Ucraina boicotează congresul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică din cauza prezenţei Rusiei
Federaţia ucraineană de gimnastică a anunţat miercuri decizia de a nu participa la congresul Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (FIG), prevăzută în zilele de 11 şi 12 noiembrie la Istanbul, din cauza prezenţei reprezentanţilor din Rusia şi Belarus, transmite EFE.
Federaţia din Ucraina a precizat într-un comunicat că nu poate sta la aceeaşi masă şi să discute teme sportive cu reprezentanţi ai unei ţări ale cărei ''acţiuni violente şi agresive violează toate normele dreptului internaţional'' şi nici cu cei din Belarus, ''o ţară complice a agresorului''.
Ucraina şi-a reiterat poziţia potrivit căreia ''nu numai sportivii din Rusia şi Belarus, ci şi orice oficial din Rusia şi Belarus care reprezintă aceste ţări în Federaţia Internaţională de Gimnastică sau care deţin orice funcţie în FIG ar trebui să fie suspendaţi de la participarea la evenimentele FIG''.
Prezenţa reprezentanţilor din Rusia şi Belarus a forţat deja Federaţia Internaţională de Gimnastică să schimbe locul de desfăşurare a congresului, care urma să aibă loc iniţial în oraşul norvegian Sandefjord, după ce Federaţia norvegiană a renunţat la organizarea evenimentului din cauza prezenţei delegaţilor ruşi şi belaruşi. AGERPRES/(AS/autor: Teodor Ciobanu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fotbal - CM 2026: Ancelotti confirmă că Neymar va juca cu Scoția, iar Raphinha s-a accidentat cu Haiti
Selecționerul echipei Braziliei, Carlo Ancelotti, a confirmat, vineri, după victoria cu 3-0 împotriva Haiti de la Cupa Mondială de fotbal, că Neymar va fi disponibil pentru ultimul meci al 'Selecao' din faza grupelor împotriva Scoției și că Raphinha va fi evaluat sâîmbătă după o accidentare la ischio-gambieri, relatează EFE.
Fotbal - CM 2026: Clasamentul golgheterilor
Clasamentul marcatorilor la Cupa Mondială de fotbal din Statele Unite, Mexic și Canada (11 iunie-19 iulie), după meciurile de vineri: 3 goluri: Lionel Messi (Argentina), Jonathan David (Canada) 2 goluri: Folarin Balogun (SUA), Kai Havertz (Germania), Yasin Ayari (Suedia), Elijah Just (Noua Zeelandă), Kylian Mbappe (Franța), Erling Haala
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei D
Rezultatele și clasamentul după meciurile din etapa a doua în Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Vineri 12 iunie SUA - Paraguay 4-1 (3-0), la Los Angeles Au marcat: Damian Bobadilla (autogol, 7), Folarin Balogun (23, 45+5), Giovanni Reyna (90+8), respectiv
Fotbal - CM 2026: Victorie eroică a Paraguayului, 1-0 cu Turcia
Selecționata Paraguayului a învins eroic echipa Turciei cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, pe San Francisco Bay Area Stadium, într-un meci din Grupa D a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Sud-americanii au câștigat prin cel mai rapid gol al turneului final, marcat de Matias Galarza,
Fotbal - CM 2026: Rezultatele și clasamentul Grupei C
Rezultatele și clasamentul după meciurile din etapa a doua în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada: Rezultate: Sâmbătă 13 iunie Brazilia - Maroc 1-1 (1-1), la East Rutherford Au marcat: Vinicius Jr (32), respectiv Ismael Saibari (21).
