Nu poţi să treci pe strada Elena Doamna din Iaşi şi să nu remarci o casă cochetă printre multe altele aflate în ruină, clădire din curtea căreia se aud mereu acorduri muzicale. Până nu demult tot aşa arăta şi casa de la numărul 39A. E casa Joseph Zoller, imobil construit în 1912, care, în perioada 2013-2016, la iniţiativa unei avocate din Iaşi, a fost reconsolidat şi renovat piatră cu piatră, după planul original.

Despre casa de pe Strada Albă numărul 35, care acum se numeşte strada Elena Doamna numărul 39A, şi primul său proprietar Joseph Zoller, am aflat mai multe din monografia istoricului Sorin Iftimi. Joseph Zoller era membru marcant al comunităţii evreieşti din Iaşi şi fabricant de bomboane. Strada pe care industriaşul Zoller şi-a construit în 1912 casa era un bulevard de promenadă, mereu în forfotă, o zonă eminamente comercială.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Proiectată în stilul "la belle epoque", casa elegantă de pe Elena Doamna 39A era luminoasă, spaţioasă şi reflecta spiritul unor vremuri în care elita oraşului ştia să trăiască luxos, comod şi totodată tihnit.

Sursa foto: casaiosefzoller.porosnicugianina.ro

După cum scria istoricul Sorin Iftimi într-un studiu, în faţă erau salonul şi salonaşul, iar în spate, spre mijloc, era camera copiilor, despărţită doar de un antreu de dormitorul proprietarilor. În partea din vale era Cancelaria. De asemenea, locuinţa avea, spre interiorul curţii, bucătăria, spălătoria, iar după un perete despărţitor, fără a avea comunicare directă, se afla Biroul şi mai apoi urmau sălile Fabricii de Bomboane. Nimic altceva - o clădire înaltă de 4 metri şi lungă de vreo 22, structurată în trei ateliere unde aveau să lucreze 25 de angajaţi. Încăperile atelierelor şi cele din subsol aveau pardoseli din beton, iar pereţii erau acoperiţi cu vopsea în ulei, care permitea spălarea uşoară cu apă şi săpun. Curtea avea pavaj regulat. Atât casa, cât şi Fabrica de Bomboane aveau instalaţii de ventilaţie, alimentare cu apă, instalaţie de canalizare şi iluminat electric.

Casa a rămas în proprietatea familiei Zoller până în 1937, când a fost vândută unui alt evreu, Moise. Ulterior, în 1948, ea a fost rechiziţionată şi transformată în sediu pentru Ministerul Muncii. Mai apoi imobilul a fost transformat în patru apartamente care au fost locuite de chiriaşi ai Primăriei.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

Până în 2010, în clădire a funcţionat pentru o perioadă de timp un magazin - "Venice Boutique". Deşi imobilul a fost renovat, intervenţia neprofesionistă şi lipsa unui expert în clădiri construite în stil neoclasic şi-au pus amprenta asupra faţadelor, întrucât au fost modificate decoraţiunile. Iniţial, intrarea principală era străjuită de doi amoraşi care cântau la mandolină şi darabană, dar au dispărut atunci când cei de la boutique au renovat faţada. Casa avea grilaj de fier, cu temelie de piatră, cu poartă şi portiţă de acces.

Aflată în stare avansată de degradare, şansa imobilului de pe Elena Doamna numărul 35, clădire clasificată ca fiind monument istoric de categoria B, a fost ca acesta să fie remarcat de avocata Gianina Vera Poroşnicu.

"Într-o seară, am trecut pe lângă poarta acelei case şi am început să lăcrimez. Casa încă nu era o ruină, dar putea deveni. Ea înaltă, semeaţă şi avea patina vremii imprimată în faţadă. Trebuia doar să o descifrezi şi să îi trezeşti sufletul la viaţă. Eram convinsă că acea casă va străluci asemeni unui giuvaier. Am simţit aşa, pur şi simplu, că trebuie să o cumpăr", a povestit, pentru AGERPRES, Gianina Poroşnicu.

Aceasta şi-a dorit restaurarea profesionistă a imobilului şi scoaterea lui din anonimat.

