logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Vladimir Putin mizează că oprirea gazului la iarnă va aduce pacea cu Ucraina, în condiţiile impuse de el (analiză Reuters)

Image

Iernile reci au ajutat Moscova să-i învingă pe Napoleon şi pe Hitler, iar preşedintele rus Vladimir Putin mizează acum că preţurile în creştere spectaculoasă la energie şi posibilele lipsuri în iarna aceasta vor convinge Europa să forţeze Ucraina să încheie un armistiţiu, în condiţiile impuse de Rusia, scrie miercuri Reuters într-o analiză.

Aceasta este - spun două surse ruseşti familiarizate cu modul de gândire al Kremlinului - singura cale către pace pe care o vede Moscova, având în vedere că autorităţile de la Kiev spun că nu vor negocia până când Rusia nu va părăsi întreaga Ucraină.

"Avem timp, putem aştepta", a declarat o sursă apropiată autorităţilor ruse, care a refuzat să fie identificată pentru că nu este autorizată să vorbească cu mass-media. "Va fi o iarnă grea pentru europeni. Am putea vedea proteste, revolte. Unii lideri europeni s-ar putea gândi de două ori înainte să continue să sprijine Ucraina şi să creadă că a sosit momentul unei înţelegeri'', a adăugat sursa citată.

O a doua sursă apropiată Kremlinului a declarat că Moscova are impresia că poate detecta deja fisuri în unitatea europeană şi că se aşteaptă ca acest proces să se accelereze pe fondul greutăţilor iernii.

"Va fi cu adevărat greu dacă (războiul) se va prelungi în toamnă şi în iarnă. Deci există speranţă că ei (ucrainenii) vor cere pacea'', a afirmat sursa citată.

Reuters nu a primit un răspuns imediat din partea Kremlinului, care neagă că Rusia foloseşte energia ca armă politică, la solicitarea de a face un comentariu pe acest subiect.

Ucraina şi cei mai fermi susţinători occidentali ai săi spun că nu intenţionează să cedeze, iar oficiali americani, vorbind sub protecţia anonimatului, afirmă că până acum nu au sesizat că sprijinul pentru Ucraina s-ar diminua.

Într-o postare pe Twitter cu prilejul Zilei Naţionale a Ucrainei, sărbătorită miercuri, şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a scris: ''UE a fost alături de voi în această luptă de la bun început. Şi vom fi alături de voi atât timp cât este nevoie''.

Susţinut cu miliarde de dolari de SUA şi cu alte ajutoare şi pregătire militară şi schimb de informaţii secrete din partea Occidentului, şi având la activ o serie de atacuri asupra unor ţinte importante care au contribuit la ridicarea moralului, Kievul crede că are şanse să schimbe situaţia în teatrul de operaţii.

"Pentru ca negocierile cu Rusia să devină posibile, este necesar să se schimbe statu quo-ul pe front în favoarea Forţelor Armate ale Ucrainei. Este necesar ca armata rusă să sufere înfrângeri tactice semnificative", a declarat pentru Reuters consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak.

Forţele ucrainene au zădărnicit încercările ruse de a cuceri capitala Kiev şi al doilea oraş al ţării, Harkov; au distrus şi întrerupt cu regularitate liniile de aprovizionare ruseşti, au scufundat Moskva, nava-amiral a Flotei Rusiei de la Marea Neagră, şi au provocat daune majore unei baze aeriene ruse din Crimeea, peninsulă ucraineană anexată ilegal de Moscova în 2014.

De ceva vreme, Kievul vorbeşte şi despre o contraofensivă majoră pentru recucerirea sudului, cu toate că nici Rusia nu a stat degeaba şi şi-a comasat forţele în această regiune ucraineană, şi, deci, este neclar dacă şi când se vor concretiza intenţiile ucrainene.

Test de voinţă

Confruntarea geopolitică a făcut ca preţurile energiei să înregistreze creşteri record. Uniunea Europeană a interzis cărbunele rusesc şi a aprobat interzicerea parţială a importurilor de ţiţei din această ţară pentru a pedepsi Moscova pentru "operaţiunea militară specială" pe care a lansat-o în urmă cu şase luni, la 24 februarie, împotriva Ucrainei.

Dar Rusia a lovit şi ea, reducând drastic exporturile de gaze către Europa.

Guvernele europene au încercat să sporească rezistenţa la presiunile energetice în această iarnă prin căutarea de surse alternative şi prin impunerea de măsuri de economisire a energiei, dar prea puţini specialişti în energie cred că ţările europene îşi vor putea acoperi toate nevoile.

