Armata ucraineană continuă înaintarea, în timp ce trupele ruse îşi creează noi linii defensive
Rusia încearcă să stăvilească intensa contraofensivă a armatei ucrainene în estul şi sudul Ucrainei, unde trupele ruse îşi creează noi linii defensive în timp ce continuă să fie împinse în retragere de cele ucrainene, care joi au eliberat şase localităţi în provincia estică Lugansk şi încă 400 de kilometri pătraţi în cea sudică Herson, unde un lider prorus a spus că după ultimele eşecuri ale armatei ruse ministrul apărării Serghei Şoigu ar merita ''să se împuşte'', relatează agenţia EFE şi postul CNN.
Potrivit Kievului, trupele ucrainene au avansat joi până la 20 de kilometri pe mai multe direcţii ale frontului. Serviciul de informaţii britanic estimează că unităţile ucrainene au avansat cam pe aceeaşi distanţă de-a latul malului drept al râului Inguleţ şi pe frontul de pe malul drept al fluviului Nipru, ''dar încă nu ameninţă principalele poziţii defensive ruse''.
Cu toate acestea, în Herson responsabilii proruşi afirmă că trupele ruse ţin piept contraofensivei ucrainene. ''Cu siguranţă nu vor reuşi să captureze (capitala regională) Herson'', crede guvernatorul prorus al acestei regiuni, Vladimir Saldo.
În schimb, adjunctul acestuia, Kirill Stremusov, i-a criticat pe ''comandanţii incompetenţi'' din armata rusă pentru lacunele ce au condus la recentele înfrângeri ale acesteia. ''Mulţi spun că ministrul apărării (Serghei Şoigu), care a permis ca această situaţie să se întâmple, ar putea, ca ofiţer, să se împuşte'', a mai spus Stremusov, într-un mesaj pe Telegram.
Acesta a remarcat contrastul dintre ceea ce a numit un ''mic număr'' de ''tâlhari corupţi şi alte lepădături'' din Ministerul rus al Apărării şi ''eroii'' din prima linie a frontului. ''Toţi cei care şi-au dat vieţile, care au rezistat până la capăt, sunt eroi (...) Îi cunosc personal, pentru că eu sunt în prima linie'', a spus Kirill Stremusov.
Potrivit serviciului militar de informaţii britanic, în provincia Herson probabil principala îngrijorare a trupelor ruse este ameninţarea tot mai mare de a pierde localitatea Nova Kahovca, situată pe malul drept al Niprului, la 77 kilometri de oraşul Herson.
Un ponton rusesc avariat de bombardamentele ucrainene a rămas singura cale prin care armata rusă îşi mai poate aproviziona, sau retrage, o grupare de circa 20.000 de soldaţi de pe malul estic al Niprului.
Moscova ''se confruntă acolo cu o dilemă: să-şi retragă forţele peste Nipru către poziţii defensive mai sustenabile în restul regiunii, dar imperativul politic ar fi să rămână şi să reziste'' dincolo de Nipru, cu riscul ca respectiva grupare să cadă sub încercuirea pe care o încearcă trupele ucrainene, observă serviciul britanic citat.
O provocare majoră pentru Rusia este dezechilibrul dintre efectivele sale şi cele ucrainene, după ce Kievul a introdus în luptă rezerve umane şi de echipamente care au creat o situaţie de superioritate pentru armata ucraineană, ce a reuşit astfel să înainteze pe mai multe direcţii.
Ultimul succes al acestei contraofensive ucrainene este pătrunderea în provincia Lugansk, ce fusese ocupată aproape complet de trupele ruse, pătrundere înlesnită de eliberarea aproape completă a regiunii nord-estice Harkov.
Potrivit responsabililor proruşi, armata ucraineană şi-a suplimentat cu până la 10.000 de soldaţi efectivele de cealaltă parte a frontierei provinciei Lugansk, şi anume în provincia învecinată Doneţk.
În aceasta din urmă, susţine Moscova, trupele ruse au reuşit să ''elibereze'' satul Zaiţevo, sugerând, la fel ca responsabili proruşi din provinciile ucrainene parţial ocupate - şi anexate - de Rusia, că trupele ruse ar mai fi capabile să conducă unele acţiuni ofensive.
Totuşi, în Lugansk trupele ruse au început evacuarea localităţilor Svatove şi Kreminna, situate aproape de graniţa cu provincia Doneţk. Reprezentantul rus în Lugansk, Rodion Miroşnic, care a descris situaţia din nordul şi nord-estul acesteia drept ''alarmantă, dar stabilă'', a declarat că trupele ruse ridică fortificaţii în zona oraşului Kreminna şi îşi stabilesc acolo o linie defensivă.
La rândul său, responsabilul ucrainean din Lugansk, Serghei Gaidai, a declarat că, după ce au intrat în această provincie, trupele ucrainene ''vor continua să se mişte în acea direcţie''. Acesta a confirmat că principalele lupte se dau acum în direcţia oraşului Kreminna şi a admis că eliberarea Luganskului nu va fi la fel de uşoară cum a fost cea a Harkovului, de unde o parte din trupele ruse se retrăseseră deja înaintea contraofensivei ucrainene.
''Toate aceste unităţi ruseşti care au fugit din regiunea Harkov şi din (oraşul) Liman vin în direcţia noastră, aşadar forţele de ocupaţie cresc numeric'', a remarcat Gaidai.
''Nu va mai exista elementul surpriză, ca în operaţiunea din regiunea Harkov. Acum ei (ruşii - n. red.) au timp să se pregătească, să ridice fortificaţii, să sape mai adânc tranşee, să aducă echipamente, rezerve. Totuşi, cred în forţele armate ale Ucrainei şi mai cred că forţele ruse din LDPR (republicile populare Doneţk şi Lugansk) nu vor putea susţine defensiva mult timp'', apreciază oficialul ucrainean.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț
Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998
Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut
Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție
Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par
Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)
Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec
Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to
SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel
Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva
SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut
Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a
Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin
Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti
Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional
Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i
Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune
Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune
Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)
Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at
Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului
Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere
Moscova îl contrazice pe Kushner cu privire la rolul Europei în discuțiile despre #Ucraina
Ministerul rus de Externe a declarat vineri că nu are cunoștință de niciun acord privind includerea puterilor europene în negocierile pentru încetarea războiului în Ucraina, contrazicând astfel anunțul făcut de negociatorul american Jared Kushner cu o zi în urmă, potrivit căruia Moscova și Kievul ar fi aprobat participarea acestora, rela
JD Vance ia în considerare să nu candideze la președinția SUA în 2028, după actuala înfrângere a republicanilor, potrivit CNN
Vicepreședintele SUA, JD Vance, ia în considerare serios posibilitatea de a nu candida la președinție în 2028, în urma înfrângerii severe suferite de republicani la alegerile parlamentare intermediare din 3 noiembrie, potrivit unor surse apropiate politicianului, citate de CNN, informează EFE. Vance a fost conside