Fotbal - CM 2026: Victorie la scor de forfait pentru Brazilia cu Haiti (3-0)
Selecționata Braziliei a învins Haiti la scor de forfait, 3-0 (3-0), vineri seara, pe Philadelphia Stadium, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. Selecao a obținut prima sa victorie la turneul final din America de Nord, prin golurile marcate de Matheus Cunha (23, 36) și Vinicius Jun
Tenis: Cehoaicele Karolina Pliskova și Marie Bouzkova, adversare în semifinale la Nottingham (WTA)
Jucătoarele cehe de tenis Karolina Pliskova și Marie Bouzkova vor fi adversare în semifinalele turneului WTA 250 de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 283.347 de dolari. Pliskova, campioana din 2016 și finalistă în 2024, a dispus în sferturi de australianca Talia Gibson, cu 7-5, 6-4. Bouz
Fotbal - CM 2026: Victorie la limită pentru Maroc în fața Scoției (1-0)
Selecționata Marocului a învins echipa Scoției cu scorul de 1-0 (1-0), vineri, pe Boston Stadium, în Grupa C a Cupei Mondiale de fotbal din 2026, găzduită de Statele Unite, Mexic și Canada. ''Leii din Atlas'' au făcut un pas mare spre șaisprezecimile de finală cu acest succes, adus de golul marcat de Ibrahim Saibari
Tenis: Alex De Minaur, eliminat în sferturi la Queen's (ATP)
Tenismanul australian Alex De Minaur, principalul favorit, a fost învins de americanul Brandon Nakashima, cu 7-5, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului ATP 500 de la Queen's Club (Londra), dotat cu premii totale de 2.583.330 de euro. Numărul șase mondial este considerat unul dintre cei mai buni jucători pe iarbă, d
Tenis: Felix Auger-Aliassime și Daniil Medvedev, învinși în sferturi la Halle (ATP)
Canadianul Felix Auger-Aliassime și rusul Daniil Medvedev au fost învinși, vineri, în sferturile de finală ale turneului de tenis ATP 500 de la Halle (Germania), dotat cu premii totale de 2.583.330 de euro. Felix Auger-Aliassime (4 ATP) a fost învins dramatic de americanul Frances Tiafoe (26 ATP), cu 3-6, 6-3, 7-6 (14/12).
Fotbal - CM 2026: Echipa Statelor Unite, calificată în șaisprezecimile de finală, după 2-0 cu Australia
Selecționata SUA s-a calificat în șaisprezecimile de finală ale Cupei Mondiale de fotbal 2026, din Statele Unite, Mexic și Canada, după ce a învins echipa Australiei cu scorul de 2-0 (2-0), vineri, pe Seattle Stadium, în Grupa D a turneului final. Americanii au reușit a doua victorie în grupă, prin autogolul lui Cameron
Scrimă: Echipa feminină de sabie a României, clasată pe locul 12 la Europene
Echipa feminină de sabie a României s-a clasat pe locul 12, vineri, la Campionatele Europene de scrimă de la Antony (Franța). România (Catinca Dumitru, Anastasia Fusea, Andreea Lupu) a fost învinsă în primul tur de Italia cu 45-21.
Fotbal - CM 2026: Fanii lui Ronaldo, mesaje împotriva partenerei lui Neves care a cerut retragerea superstarului
Un mesaj evident, care-i cere starului portughez Cristiano Ronaldo să se retragă, postat de partenera fotbalistului Joao Neves, a atras vineri un val de insulte pe contul de Instagram al acesteia, scrie DPA. Sub fotografia partenerului sau, pe care actrița Madalena Aragao a postat-o, un suporter al lui Ronaldo a comentat că prietenul ei ar trebui să-i paseze m
UPDATE/Tenis: Sabalenka s-a calificat în semifinale la Berlin după ce a fost condusă cu 6-2, 4-0 de cehoaica Bartunkova
Condusă cu 6-2, 4-0, numărul 1 mondial al tenisului feminin, belarusa Arina Sabalenka, și-a revenit în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Berlin, pe iarbă, în fața cehoaicei Nikola Bartunkova, câștigând vineri cu 2-6, 7-6 (7/2), 6-4, transmite AFP. În căldura sufocantă din sud-vestul Berlinului (32 de grade), Arina S
Orașul gazdă al Jocurilor Olimpice din 2036 va fi ales la Sesiunea CIO din 2029
Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a stabilit că va selecta orașul gazdă al Jocurilor Olimpice din 2036 la Sesiunea sa din 2029, au declarat surse apropiate acestei decizii, după ce organizația își va reanaliza procesul de selecție pentru viitoarele ediții ale jocurilor, relatează Kyodo. În anii recenți, selecțiile orașelor gazdă au fost aprobat













