Campanie de sprijinire a copiilor afectaţi de războiul din Ucraina
O campanie de susţinere a copiilor ucraineni a fost lansată, joi, în România, de o corporaţie din Ucraina care produce şi distribuie bunuri de uz casnic şi produse de igienă.
Prin campania "Support Ukrainians", care a fost lansată deja în Croaţia, Lituania, Letonia şi Estonia, în magazine sunt amenajate rafturi cu produse ale companiei din Ucraina, cu scopul de a sprijini copii şi producători ucraineni. În colaborare cu firma parteneră din România, corporaţia va colabora cu UNICEF Ucraina şi le va direcţiona copiilor ucraineni sumele colectate din donarea a câte 30 de bani pentru fiecare articol vândut.
Ambasadorul Ucrainei în România, Ihor Prokopchuk, a apreciat această campanie, deoarece le oferă românilor posibilitatea să-i sprijine pe copiii afectaţi de conflictul din acest stat.
Ihor Prokopchuk a declarat că invadatorii ruşi folosesc arme interzise de convenţii internaţionale, vizează infrastructura civilă, ucid şi rănesc copii, femei şi oameni în vârstă. Potrivit diplomatului, cele mai recente date ale Procuraturii Generale a Ucrainei arată că 395 copii au fost ucişi şi aproape 800 au fost răniţi.
Totodată, el a menţionat că aproape 2.500 de facilităţi educaţionale din Ucraina au fost avariate şi aproape 300 dintre ele au fost total distruse. Potrivit oficialului, copiii au suferit de stres psihologic din cauza războiului, iar cetăţeni din Ucraina au fost nevoiţi să se refugieze din calea conflictului, dincolo de graniţele ţării, inclusiv în România. Ihor Prokopchuk şi-a exprimat recunoştinţa faţă de Guvernul României şi cetăţenii ţării noastre pentru ospitalitatea faţă de refugiaţi şi pentru sprijinul acordat acestora.
Pe de altă parte, Ihor Prokopchuk a condamnat recentele "decizii luate de Kremlin" referitoare la "exerciţiul de propagandă" pe care îl constituie referendumul în regiunile Ucrainei ocupate de ruşi şi ceea ce au numit "mobilizare parţială". În opinia diplomatului, acestea indică intenţia Rusiei de a escalada războiul.
Campania "Support Ukrainians" a fost lansată de corporaţia Biosphere, în colaborare cu Elgeka-Ferfelis România. AGERPRES/(A-autor: Iulia Carciog, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Bistriţa-Năsăud: Femeia acroşată de o maşină la Tiha Bârgăului a decedat; fetiţa - inconştientă, transportată la spital
O femeie și o minoră au fost acroşate de un autovehicul la Tiha Bârgăului. Femeia de 33 de ani, implicată în accidentul rutier care a avut loc, sâmbătă seara, la Tiha Bârgăului, a murit, iar fetița de trei ani, găsită în stare de inconștiență de echipajele medicale ISU sosite la fața locului, este suspectă
Protest în Capitală/ Brigada Rutieră: Au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Brigada Rutieră a Capitalei a anunțat sâmbătă seara că au fost ridicate restricțiile de circulație instituite în zona Parcului Izvor și pe bulevardul Unirii. În contextul protestului organizat pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024, au fost impuse mai multe restricții de trafi
Protest în Capitală/ Un important dispozitiv de jandarmi a fost amplasat în fața Arestului Central
Un important dispozitiv al Jandarmeriei a fost amplasat sâmbătă în fața Arestului Central al Capitalei, în condițiile prezenței unui mare număr de oameni care cer eliberarea lui Călin Georgescu. O parte dintre oamenii care au protestat în Parcul Izvor s-au deplasat sâmbătă spre Arestul Central, acolo unde este închis Călin G
LIVE UPDATE Protest în Capitală/O parte din manifestanţi s-au deplasat la Arestul Central; au fost ridicate restricțiile din zona Parcului Izvor și de pe bulevardul Unirii
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă dimineaţă, în Parcul Izvor din Capitală, la un protest organizat, fără autorizaţie, pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu. Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, după ce în spaţiul online au apărut îndemnuri la violenţă şi confruntăr
Protest în Capitală/ Doi bărbați au fost ridicați de jandarmi; unei persoane i s-a făcut rău
