VIDEO Rusia iniţiază o anchetă penală cu privire la explozia pe podul de peste Kerci, care leagă Crimeea de teritoriul rus
Rusia a deschis sâmbătă o anchetă penală asupra exploziei care a avariat grav importantul pod care leagă Rusia continentală de peninsula Crimeea anexată de Moscova în 2014 şi care a fost provocată, potrivit ei, de explozia unui vehicul, relatează AFP.
Comitetul de anchetă rus a declarat că a "deschis o anchetă penală în legătură cu incidentul de pe podul Crimeii". El a precizat că incendiul care s-a declanşat a avut loc după "explozia unui camion".
"Astăzi, la ora locală 06:07 (03:07 GMT) pe partea rutieră a podului Crimeii a avut loc explozia unei maşini-capcană, care a antrenat incendierea a şapte cisterne feroviare ale unui tren ce se îndrepta spre Crimeea", a indicat la rândul său Comitetul naţonat antiterorist, citat de agenţiile ruse de presă.
"Două căi rutiere s-au prăbuşit parţial", a subliniat Comitetul antiterorist, precizând că arcada podului nu a fost atinsă.
Şeful parlamentului regional din Crimeea, instalat de Moscova, Vladimir Konstantinov, a denunţat o lovitură a "vandalilor ucraineni".
Dacă Ucraina este la originea incendiului şi a exploziei pe podul Crimeii, ar fi o palmă pentru Rusia că o infrastructură atât de crucială şi atât de departe de front poate fi avariată de forţele ucrainene.
Rusia înregistrează eşecuri militare de la începutul lunii septembrie, trupele sale fiind forţate să se retragă atât în nord-est, cât şi în sudul ţării, în special în regiunea Herson, situată la frontiera cu Crimeea, şi a cărei anexare o revendică Putin.
Incendiul a determinat sistarea temporară a traficului pe calea ferată şi pe porţiunea auto a podului peste strâmtoarea Kerci.
Podul este esenţial pentru transportul de persoane şi mărfuri spre peninsulă, dar şi pentru trupele desfăşurate în Ucraina.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele Vladimir Putin a fost informat despre situaţia de "urgenţă de pe podul Crimeii". "El nu a făcut previziuni despre un calendar al reconstrucţiei" podului, a afirmat Peskov, citat de agenţia de presă oficială RIA Novosti.
O explozie puternică a avariat podul Crimeii, legătură strategică între Rusia continentală şi peninsula ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014, în ceea ce pare să fie o lovitură incredibilă asupra unui simbol al ambiţiilor preşedintelui rus Vladimir Putin de a controla Ucraina, comentează Reuters.
Avarierea podului dă o altă lovitură gravă efortului de război al Rusiei în Ucraina, perturbând o rută crucială de aprovizionare.
Dmitri Peskov a admis pe Twitter că podul, care deservea calea ferată şi transportul auto, ar fi închis pe termen nelimitat.
Mai multe secţiuni al podului de 12 mile s-ar fi prăbuşit în apele Mării Azov, conform news-24.fr.
Într-o reacţie la acest incident, Mihailo Podoliak, consilier al şefului administraţiei preşedintelui Volodimir Zelenski, l-a calificat drept "un început", dar fără a revendica direct responsabilitatea Ucrainei, notează Reuters.
Într-un mesaj postat pe Twitter, Mihailo Podoliak notează:"'Tot ce este ilegal trebuie distrus, tot ce este furat
trebuie să fie returnat Ucrainei, tot ce este ocupat de Rusia trebuie să fie eliberat'.
Putin a inaugurat personal, în 2018, podul de 4 miliarde de dolari, cunoscut şi sub numele de Podul Kerci, deoarece se întinde peste strâmtoarea Kerci, într-un gest destinat să simbolizeze apartenenţa Crimeii la Rusia.
După explozie, coloane groase de fum şi flăcări se puteau vedea de la distanţă.
Rusia a anexat Crimeea ilegal în 2014, precedând invazia rusă din acest an. Putin a revendicat săptămâna trecută anexarea altor patru regiuni ucrainene.AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Incendiul de pe podul din Crimeea, provocat de o maşină-capcană, susţin autorităţile ruse
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside














