Ucraina: Ministrul german al apărării Christine Lambrecht a vizitat Odesa
Ministrul german al apărării Christine Lambrecht a efectuat sâmbătă o vizită surpriză în Ucraina într-un moment în care Kievul cere insistent Berlinului să îi livreze tancuri de luptă, transmite AFP.
Christine Lambrecht s-a deplasat în oraşul-port Odesa din sudul Ucrainei, unde s-a întâlnit în special cu omologul său ucrainean, Oleksii Reznikov, se precizează într-un comunicat al ministerului german al apărării în care nu se menţionează durata vizitei.
Ministrul german al apărării a inspectat un tanc antiaerian Gepard, echipament furnizat de ţara sa, în timpul primei sale vizite în Ucraina. Vorbind la portul de cereale din Odesa, unde va fi folosit echipamentul, Lambrecht a declarat că va ajuta la protejarea infrastructurii critice şi la apărarea împotriva atacurilor aeriene ruseşti, informează dpa.
Ea a spus că prima unitate din sistemul promis de apărare aeriană Iris-T SLM va fi livrată în următoarele zile. Germania intenţionează să furnizeze într-o primă etapă Ucrainei patru sisteme Iris-T SLM, finanţarea pentru alte trei sisteme fiind asigurată. Un sistem este format din patru vehicule - o staţie de control şi trei lansatoare de rachete - şi este conceput pentru a proteja un oraş de dimensiuni medii de atacuri aeriene.
Conducerea ucraineană cere guvernului german de câteva săptămâni să autorizeze livrarea de tancuri de luptă moderne care ar putea face diferenţa în lupta împotriva trupelor ruse. Nicio ţară NATO nu a furnizat până acum Kievului tancuri de luptă occidentale. Cancelarul german Olaf Scholz afirmă că nu vrea să fie singurul care să livreze astfel de arme şi doreşte să adopte decizii doar în consultare cu aliaţii săi occidentali.
Referitor la această solicitare, Lambrecht a reiterat la Odesa că Germania va continua să se coordoneze cu partenerii săi asupra unor astfel de decizii majore.
Guvernul german a livrat până acum Ucrainei arme în valoare de 734 de milioane de euro.
Christine Lambrecht a fost nevoită să se adăpostească într-un buncăr timp de 45 de minute din cauza unei alarme de raid aerian. AGERPRES/(AS - autor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ucraina prezintă scuze după prăbușirea unei drone în nordul Lituaniei
Ucraina a prezentat scuze după ce o dronă a zburat în spațiul aerian al Lituaniei și s-a prăbușit, relatează dpa. 'Regretăm incidentul care a avut loc în această dimineață în spațiul aerian lituanian', a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Heorhii Tîhîi,
VIDEO Washingtonul consideră 'iresponsabile' acuzațiile Ucrainei privind limitarea traficului Starlink
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a deplâns duminică remarcile 'iresponsabile' făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Washingtonul că se află în spatele restricțiilor din Ucraina impuse versiunii militare a rețelei de sateliți Starlink, relatează AFP. 'Este iresponsabil din partea pr
Zelenski spune că a vorbit cu emisarii americani Kushner și Witkoff
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, duminică, a avut o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe fondul unei noi crize între liderul de la Kiev și omologul său american Donald Trump, care a exceptat Rusia de la noi sancțiuni, relatează AFP. 'Echipele noastre comunică în permanență,
Trump îi oferă 'sprijinul deplin' lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulțumește
Președintele american Donald Trump i-a oferit duminică 'sprijinul deplin și total' premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP. 'Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin și total pentru Bibi Netanyahu în cand
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american
Manifestații în Franța: Niciun loc pentru violențe, vom face toți bloc în fața celor care seamănă haos (Macron)
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă seara că cei care au 'spart' și 'jefuit' în cursul manifestațiilor vor fi 'urmăriți și pedepsiți' și că țara va face 'bloc în fața celor care seamănă haos și nu caută decât să dărâme instituțiile noastre', relatează AFP. 'N
Eșec al formațiunii premierului ceh Andrej Babis în alegerile pentru Senat
Principalele partide de opoziție din Cehia au obținut cele mai multe voturi la alegerile pentru Senat sâmbătă, în timp ce partidul prim-ministrului Andrej Babis nu a reușit să câștige niciunul dintre locurile pe care le pretindea, într-una dintre primele sale teste electorale de la preluarea puterii anul trecut, relatează Reuters.