Doi bărbați care participau la protestul din Piața Izvor au fost ridicați de jandarmi, după ce s-au manifestat violent și au jignit forțele de ordine. 'Structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit pentru protejarea cetățenilor care protestează pașnic, la manifestația din centrul Capitalei. Jandarmii au imobilizat, pentru legitimare și sancțion
Protest AUR în Capitală/ Ministerul de Interne face apel la calm după ce au apărut online îndemnuri la violență
Ministerul Afacerilor Interne a făcut un apel la calm, sâmbătă, după ce în spațiul online au apărut îndemnuri la violență și confruntări cu forțele de ordine, în contextul protestului din Parcul Izvor. 'În spațiul online au apărut îndemnuri la violență, cu scopul de a influența cetățenii pentru a iniția confruntări cu fo
Protest AUR în Capitală/ Câteva mii de oameni se află în Parcul Izvor
Câteva mii de oameni s-au adunat sâmbătă, în Parcul Izvor din Capitală, la protestul organizat, fără autorizație, pentru susținerea fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. Autoritățile au restricționat circulația rutieră pe Bulevardul Națiunile Unite, care desparte Parcul Izvor de Palatul Parlamentului, iar în zonă
Protest AUR în Capitală/ Circulația a fost restricționată în zona Parcului Izvor
Circulația auto a fost restricționată de autorități, sâmbătă, în zona Parcului Izvor, unde se desfășoară protestul pentru susținerea lui Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidențiale din 2024. 'Având în vedere adunarea publică aflată în desfășurare în zona Parcului Izvor, Brigada Rutieră a Capitalei a dispus
VIDEO Aproape 360 de camioane stau în coloană la Vama Siret, pe sensul de ieșire din România spre Ucraina
Aproximativ 360 de camioane se află în coloană la Vama Siret, în așteptarea efectuării formalităților de trecere a frontierei către Ucraina, anunță sâmbătă Poliția de Frontieră. Traficul de camioane prin Punctul de Trecere a Frontierei Siret continuă să înregistreze timpi ridicați de așteptare pe sensul de ieșire din România.
Iași: Bărbat transportat la spital cu arsuri în urma unei explozii
Un bărbat de 58 de ani din Iași a fost transportat la spital cu arsuri de gradul II - III, în urma unei explozii provocate de o acumulare de gaze, pusă pe seama utilizării greșite a sistemului de aprindere al aragazului.
Brigada Rutieră: Două tramvaie implicate într-un accident în București; un pasager - transportat la spital pentru îngrijiri
Două tramvaie au fost implicate, sâmbătă dimineața, într-un accident în Capitală, un pasager fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Brigada Rutieră. 'În această dimineață, în jurul orei 6:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație la i
MApN: Țintă aeriană în zona Insulei Șerpilor; mesaje RO-ALERT pentru populația din județul Tulcea
Ministerul Apărării Naționale a informat că, în cursul dimineții de sâmbătă, sistemul de supraveghere radar al MApN a detectat o țintă aeriană în zona Insulei Șerpilor. Potrivit unui comunicat de presă, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române, aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană, au decolat de la Baza 86 Aeriană Fe
Sector 6: Competiție națională de canotaj, sâmbătă și duminică, pe Lacul Morii
Campionatul Național de Fond UniCredit la Canotaj, în cadrul căruia vor concura aproximativ 260 de sportivi de la cluburi din întreaga țară, se va desfășura sâmbătă și duminică pe Lacul Morii. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 6, campionatul va reuni sportivi din trei categorii de vârstă: Juniori, Seniori
Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate, în weekend, la Caravana SofistiCAT
Campioni internaționali, rase spectaculoase și pisici salvate care își caută o familie vor participa la Caravana SofistiCAT, eveniment dedicat fascinației pentru feline și promovării adopțiilor responsabile, sâmbătă și duminică, la Centrul Comercial Auchan Titan din București. Potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, pub
Patru noi expoziții tematice la Muzeul Copiilor, inaugurate sâmbătă
Muzeul Copiilor va deschide pe 14 noiembrie patru noi expoziții tematice, care vor aduce în prim-plan poveștile și personajele sărbătorilor de iarnă. Edițiile precedente ale expozițiilor de Crăciun au atras anual aproximativ 20.000 de vizitatori. În perioada 14 noiembrie - 23 decembrie, copiii și familiile lor sunt invitați să descop













