Rusia: Mişcarea de opoziţie Vesna lansează un apel la un protest naţional sâmbătă împotriva mobilizării decretate de Putin
Mişcarea rusă de opoziţie Vesna (Primăvara) a lansat joi un apel pentru un nou protest naţional care să se desfăşoare sâmbătă împotriva mobilizării parţiale pe care preşedintele Vladimir Putin a decretat-o în vederea continuării invaziei în Ucraina, relatează agenţia EFE.
''Mobilizarea se desfăşoară deja activ în toată ţara. În curând, mii dintre bărbaţii noştri vor fi trimişi pe front. Putem şi trebuie să ne pronunţăm contra!'', a îndemnat grupul de opoziţie, care a lansat şi miercuri pe Telegram apeluri pentru proteste de acest fel în aceeaşi zi după anunţul lui Putin, proteste reprimate însă şi încheiate cu 1.320 de arestări în oraşele din întreaga ţară, puţin mai mult de jumătate dintre persoanele reţinute fiind femei.
Afirmând că preşedintele Putin doreşte să-i folosească pe ruşi drept ''carne de tun'' în Ucraina, organizaţia Vesna admite că obiectivul ei este ''victoria împotriva regimului lui Putin'' şi subliniază că pentru aceasta este nevoie să iasă în stradă cât mai mulţi oameni sâmbătă.
Liderul de la Kremlin a anunţat miercuri mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti, după ce în urma unei contraofensive ucrainene trupele ruse au pierdut teritorii cucerite în nord-estul Ucrainei.
Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a argumentat că această mobilizare este necesară pentru ca trupele ruse să poată susţine o linie a frontului ce are o lungime de circa o mie de kilometri şi pentru a controla teritoriile ocupate în estul şi sudul Ucrainei, unde în provinciile Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie, aflate parţial sub control rusesc, în perioada 23-27 septembrie vor avea loc referendumuri pentru anexarea la Rusia.
Potrivit unei publicaţii de opoziţie, Novaya Gazeta, un articol secretizat din decretul semnat de Putin (articolul 7) lasă deschisă posibilitatea mobilizării de fapt a circa un milion de rezervişti pentru a lupta în Ucraina, lucru negat de Kremlin, al cărui purtător de cuvânt Dmitri Peskov a catalogat această interpretare drept ''o minciună''.
Ministrul Serghei Şoigu declarase miercuri că cei aproximativ 300.000 de rezervişti vor fi selectaţi din rândul celor circa 25 de milioane de rezervişti ai Rusiei pe criteriul experienţei militare. Totuşi, decretul semnat de Putin nu menţionează un număr al rezerviştilor ce vor fi mobilizaţi.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Florin Ştefan, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Japonia va majora taxele de viză pentru prima dată în jumătate de secol, cu creșteri de 400%
Guvernul nipon va majora taxele de eliberare a vizelor pentru străini cu 400% începând din iulie, prima astfel de creștere în 48 de ani, din cauza inflației și a deprecierii yenului, informează sâmbătă EFE. Guvernul nipon a decis vineri să crească taxa de viză cu o singură intrare, inclusiv vizele turistice, de la 3.000
Polonia cere un leadership comun în negocierile despre războiul din Ucraina
Ministrul de externe polonez, Radoslaw Sikorski, a criticat rolul principal jucat de Germania, Franța și Regatul Unit în discuțiile privind încheierea războiului din Ucraina și a insistat ca și Polonia să fie prezentă la masa negocierilor, informează sâmbătă dpa. 'Între Marea Neagră, Marea Baltică și Marea Adriatică
Emisarii SUA și Iranului, în drum spre Elveția, pentru negocieri, în timp ce Israelul continuă atacurile în Liban
Emisarul personal al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, și ministrul de externe al Iranului, Abbas Araghchi, se îndreptau spre Elveția pentru negocieri, a declarat Axios, deși atacurile mortale ale Israelului în Liban, sâmbătă, ar putea pune la încercare noul armistițiu, important pentru încheierea războiului din Iran, i
Donald Tusk consideră că disputa dintre Polonia și Ucraina îl avantajează pe Putin
Prim-ministrul polonez Donald Tusk a criticat disputa cu Ucraina și a apreciat că aceasta este în avantajul președintelui rus Vladimir Putin, după ce președintele polonez Karol Nawrocki i-a retras omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, cea mai înaltă distincție a țării sale, Ordinul Vulturul Alb, informează sâmbătă EFE.
