele Republicii Democratice Congo pentru încreder
Luca Niculescu: România a câștigat definitiv litigiul privind proiectul de la Roșia Montană; o victorie importantă
Premierul Luca Niculescu afirmă că procesul câștigat definitiv de România în litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană arată că statul român are capacitatea să își apere interesele. 'România a câștigat definitiv litigiul internațional privind proiectul minier de la Roșia Montană, în
Protest AUR la PMB: 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta'
Câteva zeci de persoane, simpatizanți ai lui Călin Georgescu și membri AUR, s-au adunat sâmbătă dimineața în fața Primăriei Capitalei, în semn de nemulțumire față de decizia PMB de a nu autoriza protestul care va avea loc peste câteva ore în Parcul Izvor. 'Ciucule, nu uita, Primăria nu-i a ta', 'Călin Georgescu e
George Simion, la forumul internațional organizat de AUR: Voința de a schimba Europa traversează granițele
Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, a evidențiat, vineri seara, la Palatul Parlamentului, în deschiderea Forumului ''Europa - Identitate, Viziune, Educație'', că soluția pentru viitorul Europei propusă în manifestul reuniunii aparține popoarelor și națiunilor sale. ''Ne
Președintele Nicușor Dan - întrevedere cu Peter Magyar, la Dublin
Președintele Nicușor Dan a avut vineri o întrevedere cu premierul ungar Peter Magyar, în contextul participării la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda în calitate de țară care deține în prezent Președinția Consiliului UE. ''Mă bucur că am avut o discuție amplă și consistentă cu prim-m
VIDEO Nicușor Dan, despre întâlnirea cu premierul Ungariei: Am acceptat fiecare că există un potențial al acestei relații
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că a avut o întâlnire bilaterală cu premierul Ungariei, Peter Magyar, și că există un potențial al relației dintre cele două țări. ''Am avut o
VIDEO Nicușor Dan: La Consiliul European s-a vorbit despre riscurile pe care inteligența artificială le poate crea
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, au fost abordate riscurile pe care inteligența artificială le poate crea și s-a discutat despre responsabilitate și reglementare.
VIDEO Nicușor Dan: S-a stabilit de principiu că e util ca Europa să ia parte la discuțiile cu privire la războiul din Ucraina
Dublin - Trimisul special al AGERPRES, Dana Piciu, transmite: Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că la reuniunea informală a Consiliului European, găzduită de Irlanda, s-a stabilit de principiu că e util ca Europa să fie parte din discuțiile cu privire la războiul din Ucraina.
Doi noi consilieri de stat la Cancelaria premierului
Anca Coliță și Oana-Veronica Cristea au fost numite în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului. Numirile au fost făcute prin decizii ale premierului Luca Niculescu. Ambele decizii au fost publicate vineri în Monitorul Oficial al României. Cele două sunt numite în funcție &i
Mihnea-Claudiu Drumea - președinte al Comitetului pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun
Mihnea-Claudiu Drumea, secretar de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului, a fost desemnat în funcția de președinte al Comitetului interministerial pentru coordonarea politicilor și acțiunilor aferente produselor din tutun și produselor conexe. Decizia în acest sens, semnată de premierul Luca Niculescu, a fost publicată vineri în M
Bolojan: PSD a vrut puterea, dar pare că nu este capabil să își asume guvernarea în interesul țării
Fostul premier Ilie Bolojan, președinte al PNL, se declară 'îngrijorat' de faptul că 'PSD, în loc să se apuce serios de treabă, forțează mistificarea cifrelor și încearcă să compromită efortul întregii societăți'. 'Moștenirea guvernului pe care l-am condus este o economie care și-a reluat ușor crește











