logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Turcia se aşteaptă ca zilnic o navă să plece din porturile ucrainene de la Marea Neagră

Image

Turcia se aşteaptă ca zilnic o navă încărcată cu cereale să plece din porturile ucrainene de la Marea Neagră, atâta timp cât va fi valabil acordul cu privire la "coridoarele securizate", care vor permite circulaţia navelor de mărfuri în Marea Neagră, a declarat marţi un oficial turc de rang înalt, transmite Reuters.

Aceste declaraţii vin la o zi după ce nava cargo Razoni, încărcată cu 26.527 tone de porumb, a plecat din portul Odesa cu destinaţia Liban, iar marţi în jurul orei 07:14 GMT a ajuns largul Deltei Dunării, urmând ca miercuri să ajungă în apele turceşti unde va fi inspectată.

La data de 22 iulie, Rusia şi Ucraina au semnat, la Istanbul, un acord cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul de cereale blocate în Ucraina. Acordul va fi valabil timp de '120 de zile', respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte. Navele şi încărcătura ar urma să fie inspectate la Istanbul, sub autoritatea Centrului comun de coordonare (CCC), care a fost inaugurat oficial săptămâna trecută la Istanbul, conform acordului semnat pe 22 iulie de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU.

"Planul este ca în fiecare zi să plece o navă", a declarat oficialul turc pentru Reuters, referindu-se la Odesa şi celelalte două porturi ucrainene incluse în acord. "Dacă nu vor apărea probleme, pentru o perioadă exporturile se vor derula în ritm de o navă pe zi", a adăugat oficialul care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Acesta a mai spus că plecarea navei Razoni a fost amânată pentru câteva zile din cauza unor "probleme tehnice" care între timp au fost rezolvate, iar acum Turcia se aşteaptă la o funcţionare fără probleme a "coridoarelor securizate".

Nava cargo Razoni, sub pavilion panamez, este aşteptată să sosească la Istanbul miercuri dimineaţa şi îşi va continua drumul spre destinaţie, după inspecţiile care vor fi efectuate la Istanbul de oficialii ruşi, turci, ucraineni şi ai ONU, a precizat anterior Ministerul turc al Apărării.

După invazia rusească, exporturile de cereale ale Ucrainei au fost reorientate spre transportul rutier şi fluvial cu direcţia Europa de Est, însă traderii subliniază că este nevoie de transporturile maritime pentru a creşte, în mod semnificativ, volumul livrărilor.

O serie de oficiali din cadrul administraţiei prezidenţiale ucrainene au spus că la cheiurile porturilor din Marea Neagră sunt 17 nave încărcate cu 600.000 de tone de marfă. Dintre ele, 16 nave sunt încărcate cu cereale ucrainene cu o greutate de aproximativ 580.000 de tone. AGERPRES/(AS-autor: Constantin Balaban, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 58

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Extern 19-10-2026 14:02

UE va investi peste 390 de milioane euro în 135 de noi proiecte climatice și de mediu

Comisia Europeană a acordat luni peste 390 de milioane euro pentru 135 de noi proiecte din întreaga Europă, inclusiv din România, în cadrul programului LIFE pentru mediu și politici climatice, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Suma alocată reprezintă mai mult de jumătate din nevoile totale de investi

Economic Extern 19-10-2026 13:53

Centrele de date și tranziția ecologică au relansat cererea de energie electrică în Europa

După mai mulți ani de scădere a cererii de energie electrică în Europa, unele dintre cele mai importante economii ale regiunii încep să consume mai multă electricitate, o schimbare care este de așteptat să se accelereze pe fondul renunțării la combustibilii fosili și care ar putea pune presiuni suplimentare asupra rețelelor electrice, transmite Bloomberg.

Economic Extern 19-10-2026 13:44

Comisia Europeană va investi 3,4 miliarde euro în proiecte tehnologice pentru obiectivul zero emisii nete

Comisia Europeană a selectat luni 77 de proiecte europene de tehnologie, inclusiv din România, care contribuie la obiectivul zero emisii nete, pentru a primi sprijin financiar în valoare de 3,4 miliarde euro în cadrul cererii de propuneri din Fondul pentru inovare, lansată în decembrie 2025, se arată într-un comunicat al Executivului com

Economic Extern 19-10-2026 12:31

Ifo: Industria germană a piedut aproape o jumătate de milion de locuri de muncă

Aproape o jumătate de milion de locuri de muncă au dispărut din industria germană începând din 2019, conform unui studiu publicat luni de Institutul de cercetare economică Ifo, cu sediul la Munchen, companiile fiind afectate de sporirea presiunilor concurențiale, transmite Reuters. La finalul anului trecut, lucrau în industri

Economic Extern 19-10-2026 08:49

Creșterea economiei chineze a fost ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026

China, a doua economie mondială, a înregistrat o creștere ușor peste așteptări în trimestrul trei din 2026, transmit DPA și Reuters. În perioada iulie - septembrie 2026, PIB-ul Chinei a crescut cu 4,5% în ritm anual, a raportat luni Biroul Național de Statistică (BNS), o cifră peste estimările analiștilor care mizau pe

Economic Extern 18-10-2026 15:59

China ar putea restricționa exporturile de tehnologie din industria energiei solare

China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea națională, ca parte a unei revizuiri mai ample ce acoperă AI și biotehnologia, transmite Reuters. Ministerul Comerțului a propus adăugarea tehnologiilor fotovoltaice pe lista Chinei de control la e

Economic Extern 18-10-2026 13:43

Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale

În contextul în care economia chineză se chinuie să își revină după pandemie, chiar și marii producători mondiali de articole de lux încep să aibă probleme, pe măsură ce consumatorii chinezi se îndreaptă spre piața articolelor de lux second hand, transmite AFP. Mult timp printre cei mai importanți cumpărători de a

Economic Extern 18-10-2026 11:42

BTA: Bulgaria a fost lider în UE în 2024 la colectarea de deșeuri de echipamente electrice și electronice

Bulgaria a colectat în 2024 cea mai mare cantitate de deșeuri de echipamente electrice și electronice pe cap de locuitor dintre toate țările UE, 18,9 kg, fiind urmată de Cehia, cu 17,8 kg, și Franța, 17,7 kg, arată datele publicate miercuri de Eurostat, transmite BTA. De asemenea, Bulgaria a fost una dintre cele doar patru țări membre UE

Economic Extern 17-10-2026 12:19

Reuniunile anuale ale FMI și Băncii Mondiale se încheie cu un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare'

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat sâmbătă că reuniunile anuale ale instituției pe care o conduce și ale Băncii Mondiale, care s-au desfășurat săptămâna aceasta la Bangkok (Thailanda), au fost marcate de un amestec de 'optimism' și 'îngrijorare', relatează AFP. 'Opt

Economic Extern 16-10-2026 20:38

Comisia Europeană va propune noi restricții asupra importurilor din China, anunță von der Leyen

Comisia Europeană va propune restricții la importurile din China care depășesc măsurile de protecție convenite cu Beijingul pentru a reduce la jumătate livrările de mașini hibride chinezești, a declarat vineri președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, informează Reuters. Von der Leyen a spus că acordul încheiat cu China nu va r

Economic Extern 16-10-2026 18:51

Volkswagen laudă propunerea de relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor

Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania și Franța referitor la atenuarea normelor UE privind emisiile autovehiculelor, și l-a numit 'un semnal puternic' care arată responsabilitate față de industria auto, transmite Reuters. 'Poziția comună a Germanii și Franței trimite un semna

Economic Extern 16-10-2026 18:02

Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră provoacă îngrijorări sectorului turismului din Bulgaria

Atacurile recente asupra navelor din Marea Neagră, lângă Bulgaria, au sporit temerile în rândul reprezentanților din sectorul turismului, care sunt îngrijorați că informațiile privind aceste incidente ar putea submina reputații țării drept o destinație sigură și ar putea încetini ritmul rezervărilor pentru viitorul sezon de vară, au afir

Economic Extern 16-10-2026 14:42

Fondul Monetar Internațional: BCE va majora cel puțin o dată rata dobânzii în acest an

Banca Centrală Europeană va majora probabil ratele dobânzilor cu 25 puncte de bază cel puțin încă o dată în acest an, pentru a contracara inflația ridicată, se arată într-un raport publicat vineri de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters. BCE majorase deja dobânzile, atât în iunie c&aci

Economic Extern 16-10-2026 12:08

Șefa FMI spune că riscurile asociate AI ar putea depăși oportunitățile fără măsuri de protecție și un cadru etic

Riscurile asociate inteligenței artificiale (AI) ar putea depăși oportunitățile pe care aceasta le oferă, dacă nu sunt instituite măsuri de protecție adecvate și un cadru etic, a declarat vineri directorul general al Fondului Monetar Internațional, Kristalina Georgieva, care a pledat pentru o abordare care să combine autoreglementarea din partea industriei cu implicarea unor

Economic Extern 16-10-2026 08:49

Vânzările globale de vehicule electrice au scăzut cu 2% în septembrie, după șase luni de creștere

Cererea globală de vehicule electrice a scăzut cu 2% în luna septembrie, punând punct unei perioade de șase luni consecutive de creștere, în condițiile în care vânzările record înregistrate în Europa nu au fost suficiente pentru a compensa scăderile semnificative din America de Nord și China, transmite Reuters. Datele