Președintele Rodrigo Paz decretează stare de urgență în Bolivia după șapte săptămâni de blocaje rutiere
Președintele bolivian, Rodrigo Paz, a anunțat sâmbătă impunerea stării de urgență în Bolivia 'pentru a elibera drumurile țării', după șapte săptămâni de proteste și blocaje rutiere din partea sectoarelor agricultorilor și a celor având legătură cu fostul președinte Evo Morales, care îi cer demisia, informează EFE.
SUA anunță recepționarea noului avion Air Force One donat de Qatar
Armata aerului americană a anunțat vineri că a primit noul avion prezidențial Air Force One, donat de Qatar, și a dezvăluit primele imagini ale acestui Boeing 747 larg modificat care a suscitat discuții de ordin etic și de securitate, potrivit AFP. 'Proaspăt vopsit în noile culori roșu, alb și albastru și dotat cu cele mai recente mo
Distincție retrasă lui Zelenski de Polonia: Kievul denunță o 'eroare strategică' și o decizie 'disprețuitoare'
Ucraina a denunțat vineri o 'eroare strategică' și o decizie 'disprețuitoare' după anunțul făcut de președintele polonez Karol Nawrocki ca retrage cea mai înaltă distincție a țării omologului său ucrainean, Volodimir Zelenski, pe fondul tensiunilor legate de istoria comună a celor două țări, relatează France Presse. '
UE rămâne de partea Ucrainei, așadar nu va încerca să medieze între aceasta și Rusia, precizează președintele Consiliului European
Uniunea Europeană nu intenționează să fie mediator în negocieri de pace între Rusia și Ucraina, întrucât este de partea Kievului, a declarat vineri președintele Consiliului European, Antonio Costa, după ce unii lideri europeni au sugerat ca UE să găsească o cale de a deveni mediator în astfel de negocieri, idee respinsă de Rusia, întruc&ac
Macron: Centrele de returnare a migranților nu sunt 'nici eficiente și nici conforme cu valorile UE'
Președintele Emmanuel Macron a afirmat vineri că Franța nu va înființa centre pentru migranți în afara granițelor Uniunii Europene, considerând că acestea nu sunt nici eficiente și nici conforme cu valorile Europei, transmite AFP. 'Da pentru o politică care luptă împotriva imigrației ilegale, care ne face mai eficienți, care conduce
Portugalia investighează un grup de extremă-dreapta suspectat că intenționa să atace politicieni și activiști
Autoritățile judiciare portugheze investighează membrii unui grup de extremă-dreapta denumit Mișcarea Armată Lusitană (MAL), suspectați că ar fi intenționat să atace politicieni, inclusiv oficiali guvernamentali, activiști și jurnaliști, relatează vineri agenția EFE. Potrivit săptămânalului Expresso, printre țintele grupului s-ar fi numărat actualul prem
#Ucraina are practic a 'doua cea mai puternică armată a NATO', declară Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a calificat forțele armate ale țării sale drept practic a 'doua cea mai puternică armată a NATO', relatează vineri dpa. Ucraina și-a dovedit capacitatea de a rezista agresiunii ruse și este un partener important pentru țările NATO, a afirmat președintele ucrainean într-o întâlnire cu presa, ad
Președintele sud-coreean l-a rugat pe papa Leon al XIV-lea să viziteze Coreea de Nord
Președintele sud-coreean Lee Jae Myung a declarat vineri că i-a cerut papei Leon al XIV-lea să viziteze Coreea de Nord și Zona Coreeană Demilitarizată (DMZ), o zonă tampon între Coreea de Sud și Coreea de Nord, în cadrul unei întâlniri la Vatican cu suveranul pontif în această săptămână, transmite Yonhap. În cadrul &ic
Rusia încă așteaptă mediatorii americani pentru soluționarea războiului cu #Ucraina și consideră UE parte a conflictului
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că în continuare nu este stabilită nicio dată pentru o nouă vizită la Moscova a emisarilor președintelui american Donald Trump pentru soluționarea războiului ruso-ucrainean, Steve Witkoff și Jared Kushner, dar în același timp a respins orice mediere din partea europenilor atât timp cât aceștia
Israel și Hezbollah au convenit un armistițiu în Liban
Israel și gruparea șiită pro-iraniană libaneză Hezbollah au convenit vineri un armistițiu în Liban, a declarat un oficial american, după ce o escaladare a luptelor a pus în pericol șansele ca un acord provizoriu pentru încheierea războiului din Iran să se transforme într-un acord durabil pentru pacea din Orientul Mijlociu, informează Reuters.
Summit UE-Republica Moldova, luni, la Bruxelles, cu participarea Maiei Sandu
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, vor găzdui luni, la Bruxelles, cel de al doilea summit UE-Republica Moldova, cu participarea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, informează vineri executivul european într-un comunicat de presă. Împreună cu Maia Sandu, liderii europeni v