Kremlinul a pus reducerea fluxurilor de gaze pe seama unor chestiuni de ordin tehnic, pe sancţiunile occidentale şi pe refuzul unor ţări de a plăti în ruble. Între timp, încasări record din vânzarea de petrol şi gaze continuă să umfle visteria de război a Rusiei.

''Desigur, Kremlinul se bazează pe posibilitatea că ne vom pierde interesul din cauza scrutinelor de la jumătatea mandatului din America, a faptului că Regatul Unit este în căutarea unui nou prim-ministru, că Germania este îngrijorată de moarte din cauza gazului şi că fluviul Rin are o adâncime de doar 15 centimetri. Războiul este un test logistic şi un test al voinţei. Testul va fi: avem noi, în Occident, o voinţă superioară Kremlinului? Cred că aceasta va fi provocarea'', a declarat generalul american în retragere Ben Hodges, fost comandant al trupelor SUA în Europa.

Prima sursă apropiată autorităţilor ruse a declarat că, în orice potenţial acord de pace viitor, Moscova vrea ''să îngheţe'' câştigurile teritoriale, să-şi asigure controlul asupra întregii regiuni ucrainene Donbas (est) şi ca autorităţile de la Kiev să se angajeze în favoarea neutralităţii militare.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi că Kievul nu va fi de acord cu nicio propunere de îngheţare a liniilor de front actuale pentru ''a calma'' Moscova. Consilierul său Mihailo Podoliak a menţionat că Occidentul aprovizionează Kievul cu suficiente arme pentru a "nu cădea", dar nu suficiente pentru a câştiga, adăugând că era nevoie de un sprijin mult mai mare.

Reuters aminteşte că statele occidentale au refuzat să angajeze trupe terestre în acest conflict, iar la începutul lui s-au abţinut de la furnizarea de armament greu pentru a evita un război mai amplu cu Rusia, care are cel mai mare stoc de arme nucleare din lume.

Război de uzură

Oficiali americani au declarat că ei cred că Putin îşi urmăreşte în continuare obiectivul iniţial de a ocupa Kievul, dar nu a reuşit să-l atingă. Ministerul Apărării rus nu a răspuns imediat la o cerere a Reuters de a comenta această afirmaţie.

Aceiaşi oficiali americani au spus că nu au văzut niciun semn că ruşii intenţionează să detensioneze situaţia şi sunt de părere că războiul se va prelungi.

Andrei Kortunov, şeful RIAC, un think tank de politică externă apropiat de Ministerul de Externe al Rusiei, a spus că niciuna dintre părţi nu pare să se pregătească să cedeze prima.

"Se pare că ambele părţi cred că, cu timpul, poziţiile lor ar putea deveni mai puternice. Realist vorbind, este foarte greu să ne imaginăm că putem ajunge prea curând la o înţelegere politică", a explicat el.

Cele două armate - ucraineană şi rusă - sunt de multă vreme prinse într-un război de uzură, niciuna dintre ele nereuşind până acum să înregistreze un succes decisiv.

Confruntându-se cu ceea ce serviciile de informaţii occidentale califică drept o lipsă gravă de efective militare de luptă după pierderi grele, forţele ruse au înregistrat luna trecută doar progrese modeste, şi acestea obţinute cu mari eforturi, în estul Ucrainei.

Konrad Muzyka, analist militar din Polonia, a declarat că forţele ruse au avut iniţiativa în câteva zone din estul Ucrainei, dar că nu s-a observat niciun fel de câştig major din partea niciunei părţi, în lipsa unei creşteri semnificative în ceea ce priveşte armamentul şi efectivele armate. "Oricine va putea face asta (să aibă la dispoziţie mai multe arme şi militari - n.r.) va câştiga războiul", a spus Muzyka.

Performanţa pe câmpul de luptă a Ucrainei - de acum şi până la iarnă - ar putea decide direcţia pe care o va lua războiul, a spus Neil Melvin, analist la think tank-ul RUSI, cu sediul la Londra. "Ucraina trebuie să-şi convingă susţinătorii occidentali că poate câştiga (în luptă) şi că nu pierde din elan. Dacă pot demonstra, în această perioadă, că îi respinge pe ruşi şi pot menţine acest elan, va fi o victorie'', afirmă Melvin.

Dar cu cât războiul durează mai mult, cu atât mai mari devin riscurile apariţiei unor divizări în rândul occidentalilor asupra Ucrainei, pe măsură ce preţurile la combustibil, gaz, electricitate şi alimente încep să-şi facă efectul negativ.