"Nu ştiam nimic despre această casă. Nici vecinii nu ştiau că e monument istoric. Nu avea nicio plăcuţă sau vreun atestat. Am aflat ulterior, din acte, după ce am cumpărat-o şi am început restaurarea. Acolo locuiau patru familii. Primele două camere din faţă erau închiriate unui magazin şi arăta cumva mai bine, că era văruit, dar în partea din spate a clădirii zidurile erau putrezite. Era clar că nu s-a mai făcut nimic încă din perioada de glorie a acestui imobil. În Primul Război Mondial aici a fost cazat marchizul Hubert de Belloy cu soţia lui, Clara Elena Bibescu, descendenta unei familii foarte bune boiereşti şi nepoată a domnitorului Gheorghe Bibescu şi care era prietenă foarte bună cu Regina Maria. Ca atare Regina o vizitează des. După Al Doilea Război Mondial imobilul a fost rechiziţionat de comunişti şi transformat în sediul Ministerului Muncii. A mai fost şi casă de conspiraţie şi fabrică de săpun. Clar, toată gloria venea din epoca facerii ei, pentru că tavanele erau extraordinar de frumos pictate. Bine, erau rămase doar urme care s-au salvat doar ici, colo. Am găsit zidită între pereţi, iar ăsta a fost marele noroc, o singură uşă dintre uşile originale. Am reuşit cumva să recuperez, iar ulterior să stilizez modelul extrem de complex al sculpturii. Casa era o ruină", a declarat Gianina Poroşnicu.

Timp de trei ani, 2013-2016, s-au făcut lucrări pentru a readuce imobilul la viaţă şi a-i da strălucirea de altădată.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO

"Am cumpărat casa bucată cu bucată. Casa era împărţită în patru apartamente. Până la urmă am cumpărat toate apartamentele. După aceea a început lupta cu birocraţia, cu hârtiile, cu aprobările, căutarea unui arhitect specializat pe monumente, am găsit unul la Palatul Culturii, după aceea a trebuit să caut experţi pe monumente. Este foarte greu. De aceea nici nu le vedeţi restaurate. Este foarte greu. Şi nu primeşti subvenţii de la Primărie sau autorităţi, sau indicaţii din partea cuiva care să îţi explice pas cu pas sau să te lămurească. Şi uite-aşa te întorci cu hârtiile, ele trebuie modificate, schimbate. Întâlneşti tot felul de paradoxuri pe drum. Spre exemplu, un sfert din casă nu apărea în acte. Fă actele de la început. Când am ajuns să cumpăr ultimele două apartamente mi s-a spus: 'Doamnă, aţi cumpărat numai zidurile. Aici nu figurează terenul. Sunteţi proprietar pe nişte ziduri'. Şi a trebuit să refac actele. E un travaliu. Dar tocmai asta te face să o iubeşti. E ca în situaţia unei mame cu copilul. Dacă el e mai bolnăvicios, mama capătă un ataşament excepţional faţă de el", recunoaşte Gianina Vera Poroşnicu.

Eleganţa clasică se regăseşte acum şi în interiorul care a fost amenajat după stilul de la începutul secolului XX. Pentru a reface atmosfera acelor vremuri, în casă sunt şi valoroase lucrări ale unor pictori contemporani, dar şi colecţii de porţelanuri pictate manual din epoca în care trăia Joseph Zoller. Tot aici se află şi una dintre cele patru fotografii ale lui Mihai Eminescu, iar în curte a fost amplasat un pian vechi de aproximativ 100 de ani, care a aparţinut renumitului anticar Grumăzescu. Toate acestea nu ar fi fost posibil de realizat fără o foarte bună echipă de restauratori. Cei care au lucrat la Casa Zoller au restaurat şi Palatul Culturii, una dintre clădirile simbol ale Iaşiului.

Sursa foto: casaiosefzoller.porosnicugianina.ro

"Am avut norocul să găsesc cei mai buni arhitecţi şi constructori. M-am ocupat şi de achiziţia mobilierului şi a obiectelor de decor din Italia, Austria, Germania, Marea Britanie, Orientul Mijlociu şi Vietnam. Mă bucur că am reuşit, cu fonduri proprii, să redau oraşului o mică parte din patrimoniul arhitectural al secolului trecut. Turiştii care trec pe strada Elena Doamna pot afla istoria zonei cu ajutorul infochioşcului de la poarta casei. Pe 1 Decembrie şi 24 Ianuarie, trecătorii pot asculta Imnul de Stat şi Hora Unirii, în interpretarea Orchestrei Filarmonicii Iaşi şi corului 'Gavriil Musicescu'. Pe frontispiciul casei, la fiecare sărbătoare naţională, sunt arborate steagul României şi steagul lui Alexandru Ioan Cuza, care sunt lucrate manual cu brocard şi pasmanterie de mătase", ne spune Gianina Vera Poroşnicu.

Pentru că nu ştia nimic despre casa de pe strada Elena Doamna 39A şi avea nevoie de documente, restauratorul Gianina Vera Poroşnicu a apelat la sprijinul celor de la Arhivele Naţionale. Din fericire, schiţa originală a casei a fost păstrată într-un dosar aflat în depozitul de la Arhivele Naţionale Iaşi, ceea ce a permis realizare în detaliu a restaurării.

"Am început pur şi simplu să caut prin arhive, pentru că dosarul casei acolo era, la Arhivele Naţionale. M-am dus la domnul istoric Sorin Iftimi, l-am rugat să îşi facă timp să facă monografia casei. Sunt pasionată de istorie. Am terminat Filologie-istorie la Colegiul Naţional 'Mihai Eminescu', fie că mergeam la olimpiade, fie că era la ore, nu puteam să trecem clasa fără să ştim anii de domnie ai tuturor domnitorilor. Aşa era în anii aceia la Filologie-istorie. E clar că am iubit istoria şi am învăţat cu mare drag. Dincolo de astea, este vorba şi despre construcţia şi educaţia primită din familie. Tatăl meu e colecţionar, mare iubitor de istorie. E clar că iei de undeva lucrurile astea, nu au venit aşa din neant", a afirmat ea.

Demersurile ei nu s-au oprit doar la renovarea şi reconsolidarea imobilului sau a curţii şi porţii.

"Am scos o carte pentru copii - 'Istoria Casei Joseph Zoller', scrisă de singura descendentă a lui Ion Creangă, scriitoarea Olga Caia Creangă. Grafica e făcută de o doamnă din Republica Moldova, profesor universitar, care e pe locul întâi mondial la grafică pentru copii. Cartea în sine este o capodoperă datorită celor două doamne", ne dezvăluie Gianina Vera Poroşnicu.

Despre casa devenită acum celebră în Iaşi au aflat şi urmaşii primului proprietar, Joseph Zoller. Unul dintre strănepoţi a venit special din Israel pentru a vizita imobilul, dar şi pentru a o cunoaşte pe cea care i-a redat casei farmecul de altădată.

"M-a căutat strănepotul lui Zoller. E a cincea generaţie. Este strănepotul fiului Isodor, erau trei fraţi care au ajuns foarte bogaţi, el făcând în Galaţi afaceri cu petrol. Acest băieţel, cred că are 24 de ani, a venit special să caute Casa Zoller şi să mă caute. A fost ceva extraordinar. M-a căutat la poartă, s-a prezentat, mi-a spus foarte multe lucruri despre familia lui, despre arborele genealogic al familiei. Ei se mândresc extraordinar, fiindcă o parte din rudele lor sunt din familia Braunstein, din partea mamei, şi o parte din rude sunt din familia tatălui, Zoller, unii dintre cei mai bogaţi oameni din Moldova. A venit special să mă cunoască pe mine şi să cunoască casa. Urmează să ne mai vedem. Voi merge în Israel să vorbesc cu bunicii săi. Ei au locuit la Bucureşti şi au prins-o în viaţă pe Adela Zoller, soţia lui Joseph Zoller. Ei ştiu foarte bine de venirea Reginei în casa Zoller, că au găzduit Corpul Diplomatic Francez. Făceau parte din elita economică şi erau nişte oameni cu o educaţie extraordinară. Bunicii îşi amintesc toate treburile astea. Va trebui să iau avionul, să mă întâlnesc cu acest stră-strănepot şi cu alţi nepoţi şi să iau fiecare poveste îndeaproape. Pentru mine e o mare şansă să completez biografia şi istoria casei", a menţionat ea.

După ce a renovat casa şi a aflat mai multe despre primul proprietar al clădirii, avocata a continuat să caute informaţii despre fostul industriaş.

"Trei ani a durat să îi descopăr mormântul lui Zoller. L-am căutat în arhive. M-am gândit la un moment dat că el a plecat. Nu se 'bătea' cu nimic din istoria lui. El a murit de leucemie, la 49 de ani. Era un om extrem de iubit pentru că în primul rând făcea foarte multe acte de caritate. Era un mare filantrop. I-am descoperit mormântul, care nu e declarat monument istoric şi care era rătăcit prin Cimitirul Evreiesc. Era un mormânt foarte simplu, deşi el a fost un om foarte bogat. E un mormânt absolut simplu faţă de al familiei Braunstein, de exemplu. Lucrurile au mers extraordinar după descoperirea mormântului. Spiritul lui a lucrat. Asta pot spune. A venit recunoaşterea publică, mi s-au rezolvat mult mai uşor multe alte lucruri. Cred că tot spiritul lui l-a adus pe nepotul lui la Iaşi. Pur şi simplu, după ce am descoperit mormântul lui, am fost la Bucureşti şi am descoperit mormântul soţiei sale, apoi l-am descoperit pe nepotul lui de sânge", a povestit Gianina Vera Poroşnicu.

Acest nepot al lui Joseph Zoller e stabilit la Milano. Când s-a întâlnit cu el, avocata ieşeancă i-a dăruit o păpuşă îmbrăcată precum mama sa, Elsa, fiica industriaşului Joseph Zoller, pianistă, căsătorită cu fiul cel mic al familiei Braunstein.

"Ceea ce i-a făcut să plângă, pentru că am făcut o reproducere extraordinară: avea păr roşcat şi ochii albaştri. E doctor în Finanţe. Am discutat prin corespondenţă cu el, pentru că a venit pandemia şi s-a mutat într-o casă de vacanţă în Elveţia. Imediat după ce s-au ridicat restricţiile, am urcat în avion şi m-am întâlnit cu el. M-a primit foarte bine, cu foarte multă căldură, mi-a spus că îmi mulţumeşte că fac toate lucrurile acestea pentru bunicul lui. Sunt foarte recunoscători. I-am arătat fotografii cum am fost şi am descoperit mormântul bunicii lui, la Bucureşti. I-am scris că m-a căutat fiul cel mic al lui Isidor. Ei mă întreabă de unde am atâta energie, de unde am reuşit să aflu atât de multe, încât ştiu mai mult decât ei", ne povesteşte Gianina Vera Poroşnicu.

Este o poveste de viaţă care merită publicată, spune ieşeancă, pentru că cel mai puternic mesaj pe care poate să-l transmită peste generaţii este că un om a întors foarte mult din norocul pe care l-a primit.

"Ajuns bogat, apare pe listele donatorilor din foarte multe sinagogi. El a donat şi pentru Spitalul Israelit, unde a şi murit de altfel. El nu doar s-a bucurat şi de o reputaţie foarte bună, ci a investit foarte mult şi în educaţia copiilor lui, care au fost de o modestie rar întâlnită. Ăsta e cel mai frumos mesaj. A ajuns bogat şi nu a uitat, a ajutat foarte mult prin donaţii'', a amintit avocata.

Aceasta crede că istoria familiei Zoller, originară din Iaşi, este asemănătoare familiei care a clădit imperiul Louis Vuitton. Numai că destinul ieşenilor a fost frânt de Pogromul din vara lui 1941, dar şi de venirea la putere a comuniştilor.

Sursa foto: casaiosefzoller.porosnicugianina.ro

"Când am fost invitată pe domeniul lui Louis Vuitton, fiind prima, dacă nu singura româncă invitată pe domeniul unde a creat şi au stat cele trei generaţii care au construit marele imperiu Louis Vuitton, am avut o revelaţie extraordinară, asta înainte de pandemie, că povestea lui Zoller este identică cu a lui Louis Vuitton. Plecaseră foarte săraci şi au ajuns extrem de bogaţi şi celebri, dar că aici a fost povestea Pogromului şi oamenii ăştia au trebuit să plece. Joseph Zoller murise în 1924, fără să-şi vadă opera-i distrusă, pentru că în 1941 a fost Pogromul. Toată familia Zoller s-a salvat cu geamantanul. Au plecat la Bucureşti, iar de acolo la Paris. Ei au pornit ulterior ca oameni absolut simpli. La Bucureşti au încercat să pună o afacere, dar, cum se spune popular, pur şi simplu a fost ţepuit. Era o perioadă politică în care evreii nu erau protejaţi. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Au încercat să facă din nou o fabrică, nu de ciocolată, dar pleacă dezamăgiţi în Paris şi nu se mai întorc niciodată", a încheiat Gianina Vera Poroşnicu incursiunea în istoria familiei Zoller.

Gianina Vera Proşnicu nu s-a limitat doar la restaurarea Casei Zoller, ci i-a făcut şi un site http://casaiosefzoller.porosnicugianina.ro/, dar şi o pagină de Facebook. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)