"Toţi indicatorii economici devin negativi acum. Va fi mai greu să-i motivezi pe oamenii care tremură în apartamentele lor (să accepte greutăţi) dacă nu pare că Ucraina câştigă", a apreciat Melvin, care a spus că, apoi, presiunea pentru ajungerea la o înţelegere politică ar putea creşte, divizând atât UE, cât şi alianţa militară NATO.

Riscuri nucleare?

Tony Brenton, fost ambasador britanic în Rusia, a declarat că Occidentul "la un moment dat" ar putea fi nevoit "să-i împingă pe ucraineni la nişte compromisuri destul de incomode", dacă Kievul nu reuşeşte să dea lovitura, oricare ar fi aceasta. Şi a avertizat că o Rusie cu arme nucleare ar putea escalada conflictul dacă se confruntă cu perspectiva unei înfrângeri umilitoare.

"Dacă Rusia alege să poarte un război pe care îl pierde, dacă pierde rău şi dacă Putin pică, sau (dacă alege să facă) un fel de demonstraţie nucleară, nu aş paria că ei nu vor alege să facă această demonstraţie nucleară", a spus Brenton.

Rusia a respins în mod repetat ideea că ar trebui să folosească arme nucleare tactice. Putin a declarat luna trecută că Moscova ''abia a început treaba'' în Ucraina şi a provocat Occidentul să învingă Rusia pe câmpul de luptă.

Samir Puri, autorul cărţii ''Russia's Road to War with Ukraine'', este de părere că Kievul riscă să fie forţat să trăiască cu o divizare de facto, cu până la un sfert din teritoriul său sub control rusesc, dacă nu reuşeşte să schimbe dinamica războiului.

"Cred că Rusiei i-ar putea prii o astfel de situaţie pe termen lung şi că această divizare este, din păcate, cel mai probabil rezultat pe termen mediu", a spus Puri.

Alţii sunt mai optimişti.

"Cred că sistemul logistic rusesc este epuizat şi nu se va îmbunătăţi prea curând", consideră generalul american Hodges. "Dacă Occidentul, condus de SUA şi Regatul Unit, va continua să ofere ceea ce am spus că vom oferi... sunt optimist că Ucraina i-ar putea respinge pe ruşi de-a lungul liniei din 23 februarie (cu o zi înaintea invaziei ruse - n.r.) până la sfârşitul acestui an'', a afirmat el. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu; editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 237

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 14-11-2026 20:49

Netanyahu reafirmă că doar un guvern de uniune națională poate 'garanta securitatea Israelului'

Premierul israelian la final de mandat Benjamin Netanyahu a cerut din nou sâmbătă un guvern de uniune națională cu rivalul său Gadi Eisenkot, considerând că este singura modalitate de a 'garanta securitatea Israelului' împotriva Iranului, a cărui amenințare promite să o elimine 'odată pentru totdeauna', informează AFP.

Politic Ex 14-11-2026 20:17

Moscova afirmă că Europa ar fi mai sigură fără NATO

Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o 'măsea stricată', conform dpa. 'Dacă NATO nu ar exista - adică, dacă alianța nu ar fi jucat și nu ar continua să joace rolul pe care l-a avut - securitatea în

Politic Ex 14-11-2026 17:31

Mobilizare în Croația după moartea unui pacient psihiatric

Sute de persoane s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a aduce un omagiu unui pacient psihiatric a cărui moarte ar fi fost cauzată de utilizarea excesivă a forței de către infirmieri, conform unei înregistrări video care a șocat întreaga țară, relatează AFP. Patru infirmieri de sex masculin de la un spital psihiatric din Zagreb au fost arestaț

Politic Ex 14-11-2026 16:53

Alegeri în SUA: Statul Alaska alege primul guvernator democrat de după 1998

Candidatul democrat Jonathan Kreiss-Tomkins a fost ales guvernator al statului Alaska, potrivit estimărilor Associated Press și NBC News, în cea mai recentă victorie a partidului în valul de succese înregistrate în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului, atât la nivelul guvernelor de state, cât și pentru Congresul SUA, relatează Reut

Politic Ex 14-11-2026 16:42

Turcia: Șapte primari aflați în detenție s-au alăturat principalului partid de opoziție

Noul Partid, principala formațiune de opoziție față de președintele turc Recep Tayyip Erdogan, și-a lansat sâmbătă congresul fondator, marcat de susținerea extrem de simbolică a șapte primari aflați în prezent în închisoare, având ca țintă alegerile prezidențiale din 2028, relatează AFP. La deschiderea primului congres al Yeni Par

Politic Ex 14-11-2026 15:05

Francofonie: Kigali a 'respins' o solicitare a lui Macron de a retrage candidatura Rwandei (ministru)

Kigali a 'respins' o solicitare a președintelui francez Emmanuel Macron de a retrage candidatura Rwandei pentru funcția de secretar general al Organizației Internaționale a Francofoniei (OIF), a declarat sâmbătă pentru AFP ministrul rwandez de externe. Pe 16 noiembrie, liderii celor 53 de state și guverne membre ale OIF urmează să numească un sec

Politic Ex 14-11-2026 12:15

Zelenski consideră 'periculoase' noile cerințe ale lui Putin privind securitatea europeană

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că UE și NATO reprezintă singura 'securitate reală' pentru Europa și că încercarea Kremlinului de a modifica arhitectura de securitate a continentului este 'periculoasă' și ar putea duce la noi războaie, informează sâmbătă AFP. 'Este periculos, deoarece, în opinia mea, to

Politic Ex 14-11-2026 11:50

SUA au ridicat problema ca Ucraina să cedeze Donbas în schimbul aderării la NATO, spune Zelenski

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat că negociatorii americani au ridicat problema unei posibile retrageri a Ucrainei din regiunea estică Donbas, în schimbul aderării la NATO, în urma celei mai recente runde de discuții de pace cu Rusia, desfășurate la Abu Dhabi, relatează sâmbătă Reuters. Zelenski și-a reiterat poziția, sublin

Politic Ex 14-11-2026 10:58

Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, spune președintele Diaz-Canel

Cuba se pregătește pentru un posibil atac militar din partea SUA, a declarat vineri președintele Miguel Diaz-Canel, ca urmare a unor afirmații ale președintelui american Donald Trump interpretate pe scară largă drept o amenințare, relatează sâmbătă dpa. 'Suntem hotărâți să respingem orice tentativă de agresiune militară străină împotriva

Politic Ex 14-11-2026 10:10

SUA/Coliziune pe Mississippi: 32 de pasageri răniți, niciun dispărut

Se consideră că toți pasagerii au fost localizați după ce un portcontainer s-a ciocnit cu o navă de croazieră pe fluviul Mississippi, vineri, în New Orleans, 32 de persoane ajungând la spital în urma incidentului, a

Politic Ex 14-11-2026 09:15

Casa Albă confirmă un viitor summit fără precedent Trump-Xi-Putin

Casa Albă a confirmat oficial vineri că un summit fără precedent între președinții american Donald Trump, chinez Xi Jinping și rus Vladimir Putin va avea loc joia viitoare în China, având pe agendă cel mai probabil războiul din Orientul Mijlociu, dar nu și cel din Ucraina, relatează AFP și dpa. Reuniunea, care a fost un subiect de discuție ti

Politic Ex 13-11-2026 23:15

Dublin: Poliția a neutralizat un dispozitiv 'rudimentar', dar operațional

Poliția irlandeză a anunțat vineri că a neutralizat un dispozitiv 'suspect', care s-a dovedit a fi 'rudimentar, dar în stare de funcționare', în centrul orașului Dublin, unde în aceeași zi avea loc un summit al Uniunii Europene, relatează AFP. Într-un comunicat, poliția a indicat că a fost alertată la &i

Politic Ex 13-11-2026 22:15

Ucraina: Un general, suspectat de corupție, eliberat sub cauțiune

Un general al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), suspectat într-un grav caz de corupție, a fost eliberat vineri din arest preventiv la Kiev, după plata unei cauțiuni de 65 milioane de grivne (1,2 milioane de euro), informează AFP. După ieșirea din închisoare, Serghii Duka - potrivit imaginilor canalului de televiziune

Politic Ex 13-11-2026 21:32

Șeful Mossadului, în vizită la Washington, pe fondul presiunilor legate de un război cu Iranul (Axios)

Directorul agenției de informații israeliene Mossad, Roman Gofman, se află în vizită la Washington într-un context marcat de o presiune crescândă din partea premierului în exercițiu israelian, Benjamin Netanyahu, pentru reluarea războiului împotriva Iranului, potrivit platformei Axios, citată de EFE. Publicația at

Politic Ex 13-11-2026 21:07

Frontex: Trecerile ilegale ale frontierelor UE au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului

Trecerile ilegale ale frontierei în Uniunea Europeană au scăzut cu 29% în primele 10 luni ale anului 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, a anunțat vineri Frontex, agenția pentru frontiere a blocului comunitar, relatează dpa. Agenția cu sediul la Varșovia a înregistrat aproape 110.000 de treceri ale frontiere